09:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Decizie unică: Rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, publicat de Parchetul General

Decizie unică: Rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, publicat de Parchetul General

Procurorii Parchetului General au publicat primul volum al rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, aceasta fiind o decizie fără precedent.

„Revoluţia română din decembrie 1989 reprezintă un moment de maximă importanţă pentru istoria naţională. Având în vedere interesul major al miilor de persoane vătămate şi părţi civile din dosarul 11/P/2014, pentru a fi informate corect cu privire la conţinutul rechizitoriului, precum şi interesul public faţă de împrejurările stabilite prin probe pentru trimiterea în judecată, vol. I al rechizitoriului se publică pe site-ul Ministerului Public”, a anunţat, marţi, Parchetul General.

Volumul I al rechizitoriului conţine 345 de pagini.

„Evenimentele din decembrie 1989 au făcut obiectul cercetarii în 4.544 de dosare penale. Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a efectuat cercetarea în 1244 dosare, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi în 17 dosare, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj în 317 dosare, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara în 169 dosare, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel în 233 dosare şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare în 2564 dosare. Având în vedere incidenţa prevederilor legale referitoare la indivizibilitatea ori conexitatea unor fapte comise în contextul evenimentelor din decembrie 1989, fapte care, iniţial, au făcut obiectul unor cauze distincte, pe parcursul desfăşurării cercetărilor, în 2172 de dosare s-a dispus reunirea cu alte cauze, în raport de zonele în care avut loc evenimentele. În raport de competenţa parchetelor militare, în 32 de dosare s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare în favoarea parchetelor civile. Raportat la gradul de complexitate al unor cauze, o parte dintre dosarele instrumentate iniţial de către parchetele militare de pe lângă tribunalele militare Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, au fost declinate în favoarea parchetelor militare ierarhic superioare, respectiv preluate de către acestea, în principal de către Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În 1882 de dosare, constatându-se existenţa unor cauze care au împiedicat punerea în mişcare a acţiunii penale au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată, reţinându-se în cele mai multe situaţii cazul prevăzut de art. 10 lit. e C.pr.pen cu referire la eroarea de fapt, dar şi cazul prevăzut la art. 10 lit. g C.pr.pen referitor la intervenţia amnistiei, prescripţiei ori a decesului făptuitorului. În alte 112 dosare, Secţia Parchetelor Militare şi celelalte parchete militare au dispus trimiterea în judecată a 275 de persoane, din care 25 de generali (10 din cadrul MApN şi 15 din cadrul MI), 114 ofiţeri ( 32 din cadrul MApN şi 82 din cadrul MI), 13 subofiţeri (8 din cadrul MApN şi 5 din cadrul MI), 36 militari în termen şi 87 civili, în sarcina cărora s-a reţinut că, prin măsurile dispuse sau acţiunile întreprinse, au contribuit la producerea victimelor înregistrate în timpul evenimentelor din Decembrie 1989”, se arată în rechizitoriu.

Majoritatea persoanelor trimise în judecată au făcut parte din structurile de conducere politice şi militare ale fostului regim, cu privire la care s-a stabilit că au adoptat măsuri sau au acţionat în vederea reprimării demonstraţiilor împotriva regimului comunist şi a dictaturii lui Nicolae Ceauşescu.

Volumul I al rechizitoriului conţine „istoricul” primelor zile ale Revoluţiei din 1989 şi evenimentele care au urmat, precum şi cererile procurorilor în ceea ce îi priveşte pe inculpaţi.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Aussies se îngrămădesc în uimitoarea Grădini Merribee din NSW

_ Cum a trecut Aziz Behich de la un paria din A-League la Socceroos obișnuit înaintea Cupei Mondiale FIFA

_ Un influent australian de fitness despre motivul pentru care nu ar trebui să numiți niciodată pe cineva curajos pentru că merge la sală

_ Audio secret redat la procesul Oath Keepers arată despre presupusul complot din 6 ianuarie...

_ Charlotte FC 2-2 Columbus Crew: egalarea în minutul 94 nu poate menține speranțele în playoff pentru The Crown

_ Politicile lui Biden provoacă creșterea numărului de minori ne�nsoțiți și șanse mai mari de trafic de copii - și nici un DEMOCRAT nu a spus nimic despre această criză

_ Compania de muzică pop a lui Sting încasează peste 180.000 de lire sterline pe ZI

_ Christian Bale spune că lucrul cu un ecran verde pentru Thor: Love and Thunder: a fost deosebit de dificil

_ Warriors Draymond Green „se confruntă cu disciplina internă după ce l-a lovit pe coechipierul Jordan Poole”

_ Vedeta noului serial de întâlniri Stan Love Triangle își arată colecția de vibratoare în dormitorul ei

_ Cele mai mari rate ipotecare din ultimii 16 ani...

_ Cristiano Ronaldo de la Manchester United sărbătorește după ce l-a bătut pe Lisandro Martinez la antrenament

_ O carte pe zi: „Sexul inutil” de Oriana Fallaci

_ Alec Baldwin a ajuns la un acord cu familia regizoarei Halyna Hutchins, împuşcată anul trecut

_ Al treilea rapper LA a fost împușcat și ucis în mai puțin de o lună...

_ Biden spune că republicanii „se dublează” cu planul de interzicere a avortului la nivel național...

_ UPDATE: APLICAȚIA DRUDGE IPHONE, IPAD...

_ Aleargă într-o pereche sportivă și șic de adidași precum Olivia Wilde purtând Adidas

_ Thierry Henry îi dă lui Christian Pulisic un mesaj BRUTAL după ce a rămas pe bancă în victoria lui Chelsea

_ Criza costului vieții: Coles a introdus noi autocolante „blocate” ce înseamnă acestea

_ Procesul pentru abuz sexual Spacey începe la New York...

_ Angelina Jolie iese cu fiica Vivienne în LA, după ce Brad Pitt neagă acuzațiile de abuz

_ Lipsa asistenței medicale declanșează un război de licitații, în timp ce țările luptă pentru talent...

_ Trump apelează la Curtea Supremă pentru lupta înregistrărilor...

_ Robert Irwin își anunță noul proiect înainte de Steve Irwin Day

_ Tsunoda a primit bun venit de erou înainte de Marele Premiu al Japoniei

_ Ronaldo a lăudat după ce starul Man United a evitat în mod deliberat să meargă pe insigna Man City

_ Thomas Hartley, de la MAFS UK, își cere scuzele și dezvăluie că a fost amenințat cu moartea în urma unui rând exploziv

_ Fanii USMNT îl îndeamnă pe Christian Pulisic să părăsească Chelsea după ce a fost lăsat pe bancă în această seară

_ De ce era inevitabil că Prințul Harry și Meghan Markle vor ajunge în dezacord cu Netflix

_ Expunerea mamei la substanţe toxice ar putea afecta calitatea materialului seminal al copilului pe viitor - studiu

_ Germania şi Spania îşi întăresc planul de a construi un gazoduct în Pirinei, sfidând Franţa: „Proiectul are o importanţă vitală pentru autonomia UE”

_ Cindy Crawford este cool fără efort în tricoul grafic în LA

_ Britney Spears o atacă pe mama Lynne Spears: „Mama ia-ți scuzele și f***-te cu tine!”

_ Kanye West îi lovește pe Justin Bieber și pe soția lui Hailey și îl trage pe John Legend în cea mai recentă dezvăluire

_ Channel 10 Upfronts: Proiectul evită toporul, I'm a Celebrity returns

_ Glamourous boxer australian Ebanie Bridges se pronunță în sprijinul înșelătorului de droguri Conor Benn

_ Succesorul „MADDOW” se înecă în evaluări, renunță la jumătate din demo...

_ Mai puțin incomodă, o viziune îndrăzneață. Ar putea discursul lui Liz Truss să fie un punct de cotitură, se întreabă DANIEL JOHNSON

_ Armata Moscovei fuge speriată, deoarece hărțile arată un avans uriaș ucrainean în doar câteva ore...

_ Mergi în sus... sau afară? Premierul Marii Britanii încearcă să-i liniștească pe credincioșii conservatori...

_ Marea Britanie se roagă Europei să ajute „la menținerea luminilor aprinse” în această iarnă

_ Fostul căpitan al Australiei Paine a ieșit ieftin la întoarcere din scandalul de sexting

_ Ce este „tragere liniștită”? Tendința îngrijorătoare a locurilor de muncă care apare la locul de muncă modern

_ Travis Barker face o siluetă lejeră în timp ce o duce pe fiica Alabama la prânz în LA

_ Cum șefii serviciilor secrete ucrainene îi urmăresc pe colaboratorii care au lucrat cu rușii

_ Criza de la Roşia Montană: nivelul apei în lacul Tăul Mare a scăzut cu 294 de centimetri

_ Hilaria Baldwin țâșnește din cauza celui de-al șaptelea copil nou-născut, Ilaria, făcând-o „obosită”, dar „fericită”

_ Chinezul Zhao iese din snooker la Hong Kong Masters cu Covid

_ Materialul clasificat este manipulat greșit în mod obișnuit, spun consilierii...

_ Wynonna Judd neagă că ea și sora Ashley Judd se ceartă pentru moșia regretatei mame Naomi

_ Actualizări Facebook. Apar comenzile "arată mai mult" şi "arată mai puţin"

_ Biopicul The Blind al patriarhului dinastiei Duck Phil Robertson va fi lansat în septembrie 2023

_ Brittany Hockley dezvăluie coduri secrete de supermarket pentru a arăta că ești singur

_ Îi pasă cuiva de siguranță atunci când sunt bani în joc? Conor Benn v Chris Eubank NU POATE merge înainte

_ Insula va trata zborurile din China în spațiul aerian drept „primul atac”...

_ Ucraina recuperează mai multe teritorii în regiunea pe care Rusia susţine că a anexat-o

_ HARTA LUMII BOLNĂV...

_ JK Rowling o provoacă pe o prezentatoare transgender să o dea în judecată pe Twitter pe motivul unei organizații de caritate trans

_ Aaron Judge ratează cu puțin timp câștigarea Triplei Coroane în fața lui Luis Arraez de la Minnesota Twins


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1072, afisate in 18 pagini.



ieri 00:06