05:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Putin va declanșa războiul în Moldova `în momentul în care va ajunge la Transnistria` (analist)

Putin va declanșa războiul în Moldova `în momentul în care va ajunge la Transnistria` (analist)

Conform expertului, este probabil ca Rusia să țintească Moldova dacă va avea succes în invazia Ucrainei – sau chiar mai repede.

Rusia continuă să-și concentreze potențialul militar pentru a câștiga controlul asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei, care a fost obiectivul încă de la începutul războiului. După eșecul în ocuparea capitalei Kiev, forțele rusești s-au îndreptat masiv spre est.

Dar perspectiva lansării unei invazii similare în Moldova, mica republică din sudul Ucrainei, îngrijorează de luni de zile. Ca și vecinul său atacat, Republica Moldova a fost teritoriu sovietic până în 1991. Iar regiunea separatistă de-a lungul graniței cu Ucraina, Transnistria, a fost recunoscută de Moscova, dar de niciun alt membru al ONU.

Mulți au speculat că Rusia va acționa ca să preia controlul asupra Moldovei după o ipotetică victorie în Ucraina. Dar Iuri Felștinski, autor, istoric și expert în istoria geopolitică a Rusiei, a declarat pentru Express UK că invadarea Moldovei ar putea începe mult mai repede:

„Chiar înainte să termine în Ucraina, dacă ajung la Transnistria pe parcurs, ei vor declanșa războiul acolo. Moldova va fi în pericol în clipa în care rușii vor ajunge în Transnistria, dacă ucrainenii nu vor fi capabili să-i oprească. Și Moldova, desigur, nu este membru în NATO.”

Felștinski pretinde că Putin nu se va mulțumi niciodată numai cu controlul regiunii Donbas, care a fost pretextul pentru invazie, nici cu al altor regiuni pe care le controlează în prezent trupele sale.

Terenul a fost deja pregătit în Moldova, explică el. În jur de 2.000 de ofițeri de menținere a păcii au rămas staționați în Transnistria după dispariția Uniunii Sovietice, iar în ultimul deceniu au eliberat pașapoarte rusești populației vorbitoare de limba rusă.

„În Moldova, în Transnistria, sunt aproximativ 220.000 de vorbitori de rusă, cărora guvernul rus a început să le elibereze pașapoarte rusești. O face din 2014.”

Oficialii ruși au negat anterior subiectul invadării Moldovei, Andrei Rudenko, adjunct al ministrului de externe, spunând în aprilie că ei „vor evita un asemenea scenariu”.

Premierul moldovean Natalia Gavriliță a spus la sfârșitul lui iulie că este „foarte îngrijorată” de perspectiva unei invazii rusești, dar a adăugat că „în prezent este un scenariu ipotetic”.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Duoul de pescuit a dezbrăcat titlul turneului, captura lor de pescuit a fost umplută cu greutăți de plumb

_ Eva Longoria și Monica Bellucci conduc vedetele la prezentarea lui Elie Saab la Paris Fashion Week.

_ North West le transmite pe Kim Kardashian și Kanye West în timp ce poartă mască de față din piele integrală la Paris

_ Coco Rocha intoarce capetele într-o rochie aurie cu coapsă la spectacolul Vivienne Westwood din timpul PFW

_ Alegeri prezidenţiale in Brazilia | Cei doi candidați se întrec în marșuri electorale

_ Ce ne pot învăța oasele reptilelor despre trecutul periculos al Pământului

_ Accidentul înfiorător al lui Jarrod Bowen în timpul victoriei lui West Ham împotriva Wolves îi lasă pe fani să se zvârcolească

_ Răcirea îmbunătățită a mantalei în timpul debutului înregistrărilor neoproterozoice târzii ale tectonicii moderne a plăcilor

_ Cercetările relevă funcții de presiune cantitative și de înaltă rezoluție ale materialului sensibil la presiune

_ Harry Redknapp îl apără pe „apărătorul potrivit” Harry Maguire în timpul sezonului său de coșmar la Man United

_ NASA preconizează noiembrie pentru încercarea de lansare a rachetei Moon

_ Studiul arată modificări comportamentale, fiziologice la furnicile perturbate de dezvoltare, extinderea urbană

_ Dame Prue Leith își amintește de momentul oribil în care a înecat o pungă de pisoi în copilărie

_ Antony de la Man United locuiește în conacul de 3 milioane de lire sterline al lui Paul Pogba, cu scări de diamant și masă de biliard personalizată

_ Revenirea lui Man United sub Erik ten Hag este „mulțumită grupului său de conducere format din patru”

_ Elon Musk răspunde la afirmația lui Kamala Harris conform căreia banii pentru ajutorul uraganului ar trebui să meargă mai �nt�i către �Comunitățile de culoare�

_ Jose Mourinho se filmează urmărind victoria Romei împotriva Inter Milano în autobuzul echipei după ce a executat o interdicție

_ Poți ghici ce vedete urmează pe urmele (extrem de confortabile) ale Camillei?

_ Joe Joyce îl cheamă pe Anthony Joshua pentru o luptă pe 17 decembrie dacă confruntarea lui Tyson Fury se prăbușește

_ Deputații rebeli susțin complotul lui Rishi Sunak și votul bugetului renunțat la sosirea premierului Liz Truss la conferința Tory

_ EMILY PRESCOTT: Copilul numărul doi pe drum pentru fostul cancelar George Osborne și Thea Rogers

_ Venezuela şi Statele Unite efectuează primul schimb de prizonieri din mandatul lui Biden. Şapte cetăţeni americani au fost repatriaţi

_ Accidentul înfiorător al lui Jarrod Bowen în timpul victoriei lui West Ham împotriva Wolves îi lasă pe fani să se zvârcolească

_ Căutarea de 18 zile a lui Paris Hilton pentru chihuahua-ul ei se încheie, deoarece experții cred că a fost smuls de un coiot

_ DOMINIC KING: Forma cumplită a lui Trent Alexander-Arnold reflectă această echipă actuală Liverpool

_ Fury as eco zealot, 21, turns o găleată de FAECES pe un memorial al căpitanului Sir Tom Moore

_ Cercetătorii dezvăluie misterul din interiorul bateriilor cu oxigen litiu

_ Majoritatea utilizatorilor de Twitter nu urmăresc elitele politice, sugerează cercetătorii

_ Descoperirea de noi specii microscopice extinde arborele vieții

_ Învățarea automată poate permite bioingineria celei mai abundente enzime de pe planetă

_ Mbappe de pe bancă pentru a conduce PSG către victorie

_ Mini-bugetul lui Kwasi Kwarteng ar putea costa 25 de miliarde de lire sterline - aproape jumătate din prognoza guvernului

_ Harry Redknapp îl apără pe „apărătorul potrivit” Harry Maguire în timpul sezonului său de coșmar la Man United

_ NFL și NFLPA lucrează pentru a aduce modificări protocoalelor de comoție după ce Tua Tagovailoa a fost lovită

_ Mărgele de sticlă din solul lunar dezvăluie bombardamente antice de asteroizi pe Lună și Pământ

_ Wilfried Zaha îl mușcă pe Reece James după ce fundașul lui Chelsea a sugerat că îl are „în blocat”

_ Antony de la Man United locuiește în conacul de 3 milioane de lire sterline al lui Paul Pogba, cu scări de diamant și masă de biliard personalizată

_ AUR va protesta pană la miezul nopții

_ Luptătorul japonez devenit politician Antonio Inoki a murit la vârsta de 79 de ani

_ Julianne Hough este personajul chicului parizian într-o rochie mini neagră voluptoasă în timpul Săptămânii Modei

_ Jordan Barrett poartă un costum din trei piese în timp ce pozează cu Georgia May Jagger la Săptămâna Modei de la Paris

_ EMILY PRESCOTT: Cara Delevingne se află pe o avere de 42 de milioane de lire sterline, inclusiv Cara & Co și Hot Mess

_ Statele Unite salută succesul "semnificativ" al Ucrainei în cucerirea oraşului strategic Liman

_ Stânga laburistă furioasă când Keir Starmer îi aduce înapoi pe principalii blairi, inclusiv pe fostul scriitor al discursului premierului

_ Jude Bellingham va fi căpitanul lui Borussia Dortmund împotriva lui FC Koln la doar 19 ani

_ Molly Rainford se află în fruntea clasamentului, în timp ce Fleur east se prăbușește în urma performanței emoționale

_ Fosta fată de vreme Sunrise, Samantha Brett, dezvăluie succesul imens al mărcii Naked Sundays

_ Captura de fosile de pește din China include cei mai vechi dinți vreodată

_ O lovitură de kung-fu i-a condus pe cercetători la cele mai vechi fosile complete de pești din lume. Iată ce au găsit

_ Fiica lui Steven Gerrard, Lilly-Ella, în vârstă de 18 ani, „găsește dragoste cu fiul șefului mafiotului irlandez Liam Byrne”

_ Fanii Yankees scandează „a**ole” la aruncătorul lui Orioles Spenser Watkins pentru că l-a plimbat pe Aaron Judge

_ Student, 21 de ani, care și-a luat viața în izolare, a fost unul dintre unsprezece în doar șase ani de la Universitatea Exeter

_ Jennifer Lopez și soțul Ben Affleck verifică renovarea elegantului ei suport Bel-Air de 28 de milioane de dolari

_ Mincinos la loterie acuzat că le-a spus familiei și prietenilor că este câștigătorul unui jackpot EuroMillions de 171 de milioane de lire sterline

_ Până la 127 de fani de fotbal indonezieni se tem că au murit după izbucnirea unei revolte și poliția a folosit gaze lacrimogene

_ Joy Reid spune că avertismentul lui DeSantis față de potențialii jefuitori este o amenințare rasistă din partea �segregaționistului�

_ Noul „Fab Four”: portretul este un semn clar că domnia regelui Carol va fi centrată pe membrii regali seniori

_ Melissa George arată în fiecare centimetru fashionista la Hermès

_ FEMAIL aruncă cuptorul și cuptorul cu microunde timp de o săptămână pentru a folosi o friteuză eficientă din punct de vedere energetic

_ PSG 2-1 Nisa: Kylian Mbappe iese de pe bancă pentru a câștiga net pentru campionii Franței


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 377, afisate in 7 pagini.