05:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ O carte pe zi: „Carol al II-lea al României, un rege controversat” de Narcis Dorin Ion

O carte pe zi: „Carol al II-lea al României, un rege controversat” de Narcis Dorin Ion

O amplă lucrare în cinci volume care nu este numai o monografie regală, ci şi o frescă a României interbelice.

Semnalăm astăzi, cu o oarecare întârziere, o lucrare cu adevărat monumentală care ar merita din plin Premiul Academiei (doar că autorul l-a mai obţinut o dată, pentru o altă carte, iar cutumele înaltului for nu permit acordarea de două ori a aceleiaşi distincţii aceleaşi persoane). A fost însă distinsă cu un premiu de Fundaţia Magazin Istoric, la începutul verii acestui an.

O lucrare pe care nu o veţi găsi în librării, nu ştiu din care motiv, dar o puteţi achiziţiona de la Muzeul Naţional Peleş, inclusiv online, de pe site-ul muzeului (la adresa www.librarie.peles.ro), la un preţ surprinzător de accesibil pentru condiţiile grafice în care apare (şi cu foarte mult sub preţul la o care veţi găsi pe siteurile ocazionale!).

O lucrare care nu este numai o monografie regală, ci şi o frescă a României interbelice. Cu o uimitoare bogăţie de informaţie, fără rechizitorii – „nu am ocultat niciunul dintre aspectele controversate ale vieţii şi activităţii suveranului, dar am căutat să le prezentăm în cadrul mai larg, românesc şi european, în care acestea s-au petrecut. A rezultat fresca unei epoci, a României interbelice, socotită şi astăzi un reper în domeniul cultural, civilizaţional şi politic, chiar dacă lucrurile nu au fost întotdeauna imaculate.”

Autorul ei este Narcis Dorin Ion, directorul general al Muzeului Naţional Peleş, doctor în istorie, autor al altor albume, în ultimul deceniu, despre Regele Carol I, Regina Elisabeta, regele Ferdinand, egina Maria, dar şi al multor altor cărţi şi articole valoroase.

„Carol al II-lea – un rege controversat” este o lucrare în cinci volume de dimensiuni impresionante (format mare 23×28 cm), un total de 2138 de pagini, albume color cu sute de fotografii şi un text admirabil. Totul tipărit în condiţii grafice de excepţie.

Volumul întâi (316 pagini) înfăţişează „Copilăria şi adolescenţa” (1893-1914), „Rătăcirile Principelui Moştenitor” (1914-1930) şi primii ani ai domniei ca „Rege Jucător” (1930-1932).

Volumul al II-lea (512 pagini) ne înfăţişează „Regele Constituţional” (1932-1938) de după marea criză economică. Ridicarea extremei drepte şi primele asasinate legionare îl fac pe Carol al II-lea să încerce reorientarea tinerilor prin „Cercetăşie” şi „Străjerie”, iar pe plan politic să gândească o alternativă la oportunismele de partid. Tot acest amplu volum se ocupă şi de „Regele Orgolios” (1930-1938) – în relaţia cu Regina Maria, cu Principesa Ileana, cu Principele Nicolae şi cu fosta soţie, Principesa Elena – un rege capturat de „Duduia” Elena Lupescu şi de camarilă.

Volumul al III-lea (304 pagini) îl înfăţişează pe „Regele Dictator” (1938-1939), lovitura de stat şi regimul său autoritar, noua constituţie şi dizolvarea partidelor politice. Aşa cum arată academicianul Răzvan Theodorescu, Carol al II-lea „a instituit dictatura sa personală, nici mai bună şi nici mai rea decât aceea a unui alt monarh foarte interesant din Balcani, anume Boris al III-lea de Saxa-Coburg, în Bulgaria anului 1934, sau decât, din 1929 începând, cea a propriului cumnat al regelui din Bucureşti, care era Alexandru Karadjordjevic, suveranul atunci ivitei Iugoslavii, (aceasta pentru a nu mai face trimiteri la regimurile de fier contemporane cu Carol al II-lea, cele ale amiralului Horthy în Ungaria, mareşalului Pilsudski în Polonia, generalului Metaxas in Grecia).”

În 1938 refuză să participe la împărţirea Cehoslovaciei, declarând polonezilor că nu doreşte să se înfrupte din cadavrul unui fost aliat. După vizitele prin Europa în care se răspândea totalitarismul, Carol al II-lea instaurează terorismul de stat. Pe fondul izbucnirii celui de al doilea război mondial, ţara se străduieşte să-şi înzestreze armata încercând să-şi păstreze neutralitatea – Carol al II-lea dă dovadă de „o îndrăzneaţă loialitate faţă de polonezi” (ajunşi şi ei în postura de învinşi, cu ţara sfâşiată), deschizându-le graniţele.

Volumul al IV-lea (432 de pagini) se ocupă de „Regele Detronat” (1940) şi „Regele Pribeag” (1940-1953). Anul 1940 a început cu o vizită de Bobotează în Basarabia. În acel an 1940, pe fondul prăbuşirilor de graniţe europene, a urmat destrămarea României Mari. Ultimatumul sovietic şi cedarea Basarabiei fără luptă, „Arbitrajul” de la Viena – pierderea Transilvaniei de Nord, prohodite de Consiliile de Coroană. Ultima zi a domniei şi noaptea abdicării sunt relatate remarcabil. A doua parte a volumului al patrulea debutează cu începutul lungii pribegii, urmată de escala în Portugalia, traversarea Atlanticului şi cei trei ani in Mexic (1941-1944) incluzând o jalnică încercare de tratative cu sovieticii pentru revenirea pe Tron. Urmează cei trei ani la Rio de Janeiro (1944-1947), căsătoria cu Elena Lupescu şi revenirea în Portugalia, la Estoril – destinaţia finală (1947-1953). Sunt descrise funeraliile portugheze, repatrierea din 2003 şi înmormântarea definitivă în noua necropolă regală şi arhiepiscopală de la Curtea de Argeş (2019).

Volumul al V-lea (574 de pagini) e dedicat unor retrospective cuprinzătoare. Prima parte prezintă vocaţia lui Carol de „Rege Soldat” (1930-1940) – de la sublocotenent la mareşal al României, promotor al aviaţiei, ocrotitor al învăţământului militar şi al eroilor neamului, susţinător al înzestrării, dar şi criticat vehement pentru situaţia armatei, mai ales de generalul Ion Antonescu. Urmează o amplă prezentare a „Regelui Diplomat” (1930-1938) în care un rol important îl joacă relaţia cu ilustrul, dar şi controversatul Nicolae Titulescu şi sistemul de alianţe, tratate de amiciţie şi vizite oficiale.

Ultima parte a volumului al cincilea e dedicată „Regelui Ctitor” (1930-1940) care a declarat, chiar de la întoarcerea în ţară, că doreşte să fie un „Brâncoveanu al culturii româneşti”. Carol al II-lea a înfiinţat două Fundaţii Culturale, a inaugurat noul studio al Radiodifuziunii, a inaugurat Muzeul Naţional, Muzeul Satului Românesc (creaţie a sociologului Dimitrie Gusti), a inaugurat şantierul arheologic de la Sarmizegetusa şi a nutrit o prietenie aparte cu marele istoric Nicolae Iorga şi cu savantul Grigore Antipa.

Pe plan arhitectural se poate vorbi de un adevărat stil naţional „Carol al II-lea”. Printre emblemele arhitectonice ale domniei sale amintim Palatul Regal, Palatul Elisabeta, Şcoala Superioară de Război, Palatul Victoria, Palatul C.F.R., monumentele de for public din Bucureşti precum Arcul de Triumf sau monumentul regelui Carol I.

„Un asemenea monarh, o asemenea domnie şi un asemenea deceniu de istorie românească îşi meritau mult aşteptatul cronicar. El este Narcis Dorin Ion, iar roadele trudei sale cărturăreşti sunt absolut impresionante.” – îşi încheie acad. Răzvan Theoodrescu prefaţa.

Narcis Dorin Ion – Carol al II-lea al României, un rege controversat. Vol I, 316 pag., prefaţă de acad. prof. Răzvan Theodorescu; vol II, 511 pag; vol. III, 303 pag; vol. IV, 431 pag; vol. V, 573 pag. Editura Magic Print.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Duoul de pescuit a dezbrăcat titlul turneului, captura lor de pescuit a fost umplută cu greutăți de plumb

_ Căutarea de 18 zile a lui Paris Hilton pentru chihuahua-ul ei se încheie, deoarece experții cred că a fost smuls de un coiot

_ Eva Longoria și Monica Bellucci conduc vedetele la prezentarea lui Elie Saab la Paris Fashion Week.

_ North West le transmite pe Kim Kardashian și Kanye West în timp ce poartă mască de față din piele integrală la Paris

_ AUR va protesta pană la miezul nopții

_ Coco Rocha intoarce capetele într-o rochie aurie cu coapsă la spectacolul Vivienne Westwood din timpul PFW

_ Alegeri prezidenţiale in Brazilia | Cei doi candidați se întrec în marșuri electorale

_ Ce ne pot învăța oasele reptilelor despre trecutul periculos al Pământului

_ Accidentul înfiorător al lui Jarrod Bowen în timpul victoriei lui West Ham împotriva Wolves îi lasă pe fani să se zvârcolească

_ Răcirea îmbunătățită a mantalei în timpul debutului înregistrărilor neoproterozoice târzii ale tectonicii moderne a plăcilor

_ Cercetările relevă funcții de presiune cantitative și de înaltă rezoluție ale materialului sensibil la presiune

_ Harry Redknapp îl apără pe „apărătorul potrivit” Harry Maguire în timpul sezonului său de coșmar la Man United

_ NASA preconizează noiembrie pentru încercarea de lansare a rachetei Moon

_ Studiul arată modificări comportamentale, fiziologice la furnicile perturbate de dezvoltare, extinderea urbană

_ Dame Prue Leith își amintește de momentul oribil în care a înecat o pungă de pisoi în copilărie

_ Antony de la Man United locuiește în conacul de 3 milioane de lire sterline al lui Paul Pogba, cu scări de diamant și masă de biliard personalizată

_ Revenirea lui Man United sub Erik ten Hag este „mulțumită grupului său de conducere format din patru”

_ Elon Musk răspunde la afirmația lui Kamala Harris conform căreia banii pentru ajutorul uraganului ar trebui să meargă mai �nt�i către �Comunitățile de culoare�

_ Jennifer Lopez și soțul Ben Affleck verifică renovarea elegantului ei suport Bel-Air de 28 de milioane de dolari

_ Vopsea roșie pe treptele catedralei ortodoxe ruse din New York

_ Jose Mourinho se filmează urmărind victoria Romei împotriva Inter Milano în autobuzul echipei după ce a executat o interdicție

_ Poți ghici ce vedete urmează pe urmele (extrem de confortabile) ale Camillei?

_ Joe Joyce îl cheamă pe Anthony Joshua pentru o luptă pe 17 decembrie dacă confruntarea lui Tyson Fury se prăbușește

_ Deputații rebeli susțin complotul lui Rishi Sunak și votul bugetului renunțat la sosirea premierului Liz Truss la conferința Tory

_ EMILY PRESCOTT: Copilul numărul doi pe drum pentru fostul cancelar George Osborne și Thea Rogers

_ Venezuela şi Statele Unite efectuează primul schimb de prizonieri din mandatul lui Biden. Şapte cetăţeni americani au fost repatriaţi

_ Accidentul înfiorător al lui Jarrod Bowen în timpul victoriei lui West Ham împotriva Wolves îi lasă pe fani să se zvârcolească

_ DOMINIC KING: Forma cumplită a lui Trent Alexander-Arnold reflectă această echipă actuală Liverpool

_ Fury as eco zealot, 21, turns o găleată de FAECES pe un memorial al căpitanului Sir Tom Moore

_ Cercetătorii dezvăluie misterul din interiorul bateriilor cu oxigen litiu

_ Majoritatea utilizatorilor de Twitter nu urmăresc elitele politice, sugerează cercetătorii

_ Descoperirea de noi specii microscopice extinde arborele vieții

_ Învățarea automată poate permite bioingineria celei mai abundente enzime de pe planetă

_ Mbappe de pe bancă pentru a conduce PSG către victorie

_ Mini-bugetul lui Kwasi Kwarteng ar putea costa 25 de miliarde de lire sterline - aproape jumătate din prognoza guvernului

_ Harry Redknapp îl apără pe „apărătorul potrivit” Harry Maguire în timpul sezonului său de coșmar la Man United

_ NFL și NFLPA lucrează pentru a aduce modificări protocoalelor de comoție după ce Tua Tagovailoa a fost lovită

_ Mărgele de sticlă din solul lunar dezvăluie bombardamente antice de asteroizi pe Lună și Pământ

_ Wilfried Zaha îl mușcă pe Reece James după ce fundașul lui Chelsea a sugerat că îl are „în blocat”

_ Antony de la Man United locuiește în conacul de 3 milioane de lire sterline al lui Paul Pogba, cu scări de diamant și masă de biliard personalizată

_ NBA: Unde a mers prost pentru „Big Three” de la Brooklyn Nets?

_ Numărul morților în urma uraganului Ian a crescut la 77, inclusiv cupluri în vârstă care și-au pierdut alimentarea cu mașinile de oxigen

_ Mama australiană dezvăluie cum a câștigat 25 de milioane de dolari în cinci ani urmând trei secrete pentru succes

_ Bryson DeChambeau ratează titlul Campionatului Mondial Long Drive cu o bombă de 406 yarzi

_ Luptătorul japonez devenit politician Antonio Inoki a murit la vârsta de 79 de ani

_ Julianne Hough este personajul chicului parizian într-o rochie mini neagră voluptoasă în timpul Săptămânii Modei

_ Jordan Barrett poartă un costum din trei piese în timp ce pozează cu Georgia May Jagger la Săptămâna Modei de la Paris

_ EMILY PRESCOTT: Cara Delevingne se află pe o avere de 42 de milioane de lire sterline, inclusiv Cara & Co și Hot Mess

_ Statele Unite salută succesul "semnificativ" al Ucrainei în cucerirea oraşului strategic Liman

_ Stânga laburistă furioasă când Keir Starmer îi aduce înapoi pe principalii blairi, inclusiv pe fostul scriitor al discursului premierului

_ Jude Bellingham va fi căpitanul lui Borussia Dortmund împotriva lui FC Koln la doar 19 ani

_ Molly Rainford se află în fruntea clasamentului, în timp ce Fleur east se prăbușește în urma performanței emoționale

_ Fosta fată de vreme Sunrise, Samantha Brett, dezvăluie succesul imens al mărcii Naked Sundays

_ Captura de fosile de pește din China include cei mai vechi dinți vreodată

_ O lovitură de kung-fu i-a condus pe cercetători la cele mai vechi fosile complete de pești din lume. Iată ce au găsit

_ Fiica lui Steven Gerrard, Lilly-Ella, în vârstă de 18 ani, „găsește dragoste cu fiul șefului mafiotului irlandez Liam Byrne”

_ Fanii Yankees scandează „a**ole” la aruncătorul lui Orioles Spenser Watkins pentru că l-a plimbat pe Aaron Judge

_ Student, 21 de ani, care și-a luat viața în izolare, a fost unul dintre unsprezece în doar șase ani de la Universitatea Exeter

_ Mincinos la loterie acuzat că le-a spus familiei și prietenilor că este câștigătorul unui jackpot EuroMillions de 171 de milioane de lire sterline

_ Joy Reid spune că avertismentul lui DeSantis față de potențialii jefuitori este o amenințare rasistă din partea �segregaționistului�


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 499, afisate in 9 pagini.