00:19
Comentarii Adauga Comentariu

Mircea Diaconu cel care a semnat pentru desființarea Statului Național Român ne ia de proști. El se face că nu înțelege ce înseamnă o Europă Federală în care Statele Naționale vor fi desființate. Ce a declarat Diaconu după ce am publicat ce a făcut.

Practic o Europă federală, înseamnă că România va dispărea ca Stat de pe Harta Statelor Lumii.

Pentru asta a semnat actorul Mircea Diaconu.

Citiți ce a semnat actorașul Mircea Diaconu, alături de Renate Weber și de Marinescu Marian Jean, toți europarlamentari "români" la Bruxelles:

"Soluțiile naționale nu pot furniza soluții adecvate. (...)

Soluțiile naționale aparțin trecutului.

Scopul nostru este o Europă Federală, o Europă post-națională"

sursa: spinelligroup.eu/sign-manifesto

Le reamintim, din nou, acestor indivizi că au semnat împotriva Constituției României:

Statul român

ARTICOLUL 1

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

Cum își justifică Mircea Diaconu semnătura

Am semnat "ca să fim în Schengen" - spune Diaconu, enumerând și alte aberații similare, cu care ne minte în față. "Schengen"-ul nu are nici o legătură cu Europa Federală. Europa de azi, nu e Federală și totuși Schengen-ul există. Prin urmare Mircea Diaconu, MINTE.

Am semnat "ca să avem aceleași dobânzi bancare". Nivelul dobânzilor nu are nici o legătură cu "Europa Federală". România poate fixa mâine cea mai mică dobândă de referință a Băncii Centrale din Europa sau din lume, iar dobânzile băncilor în lei depind de ea. Că nu o face, se datorează lobby-ul bancar la care se pretează Mugur Isărescu. În alte țări, dobânzile bancare sunt mai mici deși nu avem nici o Europă Federală.

Am semnat pentru că "Din păcate, nu avem atâtea autostrăzi câți salcâmi și pentru asta toți suntem de vină. Vedeți câtă treabă avem?" și-a justificat în final, Mircea Diaconu, într-un mod penibil, mizeria făcută.

Prin urmare, actorașul în loc să-și asume ce a semnat, ne minte în față.

MIRCEA DIACONU A SEMNAT PENTRU DISPARIȚIA STATULUI ROMÂN.

Asta înseamnă, în capul meu, "mai multă Europă". De exemplu, îmi doresc ca dobânzile pe care le practică băncile europene în România să fie aceleași pe care le practică în Europa. Dacă asta e lipsă de patriotism – în clipa în care îmi doresc ca România să fie o țară europeană cu toate prerogativele, inclusiv Schengen -, înseamnă că eu sunt nebun.

Și credeți-mă, sufăr pentru că, deși avem toate datele și resursele și priceperile să fim cu adevărat a șaptea țară ca importanță și aport european, noi suntem chiar ultima. Nu cred că e deloc ceea ce ne trebuie.

Și cred că e o datorie chiar patriotică să faci orice ca România să își câștige locul pe care îl merită cu noi cu tot, cu munți cu tot. Spun lucrurile astea pentru că e început de an și pentru că voi încerca în 2016 să propun cetățenilor României câteva proiecte mari. Îmi fac temele și, curând, probabil când vor înflori iar salcâmii, o să dau drumul.

(n.red. apoi o mai ia și razna, și ca să se scoată începe să facă pe poetul. PENIBIL și MIZERABIL în același timp.)

PS. Am spus "când vor înflori salcâmii" pentru că doar la noi mai înfloresc salcâmii. Afară, la ei acolo, probabil pentru că fac tot timpul curățenie pe marginea autostrăzilor, nu se prăsesc tufele de salcâmi care la noi înfloresc, ca să nu zic explodează, de frumusețe și mirosuri. Din păcate, nu avem atâtea autostrăzi câți salcâmi și pentru asta toți suntem de vină. Vedeți câtă treabă avem? ... Vineri vreau să vă povestesc ceva ce o să vă placă, chiar și la gust!", spus Mircea Diaconu.


Citiți și:

Europarlamentari români au semnat pentru Desființarea României. Atenție pe cine trimiteți europarlamentari. Renate Weber și Mircea Diaconu au semnat manifestul Spinelli care susține o Europă Federală și Desființarea Statelor Naționale


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mizeria progresistă nu are limite Franțuzitul progresist Julien Cioloș, poreclit fiul lui Soros, împreună cu toată gașca neomarxistă USR-istă au votat că "bărbații pot naște"

E apus de zeitate și-asfințire de idei. UEFA a anulat După 56 de ani, regula golului marcat în deplasare care conta dublu in caz de egalitate. În 1983 legendara Universitatea Craiova a pierdut calificarea în finala Cupei UEFA din cauza lui.

VIDEO. O tornadă devastatoare a lovit Republica Cehă. Autoritățile anunță că s-au înregistrat pagube materiale și sunt peste 100 de răniți

O carte pe zi: "Imperiul fără de sfârșit" de Yi In-hwa

Dacia face o schimbare. Compania va avea un nou director de design

Healthcare Trends, ora 13:00. Digitalizarea este viitorul în Stomatologie. Bogdan Bulancea, medic stomatolog specialist în Chirurgie dento alveolară îți spune cum a evoluat domeniul în ultimii ani

Academia Oamenilor de Știință, protest față de calomnierea și discriminarea instituției

O conductă de apă s-a spart pe Valea Oltului și a format gropi pe DN 7, între Vâlcea și Sibiu

FOTO Blocul de 12 etaje care s-a prăbușit în Miami. Operațiunile de salvare sunt încă în desfășurare. Aproximativ 100 de persoane sunt date dispărute

Patru cehi, căutați de salvamontiști pe Transfăgărășan. Cetățenii străini nu aveau echipament adecvat de urcat pe munte

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea / Un raport secret din 1976 arăta că ne otrăveau pesticidele. Acum importăm produse cu dublul standard , pe care numai România nu le testează

Coronavirus în România LIVE UPDATE 25 iunie. Bilanț complet COVID

Efectele crizei sanitare. În primele patru luni, numărul firmelor intrate în insolvență a crescut cu aproape 45% față de 2020

Nume sonore ale handbalului românesc prezente la cel mai mare turneu de handbal pe plajă din România

Rusia aruncă din nou în aer prețurile gazelor din Europa. ANALIZĂ

Sfârșit de iunie canicular în România. Metode de a te răcori eficient în zilele sufocant de calde

HOROSCOP 25 iunie. Neptun retrogradează în Pești. Norocul părăsește aceste zodii

Parlamentul European adoptă rezoluția prin care se cere dreptul la avort în condiții de siguranță

COMENTARIU Adrian Onciu. Cât de gravă, sfidătoare și insuportabilă este atitudinea Ungariei, în comparație cu poziția extrem de curajoasă a României

Războiul împotriva junk food lovește industria publicitară. Marea Britanie vea să elimine 7,2 miliarde de calorii din alimentația copiilor printr-o serie de măsuri controversate

Microsoft a prezentat Windows 11. Ce aduce în plus față de Windows 10. VIDEO

COVID-19. Țările cu risc epidemiologic SARS-CoV-2. Nouă listă a fost publicată de CNSU

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis pregătește punerea între paranteze a Parlamentului Meu

Rudy Giuliani a fost suspendat. Avocatul lui Donald Trump nu mai poate profesa

Ferrari are un nou hibrid. Modelul atinge 100 km/h în 2.9 secunde și va intra în competiție directă cu Porsche Taycan și McLaren Artura

Prognoza METEO, 25 iunie. O nouă zi caniculară în România, cu surprize spre seară. HARTA publicată de ANM

Clotilde Armand anunță că depune o plângere penală pe numele directoarei ADP Sector 1. "Folosea resursele instituției pentru a-și construi o anexă la vila ei"

Primarul Sectorului 2, acuzații grave: parcul Verdi, un tun tras de băieții deștepți

Roman Protasevici și iubita lui, arestați la domiciliu. Tatăl jurnalistului: "Nimeni nu a renunțat la acuzații"

Alegeri locale parțiale. Eurodeputatul Victor Negrescu acuză deplasarea a "zeci de flotanți" în mai multe comune din Alba

"Hotelurile pe șine", noua față a turismului european. Trenurile care vor să concureze cu avioanele, pe rute ce unesc 13 mari orașe

Linii de transport în comun, modificate în București. STB anunță cum se va circula începând din weekend-ul 26-27 iunie

METEO 25-26 iunie. Coduri roșii și galbene și portocalii de furtuni, dar și de căldură și disconfort termic

Protest inedit la adresa pensiilor speciale. 100 de oameni vor face o coregrafie în Piața Victoriei

Un tablou al lui David Bowie, achiziționat cu 5 dolari, a fost vândut cu 88.000 de dolari

Cora retrage de pe piață un produs cu pesticid peste limita admisă. Cumpărătorii vor primi contravaloarea acestuia

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Clotilde Armand a fost împuternicită să verifice tarifele serviciului de salubrizare al sectorului 1. Un consiler local dezminte afirmațiile primarului

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: S-a perimat mama !

Unul dintre elevii prinși cu telefonul la Evaluarea Națională a primit mesaj RoAlert

Paranoia neomarxist-leninistă. Peste 600 de cadre universitare susțin că unei profesoare de filosofie ar trebui să-i fie retras un premiu pentru că a susținut că femeile nu ar trebui să fie obligate să împartă toaletele cu bărbații care se declară "femei"

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

Reuters: OMS prognozează că persoanele vulnerabile se vor vaccinaanti-COVID anual, iar populația generală odată la doi ani

Românii sunt ținuți ÎN MOD INTENȚIONAT cu Salarii de Mizerie pentru a fi o forță de muncă ieftină pentru MULTINAȚIONALELE STRĂINE. Salarii de MIZERIE de 300-450 de euro în toate regiunile țării.

SUMMIT | UE vrea intensificarea cooperării cu țări terțe în scopul limitării imigrației

Aşa convingi o femeie matură să facă amor cu un bărbat tânăr

Scandalul gunoaielor. Sectorul 1 va avea propria stație de sortare a deșeurilor, în premieră În România

Peste 1.700 de metri liniari de diguri mobile, ridicate pentru a proteja Vadu Roșca

Poziţii sexuale pe care bărbaţii le urăsc

VANZAREA TERENURILOR LA STRAINI CONTINUA. Americanii au cumpărat mii de hectare de teren în România. Afla cum de s-a ajuns aici si ce trebuie facut ca sa oprim acest lucru. UPDATE: Fluierul a aflat despre ce fond de Investitii e vorba

Cătălin Botezatu a spus cum este Bianca Drăguşanu în pat. Cum se comportă blonda când face dragoste. "Ştie să fie şi curvă..."

SUMMIT | UE cere continuarea eforturilor de vaccinare și revenirea la libera circulație cât mai curând

SCENE DE SEX la "Mireasă pentru fiul meu"? Ce au văzut telespectatorii, la TV, a creat isterie | VIDEO

De unde vine expresia "Vacs Albina". A intrat în folclor pornind de la un produs românesc care a cucerit lumea în secolul trecut

O celebră actriţă XXX a arătat unde este situat Punctul G, a şaptea întrebare din căutările generale pe google

Oare câți oameni mai trebuie să fie jupuiți de vii de urși până când slugile progresiștilor din Guvern să ia măsuri? Prahova: Un vârstnic a ajuns la spital cu răni multiple, după ce a fost atacat de un urs

Anisia Gafton, comedianta de la "Românii au Talent", în ipostaza de prezentatoare TV: Despre ce emisiune este vorba

Proiect de Lege al Deputatului Vexler: "Închisoare până la 10 ani pentru manifestări antisemite". Oare vom avea vreodată închisoare până la 10 ani pentru cei care fac manifestări anti-românești și pentru cei care încalcă Constituția României?

VIDEO Momentul în care blocul de 12 etaje din Miami se prăbușeste

Parliament Ratifies $8B Nuclear Power Romania-US Agreement


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 268, afisate in 5 pagini.