19:14
Comentarii Adauga Comentariu

_ A fost prins recidivistul care a ucis din nou: Criminalul o omorât o femeie și i-a ascuns trupul într-un fost poligon de tragere

A fost prins recidivistul care a ucis din nou: Criminalul o omorât o femeie și i-a ascuns trupul într-un fost poligon de tragere

Un bărbat a fost reţinut de procurorii din Petroşani după ce în urmă cu două luni a omorât o femeie şi i-a ascuns trupul pe un teren din apropierea fostului poligon de tragere din Petroşani.

Suspectul fusese condamnat anterior pentru omor calificat, scrie news.ro.

“Din cercetările efectuate în cauză rezultă că, la data de 19.02.2024, în intervalul orar 21.53 – 23.12, în timp ce victima S.M. se afla în compania inculpatului C.C. (condamnat anterior pentru comiterea infracţiunii de omor calificat), pe raza municipiului Petroşani, acesta din urmă a ucis-o prin sugrumare, după care a ascuns cadavrul victimei pe un teren viran din apropierea fostului poligon de tragere din municipiul Petroşani”, au transmis procurorii.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat Tribunalului Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Vameșii germani au rămas mască - Un biet pensionar ucrainean fost prins cu aproape jumătate de milion de Euro cash pe Aeroportul din Munchen

_ O paletă FOARTE înaltă: rotorul gigant al turbinei eoliene, lung de 213 picioare, este transportat încet prin orașul Scottish Borders - și este atât de mare încât trebuie să fie îndreptat în sus

_ Diagnosticul de cancer Regele Carol al III-lea ÎN DIRECT: Actualizări pe măsură ce Palatul Buckingham anunță lupta împotriva cancerului a monarhului și dezvăluie că Regele va începe imediat tratamentul

_ Israelul susține că aproape unul din patru ostatici reținuți în Gaza este mort, în timp ce premierul Qatar insistă că Hamas este „în general pozitiv” cu privire la ultimul plan de încetare a focului

_ Holly Willoughby, de la Dancing On Ice, arată senzațional într-o rochie neagră din crepon elastic, cu umăr, cu detaliu de flori, pentru Săptămâna muzicală.

_ Noile documente dezvăluie materiale de instruire care explică non-cetățenilor și străinilor ilegali cum se pot înregistra pentru a vota la alegerile DC

_ Bătălia pentru Primăria Capitalei – Piedone a anunțat cum vrea să-i 'scoată din joc' pe contracandidații din PSD și PNL

_ Everton 2-0 Nottingham Forest - Premier League: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce Dwight McNeil marchează secundul vital pentru Toffees

_ DOISprezece jurați sunt selectați în procesul lui Trump: judecătorul spune că dosarul pentru bani liniștiți are acum un panel complet, când a treia zi se apropie de sfârșit

_ Met Gala 2024: Adwoa Aboah este însărcinată! Modelul renunță la rochia de designer pentru un crop top cu volane și o fustă asortată de la marca H&M pe covorul roșu de top.

_ Cercetătorii au descoperit că glaciația din emisfera nordică îmbunătățește variabilitatea musonilor de iarnă din Asia la scară orbitală și milenară

_ Met Gala 2024 LIVE: fanii Taylor Swift sunt INDENAȚI de absența ei la evenimentul strălucitor - în timp ce celebri ca Ariana Grande, Gigi Hadid și Zendaya orbi pe covorul roșu

_ Reforma Regatului Unit ar putea costa conservatorii 41 de locuri la alegerile generale, spun experții în sondaje – și „fără îndoială” s-ar înrăutăți dacă Nigel Farage revine

_ Femeia din generația Z le cere milenialilor să nu mai spună aceste „cuvinte din argou învechite: „Dacă le folosești, ești oficial bătrân”

_ M-am săturat să mă întâlnesc la Londra, așa că am zburat în Spania să cunosc un bărbat din Hinge, în speranța că voi găsi dragoste

_ Arhidiaconul Bisericii Angliei cere „anti-alb” și „zdrobirea patriarhatului”, dar insistă că nu este „anti-alb” sau „anti-bărbați”

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Materialul vegetal de pe lamele de obsidian de pe Rapa Nui sugerează că coloniștii de acolo au vizitat America de Sud și s-au întors

_ Franța va livra Ucrainei armament, într-un moment foarte greu:: sute de vehicule blindate și rachete Aster vor lua calea Kievului

_ Legea înmormântării se schimbă special pentru Ion Iliescu! Ce funeralii vor avea președinții țării în urma modificării

_ Un europarlamentar român este numit "cel mai inteligent politician în domeniul inteligenţei artificiale" într-un editorial în Washington Post

_ Indiana High School îi spune unui adolescent să scoată steagul american din camionul său – după ce a refuzat, alți elevi au atașat steagul pe vehiculele lor (VIDEO)

_ Breaking: Biden se �ntoarce la Casa Albă din vacanța la plaja Delaware, �n timp ce lumea așteaptă atacul Iranului asupra Israelului

_ Trei persoane, transportate la spital în urma unui accident produs pe DN 1A- Unul dintre răniţi a avut nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare

_ Starul din Dragons' Den Steven Bartlett îi lasă pe colegii săi antreprenori să vadă roșu după ce a încheiat un acord fulgerător cu afacerile de trail

_ MARK ALMOND: Israelul riscă să înceapă un război pe mai multe fronturi pe care nu îl va putea câștiga niciodată. Și noi, ceilalți, am putea fi atrași

_ Toți mullahii iranieni au reușit să facă cu atacul lor asupra Israelului este să-și unească dușmanii împotriva lor, scrie DAVID PATRIKARAKOS

_ Primarul Capitalei anunţă că lucrările pe Bulevardul Ghencea, pe tronsonul dintre str. Braşov şi terminalul tramvaiului 41, sunt aproape de final

_ Dezvoltatorul imobiliar One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale de 57,1 milioane de euro în primul trimestru al anului, în scăde

_ BAIE DE SÂNGE: Justiția Gorsuch îl plesnește în jurul avocatului din Colorado în timpul argumentelor orale privind eligibilitatea pentru votul Trump (AUDIO)

_ Eram un ofițer de închisoare care îl păzea pe Charles Bronson, dar era un singur deținut care m-a speriat... și abia avea jumătate din dimensiunea mea

_ Runaway Household Cavalry Cal Vida „răni susținute care ar putea deveni mortal infectate” după ce a răvășit prin Londra în timp ce era acoperit de sânge

_ Haos de Ziua Mai! Dansatorii Morris se lăvanesc cu lucrurile, petrecăreții aud corerii de băieți din Oxford și păgânii din Glastonbury sar peste foc - oamenii din Marea Britanie întâmpină ziua de 1 mai cu o multitudine de tradiții excentrice

_ În conacul cu 30 de camere al Prințului Andrew, Royal Lodge, pe fondul temerilor că regele Carol îl va evacua pe Duke de pe o proprietate de 98 de acri

Țoapa pură: "Și eu am fost olimpică la română, dar nu m-am lăudat cu asta" - a declarat Gabriela Firea...

_ Vreme apocaliptică în China: O tornadă a făcut zeci de victime și a distrus peste o sută de clădiri (VIDEO)

_ Kanye West își împarte fanii după ce a aruncat 7 MILIOANE de dolari într-un spot publicitar pentru Super Bowl pentru a împărtăși un videoclip bizar de casă, filmat pe bancheta din spate a mașinii sale: „Este cea mai mare reclamă pentru Ye vreodată!”

_ Am fost la o operație de rutină și am pierdut totul: Builder, în vârstă de 62 de ani, dezvăluie cum și-a pierdut afacerea, soția și casa, după ce un chirurg din NHS, dezamăgit, și-a stricat operația și și-a îndepărtat TOATE articulația genunchiului.

_ Masa cu stea Michelin! Șase meseni vor primi o masă de un bucătar de două stele la bordul unui balon la marginea spațiului anul viitor - dar un bilet vă va costa 495.000 USD înapoi.

_ Reprimare a liniilor de județ: poliția confiscă arme, articulații și câini „simbol de statut” XL Bully, în timp ce arestează aproape 1.900 în raiduri asupra bandelor de droguri din Marea Britanie

_ Provincia canadiană Alberta interzice copiii de la operațiile de schimbare a sexului, blocatorii pubertății – interzice transgenderilor din sportul fetelor – liberalii lui Trudeau și MSM-ul revoltați!

_ Studiul arată că încrederea americanilor în expertiza științifică a supraviețuit polarizării și atacului administrației anterioare asupra științei

_ Un călugăr râvnește la scaunul de primar: 'Mă cred mai deștept decât ceilalți și am zis să mă bag în balamuc' / VIDEO

_ Războiul din Ucraina, ziua 712. Zelenski admite impasul: este nevoie de mijloace moderne. Şi trage un semnal de alarmă: Putin ar putea veni şi la tine / Şeful Rusiei, aşteptat în Turcia

_ Omul de știință din mass-media studiază beneficiile și riscurile utilizării smartphone-urilor în rândul copiilor și adolescenților

_ Cercetările Laurei au arătat că femeile academice sunt hărțuite în tăcere din cauza părerilor lor despre gen. Acum, în ultima ironie amară, ea a fost și ea redusă la tăcere și înlăturată

_ Cei 10 ani de iad cu „lupul” din Inverness: o femeie dezvăluie modul în care violatorul Kim Avis a ademenit-o într-o relație când ea avea 15 ani și el 42 - înainte ca el să fugă și să-și prefacă moartea în California pentru a scăpa de justiție

_ „Proiectul de integritate a tranziției” al stângănilor turbați și al celor care urăsc Trump neclintiți s-a întors – Grupul nedemocratic speră să-l împiedice pe Trump să intre din nou în funcție

_ VIDEO | Alertă - A fost declarată Stare de Urgență: Furtuni și fenomene meteo extreme au loc în SUA

_ Mi-am câștigat casa de vis, dar nu vreau să locuiesc acolo! Câștigătorii Omaze care și-au vândut vilele de mai multe milioane vorbesc cu JANE FRYER. Ea investighează „blestemul” notoriu al premiului și întreabă... este prea frumos pentru a fi adevărat?

_ Andrew Weissmann După ce Curtea Supremă a fost de acord să audieze cererea de imunitate a lui Trump: �Cazul DC al lui Jack Smith este acum �n sprijinul vieții� (VIDEO)

_ Femeia care se bucură fără rușine de a fi „cele mai căutate” restaurantele ei locale, după ce s-a bucurat de sute de lire sterline în mese slap-up înainte de a fugi fără să plătească factura

_ „Toți ar trebui să fie șterși”: proprietarul XL Bully, anterior sfidător, ai cărui câini au mutilat-o pe bunica în fața propriului fiu, spune că acum SPRIJĂ interdicția după ce a spus anterior „nimeni nu-mi spune ce să fac cu câinii mei”

_ Pasagerul a încercat să introducă clandestin rămășițele a patru maimuțe mumificate din Africa în America înainte ca câinele de graniță K9, Buddy, să adulmece carnea „decedată și deshidratată”

_ Senatorul de stat democrat �și arată sprijinul pentru venerarea diavolului și onorează sataniștii �n timpul sesiunii de la etajul Senatului din Arizona (VIDEO)

_ Mama unui adolescent ucis împreună cu prietenii într-o excursie de camping în Țara Galilor spune că trebuie să pretindă că este la serviciu sau la sală pentru a face față durerii devastatoare

_ „Bombă meteo” furtuna Ingunn se închide: Marea Britanie este lovită de furtuni de 106 mph, în timp ce Met Office emite avertismente de vânt pentru nordul Angliei și Scoția până astăzi la ora 19:00

_ VIDEO Grupul Psaltic Tronos a concertat în fața a sute de oameni la Micești

_ Funnymanul Last Leg, Josh Widdicombe, în vârstă de 40 de ani, achiziționează o casă secundară de 1 milion de lire sterline din Cornish, cu planuri de a o renova într-o închiriere de vacanță

_ Cu Chiricheș căpitan, FCSB a făcut 1-1 cu Gloria Buzău, într-un amical


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13

Nr. de articole la aceasta sectiune: 730, afisate in 13 pagini.