15:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Grevă în Grecia - Nave andocate și trenuri oprite din cauza protestelor transportatorilor

Grevă în Grecia - Nave andocate și trenuri oprite din cauza protestelor transportatorilor

Navele au rămas andocate în porturile grecești, iar serviciile de tren au fost oprite, deoarece lucrătorii din transporturi s-au alăturat grevei la nivel național a sindicatului din sectorul privat GSEE, cel mai mare din Grecia, notează Mediafax.

Transportul urban a fost, de asemenea, perturbat, deoarece șoferii de autobuze și taxiuri au întrerupt operațiunile timp de câteva ore.

Protestatarii au mărșăluit spre parlament în jurul prânzului. Unii dintre ei purtau bannere pe care scria: „Nu vrem creșteri pe pâine, vrem totul”.

De la criza datoriilor din 2010-2018, când salariile au fost reduse ca parte a măsurilor de austeritate în schimbul fondurilor de salvare, economia Greciei a crescut de aproape două ori mai mult decât rata zonei euro, iar anul trecut țara și-a recăpătat statutul de investment grade după 13 ani în categoria „junk”.

Salariul minim brut lunar a fost majorat luna aceasta cu 6,4%, până la 830 de euro, fiind a patra creștere de acest fel din ultimii cinci ani. Însă mulți lucrători spun că majorările salariale nu sunt suficiente pentru a ține pasul cu prețurile mari la alimente și cu creșterea în forță a chiriilor, iar salariile din Grecia sunt în continuare în urma celor ale colegilor lor europeni.

Pentru grecii mai tineri, afectați de o rată ridicată a șomajului, costul ridicat al vieții reprezintă o provocare suplimentară.

„Să ai atât de puține perspective... și să nu reușești să te descurci este foarte greu”, a declarat Elena Roza, o studentă în vârstă de 23 de ani, una dintre protestatare. „Reacția reflexă este de a părăsi țara”.

Salariul mediu lunar al grecilor, de 1.175 de euro, este cu 20% mai mic decât în urmă cu 15 ani, în timp ce șomajul rămâne peste 10%, al doilea cel mai ridicat din Uniunea Europeană, după Spania. Șomajul în rândul tinerilor este de peste 20%.

Guvernul conservator al premierului Kyriakos Mitsotakis, care a fost reales în iunie anul trecut, a promis să majoreze salariul minim lunar la 950 de euro până în 2027, când își încheie mandatul, și să crească salariul mediu cu peste 25%, până la 1.500 de euro, în aceeași perioadă.

Dar GSEE spune că dorește o majorare imediată la 908 euro și că vrea să fie reintrodusă negocierea colectivă, care a fost abolită în timpul crizei.

„Costul ridicat al vieții este un laț în jurul gâtului lucrătorilor și pensionarilor. Creșterea nu ar trebui să fie doar pentru câțiva”, a declarat secretarul pentru relații publice al GSEE, Dimitris Karageorgopoulos.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

_ Protestatarii anti-Israel neinformați nu au idee că homosexualii sunt uciși �n mod obișnuit �n Palestina. Asculta doar�

_ "STATELE UNITE ALE AMERICII! STATELE UNITE ALE AMERICII! STATELE UNITE ALE AMERICII!" � Președintele Trump sosește �n afara garajului McLaren la Marele Premiu de Formula 1 din Miami, cu aplauze fulgerătoare (VIDEO)

Regimul Soroșist l-a interzis pe primul clasat Georgescu dând o nouă lovitură de stat. BEC-ul s-a transformat ilegal în Organ Penal și a "judecat" abuziv și ilegal, invocând "constituțional" ilegalitalitatea CCR emisā pe 6 Decembrie.

Viktor Orbán: "Nu mai puteam să stăm cu mâinile în sân şi să privim cum lanţurile de magazine jefuiesc oamenii". Vă amintiți cum au sărit Soroșiștii pe Călin Georgescu când ne-a spus că Multinaționalele ne jefuiesc? De ce AUR și Simion TAC pe această temă?

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ Metamaterialele cu indice zero și viitorul

_ Un cuplu american se teme că a murit după ce trei prizonieri evadați au deturnat un iaht �n Caraibe

Așadar dacă pacea se va încheia Nikolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Semne că slugile sorosiste vor juca în continuare în tabăra Soroșistă a UE, după ce au executat lovitura de stat

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

_ De ce masculii se joaca mai mult decat femelele? Studiul găsește răspunsuri în strămoși îndepărtați

_ Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

_ Marius Manole prezintă o emisiune la postul ACASĂ

_ Obama Trash Talks Trump: �El nu este considerat un tip serios� la New York

_ AGELESS STYLE SOS: stilistul lui YOU, Stephanie Sofokleous, rezolvă problema garderobei cititorului Bev, în vârstă de 55 de ani

Turneul european al lui Tulsi Gabbard: o misiune diplomatică cu mize mari. Principalul punct de pe agenda lui Gabbard este presupusa implicare a Uniunii Europene în anularea alegerilor prezidențiale din 8 decembrie din România

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

_ Un soldat american a fost reținut în Rusia

_ Creşteri puternice marţi la Bursa de Valori Bucureşti

_ Bombardamente la granița cu România! S-a dat mesaj Ro-Alert

_ De ce le-a luat SUA 51 de ani să se întoarcă pe Lună

_ NBA - Lakers a câştigat derby-ul oraşului Los Angeles cu Clippers

_ Mikaela Shiffrin își anunță revenirea în competiții

_ Preşedintele Vladimir Putin va vizita China în luna mai

_ Capitala Indiei închide școlile din cauza smogului

_ Jocul „Make Believe” al Fed se încheie

_ Morgan Stanley despre „Fed Independence”... înainte și după alegeri

_ Trade in motor vehicles, motorcycles up 1.6% January through September

_ Cum îţi creezi singur un site web? (P)

În 35 de ani de Soroșism, Familia Tradițională a fost distrusă. UE A AJUNS LA 700.000 DE DIVORȚURI Rata divorțurilor s-a triplat. Unu din doi copii se nasc in afara căsătoriei. Înțelegeți de ce Călin Georgescu a spus că Familia trebuie protejata?

_ O casă a fost mistuită de flăcări în județul Mureș

_ Cererile inițiale de șomaj revin la maximul din 1 lună (de la minimele de aproape 54 de ani)

_ Trei femei ajung în instanță acuzate că sprijină gruparea teroristă Hamas după ce imagini cu parapanta au fost afișate la marșul pro-Palestine

_ 'Oppenheimer' dominates BAFTAs in major Oscars boost

_ VIAȚA MEA ÎN ALIMENTARE: Sarah Raven

_ Tendința seculară în trezorerie se destramă

_ Tehnologia ARN Mesager revine la ce era inițial destinată. BioNTech speră să lanseze un prim medicament anticancer în 2026

LOVITURA DE STAT IN FORMA CONTINUATA CONTINUA. Biroul Electoral Central a făcut un abuz groaznic luând dreptul de vot a 5 milioane de români care votează cu dnul Călin Georgescu . UITAȚI CE ZICE LEGEA ÎNCĂLCATĂ VIOLENT DE BEC

_ Cât de picant devine muștarul în funcție de sol?

_ VIAȚA MEA ÎN ALIMENTARE: Big Zuu

_ Capcanele planificării centrale

_ Deschide Fereastra Overton

_ Ozzy Osbourne plănuieşte ultimele concerte

_ Povestea ciudată a plajei mele secrete

_ Viața comunicând cu compasiune: Kristi Noem

_ China nu-și poate opri declinul (Foreign Policy)

Ingrid Mocanu, după interzicerea bolșevico-soroșista a lui Georgescu : LEGEA a murit Suntem în DICTATURĂ

_ Trump îl alege pe Dr. Marty Makary, oponent înverșunat al mandatelor de vaccinare împotriva COVID, în calitate de nou comisar FDA

_ Democrații au nevoie de propriul lor Donald Trump


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1503, afisate in 26 pagini.