13:56
Comentarii Adauga Comentariu

_ Controale ale Gărzii de Mediu din Harghita pentru identificarea arderilor de vegetaţie uscată din arii protejate

Controale ale Gărzii de Mediu din Harghita pentru identificarea arderilor de vegetaţie uscată din arii protejate

Comisarii Gărzii de Mediu Harghita şi-au intensificat activitatea, în ultima perioadă, pentru identificarea situaţiilor în care se incendiază vegetaţia uscată în arii protejate.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a declarat luni, pentru AGERPRES, că la sfârşitul săptămânii au fost identificate trei focare de incendiu, care se manifestau în situri Natura 2000 din localităţile Racu şi Ciceu, fiind alertaţi pompierii voluntari, care au stins focul.

Aceasta a precizat că, până acum, au fost întocmite şapte sesizări penale pentru incendii produse în arii naturale din localităţile Ciucsângeorgiu, Gheorgheni, Ciceu, Miercurea-Ciuc şi Racu.

De altfel, pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita se atrage atenţia că este ilegală curăţarea terenurilor agricole şi a pajiştilor prin incendiere şi că pagubele produse de aceste arderi pot fi uriaşe.

"Curăţarea terenurilor agricole/pajiştilor prin incendiere nu este o soluţie legală! Incendiile de vegetaţie pot determina poluarea aerului în zonele unde se produc! În urma unui incendiu, prin dispariţia vegetaţiei, se intensifică şiroirea, eroziunea, crescând riscul la inundaţii. Efectul incendiului asupra habitatelor naturale poate fi devastator. Sunt afectate, pe lângă vegetaţie, cuiburi de păsări, mamifere şi reptile. Fumul produs de incendii afectează sănătatea umană, cauzând afecţiuni ale ochilor, pielii şi la nivel respirator", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu Harghita.

Sursa citată atrage atenţia că arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.

De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice.

În ultima perioadă, numărul incendiilor de vegetaţie uscată a crescut foarte mult în Harghita, în ciuda numeroaselor apeluri făcute de autorităţi de a nu recurge la aceasta modalitate de curăţare a terenurilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Dovezi găsite cu privire la numai practica familiară cunoscută a îmbălsămării pe termen lung în Franța modernă timpurie

_ Data de întoarcere a seriei Treitors a fost dezvăluită în sfârșit, când BBC aruncă prima privire asupra chinuitoarei Claudia Winkleman „înapoi cu bang”

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat noaptea trecută 132 de drone, iar apărarea aeriană a distrus 88 în 11 regiuni

_ Reporterul BBC iese din „interviu” cu Logan Paul după ce acesta a trimis un LOOKALIKE pentru a-l înlocui - și apoi a trimis un avertisment legal

_ Modi din India îl îndeamnă pe Zelensky la masa de negocieri în prima vizită istorică în Ucraina

_ Cât de important este sezonul sărbătorilor pentru comercianții cu amănuntul din SUA?

_ OMS și-a dat acordul - Apare un nou vaccin împotriva mpox

_ Marea farsă de Ziua Recunoștinței

_ Cele mai bune rețete de Crăciun de la cei mai buni bucătari britanici, de la Jamie Oliver la Rick Stein. Împărtășesc mâncărurile lor preferate și gadgeturile de bucătărie care fac cadouri grozave - și de care nu ar putea trăi fără...

_ Trei moduri de a urmări Venusquakes, de la baloane la sateliți

_ Stocurile de apărare Palantir au crescut cu 3.000 la sută și sunt prezentate drept o mină de aur. Dar înainte de a investi, citiți studiul FOARTE perspicace al expertului nostru în firmă - și miliardarul influent care a creat-o.

_ Studiul vânătorilor-culegători ajută la explicarea modului în care copiii au învățat pentru 99% din istoria umanității

_ Un șoferi din patru recunoaște că a provocat accidental o avarie unei alte mașini într-o parcare de supermarket... și mai mult de jumătate spun că li s-a întâmplat.

_ Reverendul Richard Coles, I’m A Celeb’s, susține că prietenul Dominic West a fost „BANNAT”  de la Royal Bash din cauza rolului său „controversat” din The Crown

_ Canard „Let It Rip”: Reflecții despre Jay Bhattacharya


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 15, afisate in 1 pagina.