05:35
Comentarii Adauga Comentariu

_ Cum explică Iranul atacul asupra Israelului: motivul din spatele acestui conflict

Cum explică Iranul atacul asupra Israelului: motivul din spatele acestui conflict

"Consiliul de Securitate nu şi-a îndeplinit datoria de a menţine pacea şi securitatea internaţionale", nereuşind să condamne lovitura de la 1 aprilie împotriva consulatului iranian din Damasc şi, "în aceste condiţii, Republica Islamică Iran nu a avut altă opţiune decât să-şi exercite dreptul la autoapărare", a declarat ambasadorul iranian, dând asigurări că Teheranul nu doreşte o escaladare, dar că va răspunde la "orice ameninţare sau agresiune".

Armata israeliană a salutat duminică faptul că a putut conta pe "o coaliţie defensivă de aliaţi internaţionali", condusă de Statele Unite cu Marea Britanie, Franţa şi alte ţări, pentru a contracara atacul iranian, relatează AFP.

"Atacul fără precedent al Iranului a fost contracarat de o apărare fără precedent. A fost prima dată când o astfel de coaliţie a acţionat împreună împotriva ameninţării Iranului şi a reprezentanţilor săi în Orientul Mijlociu", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, într-o conferinţă de presă.

Iranul a lansat sâmbătă seara peste 350 de proiectile, "rachete balistice, rachete de croazieră, rachete şi drone" către Israel şi alte ţări din regiune ar fi putut fi afectate de această ameninţare", a menţionat Hagari.

Preşedintele american Joe Biden a declarat sâmbătă seara că forţele americane au ajutat la doborârea, aproape în totalitate, a dronelor şi rachetelor trase de Iran asupra Israelului, adăugând că şi-a reafirmat sprijinul "neclintit" pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Cu toate acestea, Statele Unite au avertizat că nu vor participa la o eventuală ripostă israeliană împotriva Iranului.

Avioanele militare britanice au doborât "mai multe" drone iraniene, a indicat Londra.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Reacția Cristelei Georgescu după ce Puciștii care au dat Lovitura de Stat, l-au interzis pe soțul ei: „Nimic nu este pierdut atât timp cât credinţa este în picioare, cât sufletul nu abdică şi cât capul se ridică din nou.”

Ramurile Cominterniste directe sau prin alianță se susțin între ele. Celebrul Bombonel, alias Adrian Năstase, care a dat petrolul țării și multe alte bunuri naționale pe Nimic, îl susține pe Victor Ponta. Nu ai nenorocit destul țara asta Bombonele?

Ion Cristoiu: Votul din decembrie a fost moral Lumea s-a săturat de "politruceală" Da, inevitabil, ne despărțim de America (referindu-se la puciști)

Ca în Botswana, fiecare Institut de sondare are un candidat preferat. SOCIOPOL-ul lui Palada îl urcă pe Ponta pe locul doi.

În sondajul Atlas Intel Soroșiștul Nicușor Dan, e pe locul doi

Subordonat rețelei soroșiste ca și Nicușor Dan, Bilderbergul Merz pune biciul pe germani. Germania se înarmează până în dinți și vrea să taie pensii, ajutoarele sociale și subvenția pentru energie

Pieleanu "face" sondaje "la refefon"

Ca și bolșevicii în 1946, Soroșiștii nu au stare până nu bagă Cenzura peste tot. Lasconi cere închiderea TikTok înaintea prezidenţialelor: "Fake news-ul să fie dat jos". Soroșiștii de la Funky Citizens decid ei de capul lor, ce e "fake news"

CURS-ul lui Buble îl urca pe Crin Antonescu pe locul doi. Sondaj CURS pentru alegerile prezidențiale. 59% dintre români cred că direcția țării impregnată de Puciști este greșită

Adrian Onciu: Cine sunt, de fapt, extremiștii

George Scarlat - Ziua News : Puciștii au plecat pe un drum fără întoarcere

_ Estonia închide un important punct de trecere a frontierei cu Rusia pe parcursul nopţii

Alex Jones: "Elon știu că ai făcut mult (pentru Georgescu), dar acum e treabă serioasă, du-te la Trump și spune-i să iasă și să dea un mesaj"

Cristela Georgescu candidat la alegerile prezidențiale? Conform unui sondaj telefonic Cristela Georgescu ar primi aproape toate voturile susținătorilor soțului ei

_ Este un secret deschis de ce Jackie O și Candice Warner sunt în cea mai bună formă a vieții lor, scrie AMANDA GOFF, și fiecare femeie de peste 40 de ani se gândește la asta

_ Astronomii chinezi descoperă o stea de mare viteză ejectată din clusterul globular Messier 15

_ S-a stabilit care este cel mai sexy accent din lume: engleza britanică și franceza au fost devansate

Calin Georgescu a avut dreptate când a arătat jaful multinaționalelor. Bulgaria înființează lanțuri de magazine cu adaos 10%, pentru a împiedeca multinaționalele să jefuiască populația. Puciștii de la noi sunt pe-o mână cu multinaționalele

_ Acord politic: Continuă măsurile de reducere voluntară a consumului de gaze naturale în UE încă un an

_ Veteranul de război din Irak, lovit de PTSD, a purtat un război de cuvinte împotriva fostei soții și a sunat-o de 100 de ori pe zi, după ce s-a mutat la un pub vizavi de casa lui

_ LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia pregătește o nouă ofensivă în vara anului 2024, estimează Institutul pentru Studiul Războiului

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Ţară Minunată!

_ „Casa este plină de vase de marmeladă mâncate pe jumătate”: Charlotte Eagar intră în lumea dulce-amăruie a maniei marmeladei

_ Ziua Armaghedonului nuclear: documentele recent desecretizate dezvăluie în detaliu macabru minut cu minut ce și-ar dori sfârșitul lumii. Și de ce cei vaporizați instantaneu de o bombă atomică vor fi norocoșii...

_ Bărbatul mort transportat la o bancă braziliană de nepoata sa era subnutrit și poate să fi fost OTRAVIT

_ „Asta este Prințul Harry!”: jucătorul NFL este uimit de primirea premiului de la Ducele de Sussex, care tocmai s-a întors din Londra după ce și-a vizitat tatăl afectat de cancer, Regele Charles

_ ​Dinozaurii vin în Hertfordshire! Jurassic World va fi filmat la Elstree Studios, după ce Jeremy Hunt a anunțat scutiri de taxe pentru a face Marea Britanie „al doilea după Hollywood” (și a spus că vrea să vadă „Sunderland Barbie” în continuare)

_ Inundații în Afganistan:Bilanţul deceselor a urcat la cel puţin 50 de persoane

_ Autorităţile finlandeze au detectat un miros asemănător celui de sulf în regiunea Helsinki

_ Liderii NATO fac urme lui Trump

_ Rosie O’Donnell și alte harpie de la Hollywood fac apel la DOCTORUL Jill Biden să ceară încetarea focului în Gaza (VIDEO)

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Ciocolata întreruptă se întoarce de Ziua Îndrăgostiților, învelită într-o gogoși de aur de 29,95 GBP

_ Scandal într-o familie bogată din România - Fiica unui celebru om din fotbal își acuză soțul de tentativă de omor

_ SURSE Studentul botoșănean care a scuipat și mituit polițiști ieșeni arestat preventiv - Acesta se lăuda cu tatăl său despre care susținea că ar fi influent

_ Coventry City 0-1 Man United - semifinala Cupei FA: scor live, știri ale echipei și actualizări, deoarece Scott McTominay dă conducerea echipei sale în prima jumătate de oră, un start ideal pentru echipa lui Erik ten Hag

_ Locuitorii din Plymouth refuză să-și părăsească casele, deoarece poliția extinde zona de excludere în jurul bombei naziste neexplodate găsită în grădina din spate

_ Unirea forțelor? Președintele Trump și Ron DeSantis se �nt�lnesc �n privat �n Florida

Republicani din Senat le cer șefului FBI, Patel și Procurorului General, Pam Bondi să elibereze odată înregistrările Epstein

_ Premier League urmărește ABOLIREA deducerilor de puncte și introducerea unei „taxe de lux” în stil NBA din cauza temerilor că vedetele de top vor pleca dacă regulile le restricționează salariile - după ce Everton și Nottingham Forest au pierdut puncte

_ Părinte digitală: sfaturi despre cum să utilizați urmărirea locației în timp real

_ „Efectul nebun” este real! Luna plină din această seară va însemna probabil o creștere a comportamentului ciudat și a conducerii periculoase, susține o nouă carte

_ Cercetarea vanadiului face progrese cheie pentru captarea carbonului din aer

_ Îndoielile comercianților că Fed poate atinge obiectivul de inflație subliniază riscurile IPC

_ Aflați dacă este un meci pentru Frances și Patrick la Blind Date din această săptămână: „Ea a sugerat să mergem la Cotswolds. mi-a placut asta'

_ Adrian Sârbu: România are nevoie de o armată de 200.000 de militari şi tehnică şi tehnologii moderne

_ Cătălin Cîrstoiu, ascensiune fantastică în carieră după ce a fost nășit de Băsescu: A terminat cu 4 ani mai devreme (documente)

_ JENANT: Biden IGNORAT la benzinărie, cere SFÂRȘITUL DEMOCRAȚIEI | Dincolo de titluri

_ Premier League: scor live, știri despre echipă și ultimele actualizări, în timp ce Man United finalizează o revenire uimitoare pentru a conduce Chelsea cu 3-2... după ce Liverpool a supraviețuit speriei împotriva lui Sheffield United

_ Greenpeace câștigă procesul împotriva mega proiectului Neptun Deep: Pericol major în Marea Neagră

_ De la Bianca la Kim, Julia și Amber: O privire asupra tuturor partenerilor pe care Kanye West a încercat să-i schimbe - și cât de departe a reușit să o ducă

_ Ruby Wax își amintește momentul în care OJ Simpson a sunat-o și i-a spus „Este OJ, am făcut-o” la scurt timp după ce cei doi au terminat filmarea documentarului în care el s-a prefăcut că a înjunghiat-o cu o banană.

_ Musk Funds National Signature Campaign în sprijinul primului amendament

_ Președintele Comisiei Juridice din Senatul României a fost pe linia frontului din Ucraina

_ Piedone și-a dat 'contractul cu bucureștenii': 'Sunt omul care vorbeşte în limbajul celor mulţi. Nicușor Dan a pus matematica înaintea usturoiului'

_ O dronă-kamikaze ar fi lovit o unitate militară de la Tiraspol

_ Doctrina Sullivan

_ Lider județean PNL spune că e dezavantajos pentru filială să se comaseze alegerile

_ RUPTĂ: Hunter Biden a fost implicat �n CIA �n Ucraina � A fost condus la minciuni Trump-Rusia și la atacul profund al statului asupra lui Trump � Video Mike Benz

_ Femeile din Bangladesh din Marea Britanie lăsate „sinucigați” de trolul TikTok


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 316, afisate in 6 pagini.