00:41
Comentarii Adauga Comentariu

ESTE ROMÂNIA O NOUA GUINEE ÎN RĂZBOIUL SOROS - STEINMETZ ?



De unde a pornit cearta intre Soros și Steinmetz?

Potrivit Financial Times, o veche poveste personală între Soros şi Benny Steinmetz a alimentat scandalul de la Conakry din Guineea (și ulterior de la Roșia Montana din România).

Cei doi miliardari erau membri ai unor companii rivale în privatizarea controversată a telecomunicaţiilor din Rusia, în 1997.

Bătălia a fost câştigată de Soros, dar se spune ca s-au utilizat atâtea metode neortodoxe încât cei doi au ajuns să se urască de moarte.

De atunci Soros îl urmărește peste tot pe Steinmetz și încearcă "sa i-o tragă" ori de câte ori poate.

Guineea, Roşia Montană și acum Scandalul Retrocedărilor sunt trei mari înfrângeri suferite de Steinmetz. Două dintre ele în România. Ca să nu mai vorbim că rețeaua progresistă prin oamenii ei bine infiltrați în toate instituțiile de stat a ajuns la vârful puterii în România.

Roşia Montană şi războiul granzilor

Intre 2000 și 2014 ne aflam în România lui Steinmetz, o țară papuașă controlată de oamenii lui Steinmetz la fel ca Guineea.

Prietenii lui Steinmetz în frunte cu Tal Silberstein sunt consilierii, sfătuitorii și/sau managerii de campanie a trei prim-miniștrii ai României: Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Viorel Ponta și ai fostului președinte al României, Traian Băsescu.

O mulțime de ziaristi, printre care și Rares Bogdan, sunt plimbați gratuit de Steinmetz, până în îndepărtata Nouă Zeelandă, ca să afle despre beneficiile exploatării aurului cu cianuri. În timpul excursiei între doua mese luate la restaurantul hotelului de cinci stele unde erau cazați, li se explică avantajele cianurării.

Toată România Politică susține cianurarea lui Steinmetz de la Roșia Montana. Se pare ca AURUL României va fi cianurat de Steinmetz. Doar un grup de țărani din Roșia Montana, despre care mai târziu vom afla că și ONG-urile lor au primit sute de mii de euro de la Soros, continuă să se opună.

Steinmetz e furios și-și activează nu numai oamenii din România dar și relațiile pe care le are în SUA. Însuși președintele României e activat. Băsescu se deplasează la Roșia Montana și le cere țăranilor să-și vândă pământurile lui Steinmetz. Țăranii refuză iar Basescu nervos îi face bolșevici.

Disperați politicienii români manevrați de Steinmetz vor să modifice Legea Minelor care ar fi permis firmelor lui Steinmetz să facă exproprieri forțate ale terenurilor private ale cetățenilor români.

Numai că brusc, tinerii furioși și liberi din ONG-urile lui Soros, ajunși azi membri sau simpatizanți ai Partidului "Uniți Salvăm" condus de finanțații lui SOROS, ies pe străzi la o simplă bătaie din palme și încep să bată din peturi și să urle în vuvuzele, mulți pedalând pe bicicletele din centrele de închiriere ale Fundației SOROS, centre de biciclete făcute de Fundația Soros cu un an în urmă.

Ziarele si Televiziunile din România pe atunci controlate de Steinmetz via clasa politică românească vândută lui, neștiind cu cine au de-a face încep să-i injure pe protestatari (HotNews, Adevărul, B1 TV, Realitatea TV) sau pur și simplu să cenzureze protestele (Antena 3). Azi aceleași ziare - Hotnews, Adevarul, Gandul, etc...și aceleași televiziuni - Realitatea, etc, îl înjură la greu pe Steinmetz și pe oamenii lui și susțin rețeaua progresistă finanțată de SOROS. Cazul lui Rareș Bogdan sau a lui Dan Tăpălagă și a multor altora, sunt emblematice și ne arată cum anume e dirijată presa de la noi în funcție de cum se schimbă taberele.

De peste ocean, GEORGE SOROS, care îl urmărește pe Steinmetz pe întreaga planetă, critică proiectul exploatării aurului de la Roşia Montană, unde conglomeratul gestionat de familia Steinmetz deţine o importantă participaţiune. Ziarele din România încep sa mârâie la Soros și la ONG-urile lui.

Agitată de ONG-urile lui Soros, pentru prima dată după 22 de ani, de când fusese agitată de KGB-ul și GRU-ul lui Mihail Gorbaciov, România "se trezește". Află "intâmplător" că i se fură AURUL și iese masiv pe străzi.

Crin Antonescu, aflat în TANDEM cu Ponta la conducerea USL, e încurajat sa sară în barca grupării Soros, dacă nu cumva era "acolo" deja, și denunță public "cianurarea".

Primul Ministru, Ponta, un brav soldat al lui Steinmetz, care a coborât în mina muzeu, cu casca lui Gold Corporation pe cap, firma controlată de Steinmetz, moare de ciudă.

Proiectul se clatină, mitingurile controlate de activiștii din ONG-urile finanțate de SOROS continuă și cresc, zeci de mii de oameni ies pe străzi, guvernul Ponta deși cu casca de miner a lui Steinmetz pe cap, se clatină și el.

SOROS CÂȘTIGĂ. ONG-urile lui SOROS exultă. După o astfel de victorie masivă drumul spre victoria politică se deschide larg. A fost doar un prim pas. Nu peste multă vreme vor protesta pentru ca unii să se cațere pe cadavrele de la Colectiv și pentru ca Rețeaua Progresistă să preia complet puterea în România.



Ce a fost înainte de Roșia Montana? Scandal „geologic” Soros - Steinmetz din Guineea

Chiar înainte de Roșia Montana, Benny Steinmetz este suspectat că a obţinut concesiunea din Guineea oferind mită sub regimul lui Lansana Conte.

Pentru a-l aborda pe preşedinte, colaboratorii lui Steinmetz în Guineea au recurs la serviciile celei de-a patra soţii a acestuia, Mamadie Toure, favorita momentului.

Anchetatorii miliardarului şi filantropului american George Soros au descoperit că unul dintre angajaţii -BSGR, Mahmoud Thiam, era şi distribuitor de lichidităţi în contul grupului pentru membrii juntei aflate la putere.

La New York, marele juriu a început ancheta în acest an pentru a determina dacă BSGR a violat legea Foreign Corrupt Practices, oferind mită. Respectiva societate anchetează firmele americane care se fac vinovate de corupţie în străinătate, or, o parte a plăţilor secrete au fost trimise în SUA, potrivit procurorilor.

Mamadie Toure, văduva fostului preşedinte Conte, trăieşte în Florida şi pentru că este suspectată că a jucat un rol central în această afacere, ea a acceptat să fie „martor colaborator” şi să fie pusă sub ascultare.

Astfel, anchetatorii au descoperit că Cilins încerca să o convingă să distrugă copiile contractului compromiţător, propunându-i cinci milioane dolari în schimb. Financial Times a procurat copii ale faimoaselor contracte.

Potrivit unui document semnat de Asher Avidan, director general al BSGR şi fost angajat al Ministerului israelian al Apărării, au fost oferite 4 milioane dolari pentru Mamadie Toure, care urma să îi repartizeze diferitelor persoane „binevoitoare” şi unei societăţi, Matinda.

Rapiditatea cu care BSGR a obţinut concesiunea de la Simandou a atras atenţia asupra acestei operaţiuni pentru a cărei reuşită au fost mobilizate câteva milioane de dolari într-un circuit restrâns al susţinătorilor conglomeratului lui Benny Steinmetz.

Totul s-a jucat în culise, într-un timp-record şi, potrivit unei surse guvernamentale guineze, -„dosarul BSGR asupra zăcămintelor de la Simandou este o nebuloasă în toate compartimentele”. Totul a fost aranjat plecând de la preşedinţie de către Mamadie Toure. „Ea dădea instrucţiuni şi tot lanţul le urma”.

In Guineea, omul lui Soros, Alpha Conde, un fel de "Iohannis de Guineea" ajunge președintele țării, susținut de ONG-urile lui Soros. La fel ca si-n România "DNA-ul de Guineea", luptă împotriva corupției si începe imediat un proces împotriva lui Steinmetz acuzat ca dăduse mită.

Imediat dupa ce este ales, intre preşedintele guinez Alpha Conde şi miliardarul israelian Benny Steinmetz se declanşează războiul. Steinmetz e prins în corzi.

Preşedintele guinez decide să revizuiască toate contractele miniere încheiate de predecesorii săi. El îl acuză pe Steinmetz că a pus fraudulos mâna pe uriaşele zăcăminte de fier şi ca firma lui Steinmetz BSGR are puţine şanse să îşi păstreze concesiunea minieră de la Simandou.

Guvernul de la Conakry refuză să accepte tranzacţia care s-a derulat între BSGR şi gigantul brazilian Vale. Miliardarul israelian ameninţă la rândul lui că va recurge la arbitraj internaţional.

Soros, prin ONG-ul sau, Revenue Watch Institute (RWI), emanaţie a Fundaţiei pentru o Societate Deschisă, îl consiliază pe preşedintele Alpha Conde pentru elaborarea unui nou cod minier şi în revizuirea contractelor miniere, inclusiv pentru joint-venture-ul Vale/BSGR.

Soros vrea să îl zdrobească pe Benny Steinmetz prin RWI? Global Witness, un grup anticorupţie, al cărui consiliu consultativ este compus din Soros şi din fiul acestuia Alexander, se ocupă de prezumptivele acte reprobabile petrecute în Guineea.

Financial Times relevă că o altă personalitate importantă apropiată de noua putere de la Conakry este ex-premierul britanic Tony Blair, în calitate de consilier personal al preşedintelui.

Potrivit zvonurilor, Blair are un rol important în gestionarea minelor din Guineea.

Bilderbergul Tony Blair consiliază strategia de urmat implicând pe JP Morgan, banca americană de investiţii, şi pe Mubadala, investitorul statului Abu Dhabi, ambele bănci având legături cu minele guineze.

Blair a stabilit o relaţie cu Conde prin fundaţia sa "Iniţiativa pentru Guvernanţă Africană" şi şi-a instalat un birou la Conakry pentru a-l ajuta pe preşedintele Conde.

Ministrul guinez de Finanţe, Kerfalla Yansane, un fel de "Dragu Paliu de Guineea" declara că „relaţia personală între Soros, Blair şi Conde este cu adevărat importantă”.

În dificilele negocieri pe care le duce cu gigantul anglo-saxon Rio Tinto pentru relansarea proiectului Simandou, guvernul Guineii - beneficiază de serviciile celebrului avocat Paul Collier, braţul drept al miliardarului octogenar George Soros.

Enormele bogăţii miniere din Guineea atrag marii granguri ai finanţelor internaţionale, care, de obicei, nu fac cadouri.

Dar confruntările dintre ei au repercusiuni asupra Guineii şi a locuitorilor săi, chiar dacă nu este încă evident.

Steinmetz și Imperiul sau, BSGR, contraatacă

Benny Steinmetz Group Resources a pregătit armele pentru contraatac, menţionând că este vorba de un complot urzit pentru a alunga grupul din Guineea şi a-i sustrage banii.

Într-un comunicat, societatea estima că „scopul final al guvernului guinez este exproprierea BSGR şi a Vale” și ca totul e pus la cale de Soros.

Anturajul lui Benny Steinmetz evocă o „campanie de denigrare” coordonată de guvernul din Guineea, de multiple ONG-uri aflate în solda lui George Soros, de avocaţii reţelei DLA Peper şi de societatea de informaţii economice Veracity.

La Londra, afacerea a luat o turnură „people” după ce BSGR a dat în judecată FTI Consulting, agenţia care era însărcinată cu imaginea grupului.

Patronul acestei firme – influentul Mark Malloch-Brown, fost ministru – este acuzat că a furnizat informaţii confidenţiale vechiului său amic, Soros.

Un apropiat al BSGR atrage atenţia asupra posibilelor legături între necazurile grupului în Guineea şi o afacere mult mai sumbră, dezvăluită de publicaţia sud-africană Business Day în 2011.

Cea a unui acord secret între anturajul preşedintelui guinez Alpha Conde şi grupul sud-african Palladino, în vederea transferării de active miniere.

Și Benny ca si Soros are o Reţea de societăţi şi fundaţii

Miliardarul israelian Steinmetz locuieşte cu familia la Geneva într-un imobil vechi de un secol, situat pe malul lacului.

Benny este amic personal al lui Albert de Monaco, confident al ex-premierului israelian Ehud Olmert şi apropiat al diplomatului american Dan Kurtzer, consilierul său care îi urmăreşte îndeaproape afacerile.

Diamante, fier, imobiliare, gaz, petrol, aur, medicamente. Activităţile BSGR sunt împrăştiate într-o galaxie de societăţi autonome.

Prezentându-se drept „consilier” sau „emisar” al grupului, Benny Steinmetz nu exercită oficial nici o funcţie de conducere.

El controlează filialele prin intermediul unui trust, structură patrimonială înregistrată în paradisul fiscal Guernesey (insulă anglo-normandă), - fiind unul dintre beneficiari.

Această organizare complexă i-a permis să plătească taxe minime, în dauna Fiscului israelian.

Soros nu se lasă și îl urmărește pe Steinmetz peste tot în lume

Scandalul BSGR-Simandou-Steinmetz a căpătat o dimensiune internaţională, The Guardian dezvăluind că „decizia Biroului ­pentru fraude grave (Serious Fraud Office) din Londra şi a Unităţii de anchete financiare din Guernesey, de a deschide anchete privind acordul societăţii miliardarului Benny Steinmetz cu Guineea, înseamnă că misteriosul om de afaceri este în prezent sub supraveghere în şase ţări“ – în SUA, Franţa, Elveţia, Guineea, Israel şi, de acum, în Marea Britanie.

O ­istorie demnă de un adevărat thriller, cu confruntări dure între personaje din elita afacerilor mondiale, a marilor finanţe şi din lumea politică – George Soros, Tony Blair, miliardarul saudit Moh Ibrahim...și desigur Benny Steinmetz.

Ca si-n scandalul FIFA, Justiţia americană investighează și ea condiţiile obţinerii exploatării unui imens zăcământ de fier la marginile pădurii guineze.

Un bărbat se află în detenţie în Florida în legătură cu mita din Guineea.

BSGR (Benny Steinmetz Group Re-sources) neagă orice relaţie cu activităţile sale în Guineea – grupul minier depinde de o fundaţie al cărei beneficiar este Benny Steinmetz, miliardarul israelian care trăieşte la Geneva.

Percheziţiile poliţiilor franceză şi elveţiană, mandatate de SUA, la sediile a două companii legate de misteriosul miliardar cu dublă cetăţenie, franceză şi israeliană, il obligă pe acest aventurier miliardar minier să iasă din umbră.

Afacerea - concesiunii zăcămintelor de fier de la Simandou, în sud-estul Guineii, se află în atenţia publică.

Exact ca si-n Romania in noul Scandal al Retrocedarilor, Poliţia “vizitează” sediile din Franţa şi Elveţia ale societăţii Onyx, un subcontractor al firmei miniere elveţine - BSGR.

Anchetatorii iau - documente referitoare la achiziţia controversată, din decembrie 2008, a jumătate din exploatarea de la Simandou, unde se află unul dintre cele mai importante zăcăminte de fier din lume.

Steinmetz a cumpărat licenţa de export pentru 165 milioane dolari cu ajutorul uneia dintre cele patru soţii ale preşedintelui de atunci al Guineii, Lansana Conte.

În aprilie 2010, el a revândut jumătate din participarea sa companiei braziliene Vale pentru 2,5 miliarde dolari.

Aşa cum arată experţii, chiar şi în universul materiilor prime care fac şi desfac averi un astfel de super-profit este foarte rar. Dar asta e specializarea lui Steinmetz.

La originea scandalului a stat deci decizia din 2012 a primului preşedinte ales democratic în Guineea, Alpha Conde, de a revizui ansamblul concesiunilor miniere acordate în condiţii controversate investitorilor străini.

Autorităţile de la Conakry au primit un ajutor neprecupeţit si "complet dezinteresat" din partea speculatorului - George Soros şi a ex-premierulu - britanic Tony Blair în această operaţiune care a dus la acuzaţiile de corupţie lansate contra BSGR.

Pentru a rezista în lumea minieră opacă, starurile trebuie să rămână în umbră.

Acum, scandalul Simandou a îndreptat reflectoarele asupra imperiului său şi, pentru a ţine ziariştii prea scormonitori departe de afacerile sale, Steinmetz a angajat avocaţii cei mai duri din - Geneva şi din Londra.

Soros l-a dat de gol și l-a urmărit peste tot în lume. Omul cel mai bogat din Israel este în prezent ţinta unei anchete pentru corupţie, dusă de FBI şi biroul britanic pentru fraude grave.

Justiţia americană suspectează societatea minieră elveţiană BSGR că este amestecată în plata de comisioane ilegale liderilor acestei ţări sărace din Africa Occidentală pentru a obţine concesionarea exploatării unui bogat zăcământ de mineru de fier.

Dar cine e celebrul Benny Steinmetz?

Benny Steinmetz s-a născut în Israel în 1956, la Netanya, staţiu-ne balneară situată la nord de Tel Aviv. Originar din Polonia, tatăl său, Rubin, şlefuitor de diamante, s-a instalat în 1936 în Palestina, unde a fost unul dintre pionierii industriei gemelor. Mama sa, Esther, originară din Elveţia, a fost crescută la Anvers.

În 1977, când a fost demobilizat din armata israeliană, Benny Steinmetz a plecat spre Anvers unde a învăţat meseria de şlefuitor de diamante. Atunci a început ascensiunea sa fulgerătoare. A şti să cumperi este prima calitate a unui „diamantar”.

El trebuie să recunoască la lupă piatra care după şlefuire va deveni cea mai albă, cea mai -pură – şi Benny Steinmetz excelează în această artă. În anii 1970-1980, o companie secretă şi atotputernică domnea peste piaţa diamantului brut – De Beers.

Emisarii din Anvers ai trustului sud-african l-au reperat rapid pe Benny, care a devenit unul din clienţii privilegiaţi ai celor care deţineau un monopol secret şi puternic, supranumiţi „Sindicatul”. Africa este un paradis pentru aceşti diamantari fără lege sau credinţă. Cu ajutorul redutabilului trust De Beers, Steinmetz a pus piciorul în Namibia, Angola, Botswana, în actuala Republică democratică Congo şi în Sierra Leone. State fragile cu o corupţie endemică. Continentul african asigură peste 60% din producţia mondială de diamante – printre cele mai pure din lume.

Din anii 1990, De Beers pierde progresiv monopolul şi gemele africane cad în mâinile marilor vânători ai profesiei – americani, israelieni, belgieni sau ruşi. Se numesc Maurice Templesman, Lev Leviev, Dan Gertler sau Benny Steinmetz.

În lumea diamantelor, puterea este a celui care controlează tot lanţul, de la mine la magazinul de bijuterii, şi nu doar negoţul. Steinmetz, care a moştenit imperiul tatălui său, Steinmetz Diamond Group, s-a lansat în exploatare şi din anii 2000 a început diversificarea în cupru, cobalt, minereu de fier, petrol sau gaz. Din Guineea până în Birmania, Nigeria sau Kosovo, el cunoaşte toate reţelele şi oamenii.

Cu naţionalitate franceză şi israeliană, Benny Steinmetz beneficiază de toate drepturile şi privilegiile acordate de statul francez cetăţenilor săi în afacerile comerciale.

El este susţinut de puternice reţele politico-militare şi de afaceri în Israel, în Europa şi în SUA.

În atmosfera sfârşitului regimului Conte, în 2006, Benny Steinmetz a venit în Guineea pentru a sufla jumătate din concesiunea deţinută de gigantul anglo-saxon Rio Tinto asupra muntelui Simandou.

Si a reusit. Cel putin pentru o vreme, pana ce Soros a intrat pe fir. Chiar si asa, Benny a vandut brazilienilor de la Vale, jumatate din munte pentru 2.5 miliarde de dolari.

Asta dupa ce a cumparat initial tot muntele cu 160 de milioane de dolari. Adica pe mai nimic. Asa cum a facut si la Rosia Montana, pe vremea cand Romania era "Tara lui Benny".

În afara Africii, BSGR este unul dintre cei mai importanţi acţionari ai Gabriel Resources Ltd, o firmă canadiană care deţine 80% din acţiunile de la Roşia Montană Gold Corporation şi care încearcă exploatarea minei de aur de la Roşia Montană.

Alt scandal pentru Benny Steinmetz, scos la lumină tot de ONG-urile lui Soros. De la cearta din Rusia, lungul brat al lui Soros il urmareste pe Benny peste tot prin lume.

PUBLICITATE: Daca-ți crezut ca s-a terminat v-ati inselat. Stați sa vedeți. Abia acum începe.

Romania, anului 2015. Klaus Iohannis, "un Alpha Conde de România" își impune "Guvernul sau" în urma unor mitinguri de strada manipulate de ONG-urile lui Soros, cu care Președintele ajunge chiar "sa negocieze" la Cotroceni pentru a numi noul prim-ministru al Romaniei.

La fel ca-n Guineea, activiștii din ONG-urile lui Soros sunt numiți în poziții cheie în noul Guvern de la Bucuresti: miniștri, secretari de stat, consilieri prezidențiali.

Noul presedinte al Romaniei, Klaus Iohannis, declara ca "Coruptia Ucide!"

Pana și cei doi șefi ai serviciilor secrete din România, numiti de noul presedinte cu mai putin de un an in urma, sunt doi foști directori ai Fundațiilor Soros din Iași și din Cluj-Napoca.

"Republica Steinmetz" a devenit "Republica Soros".

Tal Silberstein, prietenul lui Steinmetz, cel care facea si desfacea jocurile politice din Romania de aproape cinsprezece ani, impreuna cu Shimon Shevez si cu Arthur Finkelstein, nu mai e consilierul primului ministru al României.

Noul prim-ministru, fost comisar european, e membru important in think tank-ul european "Friends of Europe", think tank care-l are ca sponsor si stakeholder pe George Soros.

Vin zile grele pentru afacerile lui Steinmetz din România.

La nici o luna de la instalarea noului Guvern, Steinmetz și oamenii săi din România sunt pusi sub acuzare de DNA. Ei sunt acuzați de implicarea in retrocedările frauduloase ale averii fostei case regale a Romaniei.

Ani de zile, DNA-ul nu a deranjat nici măcar cu o floare, afacerile lui Steinmetz din Romania.

La nici o luna după instalarea "Guvernului ONG-urilor lui Soros", așa cum e numit noul guvern de la București, de către răuvoitori, Benny Steinmetz și întreaga sa rețea de oameni de încredere care au activat in România sunt puși sub acuzare intr-un dosar cu retrocedări frauduloase de sute de milioane de euro.

"Deoarece demersurile pe care Paul Philippe al României le-a făcut în justiție încă din anul 2002 au rămas fără rezultat, având nevoie de oameni mai puternici, mai bine ancorați politic, care să intervină pentru retrocedarea proprietăților solicitate fără drept, începând cu luna noiembrie 2006, a apelat la inculpatul Truică Remus, care la rândul său a cooptat inculpații Tal Silberstein, Shimon Shevez, Benjamin “Benny” Steinmetz, Roșu Robert, constituind astfel un grup infracțional ce a avut ca scop dobândirea întregii averi revendicate de prințul Paul al României prin săvârșirea de infracțiuni de corupție", se arată in lapidarul comunicat al Directiei Anticoruptie din Romania, directie condusa de Laura Codruta Kovesi.

Sa fie oare o simpla coincidenta? Sau lungul braț al lui Soros si-a spus din nou cuvântul? Nu stim exact, dar ne reamintim ca un colaborator a lui Soros a declarat candva ca Soros nu iarta niciodata.

Cert este ca Benny Steinmetz impreuna cu oamenii sai de incredere din Israel, Tal Silberstein si Shimon Shevez, dar si sefii de cabinet ai fostilor prim-ministrii Adrian Nastase si Calin Popescu Tariceanu au fost pusi sub acuzare, la Bucuresti.

Benny Steinmetz s-ar putea sa regrete ziua cand a decis sa faca afaceri in Romania. Dar el a mai a trecut prin astfel de momente grele din care a stiut sa iasa intotdeauna cu bine...

Winter is Comming in Romania, pentru Benny Steinmetz si oamenii sai..."o iarna grea care vine" si despre care puteti citi aici.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

De ce „imunitatea naturală” este o problemă politică pentru regimurile progresiste

Dezvăluire bombă a lui Liviu Dragnea: În România SRI-ul pune prim-miniștrii. Liviu Dragnea a declarat că șeful SRI, Hellvig împreună cu Coldea și Dâncu, i-au cerut să-l pună pe Dîncu premier chiar în ziua când PSD câștigase alegerile

SUA. Strategia lui Trump de a elimina RINO-cerii Sistemului din Partidul Republican. De luat aminte și pentru România.

Doi clienți au fost dați afară dintr-un restaurant pentru că purtau măști. "Regula face parte din codul vestimentar al restaurantului"

VIDEO. Imagini rare cu o haită de lupi dintr-o pădure din Parcul Național Semenic - Cheile Carașului

Ministrul Sănătății din Brazilia are COVID, în timp ce se află la Adunarea Generală a ONU

O autostradă din Germania, închisă după ce mai multe persoane ar fi fost luate ostatice

Pista de atletism și gazonul de pe Cluj Arena, distruse la UNTOLD

Iohannis, la ONU: Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat fundamental modul de viață

Studiu în România. Cât ține imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID?

Rețea de falsificare a adeverințelor de vaccinare la Primăria Drobeta Turnu Severin

Rapid merge mai departe în Cupa României la fotbal

Coronavirus în România LIVE UPDATE 22 septembrie 2021. Valul patru lovește în plin România. Bilanț complet

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Interviu de dincolo de moarte, cu Alexander Litvinenko: "Partidul comunist nu a produs niciodată nimic. Poate doar ședințe, iar în afara ședințelor crime"

Alexandru Rafila îi răspunde lui Klaus Iohannis, care a propus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii

Salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu. În cel mai agresiv scenariu, în 2022 salariul minim ar trebui să crească cu 30%

Joe Biden susține soluția a două state în conflictul israelo-palestinian

A venit nota de plată pentru maghiari. Sancțiunea drastică impusă de FIFA, după incidentele rasiste

Cea mai mare înșelătorie cu cupoane din istoria Americii. 12 ani de închisoare pentru Lori Ann Talens, creierul fraudei de 31 de milioane de dolari

VIDEO California. Prăpastia din Lacul Berryessa: ce este și cum funcționează

PSD pune presiune pe PNL pentru a crește salariul minim cu 200 de lei net

PSD: Solicităm dezbatere în Parlamentul European cu privire la creșterea dramatică a prețurilor

Fotbal feminin. România a învins Lituania și are maxim de puncte în preliminariile Cupei Mondiale

Jaf la un magazin de bijuterii din Buzău. Hoțul a fugit cu mai multe obiecte din aur

Orban, atac la Cițu: Când domeniul sănătății nu funcționează este și responsabilitatea premierului

Klaus Iohannis i-a comemorat pe românii decedați pe 11 septembrie 2001 la Turnurile Gemene

Klaus Iohannis îl încurajează pe Florin Cîțu să nu demisioneze. Mesaj ironic adresat lui Ludovic Orban

HOROSCOP 22 septembrie 2021. Soarele în Balanță. Invitație la echilibru pentru patru zodii

McDonald’s își transformă jucăriile dintr-un meniu celebru. Cum va arăta noul Happy Meal

Secretarul general al NATO speră că Franța, SUA și Marea Britanie vor depăși criza actuală

Vaccinare, 21 septembrie: Peste 15.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Situația pe vaccinuri

Un cunoscut brand mondial de lux investește în România: salarii mici la schimb cu genți scumpe

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, chemată în Senat după prăbușirea City Insurance

Rata de infectare în București depășește 3 la mie. Capitala intră în scenariul roșu

UE va accelera eforturile pentru consolidarea autonomiei strategice, pe fondul disputelor cu SUA

Terence Tao este cel mai deștept om din lume. Nu ridică niciodată vocea și nu e niciodată stresat

O carte pe zi: "Scrisori" de Mozart

I-au luat caii de la bicicletă. Pe soclul statuii lui Napoleon a fost expusă o creație care-l înfățișează pe împărat în rol de livrator. "Are clasă"

Marea provocare a lui Elon Musk pentru zborurile spațiale: toaletele. Ce va avea în plus următorul zbor SpaceX

Patru persoane au murit într-un accident, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit în Ialomita

Pandemia a explodat în Ilfov: alte 6 localități au depășit pragul de 3 la mie

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

STUDIU. România este codașă în UE la capitolul femei în conducerea companiilor

Ion Cristoiu: Prin fotografia de Grup, Ludovic Orban a vrut să arate pe ce deputați și senatori contează în eventualitatea ruperii PNL?

VIDEO Polițiști texani călare pe cai i-au alungat cu lasoul pe imigranții haitieni

Terapia naturală cu mofete – beneficii și contraindicații

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Sibiu. Protest de amploare împotriva torționarului lui Horea, Cloșca și Crișan și a susținătorilor lui de tip Iohannis. Protest de amploare la Sibiu. Se cere retragerea statuii baronului Brukenthal din Piața Mare dezvelită cu mare fast chiar de Iohannis

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

CIOLOŞ S-A DUS LA NEW-YORK CA SĂ ACCEPTE NOI RELOCĂRI ANTI-CONSTITUȚIONALE DE REFUGIAȚI. Cioloș, la New York: "România recunoaşte responsabilitatea comună în cazul refugiaţilor. România a crescut treptat contribuția sa ca donator, și ca țară de relocare"

TENERÍÍFEE....Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese. TENERIFE. HOTEL ABAMA 5 STELE. A PLECAT PE ASCUNS CA HOȚII. Dar o româncă l-a dat de gol! Toată România a aflat de la o româncă UNDE se află zilele acestea soții Carmen și Klaus Iohannis

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

Donald Trump: "Cine arde steagul național: Un an de închisoare sau Pierderea Cetățeniei" Reamintim că internaționalistul progresist Cioloş s-a opus adoptării unei legi similare în România încălcând Constituția

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

CRIMĂ. VICTIME PENTRU PROPAGANDĂ. În loc să oprească IMEDIAT, EPIDEMIA DE RUJEOLĂ veche de 8 luni, Guvernul Cioloș a așteptat să se îmbolnăvească 675 de copii în 23 de județe timp de 8 luni, DOAR ca să facă PROPAGANDA PRO "Legea Vaccinării Obligatorie"

Ce se întâmplă în "Chop", sala de ședința cea mai temută de către angajații Amazon

Ministerul Sănătății: Există stocuri de Tocilizumabum pentru tratarea bolnavilor cu forme severe de COVID-19

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1693, afisate in 29 pagini.