05:15 2024-04-14
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Atacatorul cu cuţitul de la Sydney avea probleme de sănătate mintalăAtacatorul cu cuţitul de la Sydney avea probleme de sănătate mintalăBărbatul care a înjunghiat mortal şase persoane în Sydney a avut în trecut probleme de sănătate mintală şi nu există indicii că motivul atacului într-unul dintre cele mai aglomerate centre comerciale din oraş ar fi fost de natură ideologică, a declarat duminică poliţia, citată de Reuters. Atacatorul, identificat de poliţie ca fiind Joel Cauchi, era cunoscut de poliţia din statul vecin Queensland, iar poliţia a vorbit cu familia acestuia după atacul de sâmbătă, a declarat comisarul adjunct al poliţiei din New South Wales, Anthony Cooke, într-o conferinţă de presă. Martorii au descris cum Cauchi, care purta pantaloni scurţi şi un tricou al naţionalei de rugby a Australiei, a alergat prin centrul comercial Westfield Bondi Junction cu un cuţit, atacând oamenii la întâmplare. Unii cumpărători şi angajaţi ai mall-ului din estul oraşului Sydney au încercat să-l oprească, iar mulţimea s-a adăpostit în magazinele închise. „Am văzut imaginile cu australieni obişnuiţi care se pun în pericol pentru a-şi ajuta concetăţenii. Acest curaj a fost cu totul extraordinar”, a declarat duminică premierul Anthony Albanese. „Este cea mai bună parte a australienilor în mijlocul acestei tragedii”. Agresorul în vârstă de 40 de ani a înjunghiat mortal şase persoane şi a rănit cel puţin 12 înainte de a fi împuşcat mortal de inspectorul Amy Scott, care l-a confruntat singur în timp ce acesta era în degringoladă. „A fost o scenă teribilă”, a declarat Cooke. „Până în acest moment, nu există încă nimic din ceea ce avem, nicio informaţie pe care am primit-o, nicio dovadă pe care am recuperat-o sau informaţii pe care le-am adunat care să sugereze că acest lucru a fost condus de o anumită motivaţie, ideologică sau de altă natură”.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu