21:44
Comentarii Adauga Comentariu

_ Boris Johnson nu pare să vrea să demisioneze şi l-a demis pe Michael Gove, în contextul amplificării crizei

Boris Johnson nu pare să vrea să demisioneze şi l-a demis pe Michael Gove, în contextul amplificării crizei

Premierul britanic, Boris Johnson, nu pare să intenţioneze să demisioneze şi, pe fondul amplificării presiunilor în Partidul Conservator în sensul retragerii sale din funcţie, l-a demis pe Michel Gove, ministrul Egalităţii, Locuinţelor şi Comunităţilor, un membru influent al formaţiunii politice.

În contextul crizei politice de la Londra, Downing Street a confirmat, miercuri seară, demiterea lui Michael Gove, un membru influent al Partidului Conservator (centru-dreapta), din funcţia de ministru al Egalităţii, Locuinţelor şi Comunităţilor. Decizia de a-l demite pe Michael Gove a fost anunţată în timp ce o delegaţie de miniştri s-a deplasat la biroul lui Boris Johnson pentru a-i cere să demisioneze.

În ultimele 24 de ore, zeci de oficiali guvernamentali şi-au dat demisiile, distanţându-se de premierul Boris Johnson. Primii care au demisionat au fost ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, şi ministrul de Finanţe, Rishi Sunak, după care au urmat zeci de oficiali guvernamentali, în principal secretari de stat.

Premierul Boris Johnson a obţinut cu greu un vot de încredere în Partidul Conservator în iunie, pe fondul criticilor privind organizarea unor petreceri în birouri guvernamentale, în timpul pandemiei, prin încălcarea regulilor antiepidemice. În ultimele zile, presiunile s-au intensificat, în condiţiile în care Boris Johnson este acuzat că l-a promovat pe deputatul Chris Pincher în funcţia de adjunct al grupului parlamentar conservator, deşi acesta este vizat de o anchetă privind presupuse agresiuni sexuale.

În plus, miercuri, în cursul audierii în Parlament, premierul Boris Johnson a părut să confirme că în 2008, în timp ce era ministru de Externe, s-a întâlnit singur, fără a fi însoţit de alţi oficiali, cu Alexander Lebedev, un fost agent KGB care are legături cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi care este proprietarul publicaţiilor The Evening Standard şi The Independent. Întrebat dacă a avut vreo întâlnire privată în 2018, în timp ce era ministru de Externe, cu oligarhul rus Alexander Lebedev, Boris Johnson a declarat că nu îşi mai aminteşte exact, dar a părut să confirme. "Cred că probabil m-am întâlnit, dar trebuie să verific. M-am întâlnit cu el de câteva ori, dacă a fost când eram ministru de Externe, atunci, da", a admis Boris Johnson.

Această dezvăluire este de fapt "foarte gravă", a declarat Nick Timothy, fost şef de cabinet la Downing Street, citat de Sky News.

În pofida intensificării presiunilor, premierul Boris Johnson nu pare să intenţioneze să demisioneze. "Nu va fi scos pupitrul la Downing Street 10 în această seară. Premierul continuă să lupte", a declarat un oficial guvernamental. Premierul le-a explicat miniştrilor că vrea să continue aplicarea politicilor destinate îmbunătăţirii situaţiei economice.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Dame Deborah James cere ca marile mărci să includă simptomele cancerului intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Lucrările lui Maya Henry „încă la casa lui Liam Payne”... în timp ce debutează noua dragoste Aliana Mawla

_ China intenționează să dezvolte o armă care poate DISTRUGE Starlink-ul lui Elon Musk pentru a proteja „securitatea națională”

_ Cupa Mondială 2022: Sportsmail vizitează familiile lucrătorilor migranți care au murit construind piesa de spectacol din Qatar

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Producția de Ford Focus, afectată de războiul din Ucraina

_ Viktor Orban recidivează! A spus și în Austria ce a declarat în România: 'Se întâmplă, uneori, să vorbesc de o manieră care poate fi prost înţeleasă'

_ Cariera lui Loris Karius la Liverpool a fost aproape încheiată de Real Madrid în finala Ligii Campionilor din 2018

_ Proud Boys acuzați de conspirație sedițioasă pentru atacul la Capitoliul SUA

_ Aplicația pentru smartphone poate detecta semne de Alzheimer și ADHD pe baza unui selfie cu OCHIUL tău

_ Ariana Grande se îmbracă într-o jachetă umflată în timp ce iese la sushi cu soțul ei Dalton Gomez

_ Public transport strike to continue, as drivers refuse to resume transit

_ Pixie Lott își arată abdomenul într-o comandă albă și se îmbracă cu voal de mireasă pe găină

_ Hakim Ziyech l-a lăsat în afara echipei Marocului pentru AFCON de către șeful Vahid Halilhodzic

_ Long lines of lorries before Hungarian border as Catholic Pentecost traffic restrictions lift

_ PM Ciuca urges young people to demand war crime perpetrators brought before international courts

_ US Capitol riot probe slams Trump inaction, urges accountability

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ Love Island UK: Faceți cunoștință cu cuplurile! Indiyah nu este impresionat de Ikenna

_ Tasha Ghouri din Love Island își arată mișcările de dans INCREDIBILE într-un videoclip vechi

_ Stilista Rebecca Lau Marsh lansează 21 de Scrub-uri cu gemeni veterinari - și se vând în continuare

_ Oceane de oportunități: Cum pot algele marine să contribuie la combaterea schimbărilor climatice

_ Payne Haas vrea să le ceară lui Broncos and Blues să ELIMINE reclamele pentru băuturi și jocuri de noroc de pe tricourile sale

_ Nutriționistul lansează un program de „detoxifiere” care promite să te ajute să slăbești 4 kg în două săptămâni

_ DEPP VS. JOHNNY Amber Heard TRIAL LIVE: Ziua 21 actualizări

_ Klaus Iohannis, prima reacție după tragedia de la Saga Festival: Dacă vrem să mergem la rădăcină, e nevoie de educație

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Femeia întreabă dacă sexul anal are nevoie de un acord special

Haosul Covid va cauza și MAI MULTĂ mizerie pentru Marea Britanie: experții avertizează că renașterea ar putea crește haosul călătoriilor

Sunt vaccinurile ARNm COVID sigure? A apărut Studiul "Evenimente adverse grave de interes special în urma vaccinării ARNm în studiile randomizate"

Putin avertizează NATO că „toată lumea va fi transformată în cenușă radioactivă” din cauza mișcărilor Ucrainei...

_ Nava spațială sud-coreeană lansată pe Lună, prima țară din țară

O NOUĂ TEMBELIZARE IMPUSĂ DE PROGRESIȘTI FEMEILOR. Tendința TikTok vede femeile revendicând termenul „bimbo” și glumând despre faptul că sunt „fete anti-alege-mă”

UK. DEBBIE HAYTON: Să terminăm cu prostiile rostite în numele femeilor trans...care de fapt sunt BĂRBAȚI

Vaccinurile ne accelerează infectarea ... RECORD Cea mai vaccinată comună din România are CEA MAI MARE rată de infectare din țară, și-a une incredibila cifră de 41,74 la mie

Europarlamentarul Cristian Terheș despre MIZERIA PROGRESISTĂ numită Certificat Verde

România. Dezastru Economic previzionat pentru 2022. Pe fondul războiului, Banca Mondială reduce puternic estimarea de creştere a PIB în 2022, la 1,9%

Părinții REFUZĂ testarea elevilor: doar în Suceava au fost aproape 12.000 de teste refuzate

_ Asistenta din închisoare este radiată după ce i-a scris scrisori neplăcute unui deținut

_ Noul document Netflix spune povestea lui Shimon Hayut, prolificul escroc cunoscut sub numele de Tinder Swindler

_ Gigi Hadid este radiată de fericire în timp ce petrece timp de calitate cu mama ei Yolanda și fiica Khai

_ Love Island SPOILER: Noaptea de joc în vilă trimite MAI MULTĂ dramă în timp ce Andrew vine în lovituri cu băieții

_ Femeia devine virală după ce a împărtășit cum să îndepărtezi zgârieturile de pe mașină folosind oțet și ulei de cocos


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 44, afisate in 1 pagina.