01:15
Comentarii Adauga Comentariu

OPINII. Avocat Gheorge Piperea: "În liceu aveam convingerea că sunt ateu. Adolescenții se cred nemuritori" "Eu "văd" întunericul în controlul pe care îl exercită asupra noastră overlorzii sistemului care ne subjugă prin foamete și datorii".



În liceu aveam convingerea că sunt ateu. Adolescenții se cred nemuritori, au alte preocupări pentru viitor

În liceu aveam convingerea că sunt ateu.

Adolescenții se cred nemuritori, au alte preocupări pentru viitor, nu pot suporta ideea de religie bisericească "zugrăvită"cu babe care se închină mecanic la icoane.

Ateismul meu din liceu era, de fapt, o manifestare a aversiunii față de ipocrizie (e un lucru care, iată, mă caracterizează dintodeauna).

Acum citesc lucruri care ar trebui să mă convingă să redevin ateu.

A crede este mult mai mult decât a te închina în biserică

Pe de altă parte, la nivel personal, pe măsură ce citesc mai multe analize critice, istorii sau romane mai mult sau mai puțin ficționale, mă conving în aceeași măsură că Iisus a existat și că a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.

Cu toate că, recunosc, sunt un "păcătos": am convingerea că a crede este mult mai mult decât a te închina în biserică, eventual în fața tv-urilor și, de aceea, nu mă las dus prea des la biserică.

Nu cred că sunt ortodox (orthodoxia = dreapta credință); doar încerc să înțeleg, ca să pot fi.

De aceea citesc.

Și observ.

Iisus a fost cel mai important phoenomenon din istorie

Eu încerc, mai ales în clipe de calm, să aflu cine sau, mai bine zis, ce a fost Iisus. Nu e ușor, deși, de data aceasta putem avea câteva certitudini pozitive.

Un prim lucru îmi este evident: Iisus a fost cel mai important phoenomenon din istorie. De altfel, istoria a fost împărțită în două: înainte de Chr și după Chr;

Istoria de dinainte se termină cu Iisus; cea de după începe cu Iisus.

E primul lucru pe care ar putea să îl învețe copiii la ora de religie.

Eu "văd" întunericul în controlul pe care îl exercită asupra noastră overlorzii sistemului care ne subjugă prin foamete și datorii.

Și caut lumina, acea lumină pe care o luăm simbolic sâmbătă seară [de Pasti], pentru că în lumea noastră a pătruns din ce în ce mai mult întunericul.

Eu "văd" întunericul în controlul pe care îl exercită asupra noastră overlorzii sistemului care ne subjugă prin foamete și datorii.

Eu simt întunericul în cultul morții de la tv și îl "văd" pe fețele pop-starurilor-preoți care stau în fruntea unor mulțimi de "credincioși" aliniați regulamentar pentru a lua lumina.

Eu resimt întunericul ce emană din politicieni care se grăbesc să ne aducă sfârșitul lumii prin lipsirea de apă și de aer a lumii, dar care se închină oficial la tv (unii, mai caraghioși din fire, merg în genunchi în jurul bisericii, pentru a fi văzuți la tv în "evlavia" lor).

"Văd" și simt întunericul peste tot, și mă îngrozesc cu privire la viitor.

Și caut această lumină sfântă, nu în sensul de sfânt = terifiant, care nu este din această lume, ca în expresia biblică "Sfânt, Sfânt, Sfânt e Domnul Savaot", ci în sensul de opus al întunericului, ca imperativ al libertății de mișcare și gândire.

Omul este o ființă înzestrată cu puterea de a opta, Prin opțiune omul se construiește și re-construiește permanent, ajungând să trăiască perpetuu în alegerile sale.

Cred, în mod onest, că trebuie să re-găsim lumina profețită de Iisus. Aceasta pentru că Iisus, prin faptul morții Sale pe cruce, ne dă exacta explicație a ceea ce este omul – o ființă înzestrată cu puterea de a opta. Iisus – Dumnezeu știa ce urmează să se întâmple. Știa că va muri.

Și nu avea nicio opțiune.

Dar Iisus - Omul, cel răstignit pe cruce, nu știa ce urma să se întâmple.

Iisus, Fiul Omului, pentru că a optat să moară pe cruce, și-a schimbat viitorul propriu, dar a schimbat și viitorul întregii umanități, arătând în acest fel că prin opțiune omul se construiește și re-construiește permanent, ajungând să trăiască perpetuu în alegerile sale.

E un lucru pe care nici animalele, nici îngerii nu îl pot face, întrucât acestea sunt ființe determinate, cu un viitor cert, care nu poate fi schimbat decât prin accidente genetice sau divine.

Personal, cred că omul este "cel mai om" atunci când încheie legăminte, de asumare a unei opțiuni sau datorii

Personal, cred că omul este "cel mai om" atunci când încheie contracte. Da, contracte (cuvântul nu are doar sensul juridic propriu juriștilor, ci sensul de învoială, de legământ, de asumare a unei opțiuni sau datorii; Biblia este un legământ al omului cu Dumnezeu;

societatea umană organizată în stat este un legământ al cetățenilor între ei înșiși și între ei și cei cărora le încredințează puterea). Tot ceea ce face omul când optează este un comerț practicat în relațiile cu alți oameni și cu viitorul său.

Prin contracte, omul își schimbă viitorul ori și-l (re)construiește, mai mult sau mai puțin organizat. Cred, la modul cel mai onest, că simbolul cel mai profund al morții pe cruce este opțiunea.

Cei ce au citit "Ultima ispită a lui Iisus" de Nikos Kazantzakis vor înțelege ce vreau să spun.

Cartea se termină cu aceste cuvinte pe care le-a spus pe cruce Iisus înainte de a-și da duhul, în acea zi de Vineri, la amurg, când porțile Cerului s-au închis: "S-a săvârșit."

preluare fragment din: www.avocatura.com

Citiți si: DE CE A VENIT FMI-ul URGENT LA BUCUREȘTI? “Banca Naţională a României” a recurs la “opţiunea nucleară” numită FMI, iar FMI a mers la Iohannis și la Guvern ca sa oprească "Legea Dai Casa Scapi de Banca", lege deja votata in parlament


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Soroșistul Barna continuă să mintă de îngheață apele vara în cel mai pur stil bolșevic, Neobolșevicul cere din nou împotriva Constituției, Discriminarea Nevaccinaților

Statele Unite vor să limiteze imigrația prin reducerea sărăciei și combaterea corupției în țările de origine

Gimnasta Simone Biles: "Sufer de twisties". Este sindromul pierderii orientării în spațiu

Ministrul Mihăilă anunță că tulpina Delta a prins rădăcini în România. Ne așteptăm la un număr mare de infecții

Ungaria și Polonia, jucători importanți în industria bateriilor electrice

Cluburile de noapte din Anglia au început să ceară la intrare certificatul de vaccinare

SUA. Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) confirmă că încărcăturile virale la persoanele Vaccinate cu Delta sunt foarte infecțioase, așa că a decis ca VACCINAȚII să fie obligați să poarte măști

Mecanicul băut al marfarului care s-a ciocnit la Fetești a fost reținut pentru 24 de ore

Criză de muncitori în Ungaria. Serele de fructe și de legume s-ar putea închide

Noi proteste în capitala Slovaciei față de măsurile antiepidemice

O nouă înfrângere pentru fotbalul din România. Sepsi Sfântu Ghorghe eliminată din Conference League de Spartak Trnava, la lovituri de departajare

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: În memoria unui cioban

Joia neagră a României în cupele europene. Craiova, eliminată de albanezi din Conference League

44 de milioane de euro pentru digitalizarea concursurilor pentru funcții publice din PNRR. De multe ori concursurile de angajare la stat sunt simple formalități

Reacția lui Gigi Becalii după eliminarea FCSB: "Cea mai rușinoasă înfrângere din istoria fotbalului românesc"

Tenis: Marele Bjorn Borg l-a felicitat pe românul Victor Cornea

Cyril Thereau, regizor de film XXX. Fostul atacant de la FCSB, implicat într-un SCANDAL SEXUAL în Italia VIDEO

Barca de 8+1 a terminat pe locul 6 finala. România rămâne cu 4 medalii la Jocurile Olimpice

Un român cu un salariu brut de 1.000 de euro primește mai puțin "în mână" decât un polonez, un rus sau un kazah cu același salariu. "În România pur și simplu nu mai există oameni care să muncească"

Bilanțul exploziei produse într-un complex industrial din Germania a ajuns la cinci morți

Economia SUA a crescut cu 6,5% în trimestrul al doilea, dar performanța este sub așteptări

Cum vede SUA o posibilă implicare a Chinei în Afganistan

"A treia doză de vaccin". Israelul va adminstra o nouă doză de rapel Pfizer persoanelor de peste 60 de ani

Joe Biden va cere angajaților federali să se vaccineze, altfel vor fi supuși unor controale stricte

Juan Carlos, fostul rege al Spaniei, și-ar fi spionat iubita cu ajutorul serviciilor secrete

Ion Cristoiu: Înscrierea Roșiei Montane în Patrimoniul UNESCO – prea mult zgomot pentru nimic

Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă . În spatele afacerii Roșia Montană: Soros, bâlciul românesc, neomarxiștii și ungurii

Avertizare METEO. Vreme capricioasă, cu ploi și caniculă, în România. Harta județelor aflate sub Cod galben și Cod portocaliu

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea. Băsescu – omul care ar fi bun de plată, dacă "Gold Corporation" cîștigă procesul cu România

Ziua Imnului, 29 iulie. Imnul, simbolul curajulului pentru români. Istoria unei părți din identitatea României

Raliul Sibiului. 67 de echipe din țară și din străinătate s-au înscris în cursă

Scuze din ambele părți, după ce Ana Maria Popescu l-a lăsat cu mâna întinsă pe Eduard Novak. Sportiva insistă: "Mesajul meu rămâne același"

Armata israeliană investighează cazul unui copil palestinian împușcat mortal în Cisiordania

Explicațiile lui Nicușor Dan, după ce un șobolan a mușcat un tânăr: Numărul rozătoarelor nu a crescut în Capitală / Gunoaiele din Sectorul 1, o "conjunctură nefericită"

Coronavirus România LIVE UPDATE 29 iulie. Ultimul bilanț COVID-19

(P) Australian Open 2018: Prezentarea favoritelor la pariuri de pe tabloul feminin!

Momentul acela în care Daum îl parafrazează pe Uzzi de la BUG Mafia

FORȚA. VACCINAȚI CU FORȚA. Avocatul Poporului vrea ca Poporul să fie VACCINAT CU FORȚA spre binele poporului. Avocatul Dușmanului s-a sesizat din oficiu în cazul epidemiei de rujeolă și cere Ministerului Sănătății, Legea Vaccinării Obligatorii

Mirel Curea despre Neobolșevismul-Progresist propagat în Universități: Feriți-vă copiii de „sifilisul” pătruns în facultățile românești!

Roman Abramovich a acționat-o în judecată pe jurnalista care a scris că este "casierul lui Putin"

PROVERBE CU OI, LUPI, CIOBANI SI MIEI. "Din orișice lemn îți place, Fluier nu se poate face"

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"

În plină Pandemia, Guvernul progresist bagă Buletinele cu CIP, fără să consulte populația României

IGPR: A fost găsită minora de 15 ani din Mureș a cărei răpire fusese sesizată luni

Ioana Tufaru, IN DOLIU! A fost gasit MORT în casă. "Relaţia dintre noi devenise mai strânsă"

Bunesa Oana Marica l-a băgat "în probe" pe un celebru fotbalist. Ultima combinaţie din viaţa de noapte a Capitalei

SPUNE "NU" Regionalizării. Guvernul Cioloș - Soroș vrea să Regionalizeze România ca prim pas pentru o Europă Federală. Atenție procesul de regionalizare are loc peste tot în UE. Noile Regiuni sunt viitoare gubernii ale unei Europe Federale.

VAULT 7 Lovitură pentru CIA. Wikileaks a publicat "tone" de documente ale CIA în care dezvăluie cum telefoanele, calculatoarele şi televizoarele au fost transformate în instrumente de ascultare. Și Maşinile sunt controlate. CIA organizează cyberatacuri

Iulia Vântur, victima unui viol. Actrița este cap de afiș într-un film la Bollywood

Cât durează procesul de vaccinare la centrele drive thru. "Un minut și 30 de secunde pentru fiecare persoană"

Roxana Vancea şi iubita ei, surprinse în ipostaze XXX. Imaginea care i-a înnebunit pe bărbaţi FOTO

Iuliana Beregoi, despre cum a ajuns să le cânte rușilor piesa "Lupii": "Mentorul meu mi-a spus că simte mesajul chiar dacă nu înțelege versurile" VIDEO

FOTOGRAFII INCENDIARE. O super gimnastă, fostă CAMPIOANĂ OLIMPICĂ, a pozat GOALĂ

Sondajele din seara alegerilor: manipulare și discrepanțe peste marja de eroare

7 tone de hașiș, în drum spre Spania. Banda de traficanți, prinsă la timp de polițiști

Scade numărul persoanelor vaccinate. 41.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

UPDATE-6 - ALO ANTENA 3 ? UNDE SUNT BANII DONATI? SOMAM INCA ODATA ANTENA 3: IMPARTITI IMEDIAT TOTI BANI DIN CONT, IN MOD EGAL, VICTIMELOR: morti si raniti.

FCSB și CFR Cluj își dispută locul 1

SCIENCE: Expunerea la un câmp electromagnetic de 50 Hz induce activarea genomului virusului Epstein-Barr în celulele limfoide umane recent infectate.

Darius Râpă a câștigat pentru România prima medalie din istorie la escaladă sportivă


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 132, afisate in 3 pagini.