00:42
Comentarii Adauga Comentariu

Istoria unui război șters de comuniști din cărțile de istorie. Cum au luptat românii cu bolșevicii la Galați, într-o încleștare de trei zile, soldată cu mii de morți


Luptele pentru apărarea Galațiului, din ianuarie 1918, au fost prima confruntare din istorie între trupele bolșevice și armata română. În perioada interbelică, la Galați a fost ridicat un monument pentru a cinsti memoria soldaților căzuți în aceste confruntări, însă, după 1946, acesta a fost vandalizat și apoi demolat de comuniști. Acum, autoritățile vor să refacă monumentul după planurile inițiale.

Din motive care țin de "frăția dintre statele comuniste", o filă de istorie foarte importantă a României a fost ascunsă publicului mai bine de o jumătate de secol, sub pretextul că aflarea adevărului l-ar fi deranjat pe "marele vecin de la Răsărit". Nici măcar acum, deși au trecut peste două decenii de când România a ieșit de sub sfera de influență rusească, relatările despre luptele pentru apărarea Galațiului din ianuarie 1918 nu sunt incluse în cărțile de istorie decât marginal, superficial, fără a se lămuri numeroase aspecte esențiale.

Mărturisirile legate de episodul "Galați 1918" au fost analizate, în ultimii ani, de mai mulți istorici, însă informațiile sunt în continuare incomplete și, pe alocuri, contradictorii. Asta poate și pentru că sursa primară – provenită de la istoricul Constantin Kirițescu – a fost interzisă vreme de decenii în România, fiind considerată un fel de blasfemie la adresa socialismului.

Începutul conflictului este foarte clar – o parte din armata rusă, puternic pătrunsă de ideologia bolșevică, vroia să părăsească frontul și să se retragă în Rusia, unde să se alăture revoluției lui Vladimir Ilici Lenin.

"La îndemnurile lui Lenin, rușii dezertează în masă, înarmați, pentru a se întoarce în țară. Erau hotărâți să-și croiască drum cu armele și să prade totul în calea lor, ca un nor de lăcuste, și dacă nu întâlneau rezistență, să bolșevizeze totul, după modelul din Rusia", descrie istoricul Cristian Negrea contextul geopolitic în care se afla Moldova la sfârșitul anului 1917, adică în plin Război Mondial.

"La 29 decembrie 1917 (n.r. – datele sunt adaptate Calendarului Iulian), la Pechea, județul Galați, o delegație rusească vine la comandamentul diviziei a 4-a pentru a anunța că începând de a doua zi, trupele ruse vor părăsi frontul și vor trece Prutul în Basarabia. (...) În caz că trupele române vor opune rezistență, vor trece totul prin foc și sabie, vor arde și distruge totul în calea lor", consemnează Negrea.

Trebuie menționat că, potrivit documentelor de război păstrate în arhivele Ministerului Apărării Naționale, în acel moment în zonă, pe sectorul de front Tecuci–Galați, se afla Armata a 6-a rusă, cu trei corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Se estimează că fiecare divizie avea circa 5.000 de soldați, ceea ce însemna că forța de luptă rusească număra peste 30.000 de  oameni.

Aliatul devenit dușman

Având în vedere situația complicată, practic, fostul aliat tindea să devină inamic, iar românii riscau să fie prinși între două fronturi, diviziile 4 și 13 ale Armatei Române primesc ordin să supravegheze trupele rusești. În acel moment, timp de câteva zile, trupele românești erau efectiv pregătite, în tranșee, să facă față atât unor atacuri dinpre vest, din partea germanilor, cât și dinspre est, din partea rușilor.

În fața mobilizării de trupe, rușii se liniștesc momentan, dar pe 3 ianuarie 1918 divizia 40 rusă părăsește linia frontului și pornește spre Cudalbi și Pechea, într-un marș ce semăna mai mult a fugă decât a retragere. Trupele sunt întoarse pe front de divizia a 4-a română, care avea un fel de rol de "jandarm" al liniilor de apărare.

Harta militară a confruntării româno-ruse din 1917. Foto: Arhiva Bibliotecii Academiei

Însă, pe fondul confuziei, Corpul Siberian de elită, unitate complet bolșevizată "evadează" spre Galați împreună cu divizia a 10-a siberiană, care deja avea în apropierea orașului două baze: una peste Dunăre și o alta în nord-vestul urbei, la Filești. Sursele istorice nu sunt foarte clare în privința numărului de soldați care se apropiau de oraș, însă se estimează că ar fi fost în jur de 12.000 de ostași.

Așa cum era de așteptat și cum, de altfel, și avertizaseră, rușii au încercat să cucerească orașul Galați, cu scop de jaf sau poate de a cucerii pentru noul stat bolșevic o bază militară puternică din cae să exporte revoluția și în România.

Cei 12.000 de soldați ruși rebeli se regrupează la porțile orașului, în zona Tirighina-Barboși, iar pe data de 6 ianuarie 1918 trimit o delegație care solicită autorităților să plătească o sumă consistentă care să acopere cheltuielile de deplasare și de hrănire a trupelor până când acestea vor ajunge în Rusia. Cum solicitarea este respinsă, rușii trec la represalii.

Trec peste valea Cătușa și peste câmpurile unde se află acum cartierul Dunărea și sunt întâmpinate, în buza dealului Țiglina, de liniile de apărare românești.

Filmul bătăliei, după istoricul Constantin Kirițescu

O hartă militară apărută într-o lucrare a istoricului Constantin Kirițescu -  Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916-1919, ed. A II-a, ed. Casei Școalelor, București, 1925, ne dezvăluie detalii interesante ale înfruntării armate din ianuarie 1918. Este de precizat că lucrarea lui Kirițescu (ca de altfel toate lucrările istoricului) a fost interzisă în România începând cu 1946.

"Situația trupelor de apărare a Galațiului este mai mult decât dramatică. Ele sunt acum atacate din 4 direcții: vest, nord, est și sud. În oraș, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie în unități de luptă, fără a mai putea fi împiedicate de vreo trupă română. Orice măsură pe care o ia armata română contrastează cu diferența numerică între soldați de 4 la 1 în favoarea rușilor", consemnează Constantin Kirițescu.


Imagine de pe front - 1917. Foto: Arhiva BVAU

Prima linie de pe dealul Țiglina cade și totul părea pierdut. Totuși, în ciuda situației dramatice, armata română are o tresărire extraordinară de orgoliu. Din detașamentul de la Filești se iau două plutoane de infanterie, o secție de mitraliere, care sosesc imediat. Infanteriștii români atacă violent detașamentul rus de la est, îl pune pe fugă și-l urmărește până trece Prutul.

Atacați și respinși, rușii intră în debandadă și încearcă să se regrupeze spre sud, înspre gara Bărboși și podul de peste Siret. Artileria noastră și trei avioane de bombardament aruncă bombe asupra aglomerării de soldați ruși.

"Furia cu care românii, semnificativ mai puțin numeroși, contraatacă, îi îngrozește pe ruși, care iau o hotărâre disperată și senzațională. La ora 11,00 noaptea încep să treacă podul și linia frontului și se predau germanilor. A fost un deznodământ total neașteptat și absolut unic în istoria Primului Război Mondial. O bătălie între două armate aliate, în fața pozițiilor inamicului și sub privirile acestuia", concluzionează reputatului istoric român. 

Varianta "romantică" a bătăliei pentru Galați

Pe marginea consemnărilor lui Constantin Kirițescu (foto), un contemporan al războiului, s-au croșetat tot felul de scenarii, care mai de care mai "colorate" și impregnate cu un soi de romantism de gherilă. Conform acestor scenarii, în acele zile tulburi în tranșee se aflau, informațiile sunt vehiculate de mai mulți documentariști, printre care Cristian Negrea și Bogdan Condurățeanu, doar vreo 200 de soldați români, cărora li s-au adăugat încă 300 de polițiști, pompieri și marinari.

Ar fi fost vreo 500 de apărători în total, plini de însuflețire patriotică, care beneficiau de avantajul terenului, precum și de o dotare tehnică destul de bună, în special mitraliere, plus muniție din belșug. Raportul de forțe ar fi fost de 24 la 1, în favoareaa rușilor, care ar fi pierdut 3.000 de oameni din cei 12.000 care au atacat Galațiul. 


Imagine de pe frontul din 1917. Foto: Arhiva BVAU

După cele trei zile de luptă 7, 8 și 9 ianuarie, majoritatea bolșevicilor rămași în viață, aproximativ 9.000 de oameni, s-ar fi predat micuței garnizoane românești de câteva sute de oameni. Un astfel de scenariu, foarte onorant pentru români, are însă puține baze documentare, iar în aceste condiții relatările istoricului Constantin Kirițescu privind evenimentele din ianuarie 1918 de la Galați sunt singurele demne de luat în seamă.

Istoria monumentului închinat eroilor care au murit la Galați

Referitor la luptele pentru Galați din 7-9 ianuarie 1918, bolșevicii au făcut un scandal imens, acuzând România că a ucis mișelește trupele care încercau să se alăture revoluției sovietice. Importanța victoriei românești de la Galați în fața trupelor bolșevice a fost evidențiată și de acordarea cetățenilor orașului a două medalii din partea Italiei și Franței.

Astfel, la 25 mai 1921, controversatul general Pietro Badoglio (șeful Marelui Stat Major al Armatei Italiene; devenit apoi guvernator al Etiopiei, vice-rege și prim-ministru al Italiei fasciste) venea personal la Galați și acorda orașului, pentru jertfe și eroism, Crucea de Război a Italiei.

De asemenea, la 21 octombrie 1922, generalul Henri Mathias Berthelot, fostul șef al Misiunii Franceze în România, care a coordonat rezistența noastră în război pe cel mai lung front din Europa, oferea gălățenilor înalta decorație Crucea de Război a Franței.

În perioada interbelică în memoria jertfei sutelor de ostași români care au murit în luptele de la Galați a fost construit, prin contribuție publică, un monument închinat acestora. Atribuit lui I.N. Renieris, "Monumentul eroilor căzuți pentru apărarea Galațiului în luptele din 7-8 ianuarie 1918", aceasta a fost denumirea lui originară, ar fi rezistat până prin anii ’50, când a fost demolat total.

Conform unor mărturii monumentul ar fi fost vandalizat și apoi demolat încă din 1946, la solicitarea puterii sovietice, însă documentaristul gălățean Costel Gheorghiu declară că demolarea completă s-ar fi produs zece ani ani târziu, "prin intermediul unor cozi de topor autohtone".

De altfel, gălățeanul - care spune că a prins monumentul în picioare în vremea copilăriei - este în proprietatea a două mărturii foarte interesante despre acesta: o plăcuță comemorativă originară și un set de fotografii cu monumentul, realizate de George Maksay, cunoscutul fotograf al Casei Regale a României

Monumentul se va reface acolo unde a fost

Autoritățile gălățene au pornit deja demersurile pentru a repune monumentul la locul lui. Terenul unde va fi amplasat, aflat pe bulevardul Brăilei, în apropierea de Stirex, a fost cedat de autorități cu scopul refacerii monumentului. S-au obținut avizele necesare de la Ministerul Culturii, iar Consiliul Județului a alocat 450.000 de lei pentru lucrare. De asemenea, mai mulți istorici și-au dat acordul să ajute la refacerea lui după detaliile originale, așa cum apare în fotografiile lui Maksay.

Detaliu al monumentului eroilor de la Galați: Foto: colecția Costel Gheorghiu

A mai rămas un mic hop: planul de urbanism, la care Primăria Galați lucrează de zor, dar fără spor. Au trecut deja doi ani de când restul detaliilor au fost rezolvate, ceea ce mai lipsește fiind acest aviz de urbanism.

"Monumentul nu este un moft al cuiva, ci un monument de for public ridicat de gălățeni în perioada interbelică și demolat în perioada ocupației orașului Galați de către trupe sovietice, după al doilea război mondial. Prin reconstruirea acestui monument după fotografiile lui George Maksay și reamplasarea pe același loc unde a fost ridicat inițial considerăm că aducem o reparație istoriei locale", se arată într-o notificare prin care Muzeul de Istorie din Galați roagă autoritățile locale să dea rezolve problema avizului de urbanism.


preluare: Adevarul.ro

(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

PNL-ul lui Cîțu-Iohannis și PSD Ciulacu-Dâncu-Grindeanu au transformat România în țara ABUZURILOR ANTICONSTITUȚIONALE A patra zi consecutiv când gașca de Securistoizi de la PNL PSD și UDMR împiedică ABUZIV și NEconstituțional Demararea Moțiunii de CENZURĂ

De ce „imunitatea naturală” este o problemă politică pentru regimurile progresiste

Dezvăluire bombă a lui Liviu Dragnea: În România SRI-ul pune prim-miniștrii. Liviu Dragnea a declarat că șeful SRI, Hellvig împreună cu Coldea și Dâncu, i-au cerut să-l pună pe Dîncu premier chiar în ziua când PSD câștigase alegerile

SUA. Strategia lui Trump de a elimina RINO-cerii Sistemului din Partidul Republican. De luat aminte și pentru România.

VIDEO. Imagini rare cu o haită de lupi dintr-o pădure din Parcul Național Semenic - Cheile Carașului

Ministrul Sănătății din Brazilia are COVID, în timp ce se află la Adunarea Generală a ONU

O autostradă din Germania, închisă după ce mai multe persoane ar fi fost luate ostatice

Pista de atletism și gazonul de pe Cluj Arena, distruse la UNTOLD

Doi clienți au fost dați afară dintr-un restaurant pentru că purtau măști. "Regula face parte din codul vestimentar al restaurantului"

Studiu în România. Cât ține imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID?

Rețea de falsificare a adeverințelor de vaccinare la Primăria Drobeta Turnu Severin

Rapid merge mai departe în Cupa României la fotbal

Coronavirus în România LIVE UPDATE 22 septembrie 2021. Valul patru lovește în plin România. Bilanț complet

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Interviu de dincolo de moarte, cu Alexander Litvinenko: "Partidul comunist nu a produs niciodată nimic. Poate doar ședințe, iar în afara ședințelor crime"

Iohannis, la ONU: Pandemia de COVID-19 ne-a schimbat fundamental modul de viață

Alexandru Rafila îi răspunde lui Klaus Iohannis, care a propus vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii

Salariul minim trebuie să ajungă la 50% din salariul mediu. În cel mai agresiv scenariu, în 2022 salariul minim ar trebui să crească cu 30%

Joe Biden susține soluția a două state în conflictul israelo-palestinian

A venit nota de plată pentru maghiari. Sancțiunea drastică impusă de FIFA, după incidentele rasiste

Cea mai mare înșelătorie cu cupoane din istoria Americii. 12 ani de închisoare pentru Lori Ann Talens, creierul fraudei de 31 de milioane de dolari

VIDEO California. Prăpastia din Lacul Berryessa: ce este și cum funcționează

PSD pune presiune pe PNL pentru a crește salariul minim cu 200 de lei net

PSD: Solicităm dezbatere în Parlamentul European cu privire la creșterea dramatică a prețurilor

Fotbal feminin. România a învins Lituania și are maxim de puncte în preliminariile Cupei Mondiale

Jaf la un magazin de bijuterii din Buzău. Hoțul a fugit cu mai multe obiecte din aur

Orban, atac la Cițu: Când domeniul sănătății nu funcționează este și responsabilitatea premierului

Klaus Iohannis i-a comemorat pe românii decedați pe 11 septembrie 2001 la Turnurile Gemene

Klaus Iohannis îl încurajează pe Florin Cîțu să nu demisioneze. Mesaj ironic adresat lui Ludovic Orban

HOROSCOP 22 septembrie 2021. Soarele în Balanță. Invitație la echilibru pentru patru zodii

McDonald’s își transformă jucăriile dintr-un meniu celebru. Cum va arăta noul Happy Meal

Secretarul general al NATO speră că Franța, SUA și Marea Britanie vor depăși criza actuală

Vaccinare, 21 septembrie: Peste 15.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Situația pe vaccinuri

Un cunoscut brand mondial de lux investește în România: salarii mici la schimb cu genți scumpe

Conducerea Autorității de Supraveghere Financiară, chemată în Senat după prăbușirea City Insurance

Rata de infectare în București depășește 3 la mie. Capitala intră în scenariul roșu

UE va accelera eforturile pentru consolidarea autonomiei strategice, pe fondul disputelor cu SUA

Terence Tao este cel mai deștept om din lume. Nu ridică niciodată vocea și nu e niciodată stresat

O carte pe zi: "Scrisori" de Mozart

I-au luat caii de la bicicletă. Pe soclul statuii lui Napoleon a fost expusă o creație care-l înfățișează pe împărat în rol de livrator. "Are clasă"

Marea provocare a lui Elon Musk pentru zborurile spațiale: toaletele. Ce va avea în plus următorul zbor SpaceX

Patru persoane au murit într-un accident, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit în Ialomita

Pandemia a explodat în Ilfov: alte 6 localități au depășit pragul de 3 la mie

Avionul Egyptair prăbuşit: Analiza uneia din cutiile negre arată că s-a pronunţat cuvântul "foc"

STUDIU. România este codașă în UE la capitolul femei în conducerea companiilor

Ion Cristoiu: Prin fotografia de Grup, Ludovic Orban a vrut să arate pe ce deputați și senatori contează în eventualitatea ruperii PNL?

VIDEO Polițiști texani călare pe cai i-au alungat cu lasoul pe imigranții haitieni

Terapia naturală cu mofete – beneficii și contraindicații

Sex oral într-o parcare din Bucureşti. Ea e dezbrăcată, el cu pantalonii în vine IMAGINI XXX

Sibiu. Protest de amploare împotriva torționarului lui Horea, Cloșca și Crișan și a susținătorilor lui de tip Iohannis. Protest de amploare la Sibiu. Se cere retragerea statuii baronului Brukenthal din Piața Mare dezvelită cu mare fast chiar de Iohannis

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

CIOLOŞ S-A DUS LA NEW-YORK CA SĂ ACCEPTE NOI RELOCĂRI ANTI-CONSTITUȚIONALE DE REFUGIAȚI. Cioloș, la New York: "România recunoaşte responsabilitatea comună în cazul refugiaţilor. România a crescut treptat contribuția sa ca donator, și ca țară de relocare"

TENERÍÍFEE....Vacanțele lungi şi dese cheia marilor succese. TENERIFE. HOTEL ABAMA 5 STELE. A PLECAT PE ASCUNS CA HOȚII. Dar o româncă l-a dat de gol! Toată România a aflat de la o româncă UNDE se află zilele acestea soții Carmen și Klaus Iohannis

Fluierul a avut încă o dată dreptate. După ce ne-a intoxicat la începutul Pandemiei cu originea "sigur, sigur, naturală" a virusului, celebrul The Lancet, o întoarce că la Brăila: "nu există dovezi care să susțină în mod direct o origine naturală"

TRĂDĂTORI DE ȚARĂ. Noua lege a redevențelor e cea veche: Pentru productia din pământul țării de petrol si gaze va fi același BACȘIȘ la fel ca până acum. Norvegia 78% impozitare totală pe petrol și gaze, Marea Britanie 62% și 81%, Danemarca 64%, Romania 19%

Donald Trump: "Cine arde steagul național: Un an de închisoare sau Pierderea Cetățeniei" Reamintim că internaționalistul progresist Cioloş s-a opus adoptării unei legi similare în România încălcând Constituția

MINCIUNA DE LA NOTRE DAME. Internauții Francezi au demontat printr-un simplu experiment MINCIUNA autorităților franceze cu focul "accidental". Lemnul de stejar NU arde în Vâlvătăi...chiar supus la o flacără accidentală relativ mare

CRIMĂ. VICTIME PENTRU PROPAGANDĂ. În loc să oprească IMEDIAT, EPIDEMIA DE RUJEOLĂ veche de 8 luni, Guvernul Cioloș a așteptat să se îmbolnăvească 675 de copii în 23 de județe timp de 8 luni, DOAR ca să facă PROPAGANDA PRO "Legea Vaccinării Obligatorie"

Ce se întâmplă în "Chop", sala de ședința cea mai temută de către angajații Amazon

Ministerul Sănătății: Există stocuri de Tocilizumabum pentru tratarea bolnavilor cu forme severe de COVID-19

Analiza Gramaticala - Clasele V - VIII


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1691, afisate in 29 pagini.