10:55
Comentarii Adauga Comentariu

_ Poliţia Română a adus în ţară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unei pedepse privative de libertate sau mandate de arestare

Poliţia Română a adus în ţară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unei pedepse privative de libertate sau mandate de arestare

Poliţia Română a adus în ţară 11 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unei pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă, în perioada 8 – 12 aprilie 2024.

IGPR anunţă, sâmbătă, că, la data de 8 aprilie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Vâlcea, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, a fost escortat din Cehia, fiind condamnat de Curtea de Apel Piteşti la 4 ani şi 6 luni de închisoare.

De asemenea, în 9 aprilie, a fost adus un bărbat, de 52 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Sectorului 4, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.

La aceeaşi dată, un alt bărbat, de 25 de ani, din Vâlcea, a fost escortat din Germania, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat 2 ani de închisoare.

”Totodată, la data de 9 aprilie a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus un bărbat, de 23 de ani, din Vaslui, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Acesta a fost adus din Franţa, având emis de către Tribunalul Vaslui, pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani. De asemenea, la aceeaşi dată, un alt bărbat, de 43 de ani, din Arad, a fost escortat din Italia, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Tribunalul Arad a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 5 ani de închisoare”, a transmis IGPR.

În 10 aprilie 2024 a fost adus un bărbat, de 27 de ani, din Hunedoara, urmărit internaţional pentru săvârşirea săvârşirea infracţiunii de furt calificat. El a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Hunedoara la 3 ani de închisoare.

La data de 11 aprilie 2024, a fost adus un bărbat, de 36 de ani, din Neamţ, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Târgu Neamţ, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.

Totodată, la aceeaşi dată, o escortă a Poliţiei Române a adus un bărbat, de 23 de ani, din Bihor, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Beiuş, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.

La data de 12 aprilie 2024, a fost adusă o persoană, de 51 de ani, din Vaslui, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Aceasta a fost adusă din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Vaslui, pe numele ei, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an.

La aceeaşi dată, un alt bărbat, de 22 de ani, din Neamţ, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Judecătoria Roman a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare.

”Totodată, la data de 12 aprilie, o escortă a Poliţiei Române a adus un bărbat, de 27 de ani, din Bucureşti, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Buftea, pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an”, a mai transmis IGPR.

Cei în cauză au fost încarceraţi, în vederea executării mandatelor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Motivarea judecatorului

_ Iazurile de retenție pot oferi o reducere substanțială a poluării cu particule de pneuri, sugerează studiul

_ Fenomenele meteorologice şi conflictele internaţionale scumpesc energia în Marea Britanie

_ Armarea Serviciului Secret a pus viața lui Bobby Kennedy în pericol

_ Armata israeliană îi avertizează pe palestinieni să evite nordul Fâşiei Gaza: este o zonă periculoasă

_ S-a terminat școala: cum schimbările climatice afectează deja grav educația copiilor

_ Cel mai căutat fugar american, care ar fi luptat și în Ucraina, prins în Piața Sf. Petru din Vatican / Foto

Prăbușirea Apple demonstrează că a te gudura pe lângă Trump nu este o garanție a siguranței

_ Cercetările descoperă o descoperire rară de fosilă de rășină: un păianjen care aspiră să fie furnică

_ Paul Nicholas, emoționant în anii optzeci, arată de nerecunoscut, în timp ce maiorul și Adam Jackson-Smith este văzut ca Basil, când sunt dezvăluite primele imagini cu repornirea lui Fawlty Towers

_ Biroul lui Michelle Obama răspunde la zvonurile din 2024

_ Bărbat ucis de un animal sălbatic în Mureș

_ Green Wave În sens invers, Biden retrage mandatele EV, dar nu este suficient

_ Viktor Orban profită de candidatura Suediei la NATO ca să ocupe un loc central în Europa (The New York Times)

_ Furiosul Novak Djokovic strigă la un spectator zbuciumat să „tacă naiba” în timpul înfrângerii aprinse de Casper Ruud în semifinalele Mastersului de la Monte Carlo

_ Caii fugăriți ai Londrei ne amintesc că și animalele sunt muncitori

_ Utilizarea marijuanei sub ORICE formă este legată de un risc cu 42% mai mare de accident vascular cerebral - și cu 25% mai mare de șanse de a face un atac de cord, avertizează studiul

_ OMS ridică alarma focarului pe măsură ce poliomielita odată eradicată revine în Gaza

_ Ghidul suprem BRIT Awards 2024: tot ce trebuie să știți despre cum să îl vizionați, cine este nominalizat, cine cântă și cine prezintă

_ Companiile de utilități nu sunt de partea noastră

_ Prințesa Charlene de Monaco calcă pe urmele pline de farmec ale lui Grace Kelly – și devine cea mai scumpă îmbrăcată regală din Europa?

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

_ Sărbătorile zilei de 26 februarie - Sf. Ier. Porfirie, episcopul Gazei; Sf. Mc. Fotini Samarineanca

_ Oamenii de știință dezvoltă orez biofortificat pentru a combate deficiențele de nutrienți

_ Bayern Munchen - Real Madrid 2-1 - Semifinala Ligii Campionilor: scor live, știri ale echipei și actualizări, în timp ce Harry Kane găzduiește de la fața locului pentru a pune gazdele în față

_ Microsoft Teams permite clonarea vocii utilizatorului în alte limbi, în timp real

_ Green House Photovoltaic Panels program gets record-high RON 2bn budget

_ Pensionarii în vârstă de 88 de ani vor fi expulzați din casele lor, deoarece compania de îngrijire „caută să folosească proprietăți ca locuințe temporare pentru persoanele fără adăpost”

_ Senate's Ciuca on the Middle East situation: We must not rule out any kind of developments

_ Cine este soția lui Dave Myers, Liliana Orzac? Faceți cunoștință cu femeia „remarcabilă” care l-a susținut pe starul Hairy Biker în călătoria sa „teribilă” împotriva cancerului

_ VIDEO Ciocniri între manifestanţi propalestinieni şi contramanifestanţi proisraelieni în campusul UCLA

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

_ Statele Unite au dat startul noii generații de arme care să le protejeze în fața unui atac cu rachete balistice intercontinentale

Sorosistul Securistoid Bănescu noua Față Hidoase a Cenzurii Regimului UEist de la București

_ Scholz se apără în privinţa apelului către Putin înainte de alegerile anticipate

_ SURSE Deputatul mitralieră, noul coordonator al Dianei Șoșoacă în Argeș

_ Scurgeri de fotografii din închisoare SBF: fostul deținut spune că condamnatul criptografic „mai mult gangster” decât 6ix9ine

_ Casele de Pensii au făcut calculele: cei 1,6 milioane de pensionari care nu vor primi pensii majorate

_ Americanii sunt mai dispuși să plătească pentru acțiunile climatice după vreme extremă

Cazul Le Pen, ineligibilitate și executare provizorie: ce spune cu adevărat legea


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 42, afisate in 1 pagina.