05:15
Comentarii Adauga Comentariu

_ Daniel Coman a demisionat din funcţia de preşedinte al FC Hermanstadt

Daniel Coman a demisionat din funcţia de preşedinte al FC Hermanstadt

Preşedintele FC Hermanstadt, Daniel Coman, şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte, după victoria 3-1 cu UTA Atad.

Mesajul privind demisia lui Dani Coman a fost postat, vineri, pe pagina de Facebook a clubului.

„Dragi sibieni, pentru mine ultimii ani au reprezentat o provocare enormă, căreia, în multe momente, consider că i-am făcut faţă cu brio! Se putea mai bine, clar, fiindcă tot timpul este loc de mai bine, iar în acest sezon calificarea ratată în play-off sau eliminarea din sferturile Cupei României le consider momente sensibile. Sibiul are fotbal, însă clădit pe un fundament sănătos, cu un stadion modern, o adevărată mândrie pentru comunitate, cu depăşirea perioadei în care pericolul falimentului era unul real şi sunt convins că acest drum va continua corect, presărat cu respect şi apreciat de către toată lumea fotbalului”, spune Coman.

El adaugă că proiectul trebuie să continue fără el şi că această plecare are legătură cu „priorităţile din viaţa şi cariera” sa.

„Sibiul este pe harta primei ligi şi va rămâne un capitol important în cariera mea! Consider că a venit acum timpul ca proiectul să continue fără mine şi chiar dacă nu trebuie să justific aceasta decizie de a pleca de la Sibiu, ea nu are legătură decât cu priorităţile din viaţa şi cariera mea în acest moment în care trebuie să pun şi alte aspecte pe primul loc”, a mai spus Coman.

Demisia lui Dani Coman a venit după ce echipa din Sibiu a câştigat în deplasare meciul cu UTA Arad cu scorul 3-1.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Perenara, care caută recorduri, în locul lui Roigard, când „Canes se confruntă cu testul Chiefs”.

_ Donald Trump mai face o numire importantă: cine este magnatul pus în funcția de secretar al Energiei

_ Democrat Math: guvernatorul NY, Kathy Hochul, încearcă să-i ajute pe navetiști, pretinzând că noua taxă îi „economisește” bani (video)

_ Sărbătorile zilei din 27 ianuarie - Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa

_ Brothers acuzați că au furat 25 de milioane de dolari în Ethereum în 12 secunde — Furtul de criptomonede a exploatat procesul de validare a tranzacțiilor

_ „Locurile periculoase ale câinilor din Marea Britanie”: Harta arată unde sunt sechestrați cei mai mulți câini, 114 luați în fiecare săptămână

_ Un deputat republican din Florida a introdus o legislație pentru interzicerea ingineriei meteo pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la manipularea climei

_ Oamenii de afaceri ies tare după calificarea lui Georgescu în turul 2: Să menținem direcția europeană!

_ Woke Best Buy anunță �nchiderea a 24 de magazine �n acest an, cu alte 10-15 așteptate pentru anul viitor

_ Viituri pe margine înaintea raportului CPI critic

_ În imagine: bunicul, 62 de ani, care a murit la câteva zile după ce a fost lovit de un vehicul în timpul unui accident cu două mașini la Sainsbury's

_ Gală Extraordinară de Balet cu balerini sibieni şi artişti de la Opera Naţională din Bucureşti

_ Un sfert din adulții din întreaga lume nu fac suficientă mișcare, avertizează OMS

_ Oficialii sălbatici confirmă al patrulea atac de lup gri în comitatul Grand din Colorado

_ Micile ajustări pot reduce pierderile de azot în pajiștile cu turbă, spune cercetătorul

_ A fost lansat un nou sunet cu sunetul misterios de ciocănit de la Titan Submersible Search (VIDEO)

_ Peste un miliard de oameni din întreaga lume sunt afectați de obezitate, arată studiul OMS

_ În ziua în care i-am salvat pe Beatles: m-am înfruntat cu Burt Bacharach și am primit un avantaj de la Elvis... În timp ce Dionne Warwick pleacă în turneu la vârsta de 83 de ani, un public spectaculos cu Regina sufletului

_ România ar putea înregistra o creștere economică de 2,7% în 2024 și de 1,9% în 2025 (raport UniCredit Bank)

_ Cristian Dulca a anunţat lotul naţionalei feminine pentru primul stagiu de pregătire din 2024

_ Care sunt cele șase lecții ale lui Mises?

_ T. rex nu este atât de inteligent pe cât se pretindea anterior, au descoperit oamenii de știință

_ Momeală rapidă: Noul raport oferă o strategie pentru pescuitul din Utah din ce în ce mai aglomerat

_ Senatorul Cotton întreabă Pentagonul de ce i s-a permis unui aviator care s-a auto-inmolat să servească

_ Liderii opoziției din Senegal Sonko și Faye au fost eliberați din închisoare înainte de vot

_ Hamilton coboară pe locul 18 la antrenamentele din Melbourne, deoarece schimbările se întorc

_ Ar trebui să așteptați până după alegeri pentru a vă vinde casa? Ce spun expertii imobiliari

_ Royal Marine a salutat un erou la Jocurile Invictus ale Prințului Harry după ce a pierdut un braț și un picior în Afganistan i se refuză cererea de reînnoire a ecusonului albastru de parcare „pentru că nu îndeplinește oficial criteriile”

_ Ar trebui prințul Harry să se întoarcă la serviciul public? Dezbateri aprinse izbucnesc asupra GMB, deoarece expertul regal susține că nu există cale de întoarcere după tiradele sale „daunătoare” împotriva instituției.

_ India se bazează pe surse regenerabile pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră

_ Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, dă prelegeri lui Xi al Chinei despre drepturile omului, după ce Marea Britanie l-a închis pe un bărbat pentru 20 de luni în august pentru că a postat postări pline de ură pe Facebook

_ Materazzi este dispus să discute cu Zidane pentru prima dată după incidentul din finala CM 2006

_ COMENTARIU ZILNIC DE MAIL: Viziunea promițătoare a lui Kemi Badenoch asupra migrației

_ Actualizare bombă în misterul înecului Natalie Wood, în timp ce martorii dezvăluie cine „a ucis-o”

_ Cu rădăcini adânci și colecție în expansiune, herbarul oferă o fereastră către istoria plantelor

_ Ia o grămadă de asta! Momentul în care un șofer „prost” este prins conducând pe banda de biciclete din Glasgow

_ Un nou studiu privind descompunerea microbilor ar putea ajuta la transformarea științei criminalistice

_ Revoluția în integrarea unui singur foton este promițătoare pentru calculul cuantic, criptografia

_ Faceți cunoștință cu nava spațială dublă a NASA care se îndreaptă spre capătul Pământului

_ Arestat pentru 30 de zile: Bărbatul care a pus lama unui briceag la gâtul unei persoane în Alba Iulia

_ Un studiu italian dezvăluie că expunerea la imagini cu violența mafiei crește încrederea în stat

_ Eugen Tomac trage un semnal de alarmă: Deep Fake-ul este o amenințare la adresa securității naționale

_ Ucraina şi India convin să restabilească relaţiile de cooperare la nivelul dinaintea războiului

_ Un sfat tehnic: Cum să utilizați aplicațiile pentru a urmări și fotografia eclipsa totală de soare

_ Decizie CCR: Eliminarea fișei postului din contractul individual de muncă este neconstituțională

_ Înjunghierea Bondi Junction Westfield: Reporterul Sky News își amintește de mama ucisă Ash Good

_ Întrebări și răspunsuri: Cum să găsești o nouă stea pe cale să apară pe cerul nopții

_ Fizicienii creează pentru prima dată o gamă de pensete optice de molecule poliatomice individuale

_ Polonia: program de calificare militară pe care îl urmează aproximativ 250.000 de oameni

_ Hamas s-a hotărât - Care este răspunsul cu privire la acordul ostaticilor

_ Metoda cu sită cu solvent stabilește un nou record pentru diodele emițătoare de lumină perovskite

_ Ministerul Finanţelor a atras, marţi, 150 de milioane lei de la bănci, suplimentar la licitaţiile de luni

_ Elveţia a invitat peste 160 de ţări la conferinţa pentru pace în Ucraina. Rusia nu este pe listă

_ Întrebări și răspunsuri: Cercetătorul constată că imigrația nu amenință statele bunăstării

_ Alăturat: primul an al regelui Charles ca șef de stat în comparație cu regretatei Regine în imagini

_ Cel mai asasin din Sinaloa, extrădat în SUA pentru că a inundat națiunea cu fentanil

_ Astronomii găsesc că găurile negre create în fuziuni poartă informații despre strămoșii lor

_ Exporturile de arme ale Israelului au atins vânzări record pe fondul războiului din Gaza

_ Un nou studiu ar putea îmbunătăți previziunile privind creșterea nivelului mării

_ Fundaşul argentinian Molina (Atletico Madrid), indisponibil pe termen nedefinit


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 118, afisate in 2 pagini.