16:13
Comentarii Adauga Comentariu

_ O româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt, în Marea Roşie. Este al doilea caz în mai puţin de 24 de ore

O româncă a fost ucisă de un rechin în Egipt, în Marea Roşie. Este al doilea caz în mai puţin de 24 de ore

Două femei au fost ucise în urma unor atacuri de rechini în Marea Roşie din Egipt, la sud de oraşul Hurghada, a anunţat duminică Ministerul egiptean al Mediului.

Două surse au declarat pentru Reuters că trupul unei turiste românce în vârstă de aproximativ 40 de ani a fost descoperit la câteva ore după un atac care a provocat moartea unei austriece în vârstă de 68 de ani. Ambele atacuri au avut loc la o distanţă de 600 de metri unul de celălalt, în largul coastei oraşului Sahl Hasheesh, potrivit surselor, citate de Reuters.

Ministerul a precizat în declaraţia sa că a fost formată o comisie pentru a examina circumstanţele atacurilor şi eventualele motive ştiinţifice care au stat la baza acestora.

De asemenea, acesta a menţionat că guvernatorul guvernoratului Mării Roşii, generalul-maior Amr Hanafi, a emis un ordin de suspendare a tuturor activităţilor în zona din jurul atacurilor.

Prima victimă a fost transferată la un spital privat local, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul Direcţiei pentru afaceri sanitare de la Marea Roşie. Acesta a adăugat că s-a încercat resuscitarea acesteia, dar a murit din cauza rănilor.

O sursă de securitate a mai adăugat că femeia austriacă locuia în Egipt în ultimii cinci ani cu soţul ei egiptean.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Recombinarea genomică SARS-CoV-2 este neobișnuită, dar are loc în mod disproporționat în regiunea proteinei spike

_ O carte pe zi: „Natura bârfei”, de Zsuzsanna Szvetelszky şi Eliza Bodor-Eranus

_ Moartea lui Issey Miyake: creatorul semnăturii lui Steve Job a murit la vârsta de 84 de ani

_ Zara Tindall este radiată în timp ce fiul ei Lucas, unul, mângâie un cal la un festival de evenimente din parcul Gatcombe

_ Tensiuni în Orientul Mijlociu - Israelul lovește în apropierea bazelor Rusiei din Siria

_ Gemma Collins dezvăluie că s-a prăbușit după ce a devenit „foarte rău” cu virusul misterios

_ VIDEO Fără precent, de Ziua Marinei: ÎPS Teodosie a plecat nervos din port, după ce i s-a tăiat microfonul în timpul slujbei

_ Brigada lui Horaţiu Feşnic va conduce un meci din play-off-ul Conference League

_ Rotațiile ONU de menținere a păcii vor relua în Mali după suspendarea de o lună

_ Chloe Madeley este văzută părăsind spitalul împreună cu soțul James Haskell și fiica lor nou-născută

_ Afghanistanul suferă „una dintre cele mai grave crize umanitare din lume” în timpul talibanilor

Dezvăluirea interacțiunilor dintre ABA și semnalizarea etilenă în timpul coacerii fructelor de tomate

_ Ashley Graham sărbătorește 12 ani de căsătorie cu Justin Ervin: „Te iubesc pentru totdeauna”

_ Steven Gerrard insistă că super sub Buendia „va începe meciurile” pentru Aston Villa în acest sezon

_ O casă din municipiul Botoşani în care se aflau doi copii şi bona acestora a ars complet

_ Victorie pentru Bayern Munchen în etapa a 2-a din Bundesliga

_ Chelsea deschide discuțiile pentru o mutare de 40 de milioane de lire sterline pentru starul Everton, Anthony Gordon, dar Toffees vor cel puțin 50 de milioane de lire sterline

_ Misiunile modulului naţional de stins incendii continuă în zona Chapelle Saint Blaise, la sud de Bordeaux

_ Starul supraviețuitor Shayelle Lajoie își arată silueta ruptă într-un costum de baie decoltat în timpul ședinței foto

_ Man United Supporters' Trust face o declarație rară după înfrângerea umilitoare de la Brentford

_ Greige este noua culoare fierbinte pentru casa ta - iată cum să urmezi tendința

_ India marks 75th Independence anniversary as violations, crackdowns mount

_ Man United „anulează programul de dezbateri de pe MUTV în ultimul moment”

_ Starul american de baschet Griner face apel la condamnarea pentru droguri în Rusia

_ CHRIS SUTTON: Lisandro Martinez de la Man United este vizat

_ Lanțul Cooks Coffee plănuiește să se coteze la bursa londoneză

_ Văduva lui Alex „Chumpy” Pullin, Ellidy, își duce fiica Minnie, de zece luni, la primul ei rave

_ Halle Berry împărtășește o fotografie înflăcărată pentru a sărbători cea de-a 56-a aniversare, mulțumesc frumosului Van Hunt și prietenilor celebri

_ Anthony Joshua recunoaște „respect” pentru rivalul grea Oleksandr Usyk după ce a luptat pe prima linie

_ Balenele și-au modificat dezvoltarea pentru a putea ecoloca

_ Dietetician, 26 de ani, care este specializat în tulburări de alimentație, împărtășește cinci lucruri pe care părinții nu ar trebui să le facă niciodată

_ O campioană la alpinism, în vârstă de 26 de ani, a murit după ce a căzut de pe Mont Blanc

_ Fostul vicariat victorian unde s-a născut bunica reginei Cecilia Bowes-Lyon, vânzând pentru 950.000 de lire sterline

_ Pompierii voluntari sub presiune în timp ce Franța se luptă cu incendiile istorice

_ Jodi Gordon pare fericită și relaxată în timp ce petrece timp cu fiica ei Aleeia în Sydney

_ Prințul Ludwig de Bavaria anunță logodna cu studenta de la Oxford Sophie-Alexandra Evekink

_ David de Gea spune că Manchester United devine „PANICY” atunci când lucrurile încep să meargă prost

_ Căldura învinge pe Buddleia: Aceste favorite frumoase sunt aproape rezistente la secetă

_ Zach Wilson ar putea juca în săptămâna 1 după vânătăi osoase și ruptură de menisc, cu QB gata să rateze 2-4 săptămâni

_ Pierderea editării ARN în canalul Caᵥ1.3 pentru a îmbunătăți memoria spațială are un preț

_ Chelsea va depune o ofertă îmbunătățită de 12 milioane de lire sterline pentru Cesare Casadei de la Inter Milano, dar va face față concurenței de la Nisa

_ Proprietar bogat găsit mort pe „rădăcina unui milionar” în timp ce bărbat este arestat sub suspiciunea de crimă

_ Ineos contează pe Richard Carapaz şi pe tineri pentru La Vuelta

_ Salman Rushdie pe „drumul spre recuperare”, deoarece suspectul de atac pledează nevinovat

_ Avertizare METEO. Ploi, vijelii şi grindină în 29 de judeţe

_ Kate Middleton îi scrie unei fetițe de șase ani care l-a invitat pe Prințul George la petrecerea ei de naștere

_ Talibanii marchează primul an turbulent la putere în Afganistan cu sărbătoare națională

_ India marchează cea de-a 75-a aniversare istorică a Zilei Independenței

_ Scandalul „Guvernul umbră” frământă politica australiană

_ Ministrul Sportului, Eduard Novak: '2022 este anul lui David. Te felicit pentru tot ceea ce faci şi îţi mulţumesc pentru ce vei realiza şi în viitor!'

_ Africa de Sud nu are nevoie de orașe noi: trebuie să se concentreze pe repararea a ceea ce are

_ Lider central PNL îl critică pe un ministru UDMR: 'Probabil va intra într-o discuție despre remaniere'

_ Manchester United Supporters Trust continuă declarația după începutul „umilitor” de sezon

_ Explicația ministrului Sportului pentru absența de la sosirea campioanelor la canotaj: 'Nu am fost invitați'

_ Noul acord privind schimbările climatice stimulează speranța în mai multe proiecte de stocare a carbonului

_ Blinken condamnă Iranul pentru incitare la violenţă după atacul suferit de Salman Rushdie: „Este dispreţuitor”

_ Manchester United: Cât de jos poate ajunge echipa lui Erik ten Hag după o înfrângere dezastruoasă împotriva lui Brentford?

_ Graeme Souness susține că „ceasul trece” pe șeful lui Man United, Erik ten Hag DEJA

_ Accident rutier, în Secuienii Noi, între un camion, un autoturism şi o autocisternă - O persoană a fost descarcerată

_ IAN LADYMAN: Erik ten Hag trebuie să învețe repede după un început groaznic la Man United


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1527, afisate in 26 pagini.



08:57 _ PSYCHOS
08:56 _ ISTORIC
08:56 _ COPII