11:21
Comentarii Adauga Comentariu

_ Studiu: Aproximativ 72% dintre companii nu sunt pregătite pentru noile raportări fiscale

Studiu: Aproximativ 72% dintre companii nu sunt pregătite pentru noile raportări fiscale

Aproximativ 72% dintre companii nu sunt pregătite pentru "o implementare atât de rapidă" a noilor raportări fiscale, mai ales luând în calcul faptul că între 30% şi 45% dintre facturile emise/primite sunt pe hârtie, arată un studiu realizat de specialiştii EY România, în pragul termenului de raportare în sistemul RO e-factura şi a sistemului RO e-Transport.

Conform sursei citate, studiu EY România, derulat zilele acestea, şi-a propus să vadă cât de pregătite se simt companiile să pună în practică noul pachet de "digitalizare" a raportărilor fiscale.

Totodată, 60% dintre marii contribuabili spun că, deşi au început pregătirile pentru raportarea SAF-T, nu cred că vor fi pregătite să raporteze în termen şi apreciază că "o extindere a perioadei de graţie este imperios necesară", potrivit Agerpres.

Realitatea cu care se confruntă agenţii economici, relevată de studiul EY, este că aceştia emit şi comunică către clienţi, în proporţie de 30%, facturile pe hârtie/prin curier sau poştă şi le primesc de la furnizori tot tradiţional, pe hârtie, prin curier sau poştă, într-o şi mai mare proporţie, de 45%.

Astfel, deşi toate companiile care au participat la sondajul EY România au spus că folosesc sisteme informatice financiar-contabile, prelucrarea informaţiilor este foarte dificilă.

Totodată, marii contribuabili - principalii respondenţi ai studiului EY România, se mai lovesc de o barieră - preluarea datelor aferente facturilor primite de la furnizori în sistemul financiar-contabil se realizează, pentru 95% dintre ei, în mod semi-automat sau manual.

De asemenea, un alt aspect interesant revelat de studiul EY România este acela că doar o treime dintre marii contribuabili respondenţi au declarat că au înţeles în proporţie de cel puţin 70% cerinţele raportării în sistemul RO e-factura.

Întrebate fiind care sunt principalele costuri suplimentare pe care estimează că le vor avea pentru a se adapta la raportarea e-Factura, companiile au răspuns că acestea vor veni în principal din implementarea unei soluţii tehnice, care să permită generarea facturii electronice, comunicarea prin SPV şi procesarea ulterioară a mesajelor generate din SPV în legătură cu e-Factura - 75% dintre respondenţi.

"Este interesant că la această întrebare, companiile iau în considerare şi un potenţial impact al neconformării în sistemul RO e-factura asupra fluxurilor de numerar, în cazul în care partenerii comerciali condiţionează plata facturilor de raportarea prin SPV a e-Facturii. Aici bineînţeles, nu se poate exclude un astfel de impact, de aici importanţa clarificărilor din partea autorităţilor fiscale asupra aplicabilităţii acestei raportări prin RO e-factura pentru produsele cu grad ridicat de risc. Raportarea prin SPV a facturilor pentru produsele cu risc nu se poate substitui facturii originale care susţine deducerea TVA la beneficiar, cel puţin nu până la obţinerea unei derogări de la regulile de facturare consacrate prin Directiva de TVA", a afirmat Georgiana Iancu, Liderul Departamentului de Taxe Indirecte.

Potrivit studiului, costuri vor mai fi, anticipează agenţii economici, şi din asigurarea unei piste de audit (arhivare, reconciliere, trasabilitate) între factura tradiţională şi e-Factura, dar şi din resursele umane suplimentare ce vor trebui asigurate, cum arată 13% dintre respondenţi.

Aproape 50% dintre marii contribuabili cred că un interval rezonabil pentru a se putea conforma şi a factura electronic prin intermediul platformei puse la dispoziţie de ANAF ar fi între 6 luni şi un an.

De remarcat este faptul că toţi agenţii economici întrebaţi au răspuns, în proporţie de 90%, că ştiu că autorităţile fiscale intenţionează ca programul e-Factura să devină aplicabil cu caracter generalizat, ceea ce nu poate decât să confere premisele unei şi mai bune mobilizări pentru trecerea către facturarea electronică obligatorie, mai arată Georgiana Iancu.

"În ceea ce priveşte cel de-al doilea proiect de raportare digitală RO e-Transport, companiile care au răspuns demersului EY România au dat de înţeles că nu sunt tocmai pregătite de implementare - 53% dintre ele declarând că nu au făcut, încă, o analiză pentru a vedea cât din datele raportabile în RO e-Transport care pot fi extrase automat sunt disponibile în sistemele ERP. Doar 8% dintre respondenţii studiului nostru au spus că au executat această analiză şi au constatat că au date disponibile în proporţie de 70-90%, ceea ce în mod evident că va duce la dificultăţi în întocmirea raportării în RO e-Transport, dar şi în costuri şi timpi suplimentari de obţinere şi procesare a informaţiilor", explică Georgiana Constantin, Senior Manager în cadrul Departamentului de Taxe Indirecte.

Potrivit acesteia, dintre informaţiile necesare, care nu sunt disponibile în sistemele financiar contabile, respondenţii pun pe primul loc detalii despre transport (transportator şi mijlocul de transport) şi detaliile despre documentele de transport - 27%.

"Alte informaţii importante care nu se regăsesc în sistemele companiilor sunt cele despre locul de descărcare - 15%, detalii despre locul de încărcare -14% sau chiar detalii despre bunurile transportate (cantitate, valoare, cod tarifar) - 11%. Aici trebuie punctat şi că în funcţie de operaţiunea supusă raportării, mai pot apărea şi informaţii specifice care sunt obligatorii, cum ar fi punctul de trecere a frontierei sau biroul vamal unde se declară importul sau exportul bunurilor", mai arată Georgiana Constantin.

Dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă companiile implicate în raportarea RO e-Transport, studiul EY România a identificat derularea în paralel cu SAF-T şi e-Factura, timpul prea scurt de implementare în plin sezon, volumul datelor raportate şi acurateţea lor, la care se adaugă timpul scurt de pregătire, resursele numeroase de care ar avea nevoie, pentru a se putea conforma cerinţelor legale.

Aproximativ 41% dintre respondenţi afirmă chiar că nu identifică potenţialul de a asigura o astfel de raportare, având în vedere complexitatea fluxurilor logistice şi complexitatea detaliilor care trebuie raportate. O astfel de raportare nu reflectă realităţile din practică cu care se confruntă operatorii implicaţi în comercializarea de bunuri şi nu este adaptată pentru a adresa complexitatea şi multitudinea scenariilor din activitatea logistică.

În ceea ce priveşte raportarea SAF-T, doar 4% dintre companii declară că au reuşit deja, în timp ce 24% dintre respondenţi declară că sunt în curs şi speră să reuşească să respecte termenul, până la finalul lunii iulie.

Majoritatea marilor contribuabili vechi spun că sunt în curs, dar nu vor fi pregătiţi să raporteze în termen. "Apreciem că o extindere a perioadei de graţie este imperios necesară", susţin aceştia.

În ceea ce priveşte companiile care s-au regăsit pe listele de mari contribuabili după 31 decembrie 2021 şi ar trebui să depună declaraţia până la finele lunii ianuarie 2023 - 10% spun că sunt în curs, dar nu cred că vor fi pregătite să raporteze la termenul din ianuarie, în vreme ce 40% spun că nu au început încă, dar cred că vor fi pregătite să raporteze până la finalul lunii ianuarie 2023. Circa 25% dintre respondenţi spun că sunt în curs şi vor fi pregătite să raporteze chiar de la finalul lunii august 2022.

EY are peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Starul WNBA Candace Parker s-a căsătorit în secret cu Anna Petrakova în urmă cu DOI ANI, așteptând primul copil

_ Carlos Marín moare de Covid la vârsta de 53 de ani în spitalul din Manchester, după ce a fost pus în comă

Cel mai vechi ADN de la un cal american domesticit dă credință folclorului naufragiului

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Kendall Jenner este radiată de fericire în zilele de o ieșire obișnuită după ce a făcut-o cu farmec la petrecerea Vanity Fair

_ F1: Pilotul Ferrari Carlos Sainz critică repornirea „nedreptă” din Marele Premiu Abu Dhabi sub mașina de siguranță

_ Cum Carlos Marin din Il Divo a trecut de la copil minune la vedeta „poperă”.

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

_ Kelly Clarkson este radiată când îi aduce pe River, în vârstă de șapte ani, și pe Remington, în vârstă de șase ani, la Legoland

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ Haosul la jumătatea perioadei de vacanță continuă, deoarece clienții aeroportului dezvăluie întârzieri de șapte ore și zboruri la sol


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 13, afisate in 1 pagina.