12:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ Guvernul a aprobat proiectul prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro

Guvernul a aprobat proiectul prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro

Guvernul a aprobat în cadrul şedinţei de miercuri, un proiect prin care studenţii pot contracta credite de 10.000 de euro, iar familiile şi cuplurile pot lua credite de 15.000 de euro, care vor fi garantate de stat. Banii vor putea fi folosiţi pentru plata chiriei, finalizarea studiilor, respectiv cheltuieli pentru creşă, grădiniţă sau chiar cumpărarea unui autoturism, potrivit news.ro.

Gabriela Firea a declarat la finalul şedinţei de Guvern că a fost amânată mai mulţi ani posibilitatea ca tinerii şi studenţii să dispună de creditare cu garanţia statului.

“Aş vrea să mă refer aici la un proiect care a fost de multe ori solicitat de către tineri să se aplice şi în România, dar, din păcate, această decizie s-a amânat ani de-a rândul şi anume posibilitatea ca tinerii studenţi sau ieşiţi din perioada studenţiei să poată să beneficieze şi ei, la fel ca în orice ţară europeană sau ca în Statele Unite ale Americii, de posibilitatea de creditare cu garanţia statului, pentru că în cazul tinerilor, aici este de fapt cea mai mare dificultate, neavând cei mai mulţi dintre ei proprietăţi sau neavând venituri crescute nu pot să justifice posibilitatea în faţa unui agent bancar că poate să restituie un credit pe care eventual l-ar contracta de pe piaţa bancară privată”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a precizat că în cazul studenţilor creditul este de 10.000 de euro, iar pentru tineri, de 15.000 de euro.

“Împreună cu Ministerul de Finanţe şi Fondul Român de Garantare şi Contragarantare, am venit cu acest proiect tocmai în sprijinul celor care, pentru că nu este o obligativitate, fireşte, fiind un credit, o posibilitate a studenţilor, inclusiv a masteranzilor şi doctoranzilor, precum şi a tinerilor care nu mai sunt în studenţie de a contracta aceste credite cu garanţia statului. În cazul studenţilor este vorba despre 10.000 de euro în lei, fireşte, la cursul zilei, cu garanţia statului de 80 la sută, iar în cazul tinerilor, în familii sau în cupluri este vorba despre 15.000 de euro, tot în lei, la cursul zilei”, a explicat ministrul Familiei.

Firea a precizat şi ce cheltuieli sunt eligibile în cazul acestor credite.

“Pentru studenţi se pot face plăţi vizând publicarea unor lucrări ştiinţifice, inclusiv lucrări în urma finalizării studiilor la facultate, la masterat sau la doctorat, plata în avans a chiriei şi aici, de asemenea, a fost o solicitare de a-şi putea plăti în avans chiria, fie locul la cămin, fie o chirie în sistemul privat, în oricare oraş din ţară. De asemenea, pot fi achitate şi alte nevoi personale din partea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, iar în cazul celor 15.000 de euro, în lei, fireşte, la cursul zilei, pentru familii, programul Family Start, aici se pot achita cheltuieli pentru creşă, pentru grădiniţă, pentru after school, dacă au copii, pentru eventual achiziţionarea unui autoturism cu mai multe locuri, dacă este vorba despre o familie numeroasă, cu şapte opt locuri sau pentru un avans, e adevărat, nu în totalitate suficient pentru contractarea unei locuinţe sau alte nevoi personale”, a mai transmis Gabriela Firea.

Ea a menţionat că şi-ar dori ca aceste credite să fie contractate din toamnă.

“Ne-am dori ca de la începutul sesiunii, de fapt, chiar înainte de începutul sesiunii din toamnă, dacă e vorba şi de plata chiriei, aceste credite să poată să fie deja contractate. Fiind câteva luni din acest an ne aşteptăm la un număr nu suficient de relevant de aplicanţi, dar totuşi în măsură să ne dea nouă informaţii relevante, astfel încât să putem să stabilim o sumă mai concretă şi mai aproape de realitate, pe care să o introducem în bugetul ministerului pe anul viitor. Şi sunt convinsă că, având susţinerea premierului şi a domnului ministru de Finanţe, precum şi a coaliţiei, vom reuşi să obţinem această sumă astfel încât să putem să garantăm tinerilor cât mai multe astfel de credite, care, repet, sunt cu garanţia statului prin Fondul Român de Garantare şi Contragarantare. Şi pe mine mă bucură faptul că sunt deja câteva bănci comerciale private care şi-au arătat interesul în dialogul pe care l-am avut în această perioadă de a acorda credite pentru studenţi în cadrul programului anunţat puţin mai devreme şi pentru Family Start, Banca Comercială Română, de asemenea, CEC-ul, Banca Transilvania sunt doar câteva dintre bănci care sunt deja prinse în acest program şi vor fi printre cele care vor acorda creditele”, a mai explicat Gabriela Firea.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ TREBUIE VĂZIT: Rep. GOP Dan Bishop DISTRUGE DOJ Hack pentru a �nființa bărbați albi cu venituri mai mici �ntr-un complot inventat și plătit pentru Whitmer fals (VIDEO)

_ Ceremonia de deschidere a Jocurilor Commonwealth va fi egală cu Jocurile Olimpice de la Londra, susține șeful

_ Ava Max spune că „părul îi crește din nou” după ce s-a confruntat cu căderea părului după lupta cu COVID-19 din 2020

_ Cântăreața pop braziliană este arsă de un aruncător de flăcări pe scena unui concert

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ George Russell și iubita lui Carmen Montero Mundt se bucură de o evadare romantică în St. Barts

_ Pastilele de iod vor fi distribuite prin farmacii. Iodul va fi eliberat doar cu rețetă de la medicul de familie

_ Acord major în domeniul militar: Ucraina va cumpăra din Polonia armament în valoare de 650 de milioane de dolari

_ Thomas Markle îl critică pe „idiotul” prințului Harry și promite că va vizita Marea Britanie

_ Tributul Reginei luminează un monument antic în timp ce Stonehenge devine multicolor pentru Majestatea Sa

_ Real Madrid „a ajuns la un acord verbal cu Monaco pentru Aurelien Tchouameni într-o afacere în valoare de cel puțin 85 de milioane de lire sterline”

_ Insula Iubirii este criticată în timp ce fanii acuză spectacolul că „segrega” cuplurile

_ Ce spune zodia TA chinezeasca despre personalitatea ta?

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

Rusia se pregăteşte pentru anexarea teritoriului ocupat în Ucraina şi impunerea rublei

Oamenii de știință creează o nouă fază ciudată a materiei care pare să ocupe DOUĂ dimensiuni temporale

Lupul norvegian este dispărut

_ Peste 500 de copii sărbătoresc 1 iunie prin rugby în cadrul a patru şcoli din judeţul Suceava

_ „Ecoprotestatar” invadează terenul la finala de tenis pentru a se lega de plasă înainte ca gardienii să o tragă departe

_ Toto Wolff insistă că Lewis Hamilton este „în contact permanent” cu Mercedes

_ După ce a fost și la București, reşedintele Poloniei e mai optimist: Flancul estic al NATO trebuie să fie mai puternic după summitul de la Madrid

_ Malia Obama îmbracă sutien sport și jambiere pentru a lua mâncare la pachet cu un bărbat misterios din Los Angeles

_ Fum de la 13 ani și a fost una dintre cele mai mari plăceri vinovate din viața mea

_ Erik ten Hag dornic să-l smulgă pe Jurrien Timber de la Ajax ca prima sa semnătură de vară pentru Manchester United

_ Războiul din Ucraina: Rusia bombardează civili care fug de Mariupol în timpul „încetarea focului”

_ „Am făcut aceste piciorușe”: Kylie Jenner țâșnește după fotografia fiicei Stormi și a fiului ei

_ Tentativă de suicid: un bărbat ameninţă că se aruncă de pe un stâlp de 30 metri înălţime în Feteşti Gară

_ A country 'worth defending': Finnish women learn defence skills amid Russia fears

_ Iubita lui Sam Kerr, vedeta de fotbal american, Kristie Mewis, împărtășește o fotografie „foarte drăguță” a perechii

_ A murit Edi Aringhieri, mama lui Andrea Bocelli. Porumbelul de la naştere şi cum a refuzat să-i asculte pe medici

_ 13th edition of 'ARC' camps program, launched in Sangeorz-Bai, on July 26

_ ALMA observă un blocaj în curs de formare a stelelor în Marele Nor Magellanic

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

_ Alchimia înseamnă că un toc de 4 inci poate transforma orice femeie într-o zeiță, spune designerul de pantofi RUPERT SANDERSON

_ Migrantul face semnul „V pentru victorie” al lui Churchill la aterizarea în Dover

_ Liverpool este în pericol să cadă în situația de slabă după pierderea Ligii Campionilor

_ Legenda baschetului Bill Russell a murit la 88 de ani

_ Un camion chinezesc atârnă peste marginea unei stânci după ce s-a pierdut cu navigația prin satelit

_ Americanii așteaptă în linii de pâine pentru a-și hrăni familiile la băncile alimentare din întreaga țară pentru a supraviețui coșmarului inflaționist al lui Biden

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Senatorul democrat Joe Manchin nu va spune dacă vrea ca democrații să câștige viitoarele mandate intermediare

_ Vila toscană de lux este disponibilă pentru cazare GRATUITĂ și vine cu bere gratuită

_ Condamnarea lui Ghislaine Maxwell pentru trafic sexual de copii „nu este de bun augur” pentru Prințul Andrew

Blockchain le oferă indigenilor americani control asupra datelor lor genomice

_ „Este o prostie totală”: sindicatele trenurilor din stânga tare sunt criticate, deoarece 50.000 de angajați plănuiesc să plece

_ Kendall Jenner este radiată de fericire în zilele de o ieșire obișnuită după ce a făcut-o cu farmec la petrecerea Vanity Fair

_ Femeie supranumită „cel mai mare somn al lui TikTok” împărtășește fotografii șocante înainte și după machiaj

_ Jack Vidgen dezvăluie că a făcut sex într-o baie publică la Mardi Gras

_ Salvamontiştii braşoveni au intervenit pentru salvarea unei minore care a căzut cu un ATV într-o râpă

_ Anne-Marie uimește într-o rochie mini roz cu mâneci bufante ciudate în timp ce participă la evenimentul Fudge Professional

_ Kelly Clarkson este radiată când îi aduce pe River, în vârstă de șapte ani, și pe Remington, în vârstă de șase ani, la Legoland

_ Emma Thompson continuă dezbrăcată complet în noul ei film despre trezirea sexuală a văduvei reprimate

NYT ÎNDEMĂ REPORTERII SĂ REDUCE UTILIZAREA TWITTER-ului...

_ Cele mai mari vedete ale fotbalului vor fi INTERZISE să apară în reclamele pentru jocuri de noroc din Marea Britanie

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea/ Anatomia unei mistificări: Lotul ”Rugul Aprins” şi ”seceta de sfinţi români”, acuzaţi de legionarism

Cel mai vechi ADN de la un cal american domesticit dă credință folclorului naufragiului

_ Insula Iubirii 2022 SPOILER: Danica iese la o întâlnire și un băiat este PLĂSAT


Pag.1 Pag.2 Pag.3

Nr. de articole la aceasta sectiune: 128, afisate in 3 pagini.