08:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Raport devastator al Curții de Conturi! Răsfăț pentru unii bugetari, la o mare companie de stat. Prime și indemnizaţii lunare de zeci de mii de lei

Raport devastator al Curții de Conturi! Răsfăț pentru unii bugetari, la o mare companie de stat. Prime și indemnizaţii lunare de zeci de mii de lei

Transelectrica a plătit peste 30 de milioane de lei salarii și bonusuri câștigate în instanță de către foști șefi concediați ilegal. Adaosuri salariale de peste 35 milioane lei, în numai 3 ani, și prime de până la 20.000 lei per salariat, totul fără justificare, arată un raport al Curţii de Conturi.

Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport a energiei electrice, aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului, a fost obligată în instanță să plătească peste 30 de milioane de lei drept salarii, prime, bonusuri și penalități către foști șefi concediați ilegal, și nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese, arată un raport al Curții de Conturi obținut de Economedia.

În prezent, încă mai există și alte procese pe rol, așa că suma s-ar putea majora. Compania a acordat angajaților adaosuri salariale care au costat-o peste 35 de milioane de lei în numai 3 ani, dar și prime care ajung până la 20.000 de lei, fără a avea o justificare și fără a fi reflectate de performanță sau a fi motivate de vreo ocazie specială, mai arată raportul Curții de Conturi.

În plus, și-a plătit membrii consiliului de supraveghere și ai directoratului cu până la 55.050 lei brut/lună, sume care depășeau nivelul maxim care le putea fi acordat. De asemenea, compania a angajat inclusiv un lucrător comercial (adică un casier) pe un post în care acesta avea nevoie de alt tip de experiență. Lista neregulilor descoperite este lungă și o prezentăm pe scurt mai jos.

Curtea de Conturi inventariază în raportul din data de 4 aprilie circa 20 nereguli diferite descoperite pe parcursul ultimilor ani la Transelectrica. Conform raportului, compania de stat a acordat prime cu caracter special și adaosuri salariale, fără ca acestea să fie prevăzute în mod distinct în buget și fără ca ele să fie justificate de performanțe bune sau pentru evenimente speciale sau sărbători legale.

De exemplu, în anul 2020, cuantumul primelor a fost între 2.000 și 17.000 lei persoană, existând situații în care un salariat a primit două prime speciale în valoare totală de 20.000 lei.

Compania a acordat prime cu caracter special, în baza unor liste/tabele, în care sunt nominalizați salariați și cuantumul sumelor acordate, fără a avea la bază documente care să justifice scopul. Transelectrica nu a dovedit că a evaluat performanțele individuale ale salariaților pentru anul 2020 și aici aplicarea unor criterii de repartizare a sumelor/persoană.

De asemenea, compania a acordat și adaosuri salariale, conform statelor de plată în perioada 2020-2022 fără a fi justificate, nu a fost menționat scopul acordării lor, sărbătoarea legală sau evenimentul special așa cum prevede contractul colectiv de muncă.

Adaosurile salariale date de Transelectrica au fost de 16.937 lei/salariat și au fost acordate unui număr de 2.100 salariați, astfel că cheltuiala se ridică la peste 35 milioane de lei, în 3 ani.

Curtea de Conturi mai arată că Transelectrica a acordat indemnizații pentru membrii Consiliului de Supraveghere (cei numiți în anul 2020 pe un mandat de 4 ani) și pentru membrii Directoratului (cei numiți pe mandate provizorii în anul 2022) în alte condiții decât cele legale, depășind nivelul maxim pe care îl permitea legea guvernanței corporative.

Pentru cei șapte membri ai Consiliului de Supraveghere, remunerația a fost stabilită la 13.976 lei brut, iar ulterior a fost majorată la 15.532 lei brut/lună.

Curtea de Conturi atrage atenția în raport că, în cazul a 2 persoane selectate în baza eșantionării, nivelul indemnizației fixe acordate depășește nivelul maxim prevăzut de lege, calculat prin luarea în calcul a mediei (de 2 ori) pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată anterior numirii.

Totodată, pentru cei 5 membri provizorii ai Directoratului, compania a acordat o indemnizație fixă brută lunară de 46.597 lei brut/lună, pe care ulterior a majorat-o la 55.050 lei brut/lună.

Astfel, în cazul a 2 persoane din Directoratul selectate în baza eșantionării, nivelul indemnizației depășește nivelul maxim prevăzut de legea guvernanței corporative, calculat prin luarea în calcul a mediei (de 6 ori) pe ultimele 12 luni a câștigului salariat mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată anterior numirii.

Curtea de Conturi mai arată că Transelectrica a acordat avantaje unor membri provizorii ai Directoratului, precum cheltuieli cu chiria și transportul, în alte condiții decât cele legale. Pentru membrii care nu locuiau în București, compania a decontat contravaloarea chinei lunare în limita a 780 euro (fără TVA)/lună și contravaloarea transportului (rutier, aerian, feroviar) până la limita de 2.000 tei (fără TVA)/lună.

Curtea amintește că Transelectrica este parte într-un număr de 12 litigii în care foști membri ai Consiliului de Supraveghere și Directoratului, revocați în iunie 2021, au formulat acțiuni în pretenții (14.003.508 lei la care se adaugă dobânzi și actualizare cu indicele inflației), care fac obiectul unor arbitraje, aflate în diferite stadii procesuale.

Curtea de Conturi atrage atenția că Transelectrica nu a făcut tot ce putea pentru a câștiga aceste procese. „CNTEE Transelectrica SA nu în toate cazurile a folosit toate căile de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, fiind identificată situația în care, împotriva unei sentințe civile (nr. 3287/31.10.2018 pronunțate de Tribunalul București – Secția a Vl-a Civilă în dosarul nr. 43557/3/2017) compania a formulat apel peste termenul de 30 de zile prevăzut de lege (termen care este unul imperativ), fiind respins de Curtea de Apel care a constatat că apelanta- pârâtă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA a formulat apelul tardiv. CNTEE Transelectrica SA, în baza acestei sentințe a efectuat cheltuieli în sumă totală de 4.230.801,30 lei (2.171.210 lei, remunerație valorificare OAVT; 773.687,71 lei, bonus de performanță; 1.186.511 lei, dobândă legală penalizatoare; 48.544,07 lei, cheltuieli de judecată; 51.017,52 lei, cheltuieli de executare silită; 915 lei, cheltuieli de judecată – apel contestație)”, mai arată Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi a descoperit nereguli și în ce privește contractele de investiții ale companiei, printre care:

Prelungirea perioadei de execuție în cazul unor contracte de investiții, cu nerespectarea clauzelor contractuale, respectiv fără ca executantul să notifice Transelectrica imediat și în mod complet producerea forței majore și fără ca executarea lucrării să fie sistată.

Neurmărirca recuperării sumelor cu care a fost majorat prețul contractului (valoarea manoperei și profitul) în alte condiții decât cele legale. În contractul pentru Stația Electrică de Transformare 400/110/20 kV Domnești, unde antreprenor general a fost compania clujeană Energobit, Transelectrica a acceptat plata unor sume reprezentând diferențe la costurile cu manopera ofertată și executată în baza contractului. Compania a acceptat la plată facturi având anexate Tabele (întocmite de executant) cuprinzând diferențele la costurile cu manopera ofertată și executată în baza Contractului de lucrări. În justificarea sumelor incluse în aceste Tabele, au fost prezentate documente întocmite în mod neunitar de către Energobit SA, transmite Curtea de Conturi. Conform instituției, au fost constatate diferențe între formularul transmis companiei Transelectrica SA în data de 07.05.2018 și cel prezentat în instanță, în sensul înscrierii altor valori ale costului cu manopera și ale cotelor aplicate cheltuielilor indirecte și profitului: 5% (mai mari) față de 3% cheltuieli indirecte și 2% profit în formularul F3 prezentat în instanță. Astfel, Transelectrica a acceptat actualizarea prețului Contractului calculat în alte condiții decât cele legale, respectiv nu s-a limitat la actualizarea elementelor de cost/preț care au suferit modificărifla componenta manoperă), fiind majorate în mod nejustificat cheltuielile cu manopera și profitul.

Neîntreprinderea măsurilor de recuperare a penalităților de întârziere în cazul unui contract. Transelectrica a reziliat un contract fără a calcula și recupera penalitățile de întârziere pentru nefinalizarea la termen a execuției etapelor contractuale. Ulterior, compania a calculat penalități de întârziere de 10.195.849 lei și a solicitat executarea poliței de garantare privind buna execuție a contractului, care a fost respinsă ca fiind tardiv formulată.

Neurmărirea clauzelor contractuale în cazul contractului pentru staţia de la Bradu, de lângă Piteşti. Curtea de Conturi spune că Transelectrica nu a recuperat integral (620.687,62 lei) avansurile acordate executantului Romelectro SA, în condițiile în care acestea nu au fost justificate și utilizate integral, iar contractul a fost denunțat de executant. Compania nu a calculat penalități de întârziere pentru nerealizarea activităților aferente etapei a ll-a, până la data intrării în insolvență a Romelectro, mai arată Curtea de Conturi. De asemenea, compania nu a calculat penalități de întârziere pentru nerealizarea activităților aferente etapei a lll-a, de la încheierea duratei de execuție a lucrărilor, respectiv 19.04.2022, până la data denunțării contractului de către executant, respectiv 03.05.2022.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Vă sună cunoscut? Am văzut în România. Primarul Istanbulului, progresistul Imamoglu, arestat Principalul adversar al lui Erdogan, Imamoglu își anunțase candidatura la președinție in 2028

Luptătorul din Arenă

Așadar dacă pacea se vs încheia Nykolaev și Odessa vor rămâne în Ucraina, în sfera de influență Americană. Putin nu va revendica Odesa dacă americanii recunosc Crimeea, Donețk, Lugansk, Zaporojie și Herson ca părți ale Rusiei

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

_ RUPTĂ: Hunter Biden a fost implicat �n CIA �n Ucraina � A fost condus la minciuni Trump-Rusia și la atacul profund al statului asupra lui Trump � Video Mike Benz

AUR și-a ales, azi noapte, candidații care să îl înlocuiască pe Călin Georgescu

Mesajul Președintelui Ales, Călin Georgescu (căci dacă nu ar fi fost ales, nu ar fi anulat alegerile în timpul votului)

_ În ascensiunea bizară a „falginei”: clinicile cosmetice oferă o intervenție chirurgicală „grotescă” de 10.000 de lire sterline pentru a crea persoanelor non-binare un penis ȘI un vagin

_ Bill Melugin: Sectorul CBP San Diego a prins peste 260 de străini ilegali chinezi �ntr-o singură zi săptăm�na aceasta � peste 20.000 �n total pentru CBP �n anul fiscal 2024

_ Proba eliminatorie a concursului de admitere în Magistratură are loc duminică. Concurenţa este teribilă

_ Pensia de stat de 201 de lire sterline pe săptămână a mamei este singurul ei venit -  apoi s-a oprit brusc și viața ei a fost aruncată în haos

_ Silvestru Șoșoacă pregătește lovitura loviturilor pentru Diana Șoșoacă: ce se va întâmpla după divorț

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

Tăcerea democrației: strigătul unei națiuni pentru libertate<

_ Gripa aviară foarte patogenă a fost detectată la vacile de lapte din Michigan, Idaho, New Mexico, Kansas și Texas

_ Detectivii care investighează rămășițele umane în parcul Croydon arestează o femeie și un bărbat în vârstă de 48 și 44 de ani, fiind suspectați de crimă: o pereche interogată de polițiști

Hrițuc țuc țuc și Evenimentul Zilei două organe funeste neobolsevisce se pișă pe opțiunea de vot a 5 milioane de románi. "Este un lucru bun ca Georgescu sa nu fie lăsat să candideze"

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Mi-am pierdut casa cu cinci paturi după ce HMRC mi-a trimis o factură surpriză de 30.000 de lire sterline. Iată cum poți evita să ți se întâmple coșmarul meu

_ Netanyahu îl acuză pe senatorul Schumer de „interferență” în democrația israeliană

_ A fost desemnat succesorul lui Iulian Dumitrescu - Cine este noul șef al CJ Prahova

_ „Tatăl meu mi-a fost furat”: Carolyn și-a petrecut patru ani frenetici căutându-și tatăl bolnav de demență, după ce noul său partener l-a rupt de familia lui și a fost pus într-o casă de îngrijire fără ca ea să știe - și totul era perfect legal

_ Temperaturile cresc, dar solul devine mai umed—de ce?

_ Noua descoperire semnificativa in cercetarea teleportarii: Zgomotul poate imbunatati calitatea teleportarii cuantice

_ Un adolescent violator de la instituția Young Offenders declanșează o alertă de securitate după ce a folosit o lingură pentru a ajunge în camera vecină pentru a ataca un alt criminal

_ Belarus a majorat tarifele pentru tranzitul petrolului din Rusia către Europa

_ Sainsbury's oferă cumpărătorilor bonuri de compensare de 20 de lire sterline, după ce sute au rămas fără livrări online din cauza ultimei crize IT

_ Protest masiv la Ierusalim faţă de guvernul Netanyahu

_ Misiunea cu balon al Observatorului Steward bate recordul NASA la 22 de mile deasupra Antarcticii

_ Studiul asupra comportamentelor de împerechere oferă indicii despre evoluția atracției

_ Victorii pentru New York Rangers şi New York Islanders

_ SuperCote de până la 15.00 pentru jucătorii care prind lotul pentru Europeanul din Germania!

_ Blackface Trudeau spune că există �O subminare deliberată a mass-media mainstream� de către �Teoreticienii conspirației (video)

_ Ucraina vede o `urmă rusească` în protestele fermierilor polonezi

_ Guvernatorul Băncii Elvețiene spulberă mitul monedelor digitale: 'Ar putea altera în mod fundamental actualul sistem'

_ Ultimatum adresat protestatarilor pro-palestinieni de la Universitatea Columbia din New York

_ Amanda Knox este îndemnată să „tacă” de către localnicii din Perugia, în timp ce filmările încep acolo pentru o nouă dramă despre uciderea lui Meredith Kercher pe care o coproducă

_ Se reface Triunghiul de la Weimar: superputeri europene readuc la viață alianța înființată în 1991

_ Ridicul boboc parlamentar, Jasmine Crockett, �ntr-un dezgustător dezgustător, spune că �republicanii au devenit sinonimi cu rușii� (VIDEO)

_ Runda finală Masters 2024 LIVE: Clasament și actualizări pe măsură ce Tiger Woods începe mai devreme înainte ca Scottie Scheffler să liciteze pentru glorie

_ M-am întâlnit cu Griselda Blanco și a încercat să mă asasineze după ce am înșelat-o - dar și-a cerut scuze mai târziu și am iertat-o

_ Serviciile de urgență duc de urgență 11 la spital și 130 sunt evacuați în timp ce un incendiu masiv cuprinde o casă din Kensington transformată în apartamente

_ Cinci soldați SAS investigați în legătură cu moartea unui chip suspect de jihadist care așteaptă un AN pentru a afla dacă vor fi acuzați de crimă

_ Fotografiile hilare dezvăluie tatuajele foarte discutabile ale oamenilor - de la o greșeală de ortografie dezastruoasă până la design dezgustător de gândaci

_ Fostul meu gelos și controlant m-a urmărit după ce ne-am despărțit - a încercat să mă concedieze, mi-a amenințat familia și m-a dat de urmă în toată țara

_ Aaron Bushnell, 25 de ani, inginerul Forțelor Aeriene care și-a dat foc în fața ambasadei Israelului din DC, căuta să „tranzițieze din armata”

_ Moment șocant, un atacator mascat aruncă un cocktail Molotov în magazinul de pește și chipsuri în timp ce clienții îngroziți își așteaptă mesele în Dublin

_ Poliția din Scoția a lovit cu aproape 4.000 de plângeri în primele două zile de noi legi privind infracțiunile motivate de ură

_ Copilul din Gorj vândut pe 8.000 de lei în Germania, în drum spre România / Anunțul autorităților

_ Femeie împrăștie murdăria din culise despre experiența ei cu Antiques Roadshow - comportament „snooty” și un avertisment de a nu spune NIMENI unde locuiește

_ Minunea britanică a șahului care a glumit „Sunt taliban” prietenilor săi dintr-un grup privat Snapchat care a declanșat escorta cu avioane de luptă în timpul zborului easyJet este ÎNCHIS de orice faptă greșită de către judecătorul spaniol

_ Moment șocant izbucnește o ceartă uriașă la gara Waterloo din Londra, când polițiștii de la Met sunt prinși în ciocniri violente în scene terifiante fără lege

_ Implicit: Investitorii hotelului Four Seasons din San Francisco cu întârziere de 3 milioane de dolari la împrumut, pe măsură ce se așteaptă executarea silită

_ Fiecare oră petrecută jucând jocuri video pe zi triplează riscul de disfuncție erectilă și număr scăzut de spermatozoizi, sugerează un studiu

_ Bătălia pentru a fi alegerea vicepreședintelui lui Donald Trump: Daily Mail dezvăluie ceea ce caută fostul președinte și pe cine ar putea alege

_ Putin dă ultimele date de pe front: 'Forțele Armate Ruse au reușit să ajungă într-un punct de cotitură, în cele mai dificile sectoare!'

_ Prințul William va îndeplini șir de angajamente săptămâna aceasta, după ce s-a retras de la slujba de pomenire a nașului său din „motive personale”


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1011, afisate in 17 pagini.