15:36
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pogromul de la Iaşi: evenimente de comemorare la 81 de ani de la „cel mai mare masacru” din România

Pogromul de la Iaşi: evenimente de comemorare la 81 de ani de la „cel mai mare masacru” din România

Reprezentanţii Departamentului pentru Românii de Pretutindeni transmit că au participat marţi la evenimentele de comemorare a 81 de ani de la Pogromul de la Iaşi din 1941, din cadrul celei de a opta ediţii a Marşului Vieţii.

Comemorarea pogromului se face la Cimitirul evreiesc din Iaşi, acolo unde au fost îngropaţi în gropi comune o mare parte dintre evreii ucişi.

Proiectul marchează „un moment simbolic de recunoaştere a meritelor deosebite ale comunităţii evreieşti în dezvoltarea Iaşului şi o reparaţie morală şi istorică a suferinţelor îndurate în timpul Pogromului de la Iaşi”, transmit reprezentanţii Departamentului (DRP).

Delegaţia DRP a depus o coroană de flori la monumentele victimelor Pogromului şi a transmis mesajul secretarului de stat Gheorghe Cârciu: „Ne-am reunit astăzi la Cimitirul Evreiesc din Iaşi, pentru a onora memoria victimelor uneia dintre cele mai negre pagini din istorie, pe care istoricul Adrian Cioflâncă o descrie drept <>, din 27-30 iunie 1941, în urma căruia şi-au pierdut viaţa mai bine de 13 mii de evrei români. (...) Aduc un pios omagiu tuturor celor care, acum 81 de ani, au fost victimele Pogromului de la Iaşi şi al acţiunilor xenofobe, rasiste şi antisemite din acea perioadă”, se arată în postarea DRP.

Secretarul de stat mai spune că „relatările puţinilor supravieţuitori despre teroarea prin care au trecut în acele momente m-au emoţionat puternic, motiv pentru care consider că este important ca noi toţi să susţinem consolidarea şi formarea societăţii noastre, astfel încât să nu se mai repete aceste evenimente sumbre ale istoriei. Îmi doresc ca toţi românii să îmbrăţişeze sentimentele de compasiune, respect şi toleranţă faţă de toţi semenii lor”.

Pogromul de la Iaşi a avut loc în al Doilea Război Mondial, între 27-30 iunie 1941 şi este o rană vie în istoria evreilor din România. „Programul” a fost iniţiat de către generalul Ion Antonescu şi susţinut de autorităţile locale. Peste 13.000 de cetăţeni, inclusiv copii, au fost ucişi în doar câteva zile doar pentru că erau de o altă etnie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Bodyguardul Dianei spune că ar fi încă în viață dacă el ar fi fost de serviciu în noaptea în care a murit

_ Daredevil Kate Middleton este radiată în timp ce se alătură echipajului GB în cursa de navigație de mare viteză într-un nou videoclip

_ Fără gratuități! MCC se pregătește să meargă împotriva tendinței de intrare gratuită pentru ultima zi de meciuri de testare

_ Acțiunea EPA crește impulsul la nivel local pentru a reduce „substanțele chimice” toxice pentru totdeauna

_ Fiica lui Kim Zolciak, Ariana Biermann, a spus că nu a băut și a folosit doar marijuana înainte de DUI

_ Accident cumplit între o cisternă și un autobuz în Pakistan: Incendiul a făcut ravagii

_ În interiorul orașului ciudat cu 4.000 de australieni, numit noul Byron Bay

_ Milly Alcock și Matt Smith conduc vedetele care participă la premiera Sky's House Of The Dragon

_ MAFS: Jessica Seracino este cea mai recentă vedetă de reality care s-a alăturat OnlyFans

_ Shattered Johnathan Thurston izbucnește în lacrimi și recunoaște că este SUPARAT pentru moartea lui Paul Green

_ Națiunea Alex de licență dezvăluie trucul ei cu sex sălbatic și cum i-a câștigat o poreclă foarte grosolană

_ Războiul din Ucraina, ziua 174. Luptele continuă în apropierea centralei Zaporojie. AIEA este îngrijorată de evoluţia evenimentelor

_ Un înotător american nevaccinat a primit bun venit în Australia la doar câteva luni după ce Novak Djokovic a fost DEPORTAT

_ Stai departe de Lacul Windermere, spune consiliul după ce experții avertizează că peștii se sufocă de moarte

_ Starul RHONJ Teresa Giudice și soțul Luis Ruelas împart un sărut în luna de miere din Mykonos

_ Cititorul de știri Channel Seven s-a grăbit la spital după un accident urât în ​​timpul unui bal de caritate

_ Boicotarii tricoului Manly Pride arată sprijinul pentru coechipierul care a înjunghiat un lider al bisericii în spate

_ Nicole Richie își decupează o silueta elegantă în rochie de soare mov după ce a luat prânzul cu o prietenă în Malibu

_ CIA încalcă dreptul la confidenţialitate al civililor prin spionaj. Agenţia de informaţii americană a fost dată în judecată

_ Morning Joe Glume despre Russiagate, spune: �Oamenii fac greșeli� � Polițistul murdar Peter Strzok răspunde astfel: �Absolut, publicul american ar trebui să aibă �ncredere... �n FBI...� (VIDEO)

_ Amber Turner și Chloe Brockett, de la TOWIE, uimesc în parteneriate pline de buste în timp ce participă la petrecerea de lansare a seriei

_ Salman Rushdie a fost înjunghiat de un fanatic musulman: Iranul îl scoate vinovat tot pe autor

_ MAFS: Jessica Seracino este cea mai recentă vedetă de reality care s-a alăturat OnlyFans

_ Kevin Durant ar prefera să SE RETIREA, decât să se întoarcă la Nets, spune „directorul echipei NBA bine conectat”

_ „Fact-Checker” de stânga este deținut de un medic strălucit din Michigan despre frauda electorală din Detroit

_ Fostul primar al NY Giuliani este acum o „țintă” în sondajul privind interferența electorală din Georgia

_ Fiica lui Kim Zolciak, Ariana Biermann, a spus că nu a băut și a folosit doar marijuana înainte de DUI

_ Mai multe minciuni: inflația magică de 0% a lui Joe Biden costă familiile americane 717 USD �n plus pe lună (video)

_ Președintele Mexic îndeamnă la „calm” după weekendul de violență declanșat de arestarea liderului cartelului

_ Iranul răspunde la proiectul de text al UE pentru salvarea acordului nuclear din 2015 și caută flexibilitatea SUA

_ MARK LEATHER INSIGHT: Erik ten Hag a anulat ziua liberă pentru a trimite un mesaj jucătorilor de la Manchester United

_ Nathalie Kelly susține că albii nu ar trebui să poarte NICIODATĂ pene în păr la festivalurile de muzică

_ Olivia Frazer din Married At First Sight debutează „nouă iubire” la doar o săptămână după despărțirea de Jackson Lonie

_ NBA: Kevin Durant dezvăluie că ar prefera PENSIUNEA decât să se întoarcă la Brooklyn sezonul viitor

_ Catalizator nanocluster cu un singur atom, obținut în „reacție anti-galvanică” pentru conversia dioxidului de carbon

_ Crabi albaștri s-au găsit să atace la valul scăzut

_ Călătoriile starului PSG Thilo Kehrer la Londra înainte de mutarea în valoare de 15 milioane de lire sterline la West Ham

_ Manchester United apelează la starul Lyon Moussa Dembele pentru a rezolva căutarea lui Erik ten Hag pentru un nou atacant

_ Jeremy Paxman renunță la University Challenge după 28 de ani

_ Will Zalatoris câștigă în sfârșit primul titlu PGA Tour după o avere INCREDIBILĂ în playoff

_ Veste bună. ROBOR la 3 luni continuă să scadă

_ Șeful Ucas vrea să vadă mai mulți studenți din Nigeria, Ghana și Vietnam în universitățile din Marea Britanie

_ Lee Holmes Desi Lamb: Bucătarul Supercharged Health spune că aceasta este cea mai bună cină vreodată

_ Luke Trotman și Chelsea Menna își fac debutul pe covorul roșu după logodna lor surpriză

_ Walmart a convenit un acord cu Paramount Global pentru a oferi serviciul de streaming Paramount+ abonaţilor programului de abonament al retailerului

_ Nick Kyrgios refuză să joace pentru echipa de Cupa Davis, deoarece se luptă să se despartă de părinții bolnavi

_ RICHARD LITTLEJOHN: Dacă Boris Johnson ar fi ascultat suburbiile, s-ar putea să fie încă într-o slujbă...

_ Cum a salvat-o canabisul medicinal pe legenda australiană de baschet Lauren Jackson de la a fi un „zombie”

_ Cum tatăl lui Sydney, Jon Owens, și-a scos copiii de pe ecrane și a dezvoltat aplicația Genus

_ Securitate pentru candidatul democrat la Senatul din Florida, Val Demings, atacă un dispozitiv de urmărire video și �l trimite la spital (VIDEO)

_ Jessie J ridică temperaturile în lenjerie plină de stil Savage X Fenty

_ Cel mai recent atac al stângii Rachel Campos-Duffy asupra catolicismului și a Rozariului: „Primul lucru pe care îl fac comuniștii este să distrugă și să atace religia – trebuie să scape de ea” (VIDEO)

_ Zelensky avertizează că „catastrofa” Zaporizhzhia ar amenința întreaga Europă

_ Kate Beckinsale își expune burta sveltă în bikini acvamarin

_ Franciza Real Housewives urmează să se extindă în Africa cu noi spectacole în Nairobi și Pretoria

_ The Block renunță la Elle Ferguson și Rachel Carr, înlocuitoarea lui Joel Patfull, PĂRĂSEȘTE emisiunea

_ Universitățile probabil că vă vor respinge dacă este mai bine să „extindeți participarea” la scară socială

_ Anthony Taylor se pregătește să continue să arbitreze meciurile lui Chelsea

_ Lansarea unui nou smartphone destinat exclusiv copiilor în Australia de către Opel Mobile

_ Rose Ayling-Ellis dezvăluie prima păpușă Barbie cu aparate auditive


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2522, afisate in 43 pagini.