14:11
Comentarii Adauga Comentariu

_ Taxă de șmecher impusă în statul român: un inspector șef a recunoscut că cerea 1.000 de euro lunar pentru menținerea în funcție a subalternilor săi

Taxă de șmecher impusă în statul român: un inspector șef a recunoscut că cerea 1.000 de euro lunar pentru menținerea în funcție a subalternilor săi

Viorel Părpăneaţă, inspector de stat şef în cadrul Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), va ajunge în faţa judecătorilor, după ce a încheiat cu procurorii anticorupţie un acord de recunoaştere a vinovăţiei într-un dosar în care este acuzat că le-a cerut subalternilor săi câte 1.000 euro lunar pentru a-i menţine în funcţie, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei a lui Viorel Părpăneaţă, cercetat sub control judiciar, la data faptelor şi în prezent inspector de stat şef în cadrul ISCIR, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în acordul de recunoaştere a vinovăţiei că pe data de 20 mai, în cadrul unei şedinţe de management organizată la un hotel din Sinaia, judeţul Prahova, Viorel Părpăneaţă, în calitatea menţionată, ar fi pretins de la fiecare dintre şefii inspecţiilor teritoriale din cadrul ISCIR câte 1.000 de euro lunar pentru menţinerea lor în funcţie.

"Cu aceeaşi ocazie, Părpăneaţă ar fi lăsat să se înţeleagă că, dacă inspectorii şefi nu sunt de acord cu această solicitare, vor fi demişi (revocaţi) şi vor fi numite alte persoane pe funcţiile lor. Ulterior, la data de 8 iunie, acesta ar fi primit de la unul dintre inspectorii respectivi suma de 5.000 de lei", arată anchetatorii.

În prezenţa avocatului, menţionează DNA, Viorel Părpăneaţă a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv inspector de stat şef al ISCIR.

Dosarul de urmărire penală privind-l pe Viorel Părpăneaţă împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost înaintate Tribunalului Bucureşti.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Love Island UK: Faceți cunoștință cu cuplurile! Indiyah nu este impresionat de Ikenna

_ Tasha Ghouri din Love Island își arată mișcările de dans INCREDIBILE într-un videoclip vechi

_ Stilista Rebecca Lau Marsh lansează 21 de Scrub-uri cu gemeni veterinari - și se vând în continuare

_ China intenționează să dezvolte o armă care poate DISTRUGE Starlink-ul lui Elon Musk pentru a proteja „securitatea națională”

_ Oceane de oportunități: Cum pot algele marine să contribuie la combaterea schimbărilor climatice

_ Payne Haas vrea să le ceară lui Broncos and Blues să ELIMINE reclamele pentru băuturi și jocuri de noroc de pe tricourile sale

_ Nutriționistul lansează un program de „detoxifiere” care promite să te ajute să slăbești 4 kg în două săptămâni

_ Noul document Netflix spune povestea lui Shimon Hayut, prolificul escroc cunoscut sub numele de Tinder Swindler

_ Public transport strike to continue, as drivers refuse to resume transit

_ Gigi Hadid este radiată de fericire în timp ce petrece timp de calitate cu mama ei Yolanda și fiica Khai

_ Love Island SPOILER: Noaptea de joc în vilă trimite MAI MULTĂ dramă în timp ce Andrew vine în lovituri cu băieții

_ Femeia devine virală după ce a împărtășit cum să îndepărtezi zgârieturile de pe mașină folosind oțet și ulei de cocos


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 12, afisate in 1 pagina.