00:23
Comentarii Adauga Comentariu

ALO, KOVESI? SE-AUDE? CE-AI FACUT DIN 2014? STAI SI TE UITI? RUSINE. ABUZURI INCREDIBILE LA NADĂȘ. Jandarmi violenți au încercat să scoată cu forța bătrânii din case executand o decizie abuziva a Justitiei Corupte - FOTO - VIDEO

În ceea ce priveşte dosarul de retrocedare, de mai bine de un an de zile nu se mai aude nicio veste referitoare la el, parcă a intrat în pământ.

Alo KOVESI ? Se-aude? Parca ati deschis acum un an un dosar de CORUPTIE legat de retrocedarile de la NADĂȘ?

Cum l-ati deschis asa l-ati si INGROPAT. Iar acum batranii sunt scosi cu forta din casele lor. RUSINE.

DNA a luat atitudine în vara lui 2014, când s-a întâmplat un episod identic cu cel de marţi: Judecătoria Ineu emisese o sentinţă de executare, iar familia Colţeu se pregătea deja să scoată oamenii afară din casă.

Doar că atunci DNA s-a autosesizat, a suspendat sentinţa, iar dosarul a fost cerut la Timişoara pentru a fi anexat uriaşului dosar care vizează retrocedarea Nadăşului.

De această dată, însă, anchetatorii de la anticorupţie au ales să nu facă nimic.

În ceea ce priveşte dosarul de retrocedare, de mai bine de un an de zile nu se mai aude nicio veste referitoare la el, parcă a intrat în pământ. Subiectul pare învăluit în amorţire de vreme îndelungată.



Nadas 12 Noiembrie - Abuzurile continuă în micuța localitate Nadăș cu ajutorul Justiției corupte și părtinitoare cu infractorii. Un eveniment macabru a lovit din nou localitatea din vestul României. Mascați, jandarmi, executor judecătoresc și un reprezentant al familiei Colțeu au venit să scoată cu forța din casă o bătrână de 92 de ani.

Judecătoria Ineu este în continuare foarte prietenoasă cu familia Colțeu și a emis o nouă sentință favorabilă prin care o bătrână este nevoită să își părăsească locuința, deşi a plătit taxe şi impozite la primărie zeci de ani pe casă.

Nadăşul explodează, DNA tace

Scandal, zeci de oameni, jandarmi, executor judecătoresc, dar şi reprezentanta familiei Colţeu, una dintre fiicele „moştenitorilor”, au participat la un „spectacol” macabru la Nadăş.

Judecătoria Ineu, instanţa care s-a dovedit a fi cea mai „prietenoasă” cu cazul Nădăş – Colţeu (foştii judecători de acolo, Floriţă Boloş şi Traian Tripa, ambii condamnaţi pentru fapte de corupţie, ar putea confirma acest fapt spunem noi), a emis o nouă sentinţă favorabilă familiei Colţeu. Aceasta din urmă a cerut executarea silită a unui nădăşan care, deşi a plătit taxe şi impozite la primărie zeci de ani pe casa lui, s-a văzut scos afară pe sus. Totul cu sprijinul jandarmilor, al mascaţilor, veniţi să asigur ordinea la executarea silită.

Ce s-a întâmplat?

Magistraţii de la Judecătoria Ineu au emis o nouă sentinţă favorabilă familiei Colţeu, o sentinţă de executare silită, prin care nişte oameni au fost scoşi cu forţa din casa pe care o au de zeci de ani de zile.

Cei din familia Colţeu nu au mai stat pe gânduri, ci au angajat un executor judecătoresc pentru a evacua familia Biriş, cea în cauză.

Executorul a chemat în ajutorul lui câteva zeci de jandarmi, după care toţi au luat cu „asalt” casa ce trebuia executată.

Ce a urmat este simplu de anticipat: locuitorii din Nadăş au sărit în ajutorul sătenilor ce urmau să fie scoşi din casă, astfel că a fost doar un pas până la îmbrânceli, oameni luaţi pe sus de jandarmi, bătrâni târâţi de oameni ai legii.

Ce este suspect, însă, în această nouă executare este atitudinea celor de la Direcţia Naţională Anticorupţie Timişoara.

Au trecut aproape doi ani de zile de când anchetatorii au descins la Nadăş, dar şi la locuinţele familiei Colţeu din Arad şi la birourile a doi notari publici, sursele noastre acuzând la vremea respectivă un lucru care părea că era ştiut de toată lumea: familia Colţeu ar fi intrat în posesia unei averi extraordinare prin fapte de corupţie. Zeci de saci de documente au luat cei de la DNA cu ei, ulterior au apărut informaţii referitoare la faptul că s-a descoperit deja că unele semnături date pe acele acte erau false.

Mai mult, DNA a luat atitudine în vara lui 2014, când s-a întâmplat un episod identic cu cel de marţi: Judecătoria Ineu emisese o sentinţă de executare, iar familia Colţeu se pregătea deja să scoată oamenii afară din casă.

Doar că atunci DNA s-a autosesizat, a suspendat sentinţa, iar dosarul a fost cerut la Timişoara pentru a fi anexat uriaşului dosar care vizează retrocedarea Nadăşului.

De această dată, însă, anchetatorii de la anticorupţie au ales să nu facă nimic.

În ceea ce priveşte dosarul de retrocedare, de mai bine de un an de zile nu se mai aude nicio veste referitoare la el, parcă a intrat în pământ. Subiectul pare învăluit în amorţire de vreme îndelungată.

Jandarmi agresivi

Nădăşenii au aruncat acuze grele către jandarmii veniţi la executarea silită. Oamenii spun că, din punctul lor de vedere, întâmplarea de la Nadăş este un abuz grosolan al forţelor de ordine care i-au luat pe sus pe săteni, ori i-au târât pe pământ.

Într-adevăr, un ordin de executare silită permite executorului să ceară ajutorul jandarmilor, însă de aici şi până la întâmplările de la Nadăş, spun oamenii, este cale lungă.

Am contactat şi reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean pentru a comenta acuzele, însă, până la închiderea ediţiei, nu am primit răspuns de la ei.

sursa Aradon.ro



IMAGINI INCREDIBILE DE LA MIN. 4'10''. TARANI TRATATI CA ULTIMII INFRACTORI.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

MOSTENIREA nestiuta a lui Ceausescu! America e SOCATA de ce a descoperit in Romania
ULTIMA ORA: Dusmanii tarii vor sa ascunda adevarul

Franța. După scoaterea Statuii Fecioarei Maria a venit rândul CRUCII să fie scoasă din Piețele publice franceze. Autoritățile progresiste franceze au decis să dărâme O CRUCE CREȘTINĂ aflată într-o piață publică pe motiv că CRUCEA nu poate fi tolerată.

EXCLUSIV/ Gândurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS. Agitație la stânga și la dreapta. Cine dispare de pe scena politică?

Studiu: Influența activității sportive asupra apetitului sexual

Cum prezinți asigurarea RCA când te oprește poliția? Victorie în instanță a unui șofer amendat că nu avea polița la el

Coronavirus în România LIVE UPDATE 18 iunie. Bilanț nou COVID-19

NEWS ALERT. Ploile nu se opresc. ANM a emis un Cod portocaliu de ploi abundente în 12 județe din țară și Cod galben în mare parte din țară

INTERVIU Care este miza alegerilor prezidențiale din Iran? Răzvan Munteanu, analist Politică Externă: "Principalul favorit este Ebrahim Raisi"

Politicianul favorit să o înlocuiască pe Angela Merkel și-a făcut propria descriere. Armin Laschet: Sunt un mix Merkel-Macron

Un barcagiu a salvat un bebeluș care plutea pe Gange. Cum a ajuns nou-născutul pe râu

Avertisment ONU: "Următoarea pandemie" este aproape. Țările trebuie să ia măsuri urgente

Viața revine la normal în California: liber la restaurante

Program EURO 2020, 18 iunie: Anglia - Scoția este meciul zilei

EURO 2020: Englezii Southgate și Kane apără Coca Cola

Un robot chinez a efectuat prima intervenție medicală fără nici o implicare umană

Gestul lui Ronaldo ironizat după meciul de pe Național Arena. Ce a făcut Andriy Yarmolenko

Astăzi începe a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice. Ce valoare au voucherele și ce produse pot fi achiziționate

Ion Cristoiu: Cum vrea America să seducă Rusia tratând-o ca pe o putere planetară, când Rusia e doar o putere regională

Inițiativă pentru popularizarea trasportului public. Clujenii vor circula gratuit o zi pe săptămână

ISTORIA FĂRĂ PERDEA / Noaptea de Rusalii a anului 1951: deportarea bănățenilor, urcați în 66 de trenuri cu 3.670 de vagoane. Secretul din spatele trsgediei de acum 70 de ani

Localitățile care vor să devină Capitală a Tineretului în 2023 își pot depune candidatura

EURO 2020: După 2-0 cu Austria, Olanda devine a treia calificată din faza grupelor

Kenneth Kaunda, fost președinte al Zambiei, a murit la 97 de ani

Huawei, în moarte clinică. Gigantul chinez nu mai lansează smartphone-uri și își pierde poziția pe piața echipamentelor

VIDEO Ploie abundente fac probleme. Inundații în orașul Galați. Pe mai multe străzi se intervine cu motopompe

Un robot a devenit ospătarul perfect. "Ollie își poate planifica drumul"

O carte pe zi: "Ai moartea pe față" de Viorica Raduță

Capitală europeană care suspectează apariția unor noi variante de coronavirus, mult mai puternice. "Există o dinamică enormă"

110 tone de deșeuri descoperite în Portul Constanța. Containerele urmau să fie exportate în Thailanda

Cea mai sexy dansatoare amatoare. O tânără a înebunit internetul cu un DANS EROTIC VIDEO

Concediul spontan pentru angajați, noua modă pe piața muncii

Facebook lucrează la ochelarii smart. Mark Zuckerberg a dezvăluit cu ce gânduri se trezește dimineața

HOROSCOP 18 iunie: O mare victorie pentru trei zodii

Theresa May trebuie să obțină acordul parlamentului înaintea începerii negocierilor pe tema Brexitului. PARLAMENTUL PRIMESTE DREPTUL SĂ VOTEZE ÎMPOTRIVA DECIZIEI POPORULUI PENTRU BREXIT.

COMENTARIU Valeriu ȘUHAN: Noi, cei din tribuna a II-a

Doi jurnaliști au fost uciși în Mexic în ultimele 24 de ore

Cât valorează aplicația chinezească TikTok

Se trage din nou în războiul israeliano-palestinian

Nord-coreeanul Kim Jong Un, între război și pace cu SUA

VIDEO Ploile afectează și animalele din adăposturi. În Galați, câinii s-au urcat pe cuști, din cauza inundației

Cum s-a trăit în România în anii '70- '80? UNII VĂ MINT spunându-vă că s-a trăit permanent prost între anii 1965 - 1989.

Peste 61.000 de români CER "Opriți Jaful. Vreau să las moștenire copiilor mei această țară!". NATIONALIZAREA RESURSELOR, OPRIREA CONCESIONĂRILOR PE NIMIC ȘI INTERZICEREA VÂNZĂRII TERENURILOR LA STRĂINI - e cea mai semnată Petiție de pe PetițieOnline.net.

Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic: Grecia trece pe lista verde. Marea Britanie rămâne în zona roșie

VIDEO Windows 11 va fi lansat în curând. Iată cum arată noul sistem de operare

Healthcare Trends, LIVE, ora 13: Studenți mulți, locuri puține în spitale. De ce statul scoate anual circa 3.000 de locuri la Rezidențiat? Invitat: Mathe Zsombor, medic primar Chirurgie cardiovasculară

Ziua podului Giurgiu-Ruse. Duminică, șoferii nu plătesc tariful de trecere

Ciolacu: Nu este o catastrofă să avem și alegeri anticipate

Băncile străine îi jupoaie pe români DUBLU față de cum o fac cu cetățenii din celelalte state europene

Medalie de aur pentru Georgiana Carla Lircă la Campionatele Europene de lupte pentru cadeți

Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii: Deși duc lipsă de mititei, un milion de români trăiesc în Regatul Unit!

Ultima bătaie de cap a lui Elon Musk: să ofere acces la internet pe durata zborurilor comerciale

CNAIR: Restricții de circulație de Rusalii pe A2, DN7 și DN39

Este constituțională revocarea Renatei Weber? CCR a stabilit data la care va dezbate sesizarea

Tragedie provocată de o butelie. O femeie cu arsuri a fost preluată de elicopterul SMURD

Tánczos Barna, despre urșii agresivi: Intervenția trebuie să fie prin relocare sau împușcare

ODIOS. UDMR cere coaliției PSD+ALDE ca 15 Martie, ziua când în 1848, parlamentul Ungariei a votat alipirea Ardealului la Ungaria, să devină "Sărbătoare Națională a României". Românii din Ardeal au luptat cu arma în mână pentru a împiedeca acest lucru

Tupeu nemărginit al lui Isărescu "Băncile n-au plătit impozit pentru că n-au avut profit" Păi dacă l-au sifonat împrumutându-se cu dobânzi aiurea de până la 19% la Banca mamă cum să-l aibă? Asta ai uitat s-o zici, Iuda?

Olandeza Kiki Bertens a anunțat că se retrage din tenis la finalul sezonului 2021

Un bărbat a luat paracetamol și algocalmin un an de zile, pentru a preveni COVID-19. Repercusiunile sunt grave

INCREDIBIL. Prof. univ. dr. Corvin Lupu: Dezvaluie planul prin care Ceausescu a fost tradat: "In 1989 depozitele alimentare ale României erau arhipline dar magazinele erau goale și românii nu aveau ce mânca"


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3410, afisate in 57 pagini.