14:29
Comentarii Adauga Comentariu

_ OpenAI şi Meta au dezvoltat noi modele de Inteligenţă Artificială capabile de raţiune şi planificare

OpenAI şi Meta au dezvoltat noi modele de Inteligenţă Artificială capabile de raţiune şi planificare

OpenAI şi Meta sunt pe punctul de a lansa noi modele AI capabile să raţioneze şi să planifice, paşi esenţiali pentru a obţine o cogniţie supraumană de natură artificială.

Executivii de la OpenAI şi Meta au semnalat în această săptămână că se pregătesc să lanseze următoarele versiuni extinse ale modelelor lor lingvistice, sisteme care alimentează aplicaţiile de inteligenţă artificială generativă, cum ar fi ChatGPT, raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar.

Meta a declarat că în următoarele săptămâni va lansa Llama 3, în timp ce OpenAI, susţinută de Microsoft, a indicat că următorul său model, care ar trebui să se numească GPT-5, va fi lansat „în foarte scurt timp".

„Lucrăm din greu pentru a ne da seama cum putem investi aceste modele nu doar cu capacitatea de a vorbit, ci de a raţiona şi planifica", a declarat Joelle Pineau, vicepreşedinte al departamentului de cercetare în domeniul inteligenţei artificiale de la Meta.

Directorul operaţional al OpenAI, Brad Lightcap, a declarat pentru Financial Times că următoarea generaţie de GPT va comporta progrese semnificative în ceea ce priveşte rezolvarea unor „probleme cu un nivel de complexitate ridicat", cum ar fi raţionamentul.

„Vom începe să abordăm inteligenţă artificială care poate fi capabilă să execute sarcini foarte complexe într-un mod mult mai sofisticat", a spus Lightcap într-un interviu. „Suntem abia în stadiile încipiente în ceea ce priveşte descoperirea şi exploatarea capacităţii de a raţiona pe care o au aceste modele."

Sistemele de inteligenţă artificială din prezent sunt „foarte bune în executarea unor sarcini punctuale", a adăugat Lightcap, fiind încă „destul de limitate" în ceea ce priveşte capacităţile lor.

Îmbunătăţirile aduse de Meta şi OpenAI fac parte dintr-un val de noi modele lingvistice lansate în acest an de companii precum Google, Anthropic şi Cohere.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Mișcarea Suveranistă e împărțită între "Turul Doi Inapoi" și "Sa mergem înainte cu Simion". Simion și Ana Maria Gavrilă trebuie sa sustina Rolul Important a lui Călin Georgescu în Statul Român dacă vor să castige

Libertatea de exprimare a murit. Lasconi de la USR cere și mai multă CENZURĂ. Soroșismului Neobolsevic devine tot mai Totalitar. "cel puțin 2 televiziuni își fac de cap" "avem proiect de Lege" urlă Lasconi

Bilderbergul Macron: UE poate sprijini Ucraina fără aprobarea Rusiei trimițând mii de soldați din fiecare țară a UE.

_ Ucraina loveşte Rusia cu rachete ATACMS, în premieră, după decizia lui Biden / Care a fost reacţia Rusiei / Lavrov: Se doreşte escaladarea

Așadar după mintea actualului Stat Soroșist și a cohortelor de sorosisti care aplaudă: Democrația înseamnă să anulezi alegerile, să-l interzicem, să-i facem dosar penal și să-l băgăm la zdup pe cel CARE A CÂȘTIGAT ALEGERILE PRIN VOT

România propusă de Călin Georgescu vs România puciștilor dirijați de progresista UE. Iată cum arată România Puciștilor : Șomajul în rândul tinerilor e cel mai mare din UE. La țară a ajuns peste 30%

_ Unde vor muri vehiculele electrice nevândute: porturile din Belgia se îneacă sub excesul de importuri din China

_ Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei

Micul Stalinist Nicușor Soros Dan ne spune că a&i lua unui om dreptul de a candida și milioanelor de români dreptul de a-l vota fără o condamnare "e o decizie corectă". Poate in URSS-ul lui Lenin, plicușor cu bani de la Soros

_ Cum poate lumina să vaporizeze apa fără a fi nevoie de căldură

_ Jamal Lewis şi Ross McCausland nu vor putea juca pentru Irlanda de Nord contra României

_ Marea Britanie se află într-o „criză a ambulanțelor Uber”, deoarece noile cifre arată că o jumătate de milion de pacienți „urgenți” au fost forțați să meargă singuri către A&E anul trecut

_ O misiune chineză a descoperit ceva cu adevărat interesant pe Lună

_ DEZVOLTARE: SUA oprește finanțarea agenției ONU �n urma acuzațiilor de implicare a angajaților �n masacrul din Israel din 7 octombrie

Adrian Onciu - Active News : Continuă telenovela nord-coreeană de admitere sau respingere a candidaților la prezidențiale în funcție de cum dictează autorii loviturii de stat.

_ Boosterii Biden manipulează piața „PredictIt” pentru alegeri?

_ Manuporturi în contextul arheologiei

_ Cum să obțineți medicamentele critice recomandate de dr. Peter McCullough

_ „Swordsman”, în vârstă de 36 de ani, acuzat de crimă, după ce atacul din Hainault l-a lăsat mort pe Daniel Anjorin, în vârstă de 14 ani, și patru persoane, inclusiv doi ofițeri de poliție, au fost rănite înainte ca suspectul să fie aruncat cu Taser.

_ Generalul Oleksandr Sîrskîi aduce o nouă direcţie pe câmpul de luptă ucrainean

În cadrul întâlnirii explozive în care oficialii Trump s-au ciocnit cu Elon Musk

_ Accident rutier pe A2: o mașină a intrat în parapet, la ieșire din Constanța

_ Discuţie între Biden şi Netanyahu, după ce premierul israelian a fost criticat dur în Senatul SUA

_ Antonie, Coza şi Colţescu arbitrează meciurile de joi din Superligă

Serviciile de Informații Ruse afirmă că în România, UE e cea care a pus la cale Lovitura de Stat, indicând Regimului de la București să anuleze Alegerile și că acum au cerut să i se interzică lui Georgescu sa participe la Alegerile din Mai

_ Procurorul general din Missouri amenință că va depune un proces împotriva regimului Biden, după ce terorist al-Shabab a fost prins și eliberat la granița SUA și a călătorit liber în SUA timp de aproape un an

_ Ferma Dacilor: Tribunalul decide dacă Cornel Dinicu poate lua legătura cu fiul său şi cu concubina

_ F1: Max Verstappen, dorit de Mercedes, nu intenţionează să plece de la echipa Red Bull

_ Trebuie să fim curajoşi la Madrid, afirmă antrenorul echipei Bayern Munchen

Elon Musk a numit „o nebunie” refuzul de a i se permite primului clasat Călin Georgescu să candideze la funcția de președinte al României. "DIN NOU SOROS" - a mai comentat el

_ „Sue And Settle” pare la unii ca Crony Democracy... Iar sub eco-politica legală a lui Biden, s-a întors

_ Premierul irlandez Leo Varadkar anunță demisia după �nfr�ngerea zdrobitoare la referendum

_ �SORRY NOT SORY� � Biden le dă degetul mijlociu creștinilor după ce L-a batjocorit pe Isus de Paște | Top 5 al lui Elijah Schaffer (VIDEO)

_ THE CANNY COOK: Chiftele de cârnați și tocană de fasole cannellini

_ Masacrul de la Moscova. Un sumar al lucrurilor care nu au funcționat: detectoarele de metale erau oprite, gardienii nu au opus rezistență, avertizări ignorate

_ Marea Britanie susține că Canada nu este „serios” în privința unui acord comercial, deoarece doi ani de discuții se întrerup pe marginea brânzei și a cărnii de vită

_ Cercetătorii care studiază faliile de transformare oceanică descriu o parte necunoscută anterior a ciclului geologic al carbonului

_ Salarii mai mari pentru unii bugetari, în plin an electoral: leafa crește cu 5% pentru cei cu studii superioare și cu 30% pentru cei cu salarii mici

_ Fanii Netflix sunt dependenți de a reviziona serialele de succes LA PATRU ani după încheierea acestuia și cer mai multe episoade

_ CNN renunță brusc la reclamă, deoarece Wolf Blitzer pare să fie �n suferință fizică

_ Zelensky dezvăluie că 31.000 de soldați ucraineni au fost uciși de când Putin a invadat acum doi ani - în timp ce avertizează Occidentul că victoria împotriva Rusiei „depinde de tine”

_ Nou avertisment cu privire la creșterea atacurilor cu acid „imitatoare” în Marea Britanie, deoarece harta arată cum au avut loc PATRU atacuri chimice în doar două săptămâni - inclusiv Clapham și Croydon

_ Cubanezi prinşi cu barca pneumatică pe Prut, încercând să ajungă ilegal în Spania

_ Concert de muzică sacră la Biserica Catolică din Sinaia: „Cânt pentru tine Maică Preacurată”

_ Majoritatea părinților cred că copiii lor vor fi mai rău decât ei - cum să reduceți impozitul pe moștenire dacă îi ajutați

_ CFR Cluj a oficializat transferul lui Aly Abeid de la UTA Arad

_ Folosirea corectă a echipamentelor electrice dintr-o gospodărie poate reduce factura la energie cu până la 50%

Va interzice Regimul Soroșist din România DREPTUL LA VOT A 41% dintre Români prin interzicerea lui Călin Georgescu pe care aceștia îl voteaza?

_ Camera inferioară a Congresului din Arizona a abrogat o lege istorică din 1864 care interzicea avortul

_ Moartea cumnatei lui Mitch McConnell, Angela Chao, �n urma unei anchete penale, șeriful dezvăluie �Nu este un accident tipic�

_ Hocheiștii români au obţinut o nouă victorie în calificările pentru Jocurile Olimpice din 2026, după 6-1 cu China

_ Parisul va avea o nouă forţă în fotbal şi nu este PSG. Klopp aşteptat în proiect. Una dintre cele mai bogate dinastii de pe planetă a cumpărat Paris FC

Fugit în Dubai, Horațiu Potra cheamā mercenarii la proteste, potrivit Antena3. Potra: . "Mergeți la București, cu parul, furca, coasa și toporul. Cei care au arme acasă să iasă cu arme"

_ Noul sondaj Wall Street Journal arată că Trump �l conduce pe Biden �n 6 din cele 7 state swing

_ Nu fi proprietar, avertizează medicul celebru Renee Hoenderkamp, ​​care încă se luptă de 15 luni pentru a evacua chiriașul de coșmar care i-a distrus apartamentul și nu a plătit chiria

_ Miros ur�t misterios �asemănător cu sulf sau cauciuc ars� raportat �n capitala Finlandei, Helsinki

_ Morgan Stanley a revenit asupra veniturilor puternice

_ Contractele futures sunt stabile în comerțul prudent înaintea IPC, în timp ce aurul ating un nou record

_ ONU avertizează cu privire la creșterea subnutriției copiilor în zonele controlate de guvern din Yemen

_ Turismul adaptiv, noua strategie de dezvoltare a turismului


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57 Pag.58 Pag.59 Pag.60 Pag.61 Pag.62 Pag.63
Pag.64 Pag.65 Pag.66 Pag.67 Pag.68 Pag.69 Pag.70 Pag.71
Pag.72 Pag.73 Pag.74 Pag.75 Pag.76 Pag.77 Pag.78 Pag.79
Pag.80 Pag.81 Pag.82 Pag.83 Pag.84 Pag.85 Pag.86 Pag.87
Pag.88 Pag.89 Pag.90 Pag.91 Pag.92 Pag.93 Pag.94 Pag.95

Nr. de articole la aceasta sectiune: 5652, afisate in 95 pagini.