16:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ Rușii au trimis `Ursul` în prima linie să lupte cu ucrainenii/ Cine este veteranul din Afganistan

Rușii au trimis `Ursul` în prima linie să lupte cu ucrainenii/ Cine este veteranul din Afganistan

Un general rus pensionat şi obez a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina, care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.

Se presupune că generalul „de rang doi” cântăreşte aproape 130 de kilograme şi supraveghează forţele speciale care operează în cadrul ofensivei din estul ţării devastate de invazie. El este un veteran al războiului Rusiei din Afganistan, cunoscut sub numele de Pavel.

Bătrânul în vârstă de 67 de ani — cunoscut drept generalul-maior Pavel — a fost chemat la datorie după ce fostul ofiţer de cel mai înalt grad al unităţii a fost grav rănit într-un bombardament de artilerie.

O sursă a declarat pentru publicaţia Daily Star Sunday: „Cei mai mulţi dintre comandanţii cei mai buni ai lui Putin şi au fost ucişi sau răniţi luptând în Ucraina, aşa că el recurge la trimiterea pe front a unor ofiţeri de rang secund, care nu rezistă foarte mult.”

Aceeaşi sursă mai spune: „Acum îi scoate pe generali de la pensie, iar unul dintre aceştia este generalul Pavel. Putin este ca un şef al mafiei căruia nimeni nu-i poate refuza supunerea. Dacă un general în retragere primeşte un mesaj de la Putin în care scrie că mama Rusia are nevoie de tine pentru a lupta în Ucraina, nu poţi face mare lucru.”

Pavel a fost soldat peste 40 de ani şi a devenit comandant al forţelor speciale ale Rusiei, dar asta a fost acum 25 de ani, când era mai tânăr şi mai în formă. Se înţelege că ar fi servit în Siria chiar înainte de a se retrage în 2017.

Până de curând, el locuia într-o suburbie a Moscovei, dar i s-a ordonat să revină la serviciul activ luna trecută.

Ofiţerul este atât de gras încât trebuie să-şi facă uniforma la comandă şi poartă două veste antiglonţ pentru a-şi acoperi circumferinţa substanţială. Se spune că are nevoie de cinci mese pe zi şi de cel puţin un litru de vodcă.

Mai multe date arată ca Rusia are până la 10 generali în războiul din Ucraina şi până la 30 de ofiţeri superiori.

Ultimele estimări sugerează că până la 30.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi pe câmpul de bătălie şi până la 100.000 au fost răniţi.

Ţara a pierdut peste 4.000 de tancuri şi vehicule blindate, 216 avioane de luptă, 183 de elicoptere de atac şi 620 de drone.

O sursă dintr-un serviciu de informaţii crede că Rusia este pe punctul de a rămâne fără arme de mare precizie, precum rachetele dirijate şi chiar rundele de artilerie, scrie The Mirror.

„Atât Rusia, cât şi Ucraina suferă o mulţime de pierderi omeneşti, iar stocurile de muniţie de război funcţionează la rate foarte scăzute. Rusia a pierdut şi un număr mare de tancuri şi vehicule blindate, iar acestea sunt echipamente complexe care nu pot fi înlocuite cu uşurinţă”, a spus sursa.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Procurorul general al AZ Mark Brnovich amenință că �l va urmări penal pe secretarul de stat finanțat de Soros, Katie Hobbs, pentru trucaj �n 2022

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

România. Vine din nou, Bilderberga Ursula cu contractele secrete. După miliardele pentru Pfizer, Alți bani, alta "distracție". Am bani de dat, am vaccin de luat și oameni de înțepat. Vaccinul pentru combaterea variolei maimuței ajunge și în România.

_ Victorii pentru CSM Ştiinţa Baia Mare şi CS U Cluj, în Liga Naţională

_ Ambasada Rusiei tocmai a lansat un nou videoclip care bate joc de Occident: „E timpul să ne mutăm în Rusia” unde există „valori tradiționale, creștinism, cultură fără anulare”

_ PSG „alătură-te lui Manchester United în cursa pentru Frenkie de Jong de la Barcelona”

_ Rita Ora uimește într-o rochie ciudată, în timp ce ea și iubitul Taika Waititi participă la Wimbledon

_ Claudiu Niculescu, noul antrenor al Politehnicii Iaşi, vrea ca prim obiectiv calificarea în play-off-ul ligii secunde

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Miliardarul tată al miresei Nelson Peltz, în vârstă de 79 de ani, sosește la o petrecere generoasă înainte de nuntă

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

_ Un bărbat gol din Florida ucide prietena și copilul și apoi împușcă șoferul mașinii în care s-a ciocnit

_ Doi lemuri roșii pe cale de dispariție născuți în captivitate

_ Mecanismul molecular din spatele migrației evidențiat la viermii care caută sare

_ Cum să-ți spun că ai Omicron: Sniffles, o durere de cap sau dureri de stomac sunt simptome ale variantei Covid

_ Momentul în care ucigașul din Norvegia trage trei săgeți dezvăluite în timp ce spune tribunalului „Aș dori că toți sunt încă în viață”

_ Calin Manda wins Bucharest ITF tournament

_ Mauricio Pochettino „ar putea rămâne acum la PSG, deoarece are sprijinul lui Kylian Mbappe”

_ Directorul CDC Walensky spune că testarea la sf�rșitul carantinei nu mai este necesară, deoarece testele PCR pot răm�ne pozitive p�nă la 12 săptăm�ni (VIDEO)

_ Urmărire ca în filme în Baia Mare: Șofer beat și fără permis, prins doar după ce a intrat în zidul unei case

_ Student din Florida, TEN, este arestat pentru „amenințare cu împușcături în masă”

_ Ceremonia de deschidere a Jocurilor Commonwealth 2022 LIVE: Cele mai recente actualizări de la Birmingham

SUA. Comitetul de informații al casei vorbește despre noile arme biologice ADN care pot viza o singură persoană

_ Fosta familie conducătoare a Kazahstanului, lovită de un scandal de corupție: Nepotul lui Nursultan Nazarbayev a fost reținut

_ Polii magnetici ai Pământului nu se vor răsturna

_ Rupert Murdoch ar fi putut să-și încheie căsătoria prin mesaj digital, se susține

_ Lily Allen dezvăluie că a avut un avort în timp ce vorbește despre hotărârea Roe v Wade

_ Lady Penny Mountbatten dezvăluie un jurnal de 8.340 de lire sterline de evadare de 11 zile în centrul Germaniei

_ Jodie Comer semnează steagul curcubeu al unui fan în timpul lunii LGBTQ Pride

_ Putin îi pedepseşte pe ofiţerii care au trimis tineri fără experienţă să lupte în Ucraina

_ Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului organizează Conferința 'Bucuria vindecării. Știință și credință'

_ COMENTARIU Marius Oprea / De la Băsescu, la Iohannis: de la ”moştenitorii Securităţii”, la renaşterea ei

Electronii ocupă benzile rapide și lente în același timp

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

_ Teaser Arsenal All or Nothing: Piers Morgan etichetează discursul pasional al lui Mikel Arteta drept „atât de ciudat”

_ Se dezvăluie amploarea îngrozitoare a daunelor aduse genunchiului starului Melbourne Storm Ryan Papenhuyzen

Ziarele din UK le explică britanicilor: Cum să economisești bani la energie: Ghidul tău esențial pentru facturi

Mult lăudatul progresist Titulescu, a fost Scula Sovietelor și a Rețelei Progresiste Mondiale. Titulescu a nenorocit România. El a vrut să încheie un tratat cu Stalin în 1936. România ajuta militar URSS. NICOLAE TITULESCU ŞI RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE

Ion Cristoiu: Guvernul Antonescu vrea să trimită peste Prut pălării cu care să înlocuiască şepcile bolşevice ale basarabenilor. Pătrășcanu o bestie cu chip de om

_ GP Azerbaidjan: Sergio Perez cel mai rapid în antrenamentul de deschidere de vineri la Baku

„Ceasul biologic” masculin poate afecta şansele de naştere mai mult decât se credea

_ Iubita lui Bobby Flay, Christina Perez, pune un sărut pe capul bucătarului de la televizor, ca un dulce omagiu pentru aniversarea de 57 de ani

_ Mila Kunis şi Ashton Kutcher au strâns peste 6,8 milioane de dolari, fonduri destinate Ucrainei

_ Ziua Z de Crăciun, în timp ce Boris Johnson ia în considerare noile restricții legate de Covid

_ Piloții RAF Typhoons văzuți urlând la nivel scăzut deasupra Peak District, la fel ca Tom Cruise în Top Gun

_ Însărcinată Shanina Shaik, Izabel Goulart, Candice Swanepoel uimește la Festivalul de Film de la Cannes

Trump l-a acuzat pe Netanyahu "că nu vrea să facă pace cu palestienii" iar Jared Kushner a țipat la ambasadorul israelian și i-a spus să „iasă” de la Casa Albă, susține cartea

_ Noul Range Rover Sport a fost dezvăluit în timpul unui baraj în Islanda

_ Sofia Vergara transmite anii 70 în top floral și pantaloni scurți de blugi jucându-se pe „Nașa cocainei” Griselda Blanco

_ Șeful ceremoniei de deschidere a Jocurilor Commonwealth susține că afișajul de la Birmingham poate fi egal cu Jocurile Olimpice de la Londra

_ Dronele automate ar putea speria păsările de pe câmpurile agricole

_ Fotografii nevăzute ale lui Sharon Tate, care a fost ucisă cu brutalitate de cultul Charles Manson

_ Leah Williamson și Beth Mead „sunt pregătite pentru onoruri de la Queen dacă leoaicele câștigă Euro 2022”

_ Gradul de ocupare în centrele Inspectoratului pentru Imigrări - peste 51%

_ Trinny Woodall dezvăluie ce înseamnă de fapt formele de cerc, pătrat și triunghi de pe etichetele Zara

_ Mamă a doi copii, în vârstă de 36 de ani, trăiește cu emetofobie de 12 ani

_ Oamenii de știință vor să pună pe ciocolată etichete înspăimântătoare de avertizare cu imagini în stil țigară pentru a te dezamăgi

_ „Este timpul ca protestatarii să ne audă cizmele la sol:” Spărturi de mesaje text ale RCMP dezvăluie că unele dintre „cele mai bune din Canada” trec cu mult peste pur și simplu „urmărirea comenzilor”

Germania redeschide 16 centrale pe cărbune și petrol, în timp ce România condusă de slugile Germaniei și le închide pe Toate


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 80, afisate in 2 pagini.