09:41
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un număr tot mai mare de companii iau în calcul externalizarea activităților de resurse umane și salarizare

Un număr tot mai mare de companii iau în calcul externalizarea activităților de resurse umane și salarizare

În ultimii ani, odată cu diversificarea din ce în ce mai mare a serviciilor oferite pe piața din România, un număr tot mai mare de companii au început să apeleze la servicii externalizate de resurse umane și de salarizare, conform unui studiu EY desfășurat în luna mai.

Impulsul dat de tehnologie, în privința automatizării mai multor procese, care anterior erau realizate exclusiv manual de către unii angajați, a determinat un număr tot mai mare de companii să adopte externalizarea acestor servicii, conform Mediafax.

Ultimii doi ani au afectat România și mediul de afaceri mult mai agresiv decât tot ce a putut experimenta anterior economia românească, în peste 30 de ani de piață liberă. Pandemia Covid-19 a făcut ca o mare parte din activitatea muncii de birou să treacă în spațiul online. Astfel că, prin prisma necesităților structurale cu care s-au văzut confruntate companiile, nevoia simplificării pe cât posibil a tuturor proceselor interne de business a dobândit o și mai mare importanță.

Aproximativ 44% dintre companii au o singură persoană care se ocupă cu administrarea personalului, 26% au două persoane și 30% au trei sau mai mulți salariați desemnați să se ocupe cu această activitate. Astfel că, 56% dintre cei chestionați în cadrul sondajului spun că departamentele care se ocupă cu întocmirea documentelor și a actelor de administrare a personalului au nevoie de 3-5 zile pentru procesarea informațiilor, în timp ce aproximativ 44% consideră că au nevoie de maximum două zile. 66% dintre respondenți susțin că pentru plata salariilor este nevoie ca informațiile să fie trimise cu 3-5 zile înainte și 34% spun că au nevoie de doar două zile pentru a sigura acest proces.

Deoarece echipele care se ocupă de activitățile de administrare a personalului sunt mici, este nevoie de un timp de procesare mai îndelungat. Coroborând cu faptul că unele operațiuni interne continuă să se realizeze încă manual, nevoia unui sistem mai rapid este cu adevărat necesară, pentru a putea evita eventuale întârzieri și pentru a putea reduce timpul de care este nevoie pentru închiderile de lună.

Lipsa unor procese automatizate și a personalului suficient pentru a putea administra în timp aceste activități poate îngreuna funcționarea companiilor

Peste 44% dintre companii susțin că, în medie, lunar au fost nevoite cel puțin o dată să reia calculul salarial. Tot în această notă, 46% dintre companii utilizează abonamente la un portal legislativ pentru a fi la curent cu reglementările din domeniu. Un procent de 34% spun că folosesc consultanță externă, 15% surse media și 5% consultanță internă. Resursele limitate fac ca, în prezent, acest proces de informare să provină în proporție de peste 60% din monitorizarea ad-hoc, nefiind angrenate servicii specializate oferite intern sau extern, un aspect ce adaugă timp suplimentar.

Volumul adițional de informație ce trebuie filtrată face ca și celelalte procese să fie îngreunate, aici putând fi resimțită o presiune în plus. Dacă nu există nici procese automatizate, cum ar fi, de exemplu, cele pentru cererile de documente sau pentru pontajul salariaților, atunci activitatea va fi îngreunată suplimentar.

Din acest punct de vedere, putem observa că, pentru situația în care se ia în considerare o posibilă externalizare a acestor servicii, distribuția este egală când vine vorba de timpul în care ar urma să se întâmple acest proces: 33% dintre respondenți spun că în mai puțin de 6 luni, 33% între 6 și 12 luni, 33% în mai mult de 12 luni. Rezultatele relevă că, prin distribuția egală, acest proces este în desfășurare și există o anumită tendință pentru externalizare. Din ce în ce mai multe companii iau în calcul această posibilitate.

Atunci când vorbim de decizia de a apela la servicii externe de resurse umane și salarizare, majoritatea companiilor (45%) afirmă că decizia va fi luată la nivel de grup, indicând o reorganizare la nivel global a companiei, un aspect pe care îl putem regăsi tot mai des în cadrul companiilor multinaționale din România. 26% afirmă că decizia va fi luată intern la nivelul companiei, ținând cont de aspectele financiare, 21% la nivel regional și 8% au răspuns că decizia va aparține departamentului de resurse umane.

Aproximativ 66% dintre respondenți declară că decizia va fi luată în afara sucursalei din România, de către grup sau sub aspect regional, astfel că procesul de externalizare a acestor servicii va fi hotărât sub o formă organizată la nivel transnațional.

În urma unei decizii de trecere către servicii externalizate, aproape 67% dintre respondenți consideră că cel mai important factor pentru selectarea acestora va fi calitatea serviciilor ce le vor fi oferite, 16% posibilele soluții software, 12% costurile serviciilor și 6% durata tranziției. Majoritatea companiilor iau în calcul aceste soluții pentru a remedia eventuale dificultăți în operarea acestor activități. Astfel, ele își doresc să atingă un grad de eficiență mai mare decât cel pe care îl au în prezent doar prin resursele disponibile intern.

La nivelul mediului de business din România, deși aceste servicii nu au ajuns încă la un nivel de răspândire foarte largă, sunt privite ca soluții de viitor pentru a crește nivelul de eficiență operațională dintr-o companie.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Dosarul Revoluţiei. Conspiratorii lui Gorbaciov în România

_ TREBUIE VĂZIT: Rep. GOP Dan Bishop DISTRUGE DOJ Hack pentru a �nființa bărbați albi cu venituri mai mici �ntr-un complot inventat și plătit pentru Whitmer fals (VIDEO)

_ Acord major în domeniul militar: Ucraina va cumpăra din Polonia armament în valoare de 650 de milioane de dolari

_ Thomas Markle îl critică pe „idiotul” prințului Harry și promite că va vizita Marea Britanie

_ Tributul Reginei luminează un monument antic în timp ce Stonehenge devine multicolor pentru Majestatea Sa

_ Real Madrid „a ajuns la un acord verbal cu Monaco pentru Aurelien Tchouameni într-o afacere în valoare de cel puțin 85 de milioane de lire sterline”

_ Insula Iubirii este criticată în timp ce fanii acuză spectacolul că „segrega” cuplurile

_ Ce spune zodia TA chinezeasca despre personalitatea ta?

_ Ava Max spune că „părul îi crește din nou” după ce s-a confruntat cu căderea părului după lupta cu COVID-19 din 2020

_ „Am făcut aceste piciorușe”: Kylie Jenner țâșnește după fotografia fiicei Stormi și a fiului ei

_ Tentativă de suicid: un bărbat ameninţă că se aruncă de pe un stâlp de 30 metri înălţime în Feteşti Gară

_ A country 'worth defending': Finnish women learn defence skills amid Russia fears

_ Iubita lui Sam Kerr, vedeta de fotbal american, Kristie Mewis, împărtășește o fotografie „foarte drăguță” a perechii

_ Pastilele de iod vor fi distribuite prin farmacii. Iodul va fi eliberat doar cu rețetă de la medicul de familie

_ A murit Edi Aringhieri, mama lui Andrea Bocelli. Porumbelul de la naştere şi cum a refuzat să-i asculte pe medici

_ 13th edition of 'ARC' camps program, launched in Sangeorz-Bai, on July 26

_ ALMA observă un blocaj în curs de formare a stelelor în Marele Nor Magellanic

CHINA. SE REIAU TESTELE ÎN FUND. China readuce testele anal Covid pe tampon... tocmai la timp pentru Jocurile Olimpice de iarnă

_ Alchimia înseamnă că un toc de 4 inci poate transforma orice femeie într-o zeiță, spune designerul de pantofi RUPERT SANDERSON

_ Migrantul face semnul „V pentru victorie” al lui Churchill la aterizarea în Dover

_ Liverpool este în pericol să cadă în situația de slabă după pierderea Ligii Campionilor

_ Legenda baschetului Bill Russell a murit la 88 de ani

_ Un camion chinezesc atârnă peste marginea unei stânci după ce s-a pierdut cu navigația prin satelit

_ Americanii așteaptă în linii de pâine pentru a-și hrăni familiile la băncile alimentare din întreaga țară pentru a supraviețui coșmarului inflaționist al lui Biden

ÎNCĂ O MIZERIE PROGRESISTĂ. Film cu Călugărițe Lesbiene. Asta le-a trecut prin cap, neomarxiștilor, în încercările lor repetate de a distruge credința. Povestea adevărată din spatele filmului călugărițelor lesbiene numit „cel mai rasist film din acest an”

_ Senatorul democrat Joe Manchin nu va spune dacă vrea ca democrații să câștige viitoarele mandate intermediare

_ Comisia Europeană anunţă lansarea pe orbită a doi sateliţi Galileo care au primit numele unor copii câştigători ai unui concurs de desen

_ Vila toscană de lux este disponibilă pentru cazare GRATUITĂ și vine cu bere gratuită

_ Condamnarea lui Ghislaine Maxwell pentru trafic sexual de copii „nu este de bun augur” pentru Prințul Andrew

Blockchain le oferă indigenilor americani control asupra datelor lor genomice

_ „Este o prostie totală”: sindicatele trenurilor din stânga tare sunt criticate, deoarece 50.000 de angajați plănuiesc să plece

_ „Ecoprotestatar” invadează terenul la finala de tenis pentru a se lega de plasă înainte ca gardienii să o tragă departe

_ Madonna se bucură de o seară bizară în timp ce își arată noul grătar și se apropie de o prietenă

_ George Russell și iubita lui Carmen Montero Mundt se bucură de o evadare romantică în St. Barts

_ Războiul din Ucraina: Rusia bombardează civili care fug de Mariupol în timpul „încetarea focului”

_ Nadiya Bychkova a lui Strictly este radiată când sosește pentru încă o zi de repetiții în turneu

_ Ce s-a întâmplat cu ducele și ducesa de Argyll DUPĂ un scandal foarte britanic?

Muncitorii britanici conduc lumea în REFUZUL de a se întoarce la birou

_ În ascensiunea incredibilă a carierei incredibile a starului Succession Sarah Snook

UK. Se deschide un magazin fără nici un vânzător și fără nici o plată la iesire. Aldi deschide primul magazin fără checkout în Greenwich

Electronii ocupă benzile rapide și lente în același timp

_ Poliția Met NU ar trebui să ofere sprijin victimelor violului și eșuează femeile

Ion Cristoiu: Un articol istoric scris de Renate Weber

Actualizare: Victima atacului "anti-alb"spune că atacatorul negru a acuzat-o că este o susținătoare a lui Trump

_ Racheta rachetă chinezească scăpată de sub control va reveni duminică pe Pământ

_ Părinții „devastați” ai lui Archie Battersbee fac o cerere „de ultimă oră” la Națiunile Unite

_ Ofițerii penitenciarului trimiși la „atelierele BANTER” pentru a nu jigni întârzierile după plângerile legate de limbă

_ Devastație dezvăluită după incendiul la uimitoarea casă domnișoară engleză folosită în Bridgerton de la Netflix

_ Furie la Joe Lycett pentru că și-a „împins propria politică” în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Commonwealth

_ Biotransformarea metanolului permite producerea eficientă de acizi grași din drojdie

_ Cercetătorii gătesc o nouă rețetă pentru peptide în formă de covrigi

_ Expertul în statistică spune că luați în considerare șansele înaintea loteriei Mega Millions de vineri

_ Centrele de operare în acord pentru viitorul satelit meteo

_ Studiul dezvăluie un comportament „ruinic” al bacteriilor

_ Ochii balenelor oferă o privire asupra evoluției lor de la uscat la mare

_ Lumea marină jurasică descoperită pe câmpul unui fermier

_ Colaborarea AWAKE realizează controlul asupra instabilităților unui grup de protoni din plasmă

_ Abbie Chatfield afișează coperta revistei Stellar și face afirmații îndrăznețe despre interviul ei


Pag.1 Pag.2

Nr. de articole la aceasta sectiune: 97, afisate in 2 pagini.