![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Zelenski se va adresa G7. Liderii lumii planifică următoarea etapă a răspunsului la război![]() Zelenski se va adresa G7. Liderii lumii planifică următoarea etapă a răspunsului la războiPreşedintele Joe Biden şi ceilalţi lideri mondiali, adunaţi în Alpii bavarezi, îl vor asculta luni pe preşedintele Volodimir Zelenski, în timp ce analizează următoarea fază a războiului dintre Ucraina şi Rusia, scrie CNN. Conflictul s-a aflat în centrul summitului G7, care se desfăşoară într-un castel centenar situat în regiunea Bavaria din Germania. Liderii au decis noi măsuri de izolare a economiei ruseşti, inclusiv o interdicţie asupra noilor importuri de aur rusesc, şi au promis sprijin pentru Zelenski, în timp ce ţara sa suferă eşecuri în est. "Aici, la această reuniune a G7, precum şi la NATO, vom continua să facem, în mod colectiv, tot ceea ce putem pentru a ne asigura că ucrainenii au ceea ce au nevoie pentru a respinge agresiunea rusă", a declarat secretarul de stat american Antony Blinken într-un interviu exclusiv acordat CNN. Dar cât timp mai poate rămâne frontul occidental unit împotriva Rusiei este întrebarea care planează asupra acestor discuţii. Costul în creştere al energiei, temerile legate de lipsa alimentelor la nivel mondial şi inevitabilitatea certă că se va instala oboseala războiului au dat un caracter de urgenţă discuţiilor despre direcţia în care va merge conflictul. Întâlnindu-se duminică cu gazda sa, cancelarul german Olaf Scholz, Biden a încercat să sublinieze importanţa de a rămâne uniţi. "Putin a contat, de la început, pe faptul că, într-un fel, NATO şi G7 se vor scinda", a spus el. "Dar nu am făcut-o şi nu o vom face". Zelenski, care plănuieşte, de asemenea, să se adreseze summitului NATO din această săptămână de la Madrid, a făcut presiuni asupra Occidentului pentru accelerarea sancţiunilor împotriva Moscovei şi pentru a primi artilerie grea. Solicitările sale vor deveni mai urgente după ce duminică două clădiri rezidenţiale din Kiev au fost lovite de rachete. Biden a condamnat atacul drept "barbarie". Cu toate acestea, rămâne de văzut cât de departe vor fi dispuşi să meargă liderii în aplicarea de noi sancţiuni împotriva Rusiei. Preţurile ridicate ale petrolului înseamnă că Rusia obţine mai multe venituri din exporturile sale de energie, în ciuda interdicţiilor din Europa şi Statele Unite. Iar preţurile ridicate la gaze pentru consumatorii americani şi europeni pun presiune asupra liderilor. Putin, a cărui ţară a fost expulzată din cadrul G8 de atunci, în 2014, după anexarea teritoriului ucrainean Crimeea, a fost subiectul unor uşoare ironii în timp ce liderii s-au aşezat duminică la un prânz de lucru. Johnson, ultimul lider care a sosit la masa rotundă a reuniunii, a întrebat dacă ar trebui să îşi păstreze sacoul pe el. "Să păstrăm sacourile?", a întrebat el, înainte de a glumi pe seama faptului că liderii trebuiau să pară duri în timpul discuţiilor lor. "Trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin", a spus el. Premierul canadian Justin Trudeau a făcut o sugestie despre "călăritul cu pieptul gol", a spus el, în timp ce liderii chicoteau.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 22:07
_ POPULARĂ
ieri 22:07
_ CRIMINALITATE CLASICA
ieri 22:07
_ CONTEMPORANĂ
ieri 22:07
_ FICȚIUNE LITERARĂ
ieri 22:07
_ IMAGINA ACESTA
ieri 22:07
_ TREBUIE CITIT
ieri 19:51
_ De unde știm că timpul există?
ieri 17:22
_ UN-Turkey-Ukraine Meeting
ieri 17:21
_ Zgomotul afectează viața pe fundul mării
ieri 16:42
_ Rose Ayling-Ellis RENUNȚĂ EastEnders
ieri 14:26
_ Râul Rin al Europei se usucă
ieri 12:22
_ Curs valutar
ieri 12:21
_ Euro trades at 4.8793 RON
ieri 12:17
_ Gov't passes first budget revision of 2022
ieri 11:22
_ 27 errant migrants detected in Arad
ieri 10:22
_ Scad infectările noi cu COVID și decesele
ieri 09:56
_ 'A lot has already been achieved'
ieri 09:46
_ Evoluţii financiar-bancare şi bursiere
|
Comentarii:
Adauga Comentariu