13:16
Comentarii Adauga Comentariu

_ Interzicerea avorturilor aruncă SUA în pragul unui război civil: Susţinători ai avortului, atacaţi şi agresaţi în violeneţe în mai multe oraşe

Interzicerea avorturilor aruncă SUA în pragul unui 'război civil': susţinători ai avortului, atacaţi şi agresaţi în violeneţe în mai multe oraşe

Manifestanţi în favoarea dreptului la avort au fost agresaţi în mai multe oraşe americane, în cadrul unei mobilizări împotriva unei hotărâriprin care Curtea Supremă şi-a anulat vineri hotărârea ”Roe v. Wade” care garanta din 1973 dreptul americancelor de a avorta, relatează The Huffington Post, scrie Agerpres.

Citește și: Lista companiilor din SUA care susțin avorturile: vor subvenţiona cheltuielile angajatelor nevoite să călătorească pentru așa ceva

În pofida unor apeluri ale mai multor republicani de a nu a ataca activişti ”pro-choice”, violenţe s-au mltiplicat. Şoferul unui camion a intrat în mod voit cu maşina într-un grup de manifestanţi, vineri, la Cedar Rapids, în Iowa. Una dintre femei, rănită la o gleznă, a fost spitalizată.

”A încercat să le omoare!”, acuză o jurnalistă, Lyz Lenz, prezentă la faţa locului. ”Aceste femei l-au văzut venind, iar o mână de oameni au făcut semne cu mâna pentru a-l opri. Dar el a continuat să înainteze”, spune ea. Potrivit mai multor martori, bărbatul se afla într-o coloană de maşini staţionate la culoarea roşie a semaforului atunci când a decis să intre cu maşina în manifstante.

”Avea geamul deschis şi am încercat să trag de volan”, declară Huffingotn Post Alexis Russell, una dintre manifestante. Acest şofer nu a fost arestat încă. La Phoenix, manifestanţi în favoarea dreptului la avort au fost vizaţi în tiruri cu gaze lacrimogene ale poliţiei, la o reuniune, vineri, în faţa sediului Capitoliului statului Arizona.

Ei au fost urmăriţi apoi în centrul oraşului de către forţe de ordine şi au fost gazaţi din nou. O înregistrare video o surprinde pe o jurnalistă, Tina Berg, împinsă violent la pământ de către un poliţist, la Los Angeles, care i-a spus că o proteja. Ziarul Los Angeles Times scrie că nu este vorba despre un incident izolat împotriva presei.

Jurnalişti acuză că au fost împiedicaţi în numeroase rânduri să acopere manifestaţii şi confruntări între forţe de ordine şi manifestanţi în acest oraş. O manifestaţie la Providence, în statul Rhode Island, a fost vineri scena unei agresiuni a unui candidat republican în alegerile la Senat, Jeann Lugo. El este surprins într-o înregistrare video dându-i un pumn în faţă adversarei sale democrate Jennifer Rourke.

”După ce am luat cuvântul la o manifestaţie de susţinere a «Roe v. Wade», adversarul meu republican - un ofiţer de poliţie - m-a atacat în mod violent”, anunţă ea într-un mesaj postat pe Twitter, în care postează imagini de la agresiune. ”Iată ce înseamnă să fii o femeie de culoare candidată”, denunţă ea, anunţând că ”nu voi renunţa” la candidatură. Jeann Lugo a fost trimis în concediu administrativ, fără să i se suspende salariul. Opozanta sa a anunţat că va depune plângere. La Washington, manifestanţi în favoarea avortului acuză că au fost hărţuiţi de activişti împotriva avortului.

O femeie declară Huffington Post că a fost urmărită de către un manifestant împotriva avortului.

Mai mulţi bărbaţi care se opun avortului s-au adunat sâmbătă în faţa sediului singurei clinici din statul conservator şi sărac Mississippi în care se practcă întreruperi voite de sarcină, cu scopul de a intimida femei care se duceau la clinică.

Potrivit unui raport al Federaţiei Naţionale americane a Avortului (National Abortion Federation, NAF) din 2020, mişcarea anti-avort se face vinovată de cel puţin 11 crime, 28 de tentative de crimă, 42 de atentate cu bombă şi 194 de incendii criminale, vizând profesionişti din domeniul sănătăţii care practică întreruperi voite de sarcină.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Polițiștii „Bărbat Karen” reacţionează pentru un videoclip plin de insulte despre Woolworths

_ Elon Musk anunță că cumpără Manchester United

_ Un lider sârb bosniac critică în termeni duri Germania, după anunțul că a trimis soldați în Bosnia-Herțegovina: 'Nu se bucură de încrederea noastră!'

_ Heidi Klum uimește în rochie maxi de vară cu imprimeu floral și pene de piersică în timp ce se îndreaptă către AGT

_ Biden semnează schimbarea climatică majoră, legea privind sănătatea

_ Fosta soție a lui Darius Campbell Danesh, Natasha Henstridge, împărtășește un omagiu emoționant - după moartea lui șocantă

_ Robbie Williams prezintă pachete pe PDA împreună cu soția Ayda Field la o gală de caritate în Ibiza

_ Reprimarea poliției care abuzează femei ar putea vedea infractorii concediați automat și interziși să se întoarcă

_ Prognoza meteo din Marea Britanie: Străzile se transformă în râuri în timp ce Marea Britanie este lovită de furtuni

_ Numărul arestărilor în reprimarea bandelor din El Salvador ajunge la 50.000

_ Regizorul „Das Boot” Wolfgang Petersen a murit la 81 de ani

_ EDEN CONFIDENTIAL: Fără sărituri și nu atât de flash! Fratele lui Mick Jagger iese la festivalul din sat

_ Olivia Attwood le oferă fanilor o privire asupra renovării generoase a grădinii ei din casa ei din Cheshire

_ Atenție la febra fânului tunătoare! Doctorul susține că furtunile din această săptămână vor declanșa „febra tunetelor”

_ Chrishell Stause admite că imobiliare nu este „unicul ei obiectiv”, deoarece se concentrează pe revenirea la actorie

_ Jimmy Bartel împărtășește un omagiu iubitei sale Amelia Shepperd în timp ce aceasta își sărbătorește ziua de naștere

_ CHRISTOPHER STEVENS recenzii la televizorul de aseară: Câinele de pază șchiop care i-a urmărit pe oameni pierderea economiilor de o viață

_ Chrishell Stause trântește un titlu care induce în eroare subliniind însoțirile ei imobiliare

_ Sophie Ellis-Bexter își dezvăluie talentul ascuns în timp ce deschide o sticlă de bere cu DINTII

_ Fostele flăcări ale lui Darius Campbell Danesh, de la soția actriței la relația cu modelul Daisy Lowe

_ Hilary Duff emană șic de vară într-un top care se potrivește formei, ca la o cafea în Beverly Hills

_ Sondajele se închid în Wyoming, unde se așteaptă ca Liz Cheney să-și piardă locul în Camera

_ Brooklyn Beckham iese după ce a fost făcut la grătar de un Tik Toker

_ Cum Darius al lui Pop Idol a trecut de la actul de glumă la Chicago, prietenie cu Rebel Wilson și Gerard Butler

_ Serena Williams învinsă de Răducanu la WTA Cincinnati Masters

_ Precomenzile lui Sir Cliff Richard pentru calendarul 2023 sunt „prin acoperiș”

_ Tammy Hembrow este trântită de trolii care pun la îndoială siguranța videoclipului ei „scrunch nou-născut”

_ Brooklyn Beckham iese după ce a fost făcut la grătar de un Tik Toker

_ Câștigătoarea I’m A Celebrity, Georgia Toffolo „se pregătește să se întoarcă în junglă în spin-off-ul pentru stele”

_ Charlotte Dawson recunoaște că avortul ei tragic a lăsat-o într-o „gaură întunecată”

_ Tammin Sursok este cea mai recentă celebritate care a prezentat diagnosticul de ADHD

_ Yara Shahidi se plimbă pe străzile orașului New York braț la braț cu mama ei Keri

_ Sophie Turner poartă o ținută care îmbrățișează silueta în timp ce face cumpărături cu soțul Joe Jonas și fiica Willa

_ Criticul lui Trump, Liz Cheney, a estimat că va pierde primarul republican din Wyoming

_ Furtuni și inundații fulgerătoare au lovit Parisul, inundând stațiile de metrou

_ Exact! CEO-ul Truth Social, Devin Nunes, reacționează la raidul Mar-a-Lago: �Și apoi �i iau pașapoartele ca și cum ar fugi... Acești oameni sunt psihopați� (VIDEO)

_ Sam Frost răspunde la troll punându-și la îndoială decizia de a nu lua numele de familie al logodnicului ei, Jordie Hansen

_ Cea mai mică balenă din Europa, marsuina, înflorește în estuarul Tamisei

_ Jimmy Bartel împărtășește un omagiu iubitei sale Amelia Shepperd în timp ce aceasta își sărbătorește ziua de naștere

_ Cumpărătorii își bat joc de o pereche de încălzitoare bizare din denim de la Shein, dar aspectul intră în stil

_ Planul fiscal al lui Liz Truss va duce milioane de oameni în sărăcie, spune rivalul de conducere conservator, Rishi Sunak

_ Robbie Williams prezintă pachete pe PDA împreună cu soția Ayda Field la o gală de caritate în Ibiza

_ Procurorii l-au 'albit' pe Olaf Scholz în scandalul din 2016 legat de banca Warburg

_ Elon Musk scrie pe Twitter „cumpără Manchester United” după ce a fost îndemnat să renunțe la oferta Twitter

_ Un suspect de primată: o maimuță din SUA apelează 911

_ O nouă facilitate pentru utilizatorii TikTok

_ Jamie Laing dezvăluie că vrea o nuntă mare și părinții logodnicei Sophie Habboo plătesc

_ ACTUALIZĂRI �N DIRECT: Rezultatele primare din Wyoming 2022 � Harriet Hageman preia conducerea timpurie

_ Ultimele poze cu Darius Campbell Danesh înainte de a fi găsit mort la 41 de ani

_ Actrița Dot Cotton din EastEnders, June Brown, „a lăsat aproape 1 milion de lire sterline în testament”

_ Serena Williams vs Emma Raducanu - Western & Southern Open: Scor live și actualizări

_ Brighton îl semnează pe fundașul stânga al Villarreal, Pervis Estupinan, pentru 14,9 milioane de lire sterline, în locul lui Marc Cucurella

_ Emily Ratajkowski dezgolește pielea într-un maieu decupat în timp ce se bucură la o fermă

_ Ochiul negru al lui Lauren Goodger este clar vizibil la înmormântarea fostului iubit Jake McClean

_ Actrița australiană Georgia-May Davis împărtășește mesaje înfiorătoare pe chat Air New Zealand

_ Aplicația My 7-Eleven fuel îi ajută pe australieni să economisească bani pe benzină

_ Drake trece de The Beatles cu cele mai multe top cinci hituri din istoria topului Billboard Hot 100

_ Travis Barker arată multe tatuaje în timp ce modelează salopete negre în timp ce iese în LA

_ Layne Beachley dezvăluie de ce nu a fost atrasă de soțul Kirk Pengilly la prima lor întâlnire

_ Nebuna Liz Cheney se compară cu Abe Lincoln �n discursul de concesiune după ce a fost frăm�ntată de 28 de puncte �n Wyoming (video)


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1895, afisate in 32 pagini.



ieri 02:16