07:51
Comentarii Adauga Comentariu

_ Arsenal 'putea face mai mult' cu Bayern, a apreciat antrenorul Mikel Arteta

Arsenal 'putea face mai mult' cu Bayern, a apreciat antrenorul Mikel Arteta

"Am început bine, am dominat şi ne-am prelungit elanul după primul gol, fără să fructificăm însă ocaziile următoare", a declarat tehnicianul spaniol la o conferinţă de presă.

"În Liga Campionilor, nu trebuie să laşi nimic adversarului. Noi le-am dat două goluri astăzi (marţi, n. red.)", a spus Arteta.

Întrebat despre un penalty neacordat în prelungiri, Arteta a evitat să intre în polemică. "Decizia a fost luată, nu putem schimba asta, dar am fi putut face mai mult în seara asta".

"Înaintea meciului retur din Germania, suntem vii, dar va trebui să ne ridicăm nivelul pentru a fi mai buni", a adăugat antrenorul.

La rândul său, belgianul Leandro Trossard, viitorul adversar al României la EURO 2024, care a adus egalarea londonezilor în min. 76, a afirmat: "Am jucat bine în primele 15 minute. Am fost foarte buni. Am fi putut marca alte două sau trei goluri, dar adversara a fost o echipă de calitate".

"Nu suntem încântaţi de rezultat, dar când eşti condus cu 2-1 la pauză şi revii pe final, este ceva", a adăugat jucătorul.

Arsenal şi Bayern Munchen au încheiat nedecis, 2-2 (1-2), marţi seara, la Londra, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.

''Tunarii'' au fost conduşi multă vreme, prin golurile marcate de Serge Gnabry (18) şi de Harry Kane (32 - pemalty), dar a obţinut un egal, graţie reuşitelor lui Bukayo Saka (12) şi Leandro Trossard (76).

Partida retur va avea loc pe 17 aprilie la Munchen.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Tot ce poate merge prost cu sânii tăi - și ce să faci în privința asta: ghidul definitiv al DR PHILIPPA KAYE

_ Kenya a avut vreme neobișnuit de caldă – un expert despachetează ce ar putea fi cauza

_ Poliția olandeză o acuză pe Nicki Minaj că „a scos carnetul de cursă” după arestarea de droguri în vreme ce spectacolul starului la Amsterdam este anulat

_ VEZI: Autobuzele patrulei de frontieră eliberează �n masă străini ilegali de v�rstă militară pe străzile din San Diego � Newsom dă vina pe republicani!

_ Rezultatele alegerilor locale 2024 ÎN DIRECT: Sadiq Khan CÂȘTIGĂ al treilea mandat ca primar al Londrei, bătălia din West Midlands merge într-o renumărătoare, când Andy Burnham este reales la Manchester

_ Fiul lui Earl Spencer, Ned, în vârstă de 20 de ani, respinge pretențiile nepo baby în timp ce își lansează cariera de DJ  și insistă că a muncit „aproape prea mult” pentru a avea succes

_ Prințesa Eugenie este văzută pentru prima dată de la diagnosticul de cancer al unchiului ei, Regele Charles, în timp ce petrece timp cu fosta iubită a Prințului Harry, Cressida Bonas, în Notting Hill.

_ WTH: Republicanii din Kodiak, Alaska nu au putut vota la primarul de marți, deoarece persoana care administra Centrul de Votare a trebuit să anuleze

_ Video | Creatoarea care i-a făcut rochiile lui Carmen Iohannis face dezvăluiri: Detalii mai puţin ştiute despre soţia preşedintelui României

_ Conacul murdar de 2 milioane de lire sterline al lui Katie Price a rămas abandonat cu mormane de gunoi după ce s-a mutat să închirieze un apartament scump, în ciuda dublelor probleme legate de faliment

_ Scolarița, 11 ani, de la grupul irlandez de rap interi, care a înnebunit internetul cu un clip pe care l-au făcut într-o zi, spune că este șocată de reacția „ireală” – după ce fanii au numit-o „melodia verii”

_ Noua pastilă pentru cancer pulmonar salutată ca un succes „în afara topurilor” - pacienții supraviețuind cu ani mai mult decât cei care urmează cel mai bun tratament

_ O altă jenă națională: Debarcaderul plutitor din Gaza al lui Joe Biden, de 320 de milioane de dolari, tocmai s-a rupt și acum se scufundă

_ Amy Dowden recunoaște că a crezut că luna de miere din Maldive „va fi ultima ei vacanță” în urma luptei ei împotriva cancerului de sân, în timp ce „pleacă în Caraibe” cu soțul Ben

_ Fanii Adele se înfurie că au rămas din buzunar după ce a amânat următoarea etapă a rezidenței în Las Vegas din cauza bolii: „Cine mă va plăti înapoi pentru zboruri și hoteluri!?”

_ Credințele tale rele despre bărbați îți afectează viața amoroasă? Tracey Cox dezvăluie cele patru minciuni pe care le spun femeile despre sexul opus (și de ce îți strică șansele)

_ Expertul avertizează proprietarii de câini cu privire la „zoomiele” animalelor de companie - și spune că ar putea fi un semn că ceva nu este în regulă

_ Thames Water: Localnicii care stau la coadă pentru apă îmbuteliată în satul perfect de carte poștală din Surrey se tem că „nu bea anunț” ar putea dura „săptămâni”, lăsând pensionarii și copiii cu dizabilități în pericol de a se îmbolnăvi

_ Transformarea lui Rylan continuă, deoarece admite că este „obsedat” de Beth Rigby de la Sky News - și sentimentul este reciproc

_ Vremea în Marea Britanie: Britanicii de vacanță de jumătate de termen se îndreaptă spre plajă, în timp ce soarele de vară strălucește în Marea Britanie după ce țara a fost înmuiată de burniță (și Met Office spune că vor urma mai multe în acest weekend)

_ O facultate de medicină din SUA a primit o donaţie uriaşă. Studenţii nu vor mai plăti şcolarizarea

_ Fiica Prințesei Martha Louise a Norvegiei, Maud, în vârstă de 21 de ani, izbucnește în lacrimi în timp ce vorbește despre sinuciderea tatălui ei în 2019 și își dezvăluie durerea pentru „a avea atât de multă dragoste pentru el încât nu i-am putut arăta”

_ Guruul întâlnirilor Matthew Hussey dezvăluie cele două semnale roșii de care ar trebui să vă faceți griji într-o relație - și spune că formează o „pereche întunecată”

_ Hotărâri importante pentru soarta alegerilor: BEC a stabilit regulile pentru listele de susținători și a luat act de Alianța Dreapta Unită

_ Stilistul celebrității o încununează pe Eva Longoria cel mai bine îmbrăcată la Cannes și împărtășește celelalte vedete care au uimit covorul roșu

_ Ar putea Wimbledon să impună interdicția băuturilor în stilul French Open? Fanii zguduiți ar putea declanșa reprimarea băuturii în sporturile de vară pe fondul anilor de comportament înrăutățit în tenis, fotbal, cricket și golf

_ Boeing va lansa mâine o rachetă în spațiu - în ciuda faptului că contractorul NASA a avertizat că misiunea ar putea fi „catastrofală”

_ Coperta „îngrozitoare” a lui Tatler, Kate Middleton, este „cel mai bine uitată”, spune expertul regal – după ce fanii nedumeriți au spus că artistul său „ar fi trebuit să meargă la Specsavers”

_ Consilierul stârnește furie după ce a spus fraza asociată cu naziștii „Sieg heil” în timpul unei întâlniri – apoi susține că EL este victima unei campanii de ură, deoarece susține că a spus-o ca o glumă când cineva a ridicat brațul pentru a vota

_ Dosarul SEC arată că Vivek Ramaswamy a cumpărat o acțiune de activist în BuzzFeed

_ VIDEO/ Rușii au pierdut cel puțin șase avioane de luptă dintr-o lovitură - SBU ar fi lovit puternic aerodromul Morozovsk

_ Kendall Jenner prezintă o expoziție FOARTE obraznică într-o rochie vintage semi-pură Givenchy, cu decupaje în decor, în timp ce sfârâie la Gala Met 2024

_ Așa se face… Rep. Kelly Armstrong i-a cerut consilierului special Robert Hur să recunoască că Joe Biden „a întâlnit fiecare element real al crimei” (VIDEO)

_ Sunt soția unui milionar... când am rămas însărcinată l-am pus pe soțul meu să-mi cumpere cadouri în fiecare zi ca să nu ne strice căsnicia

_ Dieta lui Eddie Abbew, cu zeci de ouă și ficat gătit în grăsime de rață, câștigă milioane de fani, în timp ce le oferă adepților sfaturi de sănătate în clipuri TikTok încărcate de insulte

_ Mirii s-au reproșat că i-au taxat pe oaspeți să participe la ziua lor cea mare pentru că „merită” o nuntă frumoasă, dar ar prefera să cheltuiască bani pentru îmbunătățirea casei

_ Procurorul general din Texas, Ken Paxton, critică democrații fără lege și persecuția politică a lui Donald Trump, promite că „dezlănțuiește fiecare instrument la dispoziția mea” pentru a lupta împotriva acestui atac asupra americanilor

_ Gata pentru ea de aproape! Cat Deeley se asigură că este pregătită pentru încă o săptămână în această dimineață, în timp ce își petrece ziua liberă epilandu-și sprâncenele

_ Cele mai bune cărți noi de citit în acest weekend: criticii noștri își dau verdictul asupra tuturor, de la o poveste despre maternitate marcată de bătălii până la cel mai recent Jack Reacher, rapid și furios

_ Mike Benz: Deep State � Instituția politicii externe ar putea deveni complet autoritar � �Cred că au deja� (VIDEO)

_ Specialiștii ANM anunță schimbări bruște ale vremii: ninsori, frig și ploi abundente în decurs de câteva zile (video)

_ Right Force's Orban: Good news in grotesque spectacle, Nicusor Dan will win new mandate

_ Eli Lilly mărește previziunile de vânzări cu 2 miliarde de dolari datorită succesului medicamentului Zepbound, acțiunile cresc cu 5%

_ Concert la Ateneul Român la unul dintre cele mai vechi violoncele din lume

_ Scholz şi Macron se întâlnesc la Paris înainte de vizita lui Xi Jinping în Europa

_ O linie nouă de transport public în Capitală: Se înfiinţează, de joi, linia 443B, între Periş Sat şi Piaţa Presei

_ ALTE DOUĂ CURSE DENUMITE: Trump câștigă Texas și Massachusetts!

_ Hristos a Înviat! Echipa ȘTIRIPESURSE.RO vă urează Paşte fericit

_ Analiza France Presse care aruncă în aer discuțiile despre pace în Ucraina: Se pregătesc de un război de lungă durată!

_ Se pare că China pregătește o flotă militară mare pentru a invada Taiwan - Expertul prezice că invazia s-ar putea încheia într-o oră

_ Speranța genetică în lupta împotriva bolii devastatoare a grâului

_ Charles Leclerc (Ferrari), cel mai bun timp în ultima zi a testelor din Bahrain

_ Vremea va continua să îi surprindă pe români și în aprilie. Când vin ploile - prognoza pe două săptămâni

_ Războiul din Ucraina, ziua 788. O grupare paramilitară pro-ucraineană anunţă că a atacat Sevastopulul / Circulaţia pe Podul Crimeea, oprită temporar / Peskov e supărat, după ce Congresul a aprobat un ajutor de 60 de miliarde pentru Kiev

_ Sunt proprietar - dar nu sunt proprietarul locuinței în care locuiește familia mea: expert în imobiliare de ce îi place să închirieze

_ Sondajul de la miezul nopții, care a ajuns pe masa liderilor coaliției PSD-PNL

_ Vederea lemnului pentru copaci: cum folosesc arheologii alunele pentru a reconstrui pădurile antice

_ Noi cercetări dezvăluie „cel mai atrăgător penis” – potrivit femeilor ȘI bărbaților

_ Accidentare la piciorul drept pentru Acerbi de la Inter Milano, absență în meciul cu Atletico Madrid în Liga Campionilor

_ FOTO | Se demolează un liceu de renume din București: Proiect grandios pentru o nouă construcție


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1777, afisate in 30 pagini.