13:32 2024-04-09
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Burduja: România a intrat în linie dreaptă către producţia de energie eoliană în largul Mării NegreBurduja: România a intrat în linie dreaptă către producţia de energie eoliană în largul Mării NegreRomânia a intrat în linie dreaptă către producţia de energie eoliană în largul Mării Negre, transmite ministrul Sebastian Burduja, după ce, marţi, Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de cameră decizională Legea privind energia eoliană offshore. „România a intrat în linie dreaptă către producţia de energie eoliană în largul Mării Negre. În ritmul impus de proiectul de lege, în anul 2032 vom putea avea în Sistemul Energetic Naţional primul MW de energie eoliană produsă offshore. Totodată, producerea de energie eoliană offshore ne va permite consolidarea industriei româneşti prin producerea autohtonă de hidrogen verde şi produse cu valoare adăugată bazate pe amoniac verde. Datele Băncii Mondiale ne arată că România are un potenţial eolian offshore de 76 GW putere instalată, fiind un mediu propice dezvoltării acestui tip de energie regenerabilă. Prin intermediul acestui proiect, România face progrese în realizarea obiectivelor de tranziţie şi decarbonare a sistemului energetic, precum şi în consolidarea statutului de lider regional în domeniul energiei. Adoptarea acestui proiect de lege este un pas concret pentru promovarea viziunii pe care am anunţat încă din prima zi a mandatului meu: energie sigură, ieftină şi verde pentru toţi cetăţenii României”, afirmă Sebastian Burduja, ministrul energiei. Pentru operaţionalizarea investiţiilor în energia eoliană offshore, Ministerul Energiei va demara, în termen de trei luni de la intrarea în vigoare a legii, un studiu de specialitate în baza căruia va fi pregătită procedura de concesiune şi activităţile de explorare, construcţie a centralelor electrice eoliene offshore şi exploatare a acestora. Printre altele, studiul va determina perimetrele maritime pe care Ministerul Energiei le va concesiona, ţinând cont de: potenţialul eolian al acestora, posibilităţile de evacuare a energiei electrice eoliene offshore, precum şi de restricţiile impuse de Planul de amenajare a spaţiului maritim, inclusiv cele în materie de protejare a biodiversităţii şi mediului înconjurător. În baza studiului, până la data de 31 martie 2025, Guvernul va aproba perimetrele eoliene offshore, iar până la 30 iunie 2025 actele subsecvente de punere în aplicare a legii, urmând apoi ca Ministerul Energiei să iniţieze o procedură competitivă de atribuire a contractelor de concesiune. Tot până la momentul 30 iunie 2025, Guvernul va adopta şi valoarea redevenţei pe care concesionarii o vor plăti statului român, aceasta fiind determinată pe baza rezultatelor studiului derulat de către Ministerul Energiei. Legea privind energia eoliană offshore a fost adoptată, marţi, în Camera Deputaţilor, cu 229 voturi „pentru”, două „împotrivă” şi două abţineri.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu