10:12 2024-04-09
intpolitic - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu _ Spectacolul-lectură Judecata, adaptare după piesa The Trial of God de Elie Wiesel, în premieră la Teatrul Evreiesc de StatSpectacolul-lectură Judecata, adaptare după piesa The Trial of God de Elie Wiesel, în premieră la Teatrul Evreiesc de StatIntrarea va fi liberă, cu rezervare prealabilă la numărul de telefon 0743.215.998. Regia este semnată de Cătălin Bocîrnea, scenografia - Raul Cioabă, univers sonor - IXV, proestetică şi make up - Dana Bordea, video making - Andreea Ştefănescu, voce - Maia Morgenstern. În distribuţie: Marius Călugăriţa, Nicolae Botezatu, Mihai Prejban, Veaceslav Grosu, Mircea Drîmbăreanu, Ciprian Nicula, Mircea Dragoman, Răzvan Bratu, Ioachim Ciobanu. La 11 aprilie 1945, trupele forţelor aliate au reuşit eliberarea lagărului de concentrare Buchenwald, un lagăr nazist, esenţial pentru industria de armament. Unul dintre supravieţuitorii Buchenwald-ului a fost şi celebrul scriitor şi activist de origine română Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1986, renumit pentru memoriile sale despre experienţele petrecute în lagărele de concentrare. Piesa lui de teatru "Procesul lui Dumnezeu" a fost ecranizată pentru televiziunea britanică de Frank Cottrell Boyce "God on Trial" şi reinterpretată, în premieră în România, de regizorul Cătălin Bocîrnea. Elie Wiesel ne vorbeşte, prin intermediul personajelor lui, despre un proces fictiv în care Dumnezeu este acuzatul. Deşi decorul în sine este fictiv, iar notele piesei indică faptul că "ar trebui să fie jucată ca o farsă tragică", el şi-a bazat povestea pe evenimentele la care a fost martor direct, la Auschwitz, unde a fost încarcerat în adolescenţă. Atât în "Procesul lui Dumnezeu", cât şi în "Cartea lui Iov" apare întrebarea: cum pot oamenii să-L înţeleagă pe Dumnezeu ca fiind drept şi bun în lumina suferinţei nevinovate răspândite în lume? Cu siguranţă orice Dumnezeu demn de acest nume nu numai c-ar refuza să accepte o asemenea brutalitate, ci ar depune şi tot efortul divin necesar pentru a opri brutalitatea şi a reclădi lumea distrusă din temelii. "Printr-o lume construită de cuvinte, echipa spectacolului ”Judecata” vă propune o călătorie prin anatomia propriilor credinţe. În ,,Genealogia moralei” Nietzsche afirmă: ”moralitatea se naşte în actul promisiunii” şi actul de a promite creează, totodată, ordine şi libertate. Când îţi promit o experienţă, care te-ar putea îmbogăţi, tocmai am creat ceva ce nu exista înainte, am creat o obligaţie, a mea faţă de tine. Evreii numesc asta un legământ, iar legământul creat pe Muntele Sinai între Dumnezeu şi Israel reprezintă baza credinţei iudaice. Acel schimb reciproc de promisiuni reprezintă folosirea limbajului, a cuvintelor pentru a crea o lume, lumea legământului. În acel moment şi-a avut începutul întreaga istorie a poporului evreu. Oare ce se întâmplă atunci când punem la îndoială exact acele cuvinte care ne-au construit lumea?", spune regizorul Cătălin Bocîrnea.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu