![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Scene șocante în Tulcea! Un individ ce cu greu poate fi numit tată și-a incendiat fiul - Bărbatul a fost arestat![]() Scene șocante în Tulcea! Un individ ce cu greu poate fi numit tată și-a incendiat fiul - Bărbatul a fost arestatUn bărbat în vârstă de 50 de ani a fost arestat preventiv de Tribunalul Tulcea după ce a aruncat cu benzină în holul casei şi pe fiul său şi apoi a dat foc. Flăcările care l-au cuprins pe băiat au fost stinse de mama sa. Victima a suferit arsuri pe o treime din suprafaţa corpului şi a fost dusă la spital. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat de 50 de ani din localitatea Frecăţei este cercetat pentru violenţă în familie, în forma tentativei de omor calificat comis prin cruzimi. Potrivit anchetatorilor, în 30 septembrie, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul a aruncat în mod intenţionat cu benzină în interiorul unui corp de clădire, dar şi asupra fiului său, în vârstă de 24 de ani, după care a aprins substanţa inflamabilă, provocându-i acestuia arsuri pe circa 20-30% din suprafaţa corpului. “Din probele administrate până în acest moment a rezultat faptul că F.I., care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a ameninţat iniţial familia cu auto-incendierea sa. Ulterior, în condiţiile în care avea asupra lui substanţa inflamabilă şi în timp ce îşi ameninţa membrii familiei că le dă foc, a aruncat benzină în holul casei în care aceştia se aflau şi a aprins substanţa inflamabilă. Întrucât benzina a fost aruncată şi în direcţia lui F.V., articolele de îmbrăcăminte ale acestuia au luat foc, flacăra cuprinzându-i zona pieptului, a gâtului şi a braţelor. Intervenţia imediată a mamei lui F.V. a contribuit la stingerea focului care l-a cuprins”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea. Acolo a sosit un echipaj de ambulanţă care l-a transportat pe tânăr la spital. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi a fost prezentat apoi Tribunalului Tulcea, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:00
_ Pauline Hanson face un anunț major
ieri 19:59
_ Zodiile predestinate să se îmbogățească
ieri 19:40
_ Înțelegerea punctelor critice climatice
ieri 19:18
_ PNL joins International Democratic Union
ieri 18:59
_ ObamaCare a „funcționat”?
ieri 18:01
_ Cercetătorii creează nanoroboți ADN 3D
ieri 17:59
_ Şeful OTP vrea să continue achiziţiile
ieri 16:22
_ Cele mai vechi cetăți din lume descoperite
ieri 14:59
_ Zodiile care sunt cei mai tari vecini
ieri 13:39
_ Zodiile care pierd bani în Decembrie
ieri 13:18
_ Aktor își va spori activitatea în România
ieri 11:39
_ Curs valutar, 7 decembrie
ieri 11:19
_ Dan Voiculescu, în straie preoțești?
|
Comentarii:
Adauga Comentariu