09:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un tablou de Claude Monet, expus la Paris înainte să fie vândut la licitaţie la New York

Un tablou de Claude Monet, expus la Paris înainte să fie vândut la licitaţie la New York

Tabloul, pictat în 1888, înfăţişează o moară din Limetz, o comună în apropiere de Giverny, în regiunea Normandia din vestul Franţei, unde Claude Monet a pictat celebrii săi nuferi. În prim-planul tabloului se află malul unui râu şi ramuri de copaci care se reflectă în oglinda apei.

''Există doar două reprezentări, două tablouri ale acestei mori în momente diferite ale zilei'', a explicat Antoine Lebouteiller, directorul departamentului de artă impresionistă şi modernă din cadrul filialei franceze a casei Christie's.

Al doilea tablou ce prezintă acelaşi peisaj a fost vândut de casa Sotheby's în noiembrie 2023 contra sumei de 25 de milioane de dolari şi se află în Muzeul Barberini din Potsdam (Germania), a adăugat el.

''Stabileşte reperele seriilor cu catedrala din Rouen şi cu lanurile de fân, pe care Monet le va demara începând din 1890'', a precizat el.

Cumpărat în 1891 de galeria pariziană Durand-Ruel, tabloul care va fi scos la licitaţie la New York a fost vândut unui cumpărător privat în 1902, apoi răscumpărat de la descendenţii săi de filiala americană a aceleiaşi galerii specializate în artă impresionistă în 1936.

A fost apoi vândut unei familii pe nume Atha, care a donat două treimi din dreptul său de proprietate Muzeului Nelson-Atkins din Kansas City, Statele Unite, în 1986. Cei doi proprietari revând tabloul în special în vederea unor noi achiziţii pentru muzeu, potrivit specialistului francez.

Vânzarea are loc într-o perioadă în care mişcarea impresionistă aniversează 150 de ani de existenţă, marcată prin evenimente organizate pe tot teritoriul Franţei, iar Claude Monet (1840-1926) ''continuă să-şi eclipseze toţi contemporanii printr-o cerere în continuare foarte ridicată'', a adăugat Antoine Lebouteiller.

În decursul ultimilor cinci ani, ''şapte dintre cele mai mari zece sume obţinute la licitaţii internaţionale de artă, reprezentând toate perioadele şi toate tehnicile, au revenit unor lucrări ale lui Monet'', a detaliat el.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Deci, cine este acea vedetă a dramei Fallout Amazon care înfruntă un pustiu californian post-apocaliptic cu un accent american perfect? Este Ella Purnell de la Bethnal Green din Londra!

_ Cele mai frecvente 'țepe' la cumpărarea unei mașini second-hand

_ Ashanti, 43 de ani, confirmă ÎN FINIT că așteaptă primul copil cu Nelly, 49 de ani, și dezvăluie că perechea sunt ANGAJATE într-un interviu care anunță sarcina: „Am așteptat cu nerăbdare să fie maternă”

_ Revolut releases in Romania its first ever loan refinancing solution

Din cauză că Regimul interzice dreptul la vot a 5 mil.de români, Fluierul.ro propune un PLEBISCIT NATIONAL cu urne și observatori străini in fiecare piata publică din Țară, pentru fiecare candidat interzis ILEGAL și NECONSTITUȚIONAL de REGIMUL SOROȘIST

_ Stacey Solomon dezvăluie cum a fost furioasă de constructorii de cowboy în timp ce își lansează noua emisiune de bricolaj după ce a fost vânată de Reese Witherspoon

_ Prima sportivă afgană prezentă la Jocurile Olimpice cere CIO excluderea țării sale de la Paris 2024

_ S-a dezvăluit mecanismul molecular al CmoDREB2A și CmoNAC1 din dovleac care reglează toleranța la sare a castraveților altoiți

Luminița Arhire - ActiveNews : PUCIURI MIORITICE LEGATE NU ÎN SERIE, CI ÎN PARALEL - Așteptăm următoarele lovituri de stat. Rugăm seriozitate

AUR și-a ales, azi noapte, candidații care să îl înlocuiască pe Călin Georgescu

_ Va fi 'spectacol electoral'. Cum comentează Vasile Dîncu intrarea Gabrielei Firea și a lui Sebastian Burduja în bătălia pentru PMB

_ Alegeri locale 2024: Ce diferență fac trei ani! Hărțile clarifică amploarea lovirii luate de conservatorii lui Rishi Sunak

_ De la Olimpiada de Istorie, la spital! Mai mulți elevi au ajuns pe mâna medicilor după ce au mâncat la un restaurant. DSP Braşov face o anchetă

_ Ionuţ Stroe: Sebastian Burduja vrea un Bucureşti sigur, conectat, digitalizat, verde, un Bucureşti în care să ne găsim identitatea

_ Palma pentru sub 100 GBP pe noapte! Capitala fermecătoare a Mallorca oferă o arhitectură glorioasă și o scenă alimentară vibrantă

_ Indicii despre dispariția misterioasă a mamiferelor mari din America de Nord, acum 50.000 de ani, găsite în colagenul osos antic

_ Cercetările arată că cuiburile de bondari se supraîncălzi din cauza schimbărilor climatice, amenințând viitoarele populații

_ Studiu finanțat de grupul anti-arme dovedește accidental că bărbații pro-arme sunt în siguranță în dimensiunea penisului lor

Adrian Onciu - Active News : Continuă telenovela nord-coreeană de admitere sau respingere a candidaților la prezidențiale în funcție de cum dictează autorii loviturii de stat.


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 19, afisate in 1 pagina.