13:06
Comentarii Adauga Comentariu

_ La un pas de moarte: mai multe avioane au fost montate greșit; e vizată protecția față de fulgere

La un pas de moarte: mai multe avioane au fost montate greșit; e vizată protecția față de fulgere

Autorităţile de reglementare europene au emis o avertizare preliminară potrivit căreia porţiuni din protecţia faţă de fulgere a 13 avioane A350 ar fi fost montate greşit, în timp ce Delta Air Lines s-a alăturat altor operatori aerieni care se confruntă cu ”probleme legate de vopsea” la acest model de aeronavă, transmite Reuters, relatează News.ro.

Este pentru prima oară când Airbus a ajuns în atenţia autorităţilor de reglementare din cauza problemelor tot mai mari ale operatorilor aerieni din cauza defectelor apărute la suprafaţa exterioară a avioanelor despre care compania producătoare de aeronave afirmă că sunt sigure pentru a zbura.

Agenţia pentru Siguranţa Aviaţiei a Uniunii Europene (EASA) a afirmat într-o directivă de navigare preliminară că Folia de cupru expandată (ECF), concepută pentru a dispersa în siguranţă fulgerele, este posibil să nu fi fost instalată corespunzător pe suprafaţa aripilor a 13 avioane.

Dacă se adună o serie de factori, inclusiv un element de fixare adiacent instalat incorect, atunci un fulger puternic în aceeaşi zonă ar putea duce la aprinderea vaporilor de combustibil şi la ”pierderea ulterioară” a avionului, a spus EASA.

Directiva propusă solicită inspecţii treptate şi, acolo unde este necesar, reparaţii, impunând un buletin de la Airbus, dar nu cere ca vreunul dintre cele 13 avioane să fie consemnate la sol.

Un purtător de cuvânt al Airbus a spus că proiectul de directivă este „o parte normală a procesului de menţinere a navigabilităţii”.

Cererea de verificări vine în timp ce Airbus este blocată într-o dispută cu cel mai mare cumpărător de avioabe A350, Qatar Airways, cu privire la ceea ce Airbus a numit o problemă la ”vopsea de suprafaţă”, iar compania aeriană descrie probleme sub vopsea, care afectează ECF şi carcasa compozită.

EASA a declarat că nu a găsit nicio dovadă a vreunei probleme de navigabilitate, în timp ce Qatar Airways spune că acest lucru nu a fost încă dovedit. Compania a consemnat la sol 20 dintre cele 53 de aparate A350 din flota sa, pe măsură ce apar leziuni ale suprafeţei exterioare, spunând că acţionează la ordinele propriei autorităţi de reglementare.

Problemele s-au extins săptămâna trecută, când documente văzute de Reuters au arătat că cel puţin alte cinci companii aeriene s-au plâns de defecte de vopsea sau de ECF, de la sfârşitul anului 2016. Â

Airbus a sugerat până de curând că problema este doar la Qatar Airways.

O altă companie aeriană, Delta, a găsit probleme la cel puţin o aeronavă, au spus surse din industrie. Delta a refuzat să comenteze despre anumite avioane, dar a spus pentru prima dată că a văzut probleme limitate.

”Nu am întâmpinat încă probleme semnificative de vopsea la aeronava noastră A350”, a spus un purtător de cuvânt, adăugând că discută cu Airbus pe această temă.

Un purtător de cuvânt al Airbus a spus că înţelege cauza problemei şi că lucrează cu clienţii pentru a oferi îmbunătăţiri.

Problemele de producţie au apărut pentru prima dată la nivel intern în 2019, când inginerii companiei Finnair au avertizat Airbus că protecţia ECF se desprinde de la vârfurile aripilor unui A350 din cauza lipsei de răşină, potrivit documentelor văzute de Reuters.

Airbus a confirmat săptămâna trecută incidentul de producţie semnalat de Finnair şi a spus că este o problemă de producţie izolată, care a fost rezolvată. De asemenea, a confirmat o ştire Reuters că se gândeşte să schimbe designul protecţiei împotriva fulgerelor.

Nu ese imediat clar dacă problemele legate de calitatea producţiei” pentru 13 avioane, acoperite de proiectul de directivă al EASA sunt similare cu cele raportate anterior de Finnair.

Cele 13 avioane A350 au fost livrate între 2016 şi 2020 şi reprezintă doar 3% din flotă, dar sunt operate de 10 companii aeriene sau 28% din numărul de transportatori care efectuată zboruri în prezent cu aceste avioane de cursă lungă, conform datelor Airbus şi bazei de date online Airfleets.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

O Maimuță de laborator care fuge după un accident cu un camion trezește temeri că a fost „infectată”...cu virus de laborator

Crime făcute de progresiști cu mințile copiilor. MAMA: Profesorii progresiști „au manipulat-o în secret pe fiica mea de 11 ani, să creadă că este un băiat transsexual”...

Scârboșenie Progresistă. FILMUL DISNEY SHOCK SUNDANCE CONȚINE CANIBALISM...

Românii VOR PLĂTI facturile URIAȘE din ianuarie: compensarea se face doar din februarie

Ce ne va mai impune cu Forța Progresismul Globalist sau De ce vom ajunge cu toții să mâncăm gândaci...

Cupa Africii Națiunilor 2021: Date, format, canal TV, grupe, lista jucătorilor din Premier League

_ EXCLUSIV | Dr. Peter McCullough îndeamnă să se opune „vaccinurilor genetice” care determină organismul să producă proteine ​​în vârf în creier, plămâni, inimă, măduvă osoasă și organe de reproducere.

_ Eva Longoria face un spectacol chic fără efort în capitala Franței

_ Grecia şi Turcia au fost lovite de furtuna Elpida. Drumuri, şcoli şi aeroporturi închise. Atena sub zăpadă

_ FOCARUL din Ardeal - Incidența Covid în Cluj-Napoca a depășit 21 la mie

_ Cea mai tare bunica din lume, Gina Stewart, arestată cu un articol suspect

_ Omul înarmat care l-a executat pe un polițist începător din NYPD moare din cauza rănilor sale în timp ce mama lui își cere scuze familiei victimei

_ Paris Hilton spune că Metaverse va fi 'viitorul petrecerilor'

_ Pacienții cu demență care văd același medic de familie au șanse de 10 ori mai puține să fie internați în spital

STUDIU: Transplanturle Fecale pot opri infecțiile gastrointestinale prin creșterea bacteriilor intestinale sănătoase...

_ Principalul opozant din Rusia, Aleksei Navalnîi, a fost inclus pe lista 'teroriştilor şi extremiştilor' realizată de serviciul rus de informaţii financiare

_ Kylie are o FATĂ? Khloe Kardashian și Kendall Jenner lasă indicii în timp ce copilul cumpără în LA

_ Poliția din Capitoliu a lui Pelosi adună �informații� asupra angajaților și cetățenilor de pe deal care se �nt�lnesc cu parlamentarii

_ Nadia Bartel împărtășește un citat criptic despre „lucrurile nu merg” la doi ani după despărțirea de Jimmy

_ Paul Cattermole de la S Club 7 se autoproclamă „detective psihic” în timp ce își lansează o nouă carieră

_ �Neconstituțional� � Judecătorul de la Curtea Supremă de Stat din NY respinge mandatul masca al guvernatorului Hochul, �Nici o autoritate de a adopta mandat fără legislatura de stat�

_ ULTIMA ORĂ Indivizii care jefuiau morminte, săltați de polițiștii din Giurgiu și Teleorman: Intrau în cavouri și luau de la bani la bijuterii

_ JASON GROVES: Boris Johnson va ieși vreodată din încurcătura asta?

_ Fiica jucătorului de netball a lui Sultan of Brunei este căsătorită

_ Rishi Sunak emite un avertisment deoarece plățile dobânzilor au atins recordul în decembrie

_ Disensiuni în coaliție privind criza facturilor. Florin Cîțu: 'Nu văd sensul reglementării pieței de la 1 aprilie'

_ Trebuie să depuneți o declarație de impozit pentru a evita capcanele pensiei?

_ În interiorul cabanei uimitoare cu propriul billabong și cascadă ascunsă în lanțurile Dandenong

_ Huckster Michael Avenatti a mers astăzi �n instanță cu Stormy Daniels, care susține că i-a furat 300.000 de dolari

_ Anna Vakili din Insula Iubirii captează atenția în timp ce iese la cină cu sora ei Mandi

_ Claire Foy arată de nerecunoscut în timp ce iese la spectacolul Dior, plin de vedete, din Săptămâna modei de la Paris

_ Sfaturile spitalului pentru proaspete mămici din anii 60 reapar

_ Ryan Reynolds și Blake Lively își închid brațele în timp ce se plimbă prin New York în paltoane asortate bleumarin

_ Jamie Oliver a alcătuit prima carte de bucate din rețete scrise pe „spatele pachetelor de copac și a covorașelor de bere”

_ Starul RHOSLC, Jennie Nguyen, este concediată de Bravo după postările ei rasiste și anti-vaxx

_ Păcăleală după model românesc - Împrumuturi cu adeverințe false la o casă de ajutor reciproc din Argeș, poliția a intrat pe fir / VIDEO

_ Producătorul elveţian de ceasuri Swatch se aşteaptă la vânzări solide în acest an, după redresarea profiturilor în 2021

_ Întâlnește detectivul de poliție, 40 de ani, care a filmat în secret până la 51 de femei goale, este demis din forță

_ Refuzul Germaniei de a livra arme Ucrainei, îşi are parţial rădăcinile în istoria sa de agresiuni în secolul al XX-lea (analiză)

_ Vedeta Love Island, Hannah Elizabeth, dezvăluie rezultatele operației sale la nas în urma unei călătorii în Turcia

_ Aaron Ramsdale i-a spus să nu mai țipe la fundașii lui Arsenal când fac greșeli

_ Toni Conceicao, selecţionerul Camerunului, s-a declarat 'nemulţumit' de prestaţia jucătorilor săi, chiar dacă echipa s-a calificat în sferturile CAN

_ Creşte incidenţa COVID-19 în România. Oraşul în care rata de infectare a depăşit 21 la mia de locuitori

_ Fosta șefă de Cabinet a lui Vlad Voiculescu `face jocurile Big Pharma`! Cu ce se ocupă ACUM

_ John Stamos încearcă să-i spună fiului său Billy, în vârstă de trei ani, o poveste după ce i-a împărtășit un omagiu iubitor lui Bob Saget

_ Jo McPharlin din MAFS îi împărtășește un dulce omagiu fiului ei, Angus, când acesta își sărbătorește cea de-a 18-a aniversare

_ Platforma digitală şi logistică Packeta intenţionează să angajeze peste 70 de persoane în acest an

_ Lady Gaga reflectă asupra carierei de actorie timpurie în talk-show-uri, în timp ce obțin zgomot de Oscar pentru House Of Gucci

_ Simona Halep abia aşteaptă să revină la Australian Open: Australia, ai fost minunată. Rămân doar lucrurile pozitive din timpul petrecut aici

_ Tayshia Adams transformă strada în pista ei în top mint și blugi pentru ședința foto la New York

_ Cele 10 trucuri simple, fără efort, pentru a rămâne mai sănătos... pentru mai mult timp!

_ „Ce prost fiu de cățea”: Biden îl atacă pe Peter Doocy de la Fox News pentru că a strigat întrebarea despre inflație

_ EDEN CONFIDENTIAL: Moștenitoarea porno de 329 de milioane de lire sterline care se confruntă cu killjoys din cauza clubului de băutură

_ Acesta este motivul pentru care unii oameni se îmbolnăvesc mai mult decât alții cu Covid-19?

_ Logodnicul lui Katie Price, Carl Woods, „este furios și jenat” de afirmațiile că a trimis mesaje abuzive

_ EDEN CONFIDENTIAL: Moștenitoarea porno de 329 de milioane de lire sterline care se confruntă cu killjoys din cauza clubului de băutură

_ Peter Doocy de la Fox News dezvăluie �ntrebarea pe care i-a adresat-o lui Biden, care i-a sugerat �Este un nenorocit prost� răspuns la microfonul fierbinte [VIDEO]

_ Malta, complet vaccinată, atinge un record de mortalitate cauzat de COVID-19

_ CHRISTOPHER HART: De ce le este atât de rușine custodelor culturii noastre?

_ Vedetele rugbyului îl susțin pe un băiat trolat de „idiot” de Facebook pentru că este prea mare pentru a juca în echipa sub 12 ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37 Pag.38 Pag.39
Pag.40 Pag.41 Pag.42 Pag.43 Pag.44 Pag.45 Pag.46 Pag.47
Pag.48 Pag.49 Pag.50 Pag.51 Pag.52 Pag.53 Pag.54 Pag.55
Pag.56 Pag.57

Nr. de articole la aceasta sectiune: 3402, afisate in 57 pagini.