11:25
Comentarii Adauga Comentariu

_ Aurul este noul lider al cursei din pieţele internaţionale. Bitcoin a pierdut poziţia fruntaşă

Aurul este noul lider al cursei din pieţele internaţionale. Bitcoin a pierdut poziţia fruntaşă

Începutul de an a fost al criptoactivelor şi acţiunilor din domeniul AI, acum, însă, se pare că pieţele au redescoperit metalele preţioase, arată într-o analiză financiară, Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Deşi Bitcoin a pornit anul în forţă, croind poteci largi spre maxime istorice după un avans de 50,1% până pe 3 aprilie, ulterior, moneda a încetinit atât de mult încât a cedat aurului poziţia de lider al cursei. În ultima lună, avansul Bitcoin este de 5%, faţă de 9,7% al aurului.

Aurul a atins record după record în martie. În dimineaţa zilei de 3 aprilie, avansul său de la începutul anului este de 10,7% iar cotaţiile futures (la termen) cu livrare în decembrie sunt cu aproape 100 de dolari/uncie peste preţul spot, un semn al aşteptărilor optimiste ale investitorilor, arată Claudiu Cazacu.

Preţul a crescut chiar şi în unele sesiuni în care dobânzile la titlurile de stat americane au crescut. Apetitul speculativ este, pe termen scurt, relativ ridicat, şi acest lucru nu exclude vulnerabilităţi temporare. Alinierea factorilor de risc macro şi geopolitici menţine, însă, în orizontul îndepărtat, foarte viu interesul investitorilor, şi nu doar al speculatorilor, pentru cel mai faimos metal preţios.

Metalul preţios s-a angajat într-o serie de maxime istorice, evoluţia fiind, în acelaşi timp, un semnal al unor schimbări de atitudine din motive fundamentale şi un indicator al unei stări de spirit, arată Claudiu Cazacu.

Există diverse argumente de ordin economic pentru aprecierea aurului, însă depăşirea unor recorduri a atras şi un interes speculativ în creştere din partea traderilor care detectează probabilitatea unor mişcări rapide. Scena geopolitică e unul dintre motivele accelerării, cu atenţia împărţită între Ucraina, Orientul Mijlociu şi Taiwan. Între timp, atacul asupra ambasadei iraniene din Damasc a generat o reevaluare „în sus” a riscului de conflict cu Iranul.

Deşi datele economice din SUA sunt relativ optimiste, cu o creştere peste aşteptări a comenzilor şi a indicatorului ISM în industrie, indicii din zona de inflaţie şi consum se aliniază pentru a permite trei tăieri de dobândă din partea Fed anul acesta. Cu cât dobânzile sunt mai scăzute, cu atât este mai puţin penalizată deţinerea de aur, în raport cu cash-ul plasat în bănci.

Pe de altă parte, petrolul Brent a crescut la cel mai înalt nivel de după noiembrie anul trecut şi a adunat un avans de 17,5% anul acesta. Dacă tendinţa nu se va dovedi a fi tranzitorie, procesul de reducere a dobânzilor - pe care mizează în prezent atât traderii pe aur, cât şi investitorii din pieţele de acţiuni - s-ar putea să fie mai lent decât se aşteaptă în prezent.

Un risc referitor la petrol vine şi în urma deteriorării relaţiilor dintre Iran şi Arabia Saudită, în timp ce Mexicul a anunţat reducerea exporturilor cu 0,4 milioane de barili pe zi pentru susţinerea rafinăriilor locale.

Mişcarea sincronizată a aurului şi petrolului confirmă peisajul geopolitic complicat, iar comunicările băncilor centrale pot să continue trimiterile la un parcurs al dobânzilor care depinde, în cele din urmă, de date - deci mai schimbător şi mai puţin stimulativ decât ar dori să vadă, în prezent, investitorii, subliniază consultantul de strategie din cadrul XTB România.

Esenţială pentru setarea preţului aurului este China, care, potrivit lui Pierre Lassonde de la Franco-Nevada, preia o cotă atât de importantă din producţia anuală încât decide, în cele din urmă, preţul. Apetitul achiziţiilor de aur din partea unor bănci centrale, în special cea din China (care a ajuns la 2.235 de tone după cumpărări de 225 de tone anul trecut), a fost unul din motoarele trendului ascendent.

În acelaşi timp, în ianuarie au fost retrase din depozitele bursei din Shanghai 271 de tone, o cantitate uriaşă. Această mişcare ar putea arăta o cerere locală efervescentă. Alte voci citate de Euronews sugerează transporturi de aur efectuate de operatori specializaţi, în flux dinspre Vest, către Est. Diversificarea rezervelor băncilor centrale este dublată de apetitul individual pentru aur în ţările emergente.

La rândul său, argintul a crescut cu 10,4% anul acesta, însă se află la mare distanţă de maximele istorice. Profilul său este diferit, având o utilizare industrială mult mai puternică. Potrivit Silver Institute, se aşteaptă o cerere record de 690 milioane de uncii în 2024, cu 4% peste cifrele de anul trecut, pe seama nevoii de energie solară şi a producţiei de autovehicule electrice.

Mişcările preţului argintului tind să fie ocazional „violente”, dar între acestea se pot înregistra lungi perioade de aşteptare. O analiză TD Securities descrie, însă, un deficit structural de ofertă, cu prea puţine investiţii în mine noi, ceea ce s-ar putea vedea într-o reaşezare a percepţiilor în piaţă în următorii 1-2 ani.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ VIDEO O femeie a sărit gardul grădinii zoologice pentru a mângâia un tigru. Acum este căutată de poliție

_ Gregoire Barrere s-a calificat în optimi la Ţiriac Open (ATP)

_ Vladimir Putin este învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce ţări europene vor trimite reprezentanţi la ceremonie

_ Când se virează următoarea tranșă de bani pe Cardurile sociale: a crescut puternic numărul beneficiarilor

_ Jason și Kylie Kelce dezvăluie că își așteaptă al patrulea copil cu un anunț adorabil

_ Sharika Soal: Primarul Eric Adams a avut dreptate; Eliberarea criminalilor înapoi în comunități distruge fundația Americii

_ Acesta este nenorocitul de însoțitor de bord: Stewardesa de moment amuzant se răstoarnă la produsele Duty Free la Roma

_ Traderul de mărfuri Trafigura evaluează riscurile de securitate din Marea Roşie, după un atac al Houthi asupra unui tanc petrolier

_ NASA, industria îmbunătățește lidarii pentru explorare, știință

_ Oamenii de știință obțin o perspectivă asupra unui polenizator de primăvară zgomotos care joacă un rol semnificativ în industria migdalelor

_ Schimbare la comanda Grupului de luptă al NATO din România

_ Gest extrem – Pentru că nu a fost primit în casă, un bărbat violent și băut și-a luat viața în fața apartamentului

_ Ministrul Finanțelor se laudă cu încasările la bugetul de stat: 'Este o sumă record'

_ ADN-ul moştenit de unii oameni moderni de la vânători-culegători ar putea provoca obezitatea

_ CSC Şelimbăr a învins-o pe Gloria Buzău (2-1), în play-off-ul Ligii a II-a

_ Google întrerupe temporar funcţia de generare a imaginilor AI, Gemini, după critici privind inexactităţile în reprezentarea figurilor istorice

_ Israelul a atacat Iranul în cursul nopţii - surse

_ Bărbat de 50 de ani, arestat preventiv pentru tentativă de viol

_ Natalie Portman divorțează de soțul coregraf francez

_ Psihiatria nutriţională: cele 7 alimente care ne ajută să ne calmăm

_ Nimeni nu este �n siguranță �n orașe � Iată o cheie pentru a lăsa orașul �n urmă

_ Prezență puternică a poliției în Whitehall, în timp ce mii de manifestanți pro-Palestini sunt pregătiți să protesteze în fața parlamentului

_ Ciolacu: Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import

_ ULTIMA ORĂ | Renumărare: BEC anunță că informațiile despre voturi atribuite greșit sunt dezinformări

_ Comercianții din oraș au fost concediați după ce au fost prinși făcând sex cu o femeie de curățenie la birou după orele de program

_ VIDEO Nicuşor Dan, despre alegerile din Capitală: 'Din '89 până azi, există o singură luptă în România'

_ Guvernul cubanez a cerut ajutorul Programului Alimentar Mondial pentru a putea furniza lapte praf copiilor din ţară

_ Spania se bucură de temperaturi de 30,7 C - cea mai caldă zi de ianuarie din Europa de când au început recordurile

_ Studiul sugerează că bacteriile rezistente pot rămâne în organism ani de zile

_ Iranul sugerează că va construi un NUKE dacă Netanyahu va efectua o lovitură asupra site-urilor sale atomice - și va viza instalațiile nucleare ale Israelului

_ Lovitură israeliană rănește un oficial Hezbollah în Liban: sursă de securitate

_ Zelensky scade vârsta de recrutare în armată de la 27 la 25 de ani

_ Descoperire senzaţională la Palatul Universităţii din Bucureşti: Universitatea secretă a lui Vlad Ţepeş care era înrudită cu Hogwarts

_ Studiul arată că urșii polari sunt puțin probabil să se adapteze la verile mai lungi

_ Jack James Ryan din pasageri și starul Shameless David Threlfall, surprinzătoarea conexiune în viața reală, ca pereche joacă împreună în noua dramă ITV

_ Un concurs de flanel pentru față... umerase decorate... și un Cutty Sark făcut din crustacee - bucuriile ciudate ale vizitei anuale a Reginei Elisabeta la Institutul pentru Femei din Sandringham

_ SONDAJ CURS | Piedone defilează în Capitală, Cîrstoiu recuperează. Alianța PSD-PNL va avea majoritate în CGMB

_ Incident la o şcoală din Wisconsin. Poliţiştii au împuşcat mortal un elev care ar fi avut o armă

_ Au dat spargerea la un magazinul Gucci din New York. Hoţii au furat marfă de 50.000 de dolari

_ RUPTĂ: MCCONNELL SE DEMISĂ CA LEFĂTOR AL SENATULUI REPUBLICAN

_ S-a terminat petrecerea? Sticlele de Prime s-au vândut cu doar 31p la doar un an după ce băutura energizantă KSI și Logan Paul aduceau până la 20 de lire sterline o cutie

_ PNL se pregătește să îl demită pe Alin Nica de la șefia filialei Timiș/ Surse

_ Upwelling Oceanul de Sud este o mecca pentru balene și ton care merită sărbătorită și protejată

_ Materiale cuantice: O nouă stare a materiei cu proprietăți chirale

_ Daria Kasatkina o va întâlni pe Elena Rîbakina în finala turneului de la Abu Dhabi

_ Taylor Swift este în drum spre Super Bowl! Singer se îmbarcă cu zborul spre Las Vegas pentru a-l încuraja pe Travis Kelce împotriva celor de la 49ers după o oprire în LA

_ Montator de panouri pensionar, în vârstă de 51 de ani, este găsit vinovat de uciderea lucrătoarei sexuale Emma Caldwell pe care a condus-o într-o pădure, a fost sugrumată și aruncată goală într-un șanț în 2005

_ Curtea Internațională de Justiție a cerut Israelului să autorizeze accesul umanitar în Fâșia Gaza

_ Cât costă un kilogram de cireșe în România la început de februarie. Prețul depășește orice imaginație

_ Fermierul care a demolat fără permisiune un porumbel din secolul al XVII-lea clasat pe listă este amendat cu 45.000 de lire sterline

_ Companiile aeriene au avut cel mai sigur an înregistrat în 2023: IATA

_ Miniştrii Apărării din SUA şi China, la primul contact semnificativ din 2022 încoace

_ �Nu sunt un progresist�: senatorul John Fetterman vorbește despre imigrație și Israel �ntr-un interviu Fox

_ Sindicatele franceze ameninţă cu greve în timpul Jocurilor Olimpice

_ Iulia Navalnaia fierbe de furie şi înnebuneşte de durere: Putin ţine cadavrul soţului meu ostatic, credinţa lui este falsă

_ Până și polițiștii au rămas șocați de ferocitatea crimelor: 6 cadavre au fost găsite în deșert/ Video

Ornitologii găsesc că zânele au mai multe șanse să ajute un partener în timpul iernii aspre

_ O boală periculoasă se răspândește cu repeziciune în România: două zone cu risc de infectare (VIDEO)

_ Breaking | PSD și PNL au votat comasarea alegerilor și listele comune la europarlamentare

_ Cât de mare tehnologia consumă energie electrică și apă din America


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1708, afisate in 29 pagini.