13:01
Comentarii Adauga Comentariu

_ Amenzi de 90.000 de lei, aplicate şoferilor de poliţiştii rutieri vasluieni în ultimele două zile

Amenzi de 90.000 de lei, aplicate şoferilor de poliţiştii rutieri vasluieni în ultimele două zile

Poliţiştii rutieri vasluieni au dat amenzi în valoare de aproximativ 90.000 de lei în urma unor acţiuni de control derulate în ultimele două zile, pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, precum şi a şoferilor care încalcă prevederile legale privind limitele de viteză, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în cadrul activităţilor desfăşurate pe drumurile publice din judeţ, poliţiştii rutieri au verificat peste 215 de vehicule şi au legitimat peste 230 de persoane.

"În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat un număr de 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 88.500 lei, 161 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, trei pentru încălcări ale Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi zece pentru abateri prevăzute de alte acte normative. De asemenea, au fost reţinute 20 permise de conducere şi 11 certificate de înmatriculare", precizează un comunicat transmis de IPJ Vaslui.

Din cele 20 de permise reţinute, 19 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză şi unul pentru conducerea sub influenţa alcoolului.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ „Cringeworthy” – Vedetele Penrith le-au oferit jucătorilor sub 10 ani pălărie roz Telstra: „Exact ce își dorește fiecare copil”

_ Noi rate ipotecare fixe pe doi ani, aproape de 6%, ca urmare a diminuării mini-bugetului

_ Penrith a spus că Dylan Edwards este IGNORAT de coechipierii lui Panthers după marea finală a LNR

_ Margrethe din Danemarca s-a simțit „obligată” să-și ceară scuze în urma criticilor din partea fiului ei, prințul Joachim

_ Regina Margrethe a Danemarcei Își cere scuze familiei ei pentru că le-a deposedat de titluri

_ PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Costurile imperiului lui Putin. Mitul de mare putere e spulberat de cifre: Federaţia Rusă se află, în privinţa costului vieţii, între Kazahstan şi Trinidad – Tobago

_ Molly-Mae Hague sugerează data nașterii copilului ei, când dezvăluie că mai are trei luni

_ Sophie Wessex poartă o rochie roșie cu stele și luni pe ea în călătoria în Republica Democrată Congo

_ Antrenorul lui Manny Pacquiao, Justin Fortune, crede că Justis Huni este asemănător cu superstarul filipinez

_ Starul rețelelor sociale Lochie Carey se află pe primul loc la Manhunt International 2022 din Filipine

_ Deputaţii din Forţa Dreptei şi USR au depus o moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, Lucian Bode

_ Un jurnalist a fost împuşcat mortal în Manila. Organizaţiile de presă cer protecţia Poliţiei

_ Acum, fostul secretar de interne Priti Patel se alătură reacțiilor împotriva lui Liz Truss din cauza reducerilor de taxe nefinanțate

_ Mama australiană detaliază despre luptele parentale „despre care nimeni nu vorbește”

_ Impactul gigant ar fi putut forma Luna mai rapid, dezvăluie oamenii de știință în noi simulări

_ Bella Hadid își dezvăluie spatele și atârnă de un balcon în noi fotografii BTS de la Săptămâna Modei de la Paris

_ METEO Toamna blândă. Va fi mai cald decât în mod obişnuit, în octombrie

_ Machine Gun Kelly o angajează pe logodnica Megan Fox și pe asistenta lui să-și machieze pe Instagram Live

_ Abbie Chatfield spune că ia o pauză de la un act sexual „intens de muncă”.

_ Ben Simmons își face mult așteptatul debut cu Nets împotriva fostei sale echipe Philadelphia 76ers

_ Neville îl îndeamnă pe Alexander-Arnold să lucreze la slăbiciunile sale defensive după un alt weekend dificil

_ Charlie Hunnam în fața și în centru la premiera LA a noului serial AppleTV+ Shantaram

_ Știri live despre conferința partidului conservator: Kwasi Kwarteng va stabili un plan de îndatorare mai devreme decât se aștepta

_ Elon Musk intră în discuții pe Twitter cu președintele ucrainean Zelensky din cauza războiului cu Rusia

_ Penrith a spus că Dylan Edwards este IGNORAT de coechipierii lui Panthers după marea finală a LNR

_ Anya Taylor-Joy își mângâie pisica în timp ce este întâmpinată de prietenul ei blănos după ce a aterizat la Sydney

_ Australianică uluită de tactica de întâlniri americane din Los Angeles

_ Maddison răspunde la interogarea lui Neville cu privire la revendicările călătorilor din Anglia, după ce Three Lions i-au refuzat

_ Urmărirea pe termen lung a comportamentului de hrănire a balenelor prin satelit este acum posibilă cu o nouă etichetă

_ Ascultătorii se pot adapta la acustica specifică difuzorului, arată studiul

_ Arabia Saudită câştigă licitaţia pentru găzduirea Jocurilor Asiatice de Iarnă din 2029 la NEOM

_ Fanii regali spun că Regina Mamă în copilărie este dubla prințesei Charlotte

_ Cum poate Jurgen Klopp să restabilească încrederea lui Liverpool în confruntarea cu Rangers din Liga Campionilor

_ Clădirile de birouri din NYC vor pierde o valoare de 50 de miliarde de dolari, deoarece majoritatea continuă să lucreze de acasă

_ Delta Goodrem radiază în timp ce se ține de mână cu iubitul Matt Copley în fața unui hotel din Londra

_ UK market turmoil: 'These are going to be turbulent times over the next few months'

_ Emeli Sande dezvăluie că iubita Yoana Karemova i-a cerut-o în căsătorie în timp ce conducea

_ Olivia Wilde zâmbește după ce sa bucurat de o seară de fete la cină cu prietenii

_ Viscol şi zăpadă pe Transalpina. Drumarii curăţă o porţiune de drum

_ Prințesa Charlene de Monaco s-a întors! Regele aduce eleganța ei discretă pe pistele din Paris

_ Macron's top adviser charged with conflict of interest

_ Pe măsură ce luna modei se încheie, FEMAIL selectează cele mai scandaloase zece ținute văzute pe podium

_ Vedeta de la Channel Seven, Jane Bunn, este troleată în mod hilar de o fată tânără

_ Australia pune micul wallaby pe un nou plan de zero extincție

_ Bolsonaro, Lula start fight for support before Brazil runoff

_ De ce Man Utd vs Everton are loc duminica la 19:00

_ Haiti reports first deaths from cholera in three years

_ DWTS: Charli D'Amelio, 18 ani, este încurajată de Kourtney Kardashian, Travis Barker și Landon Barker

_ Bachelor In Paradise: Romeo Alexander pleacă în plâns după ce a fost refuzat de mai multe ori

_ Familia unui bărbat de culoare neînarmat Chris Kaba, care a fost împușcat ucis de poliție, cere răspunsuri de la Met

_ Georgia Fowler își arată figura de supermodel în jambiere strâmte și un crop top

_ Jesse Williams a acordat custodie de vizită cu copiii săi în New York City

_ Elizabeth Olsen dezvăluie că a suferit primul atac de panică la 21 de ani

_ Anna Paul dezvăluie gândurile mamei sale despre cariera ei OnlyFans

_ LeAnn Rimes își retușează treptele la salonul de coafură din Beverly Hills

_ Uraganul Orlene lovește coasta Pacificului Mexicului înainte de a slăbi

_ Camila Morrone decupează o siluetă elegantă într-un blazer și o fustă maxi în timpul Săptămânii Modei de la Paris

_ Winston Duke se deschide despre modul în care moartea lui Chadwick Boseman a afectat setul Black Panther 2

_ „Canelo a fost șocant”: Andre Ward se aștepta la mai mult de la „marele din toate timpurile” împotriva lui Golovkin

_ Harry și Meghan lansează noi fotografii după portretul familiei regale


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15

Nr. de articole la aceasta sectiune: 842, afisate in 15 pagini.