12:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ REACȚIA Primăriei Ploieşti, după reținerea șefei Centrului de Creşe din Ploieşti

REACȚIA Primăriei Ploieşti, după reținerea șefei Centrului de Creşe din Ploieşti

Primăria Ploieşti anunţă, marţi după-amiază, că activitatea celor şase creşe din municipiu nu este afectată după ce şefa Centrului de Creşe din Ploieşti şi administratorii a jumătate dintre creşele din municipiu au fost reţinuţi într-un dosar care vizează sustragerea de produse alimentare destinate copiilor.

”Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public, cu privire la percheziţiile derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare şi luare de mită, la creşele din municipiul Ploieşti, municipalitatea nu face comentarii asupra acestei speţe. Organele de cercetare acţionează conform legii, iar în această situaţie justiţia îşi va urma cursul, prezumţia de nevinovăţie fiind valabilă până la o sentinţă definitivă. Conducerea primăriei îşi exprimă regretul fată de această situaţie şi asigură părinţii că activitatea din interiorul creşelor nu va fi afectată de aceste evenimente”, a transmis, marţi Primăria Ploieşti.

Surse din administraţia locală au declarat pentru News.ro că procurorii nu au solicitat primăriei documente interne din cadrul instituţiei.

În cele şase creşe din municipiul Ploieşti sunt înscrişi 583 de copii, iar aproximativ 450 dintre aceştia merg zilnic la creşă.

Directoarea Centrului Creşe din Ploieşti, Angelica Fodor, a fost reţinută într-un dosar în care procurorii prahoveni suspectează că, alături de alte trei angajate, sustrăgea din mâncarea alocată pentru hrana copiilor. Şi cele trei angajate au fost reţinute, în urma unor percheziţii care au avut loc luni.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Andrei Bunea, a confirmat pentru News.ro că procurorii au în lucru un astfel de dosar, fără a face publice date cu privire la infracţiunile vizate în cadrul cercetărilor.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Știri de golf: Tyrell Hatton îl pierde la 18 la Abu Dhabi

_ ROSIE GREEN: Sigur că pot fi nevoiaș. Nu suntem toți?

_ Supă de cină: boluri cu pui, fasole cannellini și ardei iute verde

_ Ultimele secrete ale Titanicului... dezvăluite

_ Secretarul de presă al Casei Albe dezvăluie și spune cui �i raportează cu adevărat și nu este Biden

_ Nicholas Lyndhurst neagă că se retrage din actorie după moartea sfâșietoare a fiului său Archie

_ Fostul star TOWIE, Joey Essex, este „îngrozit și foarte zdruncinat” după ce blocul lui de burlac a fost „răfuit”

_ Moda: Da TU poți...

_ Mâncare: Supă cina!

_ Supă de cină: ciorbă de tăiței cu creveți iute

_ Newcastle speră să-i devanseze pe rivalii din Premier League la semnarea lui Yves Bissouma, evaluat la 50 de milioane de lire sterline

_ Newcastle a devenit singurul club interesat să-l semneze pe James Tarkowski de la Burnley în această lună

_ Noile vedete ale sportului

_ Aston Villa începe discuțiile cu Juventus pentru triplul câștigător al Seriei A, Rodrigo Bentancur

_ The Masked Singer 2022: Cântărețul Keane Tom Chaplin este dezvăluit ca Pudel

_ Molly Smith de la Love Island prezintă o prezentare foarte bustină într-un top cu corset cu Beth Dunlavey

_ Supă de cină: bulion de roșii, pesto și paste

_ Moda: VOI IUBIRE...

_ Stefanos Tsitsipas și Taylor Fritz printre cinci stele pregătite pentru noul serial Netflix în runda a patra

_ Preluarea baghetei ca dirijor? Trebuie să te identifici ca femeie, spun șefii festivalurilor de muzică

_ Detectiv american confirmă că un om de știință britanic, 31 de ani, împușcat în cap în Atlanta a fost lovit de un glonț

_ Tocmai c�nd credeai că lucrurile nu s-ar putea �nrăutăți... �Bare Shelves Biden� interzice camioneții nevaccinați din Mexic și Canada �n SUA

_ Megan McKenna își arată silueta incredibilă în bikini verde în timp ce pozează pentru fotografii de plajă.

_ Tammy Hembrow își etalează umflătura de bebeluș în creștere în lenjerie roz plină de viață

_ Anglia a suferit o înfrângere pe 9 wicket în primul Twenty20 împotriva Indiilor de Vest

_ Atletico Madrid a marcat de două ori în timpul prelungirii pentru a învinge Valencia cu 3-2 și a ușura presiunea asupra lui Diego Simeone

_ Anglia a suferit o înfrângere pe 9 wicket în primul Twenty20 împotriva Indiilor de Vest

_ Fiica lui Boris și a lui Carrie, Romy, a suferit „destul de rău” din cauza Covid

_ Pork Pie Plotters curtați de Rishi Sunak

_ Fostul star TOWIE, Joey Essex, este „îngrozit și foarte zdruncinat” după ce blocul lui de burlac a fost „răfuit”

_ Supă de cină: Supă de broccoli, nucă de cocos și frunze de lime

_ Supă de cină: dovleac caramelizat, linte beluga și supă de rozmarin

_ HOROSCOPURI: Lucrează la tine, Vărsător

_ Cum să faci mai puțin și să obții mai mult

_ Directorul de închisoare DC aruncă J-6ers în blocare și izolare fără avertisment – ​​Democrații continuă să distrugă Constituția în căutarea unei dominații totale

_ Telespectatorii sunt răvășiți din cauza T-urilor căzute de Rylan Clark în The One Show

_ OLIVER HOLT: Mikel Arteta construiește ceva la Arsenal

_ Olivia Attwood arată fără efort șic în timp ce se bucură de cina romantică cu logodnicul ei Bradley Dack

_ Leinster a marcat 10 încercări să-l bată pe Bath în Cupa Campionilor Europeni

_ Arnold Schwarzenegger face o plimbare cu bicicleta înainte de a conduce acasă... o zi după coliziunea cu mai multe vehicule

_ Katie Price „a marcat-o pe iubita fostului soț Kieran Hayler, într-un mesaj plin de insulte”

_ Snoop Dogg, 50 de ani, sugerează că va merge la DJ la nunta lui Brooklyn Beckham și Nicola Peltz

_ Thomas Tuchel îl susține pe Romelu Lukaku să înceapă să înscrie din nou pentru Chelsea, așa cum a făcut Harry Kane pentru Spurs

_ Kamala Harris spune că una dintre �aşteptările� ei din acest an este amnistia �n masă pentru milioane de străini ilegali (VIDEO)

_ Magnatul de la Telefoane 4U, John Caudwell, dezvăluie cum se temea că fiul său se va sinucide din cauza bolii Lyme

_ Organizatorii premiilor Oscar pleacă pentru ca starul Globurilor de Aur Ricky Gervais să vină în ajutor

_ Pentru 600 USD pe noapte poți sta în această casă pe plajă din anii 1960 de care vedetele Instagram nu se pot sătura

_ Deputatul conservator sugerează că amenzile acordate pentru încălcări minore ale blocării ar trebui rambursate

_ Regina King primește sprijin de la prietenii de la Hollywood după ce fiul ei Ian s-a sinucis în mod tragic

_ Molly Smith de la Love Island prezintă o prezentare foarte bustină într-un top cu corset cu Beth Dunlavey

_ Compania Will and Bear va realiza venituri de 5 milioane USD în acest an

_ Everton vs Aston Villa: Steven Gerrard îi privește pe fanii Toffees în timp ce se îndreaptă spre tunelul Goodison Park

_ Ellie Bamber regina selfie-urilor! Actrița a văzut-o făcând poze pe străzile Londrei

_ Căpitanul Indiilor de Vest, Kieron Pollard, salută „fenomenul” Jason Holder

_ Liverpool angajează un terapeut pentru a-i ajuta pe jucători să se descurce cu trollingul online

_ Șeful canalului 10 dezvăluie că apariția lui Shane Warne la I'm A Celebrity le-a învățat o lecție mare

_ Chrissy Teigen iubește camera într-o ținută elegantă în timp ce începe weekendul

_ În interiorul petrecerii extravagante pe iaht a lui David și Candice Warner în portul Sydney

_ Lovitura liberă a lui Jonjo Shelvey îi oferă lui Newcastle United trei puncte vitale împotriva Leeds United

_ Deputatul musulman spune că un bici de partid i-a spus că a fost concediată, deoarece colegii erau „incomozi” cu credința ei


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14

Nr. de articole la aceasta sectiune: 836, afisate in 14 pagini.