12:44
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ciucă: Consolidarea dialogului dintre stat şi culte, parte a unui demers firesc

Ciucă: Consolidarea dialogului dintre stat şi culte, parte a unui demers firesc

Consolidarea dialogului dintre stat şi culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică, afirmă preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, lider PNL.

„Consolidarea dialogului dintre stat şi culte este parte a unui demers firesc în orice societate democratică. M-am bucurat astăzi să mă revăd cu reprezentanţii cultelor religioase din România şi să continuăm colaborarea pe care am considerat-o mereu prioritară şi ale cărei rezultate sunt cuantificabile şi astăzi. În faţa provocărilor legate de dinamica economică şi geopolitică, educaţia tinerilor şi dilemele etice ale evoluţiei tehnologice, avem nevoie de perspectiva şi experienţa cultelor pentru a formula răspunsuri eficiente”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El dă exemple precum combaterea fenomenului consumului de droguri în rândul tinerilor sau răspunsuri prompte la discursul instigator la ură.

„Soluţiile noastre trebuie să fie înrădăcinate în valori comune, precum toleranţă şi înţelegere. I-am asigurat pe toţi cei prezenţi că, alături de colegii din coaliţia de guvernare, vom acorda o atenţie deosebită proiectelor iniţiate de cultele religioase, parteneri esenţiali în construcţia binelui social”, încheie Ciucă.

Astăzi ne aflăm într-un moment important pentru societatea noastră, un moment al marilor schimbări, al reformelor, şi nu îmi pot imagina ca, pe acest drum, să mergem fără participarea, expertiza şi mai ales viziunea dumneavoastră, le-a spus luni Marcel Colacu liderilor cultelor religioase.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Ian Ladyman îl numește pe managerul „mai puțin plin de farmec” din Premier League la care ar trebui să se uite Man United în cazul în care îl demite pe Erik ten Hag... pentru că Diego Simeone „s-ar încurca cu toată lumea” și ar pune clubul „la locul unu”

_ O privire asupra creșterilor fără precedent în cazurile de stop cardiac din Victoria, Australia

_ Producătorii din Marea Britanie „întorc un colț”

_ Poluarea aerului în spatele a peste 250.000 de decese în Europa în 2021: agenție

_ Erdogan intervine asupra escrocherii bancare care implică vedete turcești

_ În Betleem, locul unde s-a născut Iisus Hristos, nu vom avea brad de Crăciun


Pag.1
Nr. de articole la aceasta sectiune: 6, afisate in 1 pagina.