17:53
Comentarii Adauga Comentariu

_ Portrete regale şi tiare, expuse la Londra cu prilejul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a

Portrete regale şi tiare, expuse la Londra cu prilejul Jubileului de Platină al reginei Elisabeta a II-a

Portrete regale şi tiare strălucitoare vor fi expuse la sediul Sotheby's din Londra în acest weekend ca parte din celebrările care marchează Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a II-a, informează Reuters.

Casa de licitaţii găzduieşte timp de o lună o serie de evenimente, expoziţii şi licitaţii dedicate jubileului. Momentul istoric va fi celebrat oficial timp de patru zile începând din 2 iunie, potrivit Agerpres.

La sediul Sotheby's, opere de artă printre care Portretul Armada al reginei Elisabeta I, care comemorează invazia eşuată în Anglia a Armadei spaniole în 1588, o pictură care o înfăţişează pe regina Elisabeta a II-a, realizată de Andy Warhol în 1985, vor fi expuse alături de reprezentări ale altor regine precum Maria Stuart şi Regina Victoria.

''Am reuşit să aducem din colecţii private şi dintr-o colecţie publică portretele celor şapte regine domnitoare'', a precizat pentru Reuters Francis Christie, vicepreşedinte al Sotheby's din Regatul Unit şi Irlanda.

''Lucrul uimitor în a vedea toate aceste regine împreună în aceeaşi încăpere nu este doar o scurtă lecţie de istorie a artei de la regina Elisabeta I la regina Elisabeta a II-a şi modalitatea flagrantă în care stilurile artistice s-au schimbat. Dar se poate observa şi felul în care s-a schimbat imaginea de sine a suveranelor''.

Vizitatorii vor mai putea admira cărţi şi manuscrise printre care condamnarea la moarte al celui de-al 7-lea conte de Northumberland, semnată de Elisabeta I şi care poartă pecetea ei regală, precum şi una dintre cele 25 de Biblii folosite la ceremonia de încoronarea a reginei Elisabeta a II-a, din 2 iunie 1953.

În apropiere, aproape 40 de tiare vor putea fi admirate într-o expoziţie separată, inclusiv Spencer Tiara, purtată de prinţesa Diana în ziua căsătoriei.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Starul Euphoria Jacob Elordi devine cel mai recent australian imortalizat la Madame Tussauds

_ Liderul suprem taliban retras participă la întâlnirea de la Kabul

_ Sigourney Weaver, în vârstă de 72 de ani, va juca rolul unui adolescent Na'vi în Avatar 2 The Way of Water

_ Care este f real în neregulă cu tine test: Îndrăznești să faci acest test de personalitate virală?

_ Volvo construieşte o uzină de vehicule electrice de 1,2 miliarde de euro în apropierea României

_ NRL: Trent Robinson este aprins de arbitrajul „ORIBIL” după înfrângerea echipei sale de Penrith

_ Războiul din Ucraina, ziua 128. Atac cu rachete în oraşul port Odesa. Oficial ucrainian: Cel puţin 10 persoane au fost ucise după ce o rachetă a lovit o clădire rezidenţială / Prăpăd şi la Mikolaiv / Lavrov: revine Cortina de fier între Rusia şi Occident

_ Documentarul Dame Deborah James îi lasă pe spectatori „plângând”

_ Macron îl găzduiește pe australianul Albanese pentru a-și reface legăturile după vâlvă submarină

_ România se sufocă - Noi coduri roșii, portocalii și galbene, de căldură! Când vin ploile

_ Tottenham a reținut o încercare târzie a lui Chelsea de a semna Richarlison

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Starul lui Liverpool, Mo Salah, semnează prelungirea contractului pe termen lung cu clubul

_ Laura Byrne se minunează de diferențele de cipuri dintre Marea Britanie și Australia

_ Germania urmează să returneze Nigeriei bronzurile de Benin jefuite în perioada colonială

_ Stefanos Tsitsipas îl lovește pe Nick Kyrgios cu o sanie FOARTE grăitoare înainte de meciul de succes de la Wimbledon

_ Blair Rachael dezvăluie că a folosit FIV pentru a rămâne însărcinată

_ RICHARD KAY examinează istoria presupusei hărțuiri „Ducesă dificil” a personalului lui Meghan Markle

_ Fanii Insulelor Iubirii au rămas îngroziți, când TREI cupluri par să devină agitați în dormitor

_ Lando Norris susține că mutarea lui George Russell la Mercedes i-a luat o parte din personalitate

_ Păsările avertizate de lipsa de hrană de către păsările vecine schimbă fiziologia și comportamentul de pregătire

_ Exodul Halifax din cauza insignelor de trezire ale băncii pe fondul protestelor după decizia care îndeamnă personalul să împărtășească pronume

_ ADRIAN THRILLS: Revenirea lui Paolo Nutini, starul pop risipitor

_ Nick Kyrgios recunoaște că a aruncat meciuri pentru că echipa sa de baschet a pierdut pe măsură ce se pregătește pensionarea anticipată

_ Australianii își bat joc de americani pentru că DOAR au descoperit fierbătoarele electrice

_ Cinci bărbați atacă cu violență, Rob Man �n stația de metrou din Brooklyn (VIDEO)

_ Nick Kyrgios postează o poveste misterioasă pe Instagram, cu numărul 74 și un lacăt, în timp ce polițistește foarte bine

_ Starul Barbie, Hari Nef, îndrăznește să se dezgolească într-un top metalic revelator

_ BBC „dorește să blocheze Netflix cumpărarea de emisiuni timp de cinci ani” pentru a aborda amenințarea giganților din streaming

_ Cele trei confruntări cheie pentru Anglia înaintea deschiderii seriei împotriva Australiei

_ Amanda Holden spune că fiica ei model Lexi, în vârstă de 16 ani, „nu are voie” să meargă pe Insula Iubirii

_ Kockott îl înlocuiește pe Worsley ca antrenor al apărării Castres

_ Restricțiile Covid încă sunt pe carduri?

_ Cursele Navrom către localităţile din Delta Dunării, reluate de vineri

_ Ședință pe tema securității energetice la guvern. Ciucă: E esenţial să asigurăm cantităţile de gaze naturale care să permită aprovizionarea

_ Stadionul echipei FC Barcelona are un nou nume, Spotify Camp Nou

_ VERIFICAREA FACTURILOR: Presa susține că justiția Thomas a spus că injectarea COVID conține celule de la fetuși avortați, FALS

_ Cel mai recent Chris Pincher: Boris Johnson este sub presiune pentru a lua măsuri împotriva deputatului senior Topy

_ Tempestini, obiectiv îndrăzneţ în Raliul Letoniei: să urce pe 2 în Campionatul European

_ JANET STREET-PORTER: Mi-a făcut să fiarbă sângele cu ochiul lui Dom: De ce ar trebui să suporte femeile gesturi înfiorătoare?

_ Maggie Smith, 87 de ani, se bucură de unul dintre cei mai de succes ani ai carierei sale

_ Foto| Doi activişti ecologişti s-au lipit cu o substanţă adezivă de rama unui tablou pictat de Van Gogh

_ The Larkins Bradley Walsh se îmbracă în costumul anilor 1950 în timp ce se alătură soției de pe ecran, Joanna Scanlan, în Kent

_ Rezultatele finale la Bacalaureat vor fi afişate vineri

_ `Susţin cu tărie dreptul femeilor de a decide pentru viaţa şi corpul lor! Nu aşa vom creşte natalitatea`, spune Firea pe tema avortului

_ Kremenchuk: Ucraina lansează noi imagini înfricoșătoare ale grevei unui mall

_ Foto| Beyoncé a dezvăluit coperta viitorului ei album, 'Renaissance'

_ FIFAgate - Justiţia americană acordă despăgubiri în plus de 92 de milioane de dolari

_ Piața locuințelor se răcește pe măsură ce creșterile ratei dobânzii și criza costului vieții își fac amprenta

_ Qatarul arată atât de deranjant, încât promisiunile se scufundă în nisip

_ Joe Biden susține că americanii trebuie să plătească mai mult la pompă p�nă la sf�rșitul războiului rusesc � prețurile ridicate vor continua �at�t timp c�t este nevoie� � (video)

_ Fermierii de lapte sunt pregătiți să părăsească industrie din cauza creșterii costurilor de producție a alimentelor

_ Lori Harvey își prezintă silueta impecabilă în timp ce legăna un bikini cu model într-o serie de promoții

_ După ce a fost de acord să ridice obiecţiile privind aderarea Suediei şi Finlandei la NATO, Erdogan spune că Turcia ar putea bloca în continuare procesul

_ Kanye West dat în judecată pentru presupusa încălcare a drepturilor de autor din cauza utilizării mostrei din albumul Flowers on Donda 2

_ Guvernatorul Missouri Parsons semnează Legea Camerei (HB) 1878 � Cererea de identificare a alegătorului � Elimină casetele și

_ Howard Stern vorbește despre un potențial rol în proiectul MCU Doctor Doom într-un posibil moment fierbinte de microfon

_ Starul YouTube Logan Paul semnează un contract oficial WWE, deoarece decide să schimbe boxul cu lupte

_ C�ntărețul Bret Michaels de la Poison, internat �n spital după o reacție adversă la tratamentul Covid-19 - Forțat să anuleze spectacolul de la Nashville

_ Manchester United face o ofertă de 34,5 milioane de lire sterline pentru fundașul Ajax, Lisandro Martinez


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1818, afisate in 31 pagini.



ieri 21:12 _ TREBUIE CITIT
ieri 21:12 _ IMAGINA ACESTA
ieri 21:12 _ THRILLERE PSIHO
ieri 21:12 _ CONTEMPORANĂ
ieri 21:12 _ DEBUTĂ