![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Oklahoma interzice avortul încă de la fecundare: 'Noi apărăm întotdeauna viaţa'![]() Oklahoma interzice avortul încă de la fecundare: 'Noi apărăm întotdeauna viaţa'Guvernatorul statului Oklahoma, Kevin Stitt, a promulgat o lege care interzice orice avort - încă de la fecundare -, care transformă acest bastion conservator din sudul Statelor Unite în statul care deţine una dintre cele mai restrictive legislaţii în domeniul întreruperii voite a sarcinii, relatează AFP. ”Le-am promis locuitorilor Oklahomei că, în calitate de guvernator, voi semna orice lege pro-viaţă care-mi va fi prezentată şi sunt mândru că mi-am respectat această promisiune azi”, a anunţat miercuri într-un comunicat republicanul Kevin Stitt. ”În Oklahoma, noi apărăm întotdeauna viaţa”, subliniază el. Inspirat de o lege adoptată în Texas în septembrie, acest text, care intră în vigoare în întregul stat, deschide calea lansării unor proceduri de către simpli cetăţeni împotriva unor persoane suspectate de faptul că au avortat. Definiţia avortului, potrivit acestui text, nu include ”utilizarea, furnizarea sau vânzarea pilulei de a doua zi sau oricărui tip de contracepţie sau de contracepţie de urgenţă”. Această lege a fost adoptată de către Congresul din Oklahoma la jumătatea lui mai, într-un context de ameninţare la adresa dreptului avortului din partea Curţii Supreme care, potrivit unui document dezvăluit de site-ul Politico, pare pregătită să revină cu o jumătate de secol în urmă, în pofida unei hotărâri istorice prin care proteja avortul. Organizaţia Planned Parenthood, care apără dreptul la avort, a anunţat că urmează ”să dea Oklahoma în judecată”. ”Această interdicţie trebuie împiedicată, dar şi toate celelalte interdicţii pe care acest stat lea- adoptat prin vot luna trecută”, denunţă, într-un mesaj postat pe Twitter, Planned Parenthood. La 3 mai, Kevin Stitt anunţa că a semnat o lege care interzice avortul - după şase săptămâni de sarcină. ”Eu vreau ca Oklahoma să devină cel mai pro-viaţă stat din ţară”, anunţa e, folosind expresia consacrată (”pro-life”) de către americanii care se opun avortului. Oklahoma găzduieşte de câteva luni mii de femei din Texas care vor să avorteze, după adoptarea unui text asemănător în acest stat vecin. În pofida faptului că dreptul la avort este susţinut de către o majoritate a populaţiei - arată sondaje recente -, acesta este un subiect de societate foarte învrăjbitor după hotărârea istorică ”Roe versus Wade” din ianuarie 1973, care protejează dreptul americancelor de a-şi întrerupe sarcina. În cazul în care Curtea Supremă revine printr-o hotărâre asupra acestui drept, 28 de state conservatoare - majoritatea în centrul şi sudul Statelor Unite, precum Wyoming, Tennessee sau South Carolina - sunt pregătite să interzică avortul pur şi simplu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
ieri 23:33
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 18:46
_ Ucraina îşi face armată de drone
ieri 13:31
_ Momota intră în finala Malaysia Open
ieri 12:31
_ Sovietizarea Americii � Un Gulag american
ieri 09:16
_ „ZOOM trageri” viitorul?
ieri 09:15
_ Ia o pauză TWITTER neobișnuit de lungă...
ieri 09:15
_ LUNA BITCOIN DIN IAD...
ieri 09:15
_ BURSĂ CEA MAI RĂU DIN 1970...
ieri 09:15
_ Mogulii gata să se întâlnească...
ieri 09:14
_ Quake Swarm Rattles Carolina de Sud...
ieri 09:13
_ Marea Britanie atinge 1.235...
ieri 09:11
_ DC cel mai tare iunie din '09...
ieri 09:10
_ Un lider pentru toți israelienii?
ieri 09:09
_ 25% deschis la revoltă armată...
ieri 09:08
_ Gradul de aprobare a rămas la 39%...
ieri 09:08
_ Zboruri nesigure?
ieri 09:08
_ CEL MAI Aglomerat WEEKEND DE LA PANDEMIE
ieri 09:07
_ „AIRMAGEDDON”
ieri 09:02
_ Insula Iubirii: șase bombe sunt tachinate
|
|
Comentarii:
Adauga Comentariu