14:08 2022-05-26
science - citeste alte articole pe aceeasi tema
Comentarii Adauga Comentariu
_ How do parents talk to their children about the massacre at Robb Elementary School?
_ Cum vorbesc părinții cu copiii despre masacrul de la școala elementară Robb?
La mai puțin de două săptămâni după ce o împușcătură într-un magazin alimentar din Buffalo, New York, a provocat 10 morți, un tânăr de 18 ani mânuind un AR-15 în stil pușca a intrat într-o școală elementară din Uvalde, Texas, și a ucis 19 copii și doi profesori.
Tragedia, care a avut loc marți la școala elementară Robb, vine la aproape 10 ani după masacrul școlii elementare Sandy Hook din în care 26 de persoane, inclusiv 20 de copii, au fost împușcate.
Masacrul din Texas este a doua cea mai mortală împușcătură în școală din SUA și a 27-a până acum anul acesta.
Cu atât Multă durere care a cuprins națiunea în acest timp, News@Northeastern sa întâlnit cu Laurie Kramer, profesor de psihologie aplicată la Northeastern, pentru a înțelege cum și dacă părinții ar trebui să vorbească cu copiii lor despre ceea ce sa întâmplat. Comentariile ei au fost editate pentru concizie și claritate.
În primul rând, care este reacția dumneavoastră la evenimentele care au avut loc la școala elementară Robb?
Aceasta este încă o situație îngrozitoare. din nou. Mă întristează și mă enervează foarte mult că trebuie să abordăm aceste probleme, deoarece copiii noștri sunt cei care se confruntă cu aceste probleme, precum și noi înșine ca adulți. Este rolul nostru ca părinți, ca profesori și ca educatori, să avem grijă de copiii noștri, să-i protejăm; și totuși, aceste acte de violență fără sens nu sunt bine înțelese de toată lumea, așa că îi este și mai dificil să îi ajuți pe copii să înțeleagă ce s-a întâmplat sau ce trebuie să știe despre asta pentru a lua măsuri care să-i ajute să se simtă în siguranță.
Vorbim cu copiii despre asta și, dacă da, cum?
Cred că este foarte important să avem aceste conversații cu copiii. Dacă nu, vor auzi despre asta de la colegii de la școli, la îngrijirea copiilor, în cartierul lor sau în mass-media - iar părinții vor avea mult mai puțin control și capacitatea de a ajuta copiii să înțeleagă în moduri în care sunt capabile să înțeleagă la nivelurile și vârstele lor de dezvoltare. De asemenea, este important ca, dacă părinții fac acest lucru, să controleze și dezinformarea și dezinformarea.
Întotdeauna vreau să adopt o abordare de dezvoltare atunci când avem aceste conversații. Modul în care vorbim cu un copil de patru ani despre aceste probleme este foarte diferit de modul în care vorbim cu un copil de 14 ani. Înțelegerea lor despre lume, despre ceea ce îi motivează pe oameni, despre sentimentul lor de siguranță și despre cine pot apela pentru a-i ajuta să se simtă în siguranță și să controleze oarecum aceste situații, vor fi cu totul diferite.
Cred că este probabil cea mai dificilă pentru copiii mici care aud despre aceste probleme și cărora le poate lipsi un vocabular bun pentru a vorbi despre experiențele lor și despre modul în care înțeleg aceste evenimente. Cred că va fi important ca părinții să o ia încet și să le permită copiilor să se exprime în orice mod are sens, deoarece este cel mai util dacă părinții pot înțelege cum procesează copilul lor, cum se confruntă cu asta și cum îi face să simtă și să înțeleagă lumea.
Aveți sfaturi pentru părinți despre cum să înceapă acea conversație și puteți oferi un exemplu despre cum ar putea arăta?
Mul meu Sfatul pentru părinți este să înceapă conversația foarte simplu, spunând cum se simt ei înșiși în legătură cu acest eveniment. De exemplu, ați putea spune: „M-am gândit la copiii care au murit; mă gândesc la părinții lor; mă gândesc la ceilalți copii care sunt la acea școală și au fost martori la asta, sau la ceilalți profesori. " Deci, folosirea unui limbaj foarte simplu, folosind cuvinte pe care copiii mici le pot înțelege și cu care rezonează - cuvinte precum „tristețe, îngrijorare, confuzie”, de exemplu, ar fi foarte accesibile copiilor mici.
But it's about acknowledging your own sense of sadness, or even anger; lots of people are very, very angry right now about the fact that we're not taking sufficient action to keep these events from happening again and again. I think we want to keep it very simple so that we do not overwhelm children. We do not want to traumatize them; but we do want to spend most of our time listening, and allowing children to tell us how they're feeling about it. With young children, maybe they can't tell us so much with words, so it could be drawing a picture about their feelings, or finding some ways to use creative methods to express—maybe not even verbally—what's going on for them at this moment.
And what about middle-school-aged children and high schoolers? How might that conversation differ from the conversation parents would be having with younger children?
Following the same approach of parents showing that this is an acceptable topic of conversation—that they truly want to understand what this is like for their adolescent, in this case. They can begin by acknowledging their own observations, feelings, and reactions to the event. Open up some space for the adolescent to say what's on their mind.
For parents of adolescents, they really want to know how … their adolescent is understanding what happened, the reasons for these events, how do they manage the fact that we'll never really understand what was in the mind of someone who perpetrated these heinous acts, and how worried are they about their personal safety. That is something the parent needs to understand better and help this person feel a little bit more in control of their own personal safety. Are they worried about going to school? Are they worried about peers? Do they know about peers who have been ruminating about doing something horrendous like this? We have to acknowledge the fact that adults don't always know what's going on when other young adults or adolescents are contemplating acts like this. Yet it could be our adolescents and teenagers who are more cued in due to friendships, rumors, social media … and to empower them to act, to do things that will protect themselves and others that they care about.
Helping adolescents think about ways that they can actually take agency over any of these events, I think, is really important. Even with young kids: They may want to do something to help others; it could be sending a card to a survivor or a parent who's lost a child. We've seen this with the [Marjory Stoneman Douglas High School] students who survived that attack. It's been very important for many of those young adults to take action and be advocates for gun control, or to spread educational information and facts about gun violence in the United States. For our teens, they may want to join a group and work on these issues as well.
Comentarii:
Adauga Comentariu