![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Irina Begu, aproape să fie descalificată de la Roland Garos: A aruncat cu racheta de nervi și a lovit un copil din tribună![]() Irina Begu, aproape să fie descalificată de la Roland Garos: A aruncat cu racheta de nervi și a lovit un copil din tribunăIrina Begu, locul 63 WTA, a fost aproape să fie descalificată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros, din cauza unui incident pe care l-a provocat. La scorul de 7-6 (3), 3-6, 2-0, 15-0 pentru rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 31 WTA, pe serviciul acesteia, Irina Begu s-a îndreptat spre marginea terenului să-şi schimbe racheta. Însă ea a aruncat de la câţiva metri racheta, care a lovit scaunul de odihnă şi a ricoşat în tribună, lovind o persoană, se pare că un copil, aflat pe primul rând. Gestul nu a fost unul violent, mai degrabă unul de lehamite, iar Irina şi-a cerut imediat scuze. Cu toate acestea, arbitrul de scaun a chemat supervizorul turneului. El a decis că meciul să continue, după care Alexandrova a discutat şi ea cu spervizorul, părând că e nemulţumită de faptul că românca nu a fost descalificată. Irina a primit un avertisment şi partida s-a reluat după o pauză de câteva minute.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
08:46
_ in the press
ieri 20:50
_ Wimbledon Ziua 1 - Cine a spus ce
ieri 18:32
_ COMENTARIU Marius Oprea / Repere în USeRe
ieri 17:22
_ O tornadă rară ucide unul în Țările de Jos
ieri 17:11
_ Spain advances transgender rights bill
ieri 16:52
_ Mituri și fapte despre sforăit dezvăluite
ieri 15:52
_ Rusia expulzează 8 diplomaţi greci
ieri 14:37
_ Po seacă
ieri 14:36
_ Scheletul celulei în mișcare
ieri 13:47
_ Euro trades at 4.9459 RON
ieri 12:46
_ Când trebuie tratată tiroidita autoimună?
ieri 10:52
_ Curs valutar, 27 iunie
ieri 10:51
_ Angel Di Maria va semna cu Juventus Torino
|
Comentarii:
Adauga Comentariu