19:22
Comentarii Adauga Comentariu

_ Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Proiectul de OUG pentru acordarea granturilor pentru investiţii, în cosultare publică

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene: Proiectul de OUG pentru acordarea granturilor pentru investiţii, în cosultare publică

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat miercuri în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care va reglementa acordarea granturilor pentru investiţii în activităţi productive, această măsură fiind una aşteptată de reprezentanţii IMM-urilor.

Potrivit unui comunicat al MIPE remis AGERPRES, IMM-urile a căror activitate a fost grav afectată de pandemia COVID-19 vor fi sprijinite prin acordarea de granturi pentru investiţii, finanţate în cadrul Acţiunii 411 - Programul Operaţional Competitivitate.

"Propunerea de act normativ vizează adoptarea de urgenţă a măsurilor de sprijin sub formă de granturi pentru investiţii necesare capacităţilor de prestare de servicii şi granturi pentru investiţii necesare retehnologizării, cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de minimis şi ajutorului de stat", precizează MIPE în comunicat. Prin publicarea acestui proiect, MIPE răspunde solicitărilor mediului de afaceri, această măsură fiind una aşteptată de reprezentanţii IMM-urilor în condiţiile în care primele demersuri pentru acordarea de granturi pentru investiţii au fost făcute în anul 2020, potrivit Agerpres.ro.

Astfel, pentru sprijinirea IMM-urilor afectate de criza sanitară sunt propuse două măsuri, prima dintre ele - 4.1.1-1 Granturile pentru investiţii necesare capacităţilor de prestare de servicii se acordă pe proiect şi beneficiar, sub forma de ajutor de minimis. Fondurile alocate sunt de peste 58,82 milioane de euro, din care 50 de milioane de euro din FEDR-REACT EU şi 8,82 milioane de euro cofinanţare de la bugetul de stat. Valoarea grantului este de minimum 50.000 euro şi maximum 200.000 euro.

Firmele care vor putea beneficia de ajutorul de minimis sunt: IMM-urile care îşi desfăşoară activitatea în Clasa P - Invăţământ, Clasa Q - Sănătate şi asistenţă socială, Clasa R - Activităţi de spectacole, culturale şi recreative. Numărul beneficiarilor estimaţi este de 600 entităţi.

În ceea ce priveşte cea de-a doua măsură, 4.1.1-2 Granturile pentru investiţii necesare retehnologizării, sub formă de ajutor de stat, fondurile alocate depăşesc 352,94 milioane de euro, din care 300 de milioane de euro din FEDR-REACT EU şi 52,94 milioane euro cofinanţare de la bugetul de stat. Valoare grantului este între 50.000 euro şi 500.000 euro, în limita de cinci ori cifra de afaceri realizată în anul 2019.

Firmele care vor putea beneficia de ajutorul de stat sunt IMM-uri care îşi desfăşoară activitatea în domenii din Clasa C - Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun şi 254 fabricarea armamentului şi muniţiei); Clasa F - Construcţii; Clasa G - Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; Repararea autovehiculelor şi motocicletelor; Clasa H - Transport şi depozitare; Clasa I - Hoteluri şi restaurante.

În context, MIPE reaminteşte că tot din Programul Operaţional Competitivitate va finanţa acordarea microgranturilor şi granturilor pentru capital de lucru destinate enităţilor din sectorul agroalimentar, măsură ce face parte din pachetul "Sprijin pentru România", adoptat de Guvernul României în vederea atenuării efectelor negative ale crizei economice atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru populaţie.

Microgranturile vor fi acordate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), iar granturile vor fi acordate de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), în parteneriat cu agenţiile pentru întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (AIMMAIPE).

MAT va lansa apelul pentru contractarea de granturi joi, 26 mai. De asemenea, MAT a publicat şi Manualul de utilizare a platformei IMM Recover. Atât cererile pentru contractarea de granturi, cât şi cele pentru microgranturi vor fi depuse în platforma IMM Recover. În ceea ce priveşte acordarea microgranturilor, ghidul solicitantului a fost publicat de APIA.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Lacey Fletcher a fost văzută ultima dată în public cu 15 ani înainte de moartea ei, dezvăluie vecinii

Vaccinul Moderna Covid este mai probabil să declanșeze inflamația inimii la bărbații tineri și de vârstă mijlocie

Melci uriași care pot crește la fel de mari precum șobolanii pun orașul din Florida în carantină

Ion Cristoiu: Rebeliunea Legionară sau cum s-a rupt o Coaliţie de guvernare după doar patru luni

_ Tatăl unui skateboarder olimpic spune că generația Z este tolerantă la o greșeală când vine vorba de sportivii trans

SUA, 71% NU vor ca el să candideze la realegeri...

_ Simone Holtznagel și iubitul Jono Castano ies la o întâlnire cu brunch în Bondi

_ ANDROID...

_ Demi Rose își arată silueta incredibilă într-un costum de baie MINUT negru în timp ce se bucură de o baie în Ibiza

_ Acum puteți primi avertizare pentru zgomotul excesiv de la mașină. Noua lege FL va fi aplicată în mod egal?

_ „ZOOM trageri” viitorul?

_ Cazurile de variolă a maimuței se triplează în Europa în 2 săptămâni...

_ TESLA s-a lovit cu un nou proces pentru abuzuri rasiale...

_ Chrissy Teigen este o mamă incredibil de stilată și își duce copiii la o fermă englezească

_ BURSĂ CEA MAI RĂU DIN 1970...

_ Fleeing Snake Island este doar cea mai recentă înfrângere a Rusiei în Ucraina

_ „Nu spune gay” intră în vigoare. Impactul deja simțit...

_ NASA consideră că prăbușirea rachetei pe Lună „misterioasă” este extrem de neobișnuită...

_ LUNA BITCOIN DIN IAD...

_ Părinții unei femei din Louisiana, în vârstă de 36 de ani, găsite moartă, „confundate cu o canapea” acuzată de crimă de gradul doi

_ Părinții unei femei autiste din Louisiana au insistat că a fost decizia ei să rămână pe canapea

_ ANM a emis coduri galbene şi portocalii de disconfort termic urmat de vijelii

_ Vremea în Bucureşti: disconfort termic, posibile fenomene de instabilitate

_ Nantucket Estate Cererea de 56 de milioane de dolari ar putea stabili un record...

_ Marea Britanie atinge 1.235...

_ Inventatorul de telefoane mobile: Lasă jos, „obține o viață”...

_ Quake Swarm Rattles Carolina de Sud...

_ Sun Valley: Când jeturile private transportă miliardari în orașul mic din Idaho...

_ Rallying Dollar Exception to Lousy Quarter...

_ Cum pot medicii să fie siguri că moartea asistată medical este „pașnică”?

_ În interiorul lui Stephanopoulos, cearta lui Roberts după ce se pretinde agresiunea sexuală...

_ Amanda Bynes iese în Los Angeles cu inelul de logodnă pe deget la două luni după ceartă

_ Oamenii de știință avertizează îngrozitor pentru cei care merg pe plajă din Cape Cod: rechinii mari...

_ America pompează bani în Ucraina. SUA aprobă al 14-lea pachet de asistenţă de securitate

_ Consumul de energie din Texas va dobori recorduri săptăm�na viitoare, pe măsură ce valul de căldură revine...

_ Într-un nou interviu, Francisc spune că a deveni papă l-a făcut mai puțin rigid, mai milos...

_ Chinezii cumpără o fermă lângă baza de drone a forțelor aeriene americane...

_ Mogulii gata să se întâlnească...

_ Amenințare mașină nouă la adresa securității naționale?

_ Cazurile de variola a maimuței în Marea Britanie cresc la 1.235, pe măsură ce oficialii din domeniul sănătății lansează un avertisment înainte de parada Mândriei

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Echipa Statelor Unite ale Americii se distra pentru o victorie confortabilă din Seria Icons asupra Restului Lumii

_ JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase

_ „Uneori oamenii te vor, alteori nu”: DJ-ul Steve Wright de la Axed Radio 2 renunță la emisiunea de după-amiază

_ S-a căsătorit la prima vedere cu Olivia Frazer la Mayfair Townhouse din Londra

_ Kievul se pregăteşte să-şi redeschidă şcolile. Cursuri despre cum trebuie să reacţioneze elevii şi profesorii în caz de raid aerian

_ Live: Explozii zguduiesc Mykolaiv din Ucraina, la o zi după lovituri mortale în apropiere de Odesa

_ Barcelona „nu va îmbunătăți oferta, inclusiv o reducere a salariului cu 40% pentru Ousmane Dembele”

_ Honey Boo Boo, frații impun limitele cu mama în noul episod din Mama June: Road to Redemption

_ Hayley Atwell se spune că se întâlnește cu un producător muzical după despărțirea raportată de Tom Cruise

_ Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie

_ „ADEVĂRUL” citat într-o anchetă penală federală...

_ CEL MAI Aglomerat WEEKEND DE LA PANDEMIE

_ Băncile vor fi obligate să ramburseze TOATE victimele fraudei online, conform noilor legi

_ TIKTOK confirmă că chinezii pot accesa datele din SUA...

_ Daniel Ricciardo sărbătorește 33 de ani de naștere în mod tipic AUSSIE înainte de Marele Premiu al Marii Britanii

_ Shanna Moakler se bucură de câteva injecții de tequila, în timp ce fostul Travis Barker este internat din cauza pancreatitei

_ În interiorul baby shower al lui Noni Janur

_ Ia o pauză TWITTER neobișnuit de lungă...

_ Strategia lui Oz pentru a câștiga PA: Trump cine?


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11

Nr. de articole la aceasta sectiune: 650, afisate in 11 pagini.