15:47
Comentarii Adauga Comentariu

_ Încă un an dificil pentru Turnul Eiffel, în pofida revenirii turiştilor după doi ani de pandemie

Încă un an dificil pentru Turnul Eiffel, în pofida revenirii turiştilor după doi ani de pandemie

În pofida revenirii turiştilor după doi ani de pandemie, Turnul Eiffel, cel mai faimos monument francez, se pregăteşte să experimenteze ''un alt an dificil'' în 2022, explică într-un interviu acordat AFP preşedintele companiei de exploatare (Sete), Jean-François Martins, relatează AFP.

Monumentul parizian atrage în jur de 20.000 de persoane pe zi, la fel ca în vremurile bune. Ajutate de vreme, ''aceste vacanţe şcolare şi weekenduri însorite au confirmat atractivitatea turnului pe piaţa franceză şi europeană din apropiere'', subliniază Martins, potrivit Agerpres.ro.

Revenirea în forţă a europenilor (60%), ''prezenţa bună a americanilor'' (17%) şi a francezilor, o ''adevărată noutate'' (15%), sunt tendinţele puternice după două închideri, cu o durată cumulată de an, cauzate de pandemia de COVID-19.

Ceea ce compensează parţial refacerea lentă a operatorilor de turism şi absenţa ''pieţelor îndepărtate'', în special asiatice: Turnul Eiffel, care a primit 1,6 milioane de vizitatori de la începutul anului, vizează 5,5 milioane de intrări pentru 2022, ''adică cu 10% mai puţin decât în 2019'', ultimul an de referinţă.

''Poate părea extrem de bine, dar cei 10% care lipsesc sunt marja noastră'', a afirmat Martins. Şi dacă deficitul pentru 2021 a fost mai mic decât se aştepta datorită ''unui sfârşit de an bun'' - 43 de milioane în loc de 70, după 52 de milioane în 2020 -, Sete ''ar trebui să aibă în continuare un an dificil'' financiar în 2022.

''Această nouă situaţie deficitară va necesita foarte probabil o nouă recapitalizare'' de către acţionarii companiei, indică preşedintele acesteia, care încă speră la un ajutor specific din partea statului.

Între timp, monumentul are cea de-a 20-a campanie de pictură, care îşi propune să-i redea culoarea iniţială ''galben-maro'' de origine în vederea Jocurilor Olimpice din 2024.

De la 50 de milioane de euro, costul a urcat la 92 de milioane, indică managerul său care îşi păstrează obiectivul de a finaliza operaţiunea ''dacă se poate înaintea Jocurilor''.

Începută în 2019, operaţiunea a fost complicată şi încetinită de descoperirea unor urme de plumb în straturile anterioare. Această ameninţare sanitară ''rămâne subiect de îngrijorare majoră pentru şantierul de pictură, ceea ce justifică faptul că luăm 114 probe pe săptămână, dintre care 92 în zone publice'', subliniază fostul responsabil pentru sport şi turism la Primăria Parisului.

Un alt subiect sensibil pentru Turnul Eiffel: actele de delicvenţă, mai numeroase odată cu revenirea turiştilor. La sfârşitul lunii aprilie, o operaţiune majoră a poliţiei i-a vizat pe hoţii de buzunare, vânzători ambulanţi sau jucători de alba-neagra, principalele acte de delincvenţă înregistrate.

''Problema este reală, atât pentru vizitatorii noştri, cât şi pentru colaboratorii noştri'', a subliniat Martins care face apel la o prezenţă permanentă a poliţiei.

Sete ţine cont şi de problemele de mediu. Doborârea planificată de la poalele Turnului Eiffel a aproximativ 20 de copaci, dintre care unii foarte vechi, în cadrul proiectului de construire a unui depozit de bagaje şi a unor spaţii pentru angajaţi, a stârnit atâtea controverse la sfârşitul lunii aprilie încât primarul Parisului a renunţat la proiect în câteva zile.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

Simptome neobișnuite neasociate anterior...

Ar putea fi epoca antebelică?

Oamenii de știință descoperă animale care nu îmbătrânesc!

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

_ BEL MOONEY: Dacă sora mea ia cadouri de la bărbatul pe care l-a respins

Femeia din Texas rămâne însărcinată -- de două ori într-o săptămână...

_ Griff poartă un crop top ciudat crem, în timp ce Sam Fender poartă o cămașă în carouri la concertele de la Glastonbury

_ Soapwatch: cea mai bună perspectivă a lui JACI STEPHEN asupra săpunurilor săptămânii

_ Jase și Jep Robertson din Duck Dynasty descoperă bogățiile pierdute de mult în Duck Family Treasure de la Fox Nation

_ Fanii reclamă „dezgustător” și „destul de șocant” cu regretatul Shane Warne

_ Adrian Grenier si Jordan Roemmele ELOPE in Maroc cu 'snur pentru inele' in vacanta

_ Colin Keane își poate folosi cunoștințele Curragh pentru a-l ghida pe Westover către glorie în Dubai Duty Free Irish Derby

_ Michelle Obama și Amy Schumer conduc criticile celebrităților în timp ce Curtea Supremă a SUA a anulat Roe v Wade

_ Premiile LGBT britanice: Tom Daley și John Whaite și Johannes Radebe de la Strictly sunt numiți câștigători

_ Joe Biden critică decizia „neamericană” împotriva avortului de către Curtea Supremă

_ Laura Whitmore își arată burta într-un crop top croșetat crem cu modele boeme la Glastonbury

_ Pe măsură ce marile probleme continuă să se confrunte cu Lewis Hamilton, ar trebui să se retragă și să conducă spre apus?

_ Bruce Willis și soția sa devotată Emma Heming se bucură de o plimbare de vară

Neamțul nu se mai spală ca lumea ca să economisească energie. Declarație controversată a vicecancelarului Germaniei: A anunțat că își reduce timpul petrecut la duș pentru a economisi energie

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ „Această accidentare mă face să vreau mai multe recorduri, mai multe titluri”, spune starul înotului Adam Peaty

_ Jenny Agutter dezvăluie cum se simte să interpreteze o bunică în continuarea Railway Children

_ Cheia pentru a obține tot ce este mai bun din trandafirii albi este locul în care îi plantezi și cu ce îi plantezi

_ Kyle Richards sfârâie într-o rochie neagră pentru a susține serialul Netflix al lui Mauricio Umansky

Variola maimuței arată o evoluție accelerată...

_ Wimbledon: Andy Murray îl egalează pe australianul James Duckworth în primul tur

_ Christina Hall împărtășește fotografii de familie intime la ferma de alpaca

_ Insula Iubirii 2022: Tasha îi trântește pe băieți în timp ce aceștia pun la îndoială dragostea ei cu Andrew

_ Copii pierduți din izolare: investigația prin e-mail dezvăluie adevăratul bilanț al Covid

_ „Sper că eu voi fi cel care zâmbește”: Smith dezvăluie că a primit sfaturi de la rivalul nr. 10 Cooper

_ Kylie Jenner demonstrează că a slăbit acele 60 de kilograme din a doua ei sarcină în timp ce pozează într-o rochie roz

_ Fanii reclamă „dezgustător” și „destul de șocant” cu regretatul Shane Warne

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru sâmbătă, 25 iunie

_ Pivac insistă că Țara Galilor se bucură de provocarea de a înfrunta Africa de Sud în propria curte

Curtea Supremă a SUA A ANULAT celebra decizie Roe împotriva lui Wade, spunând că „Constituția nu conferă dreptul la avort”

_ În timp ce Jack Vettriano deschide o nouă emisiune, el dezvăluie cum băutura și drogurile aproape l-au distrus

_ Secretele lui Wimbledon: Două milioane de căpșuni culese manual și o metropolă subterană

_ Gratarele de condimente! Cum să aprinzi cu adevărat următoarea ta barbie

Șeful ONU avertizează despre „catastrofa” din cauza penuriei globale de alimente...

_ Este nebunia de carusel antrenor al Emmei Răducanu sau doar modul modern?

_ Creatorul Războiului nedeclarat, Peter Kosminsky, spune că un atac cibernetic în Marea Britanie nu este exagerat

_ Expertul în psihologie împărtășește un test „înfiorător de precis” care poate dezvălui cele mai profunde dorințe, temeri și speranțe

_ Glamourosii Charles și Camilla uimesc la cina cravată neagră în Rwanda pentru evenimentul liderilor Commonwealth

_ EDEN CONFIDENTIAL: Bucurie pentru confidenta Prințului Philip, când fiul Nicholas Knatchbull îi urează bun venit băiețelului

_ Mama lui Dyson Daniels fură spectacolul la Draftul NBA 2022, devenind o senzație în rețelele sociale

_ Săptămâna mea TV a lui SARAH VINE: Întunecată și tulburătoare sau ușoară și pufoasă... Crima TV plătește

_ DP World Tour amendează membrii care au jucat la invitația inaugurală LIV Golf cu 100.000 GBP

_ Sir Elton John prezintă un ecran animat într-o jachetă strălucitoare cu bijuterii

_ Frankie Dettori „evitat” de separarea de grajdul Gosden în urma accidentului de la Royal Ascot

_ Spuneți publicului despre pactul anti-Tory, spune Javid după ce alianța Lib-Lab a dat o lovitură dublă electorală

_ Rep. Marjorie Taylor Greene, atacată de st�ngacii dezlănțuiți �n fața Curții Supreme, trebuie alungată de securitate (VIDEO)

_ Brooks Koepka RENUNȚĂ turneul PGA al golfului pentru a se alătura seriei de golf LIV, care învârte bani din Arabia Saudită

_ „Probabil că se urăște pe ea însăși:” Momentul Karen distruge nunta vecinului tund-i gazonul

_ Cel mai recent Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna își iau rămas bun de la vilă în urma unui dublu dumping

_ Studiul constată că locuitorii locuințelor publice se confruntă cu niveluri mai ridicate de poluare a aerului

_ Boris Johnson promite să rămână ferm pe fondul avertismentelor privind spirala salariilor, pe măsură ce mai multe sindicate amenință cu acțiuni suplimentare

_ Dame Deborah James, 40 de ani, dezvăluie că Andrex va pune detalii despre cancerul intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Mama a cărei aniversare a 50 de ani a izbucnit într-o ceartă dezvăluie cum a fost „bătută cu pumnul în sâni”

_ Câștigătorul lui Oaks de marți dorește să devină prima puincă care câștigă Curragh Classic în 28 de ani


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6

Nr. de articole la aceasta sectiune: 314, afisate in 6 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC