07:07
Comentarii Adauga Comentariu

_ Socialiștii și Comuniștii vor specula politic faptul că Igor Dodon a fost reținut chiar de ziua președintelui Maia Sandu

Socialiștii și Comuniștii vor specula politic faptul că Igor Dodon a fost reținut chiar de ziua președintelui Maia Sandu

Reținerea lui Igor Dodon de ziua de naștere a președintelui Maia Sandu este o eroare a procurorilor care-i va determina pe socialiști să speculeze politic acest eveniment.

Este opinia președintelui Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, potrivit căruia procurorii trebuie să țină cont de contextul social și politic la luarea unor astfel de decizii, transmite Știri.md

În același timp, reprezentanții PAS spun că reținerea lui Igor Dodon n-a fost coordonată cu guvernarea și că o astfel de abordare ar fi inacceptabilă într-un stat de drept.

Expertul în drept constituțional Teodor Cârnaț spune că acțiunile de ieri ale oamenilor legii, privind percheziționarea și reținerea fostului președinte Igor Dodon, sunt perfect legale, însă extrem de întârziate.

„Sunt tardive cele patru capete de acuzare. Pentru mine ca jurist este important de ce anul 2022? De ce nu s-a investigat celebrul kuliok în 2019? În Republica Moldova se face justiție în funcție de contextul politic.

În Constituție se menționează că reținerea nu poate depăși 72 de ore, ceea ce înseamnă că orice persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni, organul de urmărire penală este în drept să o rețină. Reținerea lui Igor Dodon se încadrează perfect în norma constituțională”, a spus Teodor Cârnaț, în cadrul unei emisiuni de la TV8.

În același timp, președintele Partidului Schimbării spune că reținerea lui Igor Dodon va oferi capital politic Partidului Socialiștilor, întrucât acest caz va fi folosit drept exemplu de justiție selectivă, realizată la indicația partidului de guvernare.

„Partidul Socialiștilor va specula la greu faptul că Dodon a fost reținut de ziua de naștere a Maiei Sandu. Este o gafă regretabilă a procurorilor. Procurorii nu sunt locuitori ai planetei Marte, ei trebuie să-și plaseze acțiunile în context socio-politic.

Ei trebuie să aibă grijă să nu creeze pretexte și aluzii că ar fi părtinitori politic. Persoanele care au activat în Procuratură când Plahotniuc uzurpa puterea, astăzi își continuă activitatea. Într-un context atât de politizat, trebuie să fii extrem de atent”, a spus președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor.

Reprezentanții PAS resping acuzațiile potrivit cărora procurorii ar acționa la indicația politică a guvernării, în Republica Moldova fiind respectat principiul separării puterii în stat.

„Nimeni nu este la curent cu acțiunile procesuale pe care le desfășoară organele de anchetă și este normal să fie așa. Când opoziția spune că aceasta ar fi o intimidare a opoziției de către guvernare este un fals, pentru că aceste acțiuni sunt desfășurate de către Procuratură și ele nu se coordonează cu Ministerul Justiției sau cu Parlamentul. Noi nu cunoaștem despre acțiunile Procuraturii, ele cu noi nu se coordonează și într-un stat de drept e normal să fie așa”, a spus deputatul PAS Vasile Grădinaru.

Ieri, ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost reținut pentru 72 de ore. Potrivit Procuraturii, în cadrul anchetei sunt cercetate fapte cu privire la îmbogățire ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădarea de patrie, care au avut loc începând cu anul 2014 până în prezent.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

Oamenii de știință descoperă animale care nu îmbătrânesc!

Simptome neobișnuite neasociate anterior...

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

Ar putea fi epoca antebelică?

Neamțul nu se mai spală ca lumea ca să economisească energie. Declarație controversată a vicecancelarului Germaniei: A anunțat că își reduce timpul petrecut la duș pentru a economisi energie

Femeia din Texas rămâne însărcinată -- de două ori într-o săptămână...

_ Misiunea de asteroizi NASA este în așteptare din cauza livrării cu întârziere a software-ului

_ Conjuncţie planetară rară. Mercur, Venus, Marte, Jupiter şi Saturn pot fi văzute strălucind înainte de răsărit

_ Decizia lui Biden care înfurie China. Statele Unite au creat o nouă alianţă "în beneficiul popoarelor din Pacific"

_ Leeds United va lansa o ofertă de 26 de milioane de lire sterline pentru belgianul Charles de Ketelaere

_ Detalii de ultimă oră despre atacul de lângă un club gay din Oslo. Cine este individul care a ucis doi oameni și a rănit alte zeci de persoane

_ Fiica lui Pep Guardiola, Maria, își arată fizicul svelt într-un bikini alb în Barbados

_ Starul X Factor, Louisa Johnson, își arată fizicul tonifiat într-un bikini subțire, crem, tanga, în Ibiza

_ MAX DICKINS: De ce atât de mulți bărbați au atât de puțini prieteni? Cum o propunere a dus la căutarea celui mai bun om

_ Noul șef de la Burnley, Vincent Kompany, face bilanțul înaintea sezonului său de debut în campionat

_ Lily James, Poppy Delevingne, Tigerlily Taylor și Sienna Miller uimesc la Glastonbury

_ Veste importantă! Ce se întâmplă cu banii a milioane de români care au investit în acest tip de pensie

_ Bulgaria - Un nou feribot va traversa Marea Neagră între Burgas și Batumi

_ Algele marine fermentate pe ciuperci ar putea crea cel mai apropiat înlocuitor al fructelor de mare

_ EXCLUSIV/Azi, InSecuritate, Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA la Bucureşti, de la ora 19.00, pe SMART TV, şi de la ora 22.55, pe Aleph News

_ Naţionala primarilor, învinsă într-un meci cu foste glorii ale fotbalului românesc

_ Crawley va deveni primul club englez care va lansa un kit exclusiv NFT sub proprietarii susținuți de criptomonede WAGMI United

_ Forţele ruseşti ocupă tot oraşul ucrainean Severodoneţk, potrivit primarului

_ Activiștii pro-choice sunt aruncați cu gaze lacrimogene în timp ce intră în clădirea Capitoliului din Arizona

_ Liberalii o �ncurajează pe Liz Cheney după ce ea susține decizia Roe

_ Michelle Keegan „încasează 2,5 milioane de lire sterline pe an”, deoarece ea și Mark Wright sunt cel mai bogat cuplu tânăr de la TV

_ �Am un elicopter care mă așteaptă� � Jill nerăbdătoare �l obligă pe Joe Biden să �ndepărteze reporterii �nainte de a decola �n Europa (VIDEO)

_ Dame Julie Andrews NU A întâlnit distribuția lui Bridgerton - în ciuda faptului că o interpretează pe Lady Whistledown în serialul Netflix

_ FOTO: „terorist” iraniano-norvegian, 42 de ani, „care a ucis doi într-un atac islamist” la un bar gay din Oslo

Tânărul de culoare Khabane Lame, 22 de ani, a devenit cea mai urmărită vedetă TikTok din lume, cu peste 142 de milioane de fani

Curtea Supremă a SUA A ANULAT celebra decizie Roe împotriva lui Wade, spunând că „Constituția nu conferă dreptul la avort”

_ Barry și Eddie Hearn „așteaptă o câștig de 150 de milioane de lire sterline din vânzarea pachetului minoritar din Matchroom”

_ Caitlyn Jenner se alătură prietenei Sophiei Hutchins la Festivalul de viteză de la Goodwood din West Sussex

_ Se dau lupte grele pentru cucerirea Luganskului! Pas strategic făcut de Moscova: soldații au au intrat în oraşul Lisiceansk

_ Seceta a lovit Milano pentru a închide fântânile

_ Petra Kvitova a câştigat turneul de la Eastbourne: Este al 29-lea titlu din cariera sa

_ Deși Papa Francisc răm�ne tăcut, un departament al Vaticanului laudă decizia Curții privind Roe v. Wade

_ Kate Middleton pozează într-un avion de luptă în timp ce postează un omagiu adus militarilor și femeilor de Ziua Forțelor Armate

_ Rusia se plânge la TAS: COR și 12 federații contestă interdicțiile de participare la competiții

_ Secretarul general adjunct al NATO: Vom avea o viziune coerentă pentru flancul estic, pentru România

_ Josh Schuster izbucnește în lacrimi în timpul imnului Samoan înainte de ciocnirea cu Insulele Cook

Variola maimuței arată o evoluție accelerată...

_ Serena Williams își intensifică pregătirea pentru Wimbledon în timp ce se duce la Center Court pentru a antrena

_ Superstarul Fremantle, Nat Fyfe, IMPULSĂ un arbitru și îl confundă cu un coechipier în pierderea în fața lui Carlton

_ TOM LEONARD: America nu a fost niciodată mai dezbinată. Și viitorul arată înfricoșător

_ Starul Bachelor Nation Cam Ayala dezvăluie că a suferit o intervenție chirurgicală de amputare a piciorului după lupta cu limfedem

_ Modelul Kris Smith împărtășește o fotografie plină de viață atingând limbile

_ Abbie Chatfield anunță o mutare interesantă în carieră

_ Prezentatorul de știri din GB Colin Brazier, 54 de ani, își găsește din nou dragostea cu un prieten de familie

_ David Spade donează 5.000 dolari unui angajat subapreciat al Burger King

_ Fundașul Arsenal, William Saliba, „ar putea pleca în această vară, cu Marsilia pregătită pentru o ofertă uriașă de 25 de milioane de lire sterline”

_ Rebel Wilson și noua iubită se bucură de o plimbare romantică cu elicopterul în Islanda

_ Rachete ruseşti lansate din Marea Neagră au lovit baza militară ucraineană din Iavoriv

_ Mesaj Ro Alert: Pericol de înţepături de albine în judeţul Neamţ. Un camion cu stupi s-a răsturnat

_ Frankie Dettori „evitat” de separarea de grajdul Gosden în urma accidentului de la Royal Ascot

_ Clubul select - România, Italia, Portugalia, Slovacia şi Bulgaria cer să poată vinde mașini pe benzină și motorină și după 2035

_ China acuză că un avion american a pus în pericol pacea şi stabilitatea în Taiwan

_ Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero - Viitorul aparține aeronavelor electri sau cu hidrogen

_ Restricţii de trafic pe DN 65, în judeţul Olt, din cauza unor lucrări


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28 Pag.29 Pag.30 Pag.31
Pag.32 Pag.33 Pag.34 Pag.35 Pag.36 Pag.37

Nr. de articole la aceasta sectiune: 2194, afisate in 37 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC
ieri 16:12