20:53
Comentarii Adauga Comentariu

_ Teatrul Naţional Târgu Mureş: 'Take, Ianke şi Cadâr', spectacol caritabil în sprijinul artiştilor ucraineni

Teatrul Naţional Târgu Mureş: 'Take, Ianke şi Cadâr', spectacol caritabil în sprijinul artiştilor ucraineni

Compania "Liviu Rebreanu" a Teatrului Naţional Târgu Mureş a anunţat, marţi, că vine în sprijinul artiştilor ucraineni afectaţi de război şi a programat astfel o reprezentaţie caritabilă a comediei de succes "Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ion Popa, în regia lui Nicu Mihoc.

"Spectacolul va fi prezentat în cadrul Campaniei umanitare Artişti români pentru artişti ucraineni iniţiate de UNITER în parteneriat cu Worldwide Reading Project şi CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore, proiect de strângere de fonduri care se va desfăşura în perioada 16 mai - 15 iunie", a precizat Compania "Liviu Rebreanu", într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.ro.

Scrisă în 1932, piesa "Take, Ianke şi Cadâr" de Victor Ion Popa a trecut proba timpului şi a devenit unul dintre cele mai populare şi mai montate texte interbelice din literatura dramatică română.

"Povestea celor trei mici negustori - un român, un evreu şi un turc - a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migraţiei şi a relaţiilor uneori încordate şi alimentate politic dintre minorităţile etnice şi populaţia majoritară, "Take, Ianke şi Cadâr" formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină", se arată în comunicat.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Liviu Pancu (Take), Dan Rădulescu (Ianke), Costin Gavază (Cadâr), Cristian Iorga (Ionel), Loredana Dascălu (Ana), Csaba Ciugulitu (Iţic), Cristina Holtzli (Baba Safta) şi Ştefan Mura (Gypsy).

Regia îi aparţine lui Nicu Mihoc, scenografia este realizată de Horaţiu Mihaiu, iar regia tehnică este asigurată de Teodora Crăciun.

Spectacolul va avea loc marţi, 7 iunie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Târgu Mureş şi este recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

"Încasările rezultate din această reprezentaţie vor fi direcţionate artiştilor ucraineni care trec acum prin momente teribile", a precizat compania teatrală.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Macy Gray vorbește despre problemele trans într-un interviu fără restricții cu Piers Morgan

_ Anglia: Excesul de decese �n creștere, dar NU din cauza COVID � Experții solicită anchetă

_ „Cea mai tare” doamnă cu acadea din Australia spune că este lovită în fiecare zi la serviciu de către străini

_ Boris Johnson demisionează LIVE: PM acceptă să demisioneze

_ Națiunile Unite a șters acest articol care anunță �Beneficiile foametei �n lume� de pe site-ul său, după ce a devenit viral

_ Infamul costum Batman al lui George Clooney, cu sfarcuri îmbunătățite, scos la licitație cu o ofertă de pornire de 40.000 USD

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Wimbledon: Rafael Nadal a ignorat rugămințile familiei de a renunța împotriva lui Taylor Fritz

_ Kim Kardashian spune că a fost o „onoare” să merg pe podiumul Balenciaga

_ Scott Disick ia prânzul cu o femeie misterioasă în picioare în Miami

_ Oamenii de știință găsesc noi indicatori ai dezghețului permafrostului din Alaska

_ Daea: Agricultorii să folosească toate sursele de apă pe care le au la îndemână

_ Poloul contrastant al lui Kate și Meghan în timp ce îi încurajează pe soți cu PDA-uri dulci și ridicări de trofee

_ Starul Netflix și surogat Biden, condamnați la 12 ani de �nchisoare pentru pornografie infantilă și solicitarea de sex de la minori

_ UPDATE: �Explozie� la Georgia Guidestones surprins �n videoclip � �Monument to the Devil� Ulterior �Complet demolat� după explozie

_ Naomi Campbell uimește în haină șic până la podea când ajunge la cina Balenciaga la Paris

_ Elon Musk „a întâmpinat gemeni cu unul dintre directori de top” cu săptămâni înainte de a primi copilul cu Grimes

_ IAN HERBERT: Leoașele încep ca intenționează să continue cu o victorie de deschidere la Euro 2022 în fața Austriei

_ Soțul lui Nicki Minaj, Kenneth Petty, condamnat la un an de detenție la domiciliu

_ MAFS: Amanda Micallef răspunde după ce a primit o recenzie proastă pe OnlyFans

_ Starul Beauty and the Geek, Kiran Rao, își debutează „prima iubită adevărată” într-o postare dulce pe Instagram

_ Boris Johnson se agață de cele mai recente: 54 de conservatori, inclusiv Michelle Donelan, au demisionat

_ Boris Johnson se agață de cele mai recente: 51 de conservatori, inclusiv Brandon Lewis, au demisionat

_ Hunter Biden s-a filmat fumând droguri și bând în timpul sesiunii de detoxifiere

_ Wimbledon 2022: Nick Kyrgios rupe tăcerea din cauza acuzațiilor de agresiune în timp ce Ajla Tomljanovic intervine

_ Kristin Cavallari s-a căsătorit cu Tyler Cameron, din burlac, într-un film de promovare pentru Uncommon James

_ Kourtney Kardashian sclipește sub sânu în sutien pur după sperietura de sănătate a lui Travis Barker

_ Kendall Jenner își arată picioarele statuare în pantaloni scurți micuți, în timp ce își ține lucrurile în LA

_ Brooke Blurton dezvăluie cum a fost forțată să-și întrețină frații după moartea mamei sale

_ Medaliatul cu aur de haltere Commonwealth a murit de Covid la vârsta de 40 de ani

_ Natalie Portman arată abdomene plate purtând sutien croșetat pe Instagram în timp ce promovează continuarea lui Thor la Roma

_ Tatăl lui Rafael Nadal a fost văzut dând instrucțiuni fiului accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon

_ Femeia care a refuzat să îndeplinească funcția de juriu pentru anularea procesului Roe v. Wade se confruntă cu reacții negative pe TikTok

_ Nicole Kidman uimește într-o minirochie de pe umăr și ochelari de soare ciudați la Balenciaga after party

_ Lara Worthington își duce fiul Rocket, în vârstă de șase ani, la o plimbare cu bicicleta prin NYC

_ Nadine Dorries reiterează solicitarea ca limita de avort în Marea Britanie să fie redusă la 20 de săptămâni

_ Turtle Wax: Mama descoperă un produs „miracol” care îi lasă oglinda strălucitoare

_ ONU trage un semnal de alarmă: foametea la nivel mondial atinge un „nivel fără precendent”. Ce se preconizează

_ Criticii SLAM seria de acțiune „anti-trezire” a lui Chris Pratt, The Terminal List, dar telespectatorii îl laudă

_ Demisul Juri Vips va RĂMÂNE parte din programul de juniori al Red Bull

_ Japonia introduce până la un an de închisoare pentru hărțuire cibernetică

_ Harry și Meghan au fost văzuți urmărind parada din Jackson Hole, Wyoming

_ Vedeta de pe Insula Iubirii, Antigoni Buxton, își arată abdomenul

_ Cum am găsit-o pe mama care m-a lăsat într-un orfelinat din România

_ Johnson din Marea Britanie intervine în timp ce miniștrii părăsesc guvernul

_ Logodnica însărcinată a lui Jack Osbourne, Aree Gearhart, își arată umflătura

_ Ed Sheeran își lansează propria colecție de îmbrăcăminte, inclusiv pălării de găleată și salopete

_ Săptămâna Modei de la Paris: Margaret Zhang văzută în afara show-ului Balenciaga

_ Fostul iubit al lui Hayden Panettiere, Brian Hickerson, dezvăluie că s-au despărțit definitiv

_ Avertismentul serviciilor de informaţii din SUA: China îşi intensifică operaţiunile de influenţă

_ Stacey Solomon poartă un bikini alb de mireasă în timp ce pozează pentru fotografii lângă piscină în timpul unei găini îmbibate de soare

_ Dua Lipa orbiește în rochie neagră cu paiete când sosește la cina Balenciaga

_ The Bachelorette: Brooke Blurton dezvăluie că are un cont „secret” OnlyFans

_ Următoarea cursă de prim-ministru: Rishi Sunak o trimite pe soția Akshata Murty să servească ceai presei în așteptare

_ Nicole Kidman orbiește într-o rochie cu paiete, fără umăr, alături de Keith Urban la afterparty Balenciaga

_ „Un sfert din consilii împing școlile să predea teorii rasiale „părtinitoare”, spune raportul

_ RuPaul's Drag Race Down Under: Concurenții din sezonul doi au fost dezvăluiți

_ Christine McGuinness respinge zvonurile că căsătoria ei cu Paddy este pe stânci

_ Maria Thattil din Miss Univers Australia își amintește momentul în care un membru al FAMILIEI i-a spus că s-a îngrășat

_ Loiala secretară pentru Cultură a lui Boris Johnson, Nadine Dorries, face o figură singuratică în timp ce îl sprijină pe prim-ministru


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12

Nr. de articole la aceasta sectiune: 697, afisate in 12 pagini.