17:32
Comentarii Adauga Comentariu

_ MAE l-a avansat pe fiul lui Miron Mitrea: Cosmin Mitrea a ajuns șef al Consulatului României la Roma

MAE l-a avansat pe fiul lui Miron Mitrea: Cosmin Mitrea a ajuns șef al Consulatului României la Roma

Cosmin Mitrea, fiul fostului ministru Miron Mitrea, a fost numit coordonator al secției consulare din cadrul Ambasadei României la Roma. Acesta apare în organigrama de pe site-ul Ministerului de Externe înaintea consulului general la Roma, Cristian Daniel Belșiu.

Cosmin Mitrea are funcția de ministru-consilier și în aprilie a fost prezent la întâlnirea cu secretarul de stat Benedetto Della Vedova, alături de noua ambasadoare a României în Italia, Gabriela Dancău. El a fost prezentat atunci ca „gerant interimar al Consulatului General al României la Roma”, gerantul interimar fiind cel care acționează cu titlu provizoriu ca șef al unui post consular, când titularul poziției e împiedicat să-și exercite funcțiile sau postul e vacant, explică Fanatik, potrivit b1tv.ro.

Până anul trecut, fiul lui Miron Mitrea a fost consul al României la Barcelona. În 2019, acesta a avut atribuții în organizarea secțiilor de vot pentru alegerile prezidențiale, în Spania. Potrivit propriei declarații de avere, Cosmin Mitrea a câștigat în această funcție 19.241 euro și 58.538 lei (venitul anual).

În 2016, presa a scris despre Cosmin Mitrea că a ajuns secretar II la Consulatul României la Barcelona fără examen, acuzație pe care el a negat-o.

Miron Mitrea, în schimb, a spus că nu știe dacă fiul lui și-a luat sau nu examenul.

„În perioada de care vorbești, nu eram noi la guvernare și nu i-a mers rău. Când a fost PSD-ul la guvernare, nu i-a mers așa bine. Titus Corlățean cred că a fost foarte îngrijorat să-l ”avanseze” cumva, să nu facă lumea legătura cu numele meu. Iar vreo 3 ani de zile a rămas în urmă, să spun așa. Dar a recuperat când au venit alții la guvernare”, a declarat Miron Mitrea, săptămâna trecută, la emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai” difuzată pe la Kanal D.

Miron Mitrea a fost ministru al Transporturilor în perioada 2000 – 2004. În februarie 2015, acesta a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită, într-un dosar ce privea lucrări la vila mamei sale din localitatea Voluntari. A fost eliberat în martie 2016.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Al doilea profesor de la Universitatea Laval, suspendat pentru că a pus sub semnul întrebării nevoia de a vaccina copiii împotriva COVID

_ Kate Moss poartă o rochie ciudată în dungi în timp ce pozează cu Elton John

Cântecele balenei cu cocoașă arată că oamenii nu sunt singurele specii capabile de transmitere culturală

Autoritatea Palestiniană contestă vehement concluziile SUA privind moartea corespondentei Al Jazeera

Ucraina stabilește noi linii defensive la Donețk după ce a pierdut Lugansk

_ Fanii Love Island îl laudă pe Luca Bish pentru că i-a rămas loial lui Gemma Owen

_ Starul australian de tenis Nick Kyrgios, ÎNCUCĂTAT pentru agresarea fostei iubite Chiara Passari

Mai liniștit, mai calm Kyrgios în Sferturi la Wimbledon ani mai târziu de când nu a mai avut o asemenea performanță

_ Tom Cruise este tachinat de James Corden în timp ce starul de la Hollywood își sărbătorește 60 de ani de naștere în Marea Britanie

_ Ghețarul se prăbușește în Alpii italieni, șase morți: salvatori

_ NASA explică misiunea de a aduce mostre de sol, rocă și atmosferă de pe Marte înapoi pe Pământ

_ Echipa lui DeSantis răspunde la anunțul Newsom care spune că rezidenții din Florida ar trebui să se mute în California

_ Mijlocașul foarte apreciat al academiei de la Manchester City, Tommy Doyle, se alătură Sheffield United prin împrumut

_ Chelsea „cântărește o mișcare șoc pentru Cristiano Ronaldo” pe fondul dorinței sale de a părăsi Man United

_ Spania, Portugalia uscăciune „fără precedent” în 1.200 de ani

_ Starul australian de tenis Nick Kyrgios, ÎNCUCĂTAT pentru agresarea fostei iubite Chiara Passari

_ ONU îndeamnă la acțiuni ambițioase pentru a proteja oceanele

_ Un val de căldură neobişnuit de intens va cuprinde China. Peste 250 de milioane de oameni sunt afectaţi

_ Lewis Hamilton își propune să sape pe Max Verstappen după ce și-a lăudat bătălia „sensată” cu Charles Leclerc

_ Motivele invocate de CFR Călători pentru căldura din vagoane

_ Pia Muehlenbeck își împărtășește durerea de inimă când dezvăluie că câinele ei iubit este bolnav

_ Starul de la Chicago White Sox renunță la legile SUA privind armele după tragedia de la Boston

_ Nicole Scherzinger își etalează silueta în timp ce ea și iubitul Thom Evans dansează pe o plajă din Mykonos

_ Top 100 de nume de bebeluși din Marea Britanie anul acesta dezvăluite

_ Cunoașterea dezechilibrului energetic al Pământului este esențială în prevenirea încălzirii globale, arată studiul

_ Câinii masculi de patru ori mai susceptibili de a dezvolta cancer contagios la nas sau la gură decât femelele

_ Noua tehnică de screening ar putea accelera și îmbunătăți terapiile cu ARNm

_ Incredibilele e-mailuri scurse dezvăluie adâncimea războiului civil al clubului AFL North Melbourne Kangaroos

_ Suspectul de masacrul din Highland Park, Robert Crimo, 22 de ani, este rapperul „Awake”, cu 16.000 de ascultători pe Spotify

_ Moment emoționant bărbat, 56 de ani, își întâlnește sora mai mare în Long Lost Family

_ Remaniere guvernamentală în Franţa după eşecul electoral al alianţei care îl susţine pe Macron

_ Ion Cristoiu: Cum a ajuns Vladimir Putin să conducă Rusia cu o mînă de fier

_ 2 ofițeri de poliție împușcați în timpul artificiilor din 4 iulie în Philadelphia: rapoarte

_ Newsom iertă femeia care a împușcat mortal bărbatul care a traficat-o

_ Ottawa semnează un acord de compensare în valoare de 20 de miliarde de dolari pentru bunăstarea copiilor din Primele Națiuni

_ COMENTARIU Lelia Munteanu: Cea mai bine plătită meserie

_ Zeci de uciși în două presupuse atacuri jihadiste în Burkina Faso

_ Cele mai importante jucătoare de tenis pred pentru o parte din amenda de 1 milion de dolari pe care i-a primit-o WTA

_ Lauren Hemp este jucătorul despre care vorbesc toată lumea înainte de EURO și este pregătit să fie o vedetă

_ Paulo Dybala și Paul Pogba se antrenează împreună la Miami, în timp ce agenții liberi continuă să caute noi cluburi

_ Șoferul chinez Zhou Guanyu vizează revenirea imediată la acțiune după un accident terifiant de mare viteză

_ Speranțele de vacanță de vară ar putea fi spulberate de creșterea numărului de cazuri de Covid și de revenirea unor restricții de temut

_ Locuitorilor li se va acorda puterea de a vota împotriva schimbărilor denumirii străzii în noua lege pentru a distruge consiliile „trezite”

_ Ducesă de Cornwall pentru o ediție regală specială a revistei Country Life

_ Mickey Guyton și Cynthia Erivo cântă la PBS A Capitol Fourth, petrecerea de Ziua Independenței Americii

_ Costurile uniformelor vor fi reduse în septembrie, deoarece școlilor le este interzis să solicite articole de marcă

_ Jackson Warne împărtășește fotografii cu el însuși și cu Shane concurând la un turneu de poker din Vegas

_ Rosie Huntington-Whiteley își etalează tenul impecabil și aspectul de machiaj plin de farmec

_ Sam Faiers dezvăluie că fiul ei Edward s-a născut în bucătărie și explică că împarte patul cu copiii ei

_ A fost instalată prima "baterie de nisip" din lume. Aceasta poate stoca energie verde timp de mai multe luni

_ Tasha din Love Island îl sărută pe noul băiat Billy în Casa Amor, în timp ce Andrew o renunță pentru o nouă bombă

_ Descoperirea fosilelor rezolvă misterul modului în care panda au devenit vegetarieni

_ Macy Gray vorbește despre problemele trans într-un interviu fără restricții cu Piers Morgan

_ REPLAY: NATO launches ratification process for Sweden, Finland membership

_ Știri despre transfer LIVE: agentul lui Cristiano Ronaldo, Jorge Mendes, îl „oferă la Barcelona”

_ I. Coasta ochi de manioc pentru pâinea sa pe măsură ce prețurile la grâu cresc

_ Cel mai recent Wimbledon 2022: Cameron Norrie, Novak Djokovic vor juca astăzi și sosesc William și Kate

_ Alexa Chung iese în evidență după ce a devenit public cu fostul Tom Sturridge al Siennei Miller

_ From celebration to mass shooting chaos at Chicago suburb's July 4 parade

_ Fanii Mainz cer ca amicalul lor de pre-sezon împotriva lui Newcastle să fie ANULAT


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9 Pag.10 Pag.11 Pag.12 Pag.13 Pag.14 Pag.15
Pag.16 Pag.17 Pag.18 Pag.19 Pag.20 Pag.21 Pag.22 Pag.23
Pag.24 Pag.25 Pag.26 Pag.27 Pag.28

Nr. de articole la aceasta sectiune: 1664, afisate in 28 pagini.



ieri 01:21 _ ANDROID...
ieri 01:21 _ ELON SI PAPA...
ieri 01:20 _ Panică...