![]() Comentarii Adauga Comentariu _ Un bărbat s-a ales cu amendă şi dosar penal după ce a incendiat rable în municipiul Topliţa![]() Un bărbat s-a ales cu amendă şi dosar penal după ce a incendiat rable în municipiul TopliţaUn bărbat din Topliţa, judeţul Harghita, care dezmembra ilegal autoturisme şi incendia deşeurile provenite din această activitate a fost surprins de comisarii Gărzii de Mediu, în timpul unui control. Bărbatul este acum cercetat penal şi a primit o amendă de 2.000 de lei, conform news.ro. ”Un cetăţean din municipiul Topliţa s-a gândit că poate dezmembra autovehicule scoase din uz fără autorizaţie de mediu şi, mai mult, să incendieze pe unde apucă deşeurile provenite din această activitate. În consecinţă, comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Harghita s-au autosesizat şi au demarat un control.”, a transmis, marţi, Garda de Mediu. Sursa citată a precizat că bărbatul este cercetat penal şi a primit o amendă în valoare de 2.000 lei, aplicată de comisarii de mediu. ”Atragem atenţia şi pe această cale că incendierea deşeurilor reprezintă o infracţiune, potrivit OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor, iar cei care săvârşesc o asemenea faptă riscă pedeapsa cu închisoare de la 3 la 5 ani”, au mai transmis comisarii Gărzii de Mediu.
Linkul direct catre PetitieCitiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:
|
06:03
_ Euro feminin 2022:
ieri 10:31
_ Păstrarea energiei în cameră
ieri 09:24
_ Theatre legend Peter Brook dies, aged 97
|
Comentarii:
Adauga Comentariu