11:22
Comentarii Adauga Comentariu

_ Un oficial rus îl critică pe preşedintele Ucrainei: Dorinţa lui Zelenski de a se întâlni doar cu Vladimir Putin este doar „un efort de PR”

Un oficial rus îl critică pe preşedintele Ucrainei: Dorinţa lui Zelenski de a se întâlni doar cu Vladimir Putin este doar „un efort de PR”

Diplomatul rus la ONU Dmitry Polyansky critică încercările şi cererile preşedintelui ucrainian Volodimir Zelenski de a avea o întâlnire de pace cu Putin. „Este clar un efort pur de PR” (public relations n.red.), crede oficialul rus.

Dmitry Polyansky încearcă să joace cartea înţeleptului, uitând însă că Rusia nu şi-a ţinut cuvântul dat în timpul negocierilor de pace şi nu a oprit focul în regiunile ucrainiene unde se deschideau coridoare umanitare.

„Oamenii care n-au habar, nu înţeleg că negocierile trebuie pregătite temeinic, agenda discuţiilor trebuie agreată de ambele părţi şi deja să fi fost terminată munca de teren a echipelor de experţi. Altfel, sunt inutile discuţiile”, a declarat Polyansky, în cadrul unei emisiuni live ruse, informează agenţia de ştiri rusă TASS.

În plus, Polyansky apără Rusia şi spune că partea ucrainiană a fost cea care a îngheţat negocierile de pace. „Am făcut câteva propuneri Ucrainiei la care încă aşteptăm răspuns de ceva timp”.

După trei luni de război, Rusia continuă să spună una şi să facă alta. Rundele de negocieri dintre Ucraina şi Rusia nu au avut efectul scontat, însă Zelenski se declară încă deschis la discuţii dacă Putin ar accepta să oprească invazia.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Națiunile Unite a șters acest articol care anunță �Beneficiile foametei �n lume� de pe site-ul său, după ce a devenit viral

_ Anglia: Excesul de decese �n creștere, dar NU din cauza COVID � Experții solicită anchetă

_ Elon Musk „a întâmpinat gemeni cu unul dintre directori de top” cu săptămâni înainte de a primi copilul cu Grimes

_ „Cea mai tare” doamnă cu acadea din Australia spune că este lovită în fiecare zi la serviciu de către străini

_ IAN HERBERT: Leoașele încep ca intenționează să continue cu o victorie de deschidere la Euro 2022 în fața Austriei

_ Tatăl lui Rafael Nadal a fost văzut dând instrucțiuni fiului accidentat în sferturile de finală de la Wimbledon

_ Femeia care a refuzat să îndeplinească funcția de juriu pentru anularea procesului Roe v. Wade se confruntă cu reacții negative pe TikTok

_ Nicole Kidman uimește într-o minirochie de pe umăr și ochelari de soare ciudați la Balenciaga after party

_ Lara Worthington își duce fiul Rocket, în vârstă de șase ani, la o plimbare cu bicicleta prin NYC

_ Naomi Campbell uimește în haină șic până la podea când ajunge la cina Balenciaga la Paris

_ Telespectatorii de la Insula Iubirii au plecat fumigați după ce episodul se termină pe cliffhanger, înainte de a se reconecta tensionat

_ Nadine Dorries reiterează solicitarea ca limita de avort în Marea Britanie să fie redusă la 20 de săptămâni

_ Starul Netflix și surogat Biden, condamnați la 12 ani de �nchisoare pentru pornografie infantilă și solicitarea de sex de la minori

_ Avertismentul serviciilor de informaţii din SUA: China îşi intensifică operaţiunile de influenţă

_ Stacey Solomon poartă un bikini alb de mireasă în timp ce pozează pentru fotografii lângă piscină în timpul unei găini îmbibate de soare

_ Dua Lipa orbiește în rochie neagră cu paiete când sosește la cina Balenciaga

_ The Bachelorette: Brooke Blurton dezvăluie că are un cont „secret” OnlyFans

_ Următoarea cursă de prim-ministru: Rishi Sunak o trimite pe soția Akshata Murty să servească ceai presei în așteptare

_ Nicole Kidman orbiește într-o rochie cu paiete, fără umăr, alături de Keith Urban la afterparty Balenciaga

_ „Un sfert din consilii împing școlile să predea teorii rasiale „părtinitoare”, spune raportul

_ Pat Cash își dublează pretențiile lui Nick Kyrgios este un CHEAT - și este mult mai rău decât John McEnroe

_ RuPaul's Drag Race Down Under: Concurenții din sezonul doi au fost dezvăluiți

_ Christine McGuinness respinge zvonurile că căsătoria ei cu Paddy este pe stânci

_ Maria Thattil din Miss Univers Australia își amintește momentul în care un membru al FAMILIEI i-a spus că s-a îngrășat

_ Loiala secretară pentru Cultură a lui Boris Johnson, Nadine Dorries, face o figură singuratică în timp ce îl sprijină pe prim-ministru

_ Brooke Blurton dezvăluie cum a fost forțată să-și întrețină frații după moartea mamei sale

_ Prințul William este bine dispus când participă la un meci de polo caritabil din Windsor

_ Primii miniștri ar trebui înlăturați de oameni, nu de o grămadă de experți de la TV, scrie DANIEL JOHNSON

_ Mark Wahlberg și Rhea Durham se mențin casual în timp ce își scot copiii într-o excursie cu barca

_ IAN HERBERT: Leoașele încep ca intenționează să continue cu o victorie de deschidere la Euro 2022 în fața Austriei

_ UPDATE: �Explozie� la Georgia Guidestones surprins �n videoclip � �Monument to the Devil� Ulterior �Complet demolat� după explozie

_ Natalie Portman arată abdomene plate purtând sutien croșetat pe Instagram în timp ce promovează continuarea lui Thor la Roma

_ Medaliatul cu aur de haltere Commonwealth a murit de Covid la vârsta de 40 de ani

_ Săptămâna Modei de la Paris: Kim Kardashian orbiește în rochie neagră cu paiete până la podea

_ Casey Affleck, 46 de ani și iubita lui Caylee Cowan, 24 de ani, par încântați în timp ce se țin de mână în New York

_ Kourtney Kardashian sclipește sub sânu în sutien pur după sperietura de sănătate a lui Travis Barker

_ Kristin Cavallari s-a căsătorit cu Tyler Cameron, din burlac, într-un film de promovare pentru Uncommon James

_ Champagne Socialist AOC amendat pentru că nu a plătit taxele �napoi

_ A existat vreodată un panto politic mai nebun? De ce a fost o zi proastă pentru Boris

_ Trei securiști de la Wimbledon sunt arestați pentru că s-au certat unul cu celălalt în afara Curții 2

_ EDEN CONFIDENTIAL: Lordul este dat afară din Harrods din cauza jachetei și blugilor împrăștiate de vopsea

_ Bărbat, 26 de ani, este arestat pentru că a încercat să aprindă cocktail-uri Molotov și să le arunce în polițiștii Capitoliului

_ Anita Dobson îi critică pe criticii care susțin că este prea bătrână pentru a purta rochii scurte la premii

_ Observarea păsărilor aduce milioane de dolari în Alaska

_ Fostul iubit al lui Hayden Panettiere, Brian Hickerson, dezvăluie că s-au despărțit definitiv

_ „Nasty Nick” Kyrgios a câștigat confruntarea în sferturile de finală împotriva chilianului Cristian Garin

_ Canalul 10 reacționează la micul dejun care atrage doar 44 de telespectatori în Sydney

_ Scott Disick ia prânzul cu o femeie misterioasă în picioare în Miami

_ Arbitrul de la atingere aproape că moare după un pumn laș în timpul jocului, fostul arbitru LNR chemând actul

_ Cody Simpson prezintă un spectacol îndrăgit cu Emma McKeon în Spania

_ Angelina Jolie discută cu Salma Hayek în timp ce ia o pauză de la regia noului film Without Blood

_ După ce Lurpak a crescut la 7,25 lire sterline per pachet, câte dintre produsele tale de bază au crescut în doar șase luni?

_ Emisiunea de azi: Karl Stefanovic o pierde peste doi băieți Kiwi cu coafuri de chefal

_ STEPHEN GLOVER: Renunțarea la sensibilul și cultivatul Boris Johnson ar fi crud

_ Un șofer dă jos bicicliști nud implicați într-o plimbare cu bicicleta John O'Groats to Land's End

_ Săptămâna Modei de la Paris: Margaret Zhang văzută în afara show-ului Balenciaga

_ Starul Richmond Tigers AFL, Dustin Martin, lansează o aplicație cu cercul interior, zvonuri despre mutarea lebedelor de la Sydney

_ Kendall Jenner își arată picioarele statuare în pantaloni scurți micuți, în timp ce își ține lucrurile în LA

_ Macy Gray vorbește despre problemele trans într-un interviu fără restricții cu Piers Morgan

_ Starul OnlyFans, Lucy Banks, dezvăluie că jucăriile ei sexuale i-au fost furate după spargerea în mașină


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7

Nr. de articole la aceasta sectiune: 397, afisate in 7 pagini.