04:18
Comentarii Adauga Comentariu

_ Pe scena Forumului de la Davos, liderii mondiali fac profeții apocaliptice: avem cel puțin 4 crize simultan

Pe scena Forumului de la Davos, liderii mondiali fac profeții apocaliptice: avem cel puțin 4 crize simultan

Ameninţările multiple la adresa economiei globale sunt în fruntea îngrijorărilor liderilor guvernamentali şi de afaceri prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, unii semnalând riscul unei recesiuni la nivel mondial, transmite Reuters

Reuniunea are loc pe fondul inflaţiei aflată la cel mai înalt nivel ale ultimilor zeci de ani în economii majore, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie şi Europa, informează News.ro.

Aceste creşteri de preţuri au subminat încrederea consumatorilor şi au zdruncinat pieţele financiare mondiale, determinând băncile centrale, inclusiv Rezerva Federală a SUA, să majoreze ratele dobânzilor.

Între timp, repercusiunile asupra pieţelor petroliere şi alimentare ale invadării Ucrainei de către Rusia în februarie - pe care Moscova o descrie drept ”o operaţiune militară specială” - şi blocajele cauzate de Covid-19 în China, fără un sfârşit clar, au agravat nenorocirea.

"Avem cel puţin patru crize, care sunt împletite. Avem inflaţie mare... avem o criză energetică... avem sărăcie alimentară şi avem o criză climatică. Şi nu putem rezolva problemele dacă ne concentrăm doar asupra uneia dintre crize. Dar dacă nici una dintre probleme nu va fi rezolvată, chiar mă tem că ne confruntăm cu o recesiune globală cu un efect extraordinar... asupra stabilităţii globale”, a spus vicecancelarul german Robert Habeck.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus luna trecută previziunile de creştere globală, pentru a doua oară în acest an, invocând războiul din Ucraina şi evidenţiind inflaţia drept ”un pericol clar şi prezent” pentru multe ţări.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, vorbind luni la Davos, a declarat că războiul, condiţiile financiare mai stricte şi şocurile preţurilor - în special pentru alimente - au ”umbrit” în mod clar perspectivele economice, deşi ea nu se aşteaptă încă la o recesiune.

Întrebată în cadrul unei mese rotunde dacă se aştepta la o recesiune, Georgieva a spus: ”Nu, nu în acest moment. Asta nu înseamnă că este exclus”.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care urmează să vorbească marţi la Davos, a avertizat că creşterea şi inflaţia se află pe căi opuse, deoarece presiunile crescânde ale preţurilor limitează activitatea economică şi devastează puterea de cumpărare a gospodăriilor.

”Războiul Rusia-Ucraina s-ar putea dovedi a fi un punct crucial pentru hiperglobalizare. Aceasta ar putea face ca lanţurile de aprovizionare să devină mai puţin eficiente pentru o perioadă şi, în timpul tranziţiei, ar putea crea presiuni mai persistente asupra costurilor pentru economie”, a spus ea într-o postare pe blog, luni.

Totuşi, ea a promis, în esenţă, majorări ale ratelor dobânzilor atât în iulie, cât şi în septembrie, pentru a opri inflaţia, chiar dacă creşterea costurilor îndatorării va afecta cu siguranţă creşterea.

"Ştiam, toţi ştiau încă din prima zi că acest război este o veste economică proastă. Mai puţină creştere şi mai multă inflaţie. Acesta este preţul pe care am acceptat împreună să-l plătim pentru a ne proteja valorile... A meritat să plătim acest preţ ", a declarat politicianul francez Francois Villeroy de Galhau.

În timp ce impactul economic al crizei din Ucraina este resimţit cel mai puternic în Europa, economia SUA este cea care se confruntă cu cele mai mari presiuni ale preţurilor. Indicele preţurilor de consum a urcat de la aproape zero în urmă cu doi ani la un maxim de 40 de ani, de 8,5%, în martie.

Fed a răspuns la începutul acestei luni cu cea mai mare creştere a dobânzii cheie din ultimii 22 de ani, iar preşedintele Jerome Powell a semnalat creşteri de o amploare similară - jumătate de punct procentual - cel puţin la următoarele două întâlniri.

Cu toate acestea, dobânzile mai ridicate şi aşteptările pentru mai mult nu au slăbit încă cheltuielile consumatorilor şi o piaţă a forţei de muncă solidă din SUA.

Pieţele emergente cheie, inclusiv China, sunt încă aşteptate să înregistreze creştere economică în acest an, chiar dacă într-un ritm mai lent decât se estimase anterior.

Marcos Troyjo, preşedintele Noii Bănci de Dezvoltare înfiinţată de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, a declarat că banca sa se aşteaptă în continuare la ”o creştere solidă” în acest an în China, India şi Brazilia.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

Ar putea fi epoca antebelică?

Expertul în somn dezvăluie de ce nu este rău să te uiți la telefon înainte de culcare - și dezvăluie mai multe mituri comune

Oamenii de știință descoperă animale care nu îmbătrânesc!

_ Adrian Grenier si Jordan Roemmele ELOPE in Maroc cu 'snur pentru inele' in vacanta

_ Jase și Jep Robertson din Duck Dynasty descoperă bogățiile pierdute de mult în Duck Family Treasure de la Fox Nation

_ Fanii reclamă „dezgustător” și „destul de șocant” cu regretatul Shane Warne

_ Griff poartă un crop top ciudat crem, în timp ce Sam Fender poartă o cămașă în carouri la concertele de la Glastonbury

Simptome neobișnuite neasociate anterior...

_ Pivac insistă că Țara Galilor se bucură de provocarea de a înfrunta Africa de Sud în propria curte

_ Bruce Willis și soția sa devotată Emma Heming se bucură de o plimbare de vară

_ Pe măsură ce marile probleme continuă să se confrunte cu Lewis Hamilton, ar trebui să se retragă și să conducă spre apus?

_ Atmosfera Pământului poate fi sursa de apă lunară

_ Brooks Koepka RENUNȚĂ turneul PGA al golfului pentru a se alătura seriei de golf LIV, care învârte bani din Arabia Saudită

_ „Probabil că se urăște pe ea însăși:” Momentul Karen distruge nunta vecinului tund-i gazonul

_ Cel mai recent Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna își iau rămas bun de la vilă în urma unui dublu dumping

_ Studiul constată că locuitorii locuințelor publice se confruntă cu niveluri mai ridicate de poluare a aerului

_ Boris Johnson promite să rămână ferm pe fondul avertismentelor privind spirala salariilor, pe măsură ce mai multe sindicate amenință cu acțiuni suplimentare

_ Dame Deborah James, 40 de ani, dezvăluie că Andrex va pune detalii despre cancerul intestinal pe ambalajele din hârtie igienică

_ Mama a cărei aniversare a 50 de ani a izbucnit într-o ceartă dezvăluie cum a fost „bătută cu pumnul în sâni”

_ Câștigătorul lui Oaks de marți dorește să devină prima puincă care câștigă Curragh Classic în 28 de ani

_ Harry Maguire se pregătește să rămână la Manchester United, dar ar putea pierde căpitania

_ Fostul concurent �X-Factor� Tom Mann dezvăluie că logodnica lui a murit �n ziua nunții lor

_ Procurorii revin: Primar PSD reținut pentru 24 de ore

_ Câștigătorul American Idol Scotty McCreery și soția Gabi dezvăluie că așteaptă primul lor copil

_ Umilit de patronul lui CSU Craiova, Laurenţiu Reghecampf a plecat din România: Va antrena fosta echipă a lui Marian Aliuţă şi Adrian Neaga

_ Faith Hills își etalează corpul în formă într-o fustă moale și top din dantelă la un eveniment din Londra

_ FA recunoaște că trebuie să plătească cluburile pentru a găzdui meciurile feminine de la Euro 2022

_ Școala publică din Arizona include un formular de admisie medicală pentru terapia hormonală care afirmă sexul �n dosarele studenților

_ Turcia încearcă să rezolve criza cerealelor ucrainene printr-un coridor în Marea Neagră. Erdogan trimite o delegaţie în Rusia

_ Cu războiul la granițe, românii dau buzna în Armată: Ministrul Dîncu anunță că doritorii sunt mai mulți decât locurile disponibile

_ Autorităţile din Malawi au probleme cu braconajul pentru fildeş. Sute de elefenţi vor fi transportaţi într-un loc mai sigur

_ Îmbrățișează o siluetă supradimensionată cu un blazer Balenciaga precum Kylie Jenner

_ Joy Corrigan modelează o ținută de vară pe un acoperiș al hotelului Beverly Hills

_ VIDEO Proiect de lege: Interzicerea demolării bisericilor

_ Pe măsură ce criza alimentară globală se profilează, Sri Lanka oferă o poveste de avertizare

_ Ucraina şi Ungaria au convenit asupra cooperării energetice. Zelenski i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru susţinerea statutului de candidat la UE

_ Valul de căldură din 2021 a creat „furtuna perfectă” pentru moartea crustaceelor

_ Claudia Winkleman are un eyeliner greu și o franjuri groase la cina Paramount+

_ Nicuşor Dan: 'Clotilde Armand intenţionează să contribuie financiar la reabilitarea buclei de tramvai de pe Bulevardul Aerogării'

_ Cum se explică exodul forţei de muncă din industria textilelor

_ Țările bogate au rămas imune la restricțiile impuse în pandemie: isteria cumpărăturilor a ocolit Germania și Elveția

_ Președintele Finlandei şi-a exprimat îndoiala că disputa asupra NATO cu Turcia se va rezolva în următoarele săptămâni

_ Lisa Vanderpump fermecă internetul cu o postare a nepotului ei adorabil, Teddy, în clipa de Ziua Tatălui

_ Jane Seymour, 71 de ani, a purtat o rochie plină de farmec cu pene la Festivalul de Televiziune de la Monte-Carlo

_ Christina Hall împărtășește fotografii de familie intime la ferma de alpaca

_ Copii pierduți din izolare: investigația prin e-mail dezvăluie adevăratul bilanț al Covid

Turcia iese la atac după summitul UE la care a participat și Iohannis: 'Decizii părtinitoare, lipsite de contact cu realitatea'

_ Sfaturile de curse ale lui Robin Goodfellow: Cele mai bune pariuri pentru sâmbătă, 25 iunie

_ Fanii reclamă „dezgustător” și „destul de șocant” cu regretatul Shane Warne

_ John McEnroe despre atacul de panică al lui Răducanu de la Wimbledon și de ce Andy Murray este un candidat serios

_ Jennifer Lopez își evidențiază talia sveltă în pantaloni ajustați în timp ce îl vizitează pe logodnicul Ben Affleck

_ DEZVOLTARE: Senatorii ajung la un acord final cu privire la controlul armelor � ar putea vota săptăm�na aceasta

_ Margot Robbie ca Barbie PRIMA UITARE: Actrița se transformă în emblematica păpușă Mattel

_ Jessie Wallace își exprimă „regret” și este avertizată de șefii BBC după arestare pentru presupusă agresiune

_ Natasha Bassett face un crop top în timp ce actrița Elvis celebrează trei generații de Presley

_ Netflix dezvăluie cele mai vizionate filme ale sale VODATĂ, cu proiectele lui Ryan Reynolds care strâng vizionările

_ Emma Raducanu apelează la fostul antrenor de tineret de încredere pentru a o ghida către succes la Wimbledon

_ Insula Iubirii 2022: Amber și Ikenna sunt amândouă DUMPATE brutal

_ Starul OnlyFans, Gabrielle Epstein, își arată decolteul amplu și abdomenul ireal în lenjerie de dantelă

_ Regatul drogurilor luptă să rămână în Marea Britanie PATRU ANI după ce Ministerul de Interne a ordonat deportarea în Somalia


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5

Nr. de articole la aceasta sectiune: 289, afisate in 5 pagini.



ieri 21:08 _ UNDE DE ȘOC