16:52
Comentarii Adauga Comentariu

_ Preşedintele rus Vladimir Putin glumește pe seama faptului că este învinuit de toate nenorocirile din lume

Preşedintele rus Vladimir Putin glumește pe seama faptului că este învinuit de toate nenorocirile din lume

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus în glumă luni că va avea o discuţie serioasă cu Occidentul cu privire la afirmaţiile acestuia că el ar fi de vină pentru întreg haosul economic provocat de conflictul din Ucraina şi de sancţiunile devastatoare occidentale la adresa ţării sale, relatează Reuters.

Invazia rusă în Ucraina a dus la uciderea a mii de persoane şi la strămutarea altor 14.000.000, în timp ce tentativele Occidentului de a izola Rusia, ca măsură punitivă, şi blocarea de către Moscova a transporturilor de cereale în porturile Ucrainei de la Marea Neagră au provocat o creştere a preţului la petrol, gaze naturale, cereale, ulei de gătit şi îngrăşăminte, potrivit Agerpres.ro.

În cadrul unei întrevederi la reşedinţa sa din Soci, staţiune balneară de la Marea Neagră, Putin i-a spus omologului său belarus Aleksandr Lukaşenko că economia Rusiei merge bine, în pofida sancţiunilor. Imagini de la această întâlnire au fost difuzate de media de stat ruse.

Lukaşenko a declarat că sancţiunile au impulsionat cele două ţări să se concentreze pe autodezvoltare şi că elitele din Occident s-au înşelat cu privire la cauzele problemelor lor economice.

'Cât priveşte economia, mulţumim Occidentului pentru că ne-au dat un astfel de impuls spre propria noastră dezvoltare', i-a mărturisit Lukaşenko lui Putin, care a zâmbit şi a dat aprobator din cap.

"Ceea ce se întâmplă acolo (în Occident) este că ei au subestimat într-adevăr lucrurile citind propriile media. S-au ales cu inflaţie şi spun - e adevărat - că 'Putin este vinovat'. 'Putin este vinovat pentru toate' ", a afirmat Lukaşenko.

De cealaltă parte a unei măsuţe, Putin şi-a muşcat buzele şi a dat din cap.

'Vom avea o discuţie serioasă cu ei', a spus în replică Putin, schiţând un zâmbet forţat.

Lukaşenko, al cărui regim este în prezent principalul aliat al Moscovei, a râs înfundat, exclamând: 'Da!'.


(Fluierul)


Linkul direct catre Petitie

CEREM NATIONALIZAREA TUTUROR RESURSELOR NATURALE ALE ROMANIEI ! - Initiativa Legislativa care are nevoie de 500.000 de semnaturi - Semneaza si tu !

Comentarii:


Adauga Comentariu



Citiți și cele mai căutate articole de pe Fluierul:

_ Greșelile obișnuite care înseamnă gătit la modă pe lot te pot lăsa cu burtă supărată

_ Infractorii care sunt condamnați la un pic de „muncă de acasă” în timp ce prestează muncă în folosul comunității

_ Matthew Perry se reunește cu vechii prieteni, inclusiv cu co-starul lui Mr. Sunshine, David Pressman, în Las Vegas

_ RICHARD LITTLEJOHN: Escroci? Nu, scuze... tipul greșit de cupru

_ Pe fondul unui șir de cereri de salarizare a sindicatelor, istoricul anilor 70 DOMINIC SANDBROOK spune că guvernul trebuie să fie ferm

_ Premiera Thor: Love and Thunder: Natalie Roser își etalează abdomenul plat într-un crop top și fustă

_ „Paradisul găsit”: Topless Demi Rose își expune atuurile foarte ample în timpul evadării la Es Vedrá

_ Jennifer Lopez împărtășește un moment dulce cu Emme în timp ce se întâlnesc pe platourile de filmare ale filmului lui Ben Affleck

_ Ghislaine Maxwell se află înaintea condamnării lui Jeffrey Epstein pentru traficul sexual, spun procurorii

_ Paige din Insula Iubirii îl aruncă stângaci pe Jay în favoarea lui Jacques

_ Cum să câștigi un kilogram de miel proaspăt pentru doar 8 USD în loc de 20 USD la Woolworths: oferte de masă

_ Coles și Woolworths se confruntă cu noi game de obiecte de colecție

_ Sam Gilliam, artist abstract din SUA, a murit la 88 de ani

_ DR MARTIN SCURR răspunde la întrebările dumneavoastră de sănătate

_ Demi Jones din Love Island îl laudă pe doctor pentru că i-a salvat viața în timpul luptei „traumatice” împotriva cancerului tiroidian

_ Ray Donovan și actrița Mary Mara au murit la vârsta de 61 de ani, după „înec în râu”

_ Starul St Kilda, Paddy Ryder, le spune trollilor online să „ARATĂ-ȚI FATA”

_ Thor: Love and Thunder Premiera Sydney: Chris Hemsworth se freacă cu reality TV has-beens

_ Războiul din Ucraina, ziua 125. Statele occidentale susţin apărarea Ucrainei. Ruşii bombardează oraşele ucrainene

_ Legendele rockului Kiss confundă steagul australian cu steagul austriac la concertul de la Viena

_ Modelul OnlyFans Gabrielle Epstein îndrăznește să se dezbră în lenjerie pură

_ Peste 40 de persoane găsite moarte în interiorul tractorului-remorcă în Texas, spun oficialii

_ Aki va conduce Irlanda împotriva Maori All Blacks

_ Northern Ireland Protocol Bill 'in danger of undermining the Good Friday Agreement'

_ Șoc în lumea tenisului! Elina Svitolina se retrage din competițiile sportive: motivul este unul neașteptat

_ Bărbații din spatele închisorii de la Alcatraz sunt încă în libertate? US Marshals și-au actualizat imaginile

_ Belinda Norton împărtășește cele CINCI reguli pe care le respectă atunci când bea alcool pentru a rămâne sănătoasă

_ Wake ținut în Brazilia pentru jurnalistul britanic ucis

_ Ghislaine Maxwell a pus supravegherea sinuciderii înainte de condamnare: avocat

_ Discuțiile nucleare dintre SUA și Iran vor fi reluate „în zilele următoare”, spun Teheranul și UE

_ Legea SUA privind avortul reflectă mai mult Coreea de Nord și China dec�t restul lumii �nainte de Hotăr�rea SCOTUS privind avortul (VIDEO)

_ HORROR: 3 frați se îneacă în lacul Clarks Hill din Georgia în aceeași zi

_ Decizie de gust amar: Cel mai mare producător de zahăr anunță o creștere substanțială de prețuri

_ Anglia urmărește 296 pentru a câștiga a treia probă împotriva Noii Zeelande

_ Adio, coșuri pline! Britanicii și-au redus substanțial bugetele de cheltuieli, după ce inflația a scăpat de sub control

_ Partizanii ucraineni lovesc din nou. O colaboratoare a rușilor din zona Herson a fost aruncată în aer. Ca prin minune `trădătoarea` a scăpat cu viață (Video)

_ RFU promite că va elimina rasismul din rugby după dezvăluirile fostului star Angliei Luther Burrell

_ Maia Sandu: Parcursul nostru UE depinde de ce se va întâmpla în justiție

_ Ron Perlman, 72 de ani, dansează cu mireasa sa Allison Dunbar, 49 de ani, la nunta lor italiană

_ Ekin-Su Culculoglu din Love Island „a avut o serie de întâlniri cu Josh Patterson de la Made In Chelsea”

_ Atletul australian mărturisește că a folosit cuvântul „handbal” la o conferință internațională

_ Bella Hadid își arată stilul într-o jachetă bomber când sosește la prezentarea de modă Marc Jacobs

_ Mama cere sfaturi de curățenie pentru toaleta ei BLOWN UP, deteriorată de incendiu

_ Telefoanele sunt mai periculoase decât scaunele de toaletă. Pot favoriza transmiterea microbilor

_ Aproape un sfert din personalul trenurilor au sfidat liniile de pichet și s-au prezentat la muncă în timpul grevei, arată datele

_ Emma Răducanu insistă că „poate concura cu oricine” după victoria la debutul ei pe terenul central

_ Familiile ar putea fi plătite pentru a folosi mai puțină energie în orele de vârf, în încercarea de a reduce riscul de pene de curent

_ Liderii africani și din Orientul Mijlociu presează Ucraina pentru un acord de pace, criza foametei se profilează

_ FBI �l �mpușcă pe avocatul electoral lui Trump, John Eastman, �n timp ce iese din restaurant �mpreună cu soția sa și �i confiscă telefonul

_ Erling Haaland, bărbatul de 51 de milioane de lire sterline din Manchester City, petrece cu un DJ local într-un club de noapte din Marbella

_ Victoria Beckham poartă o minirochie și un blazer neadecvat din dantelă neagră la plajă

_ Tina Kunakey arată senzațional în timp ce pozează într-o rochie transparentă fără spate împreună cu soțul Vincent Cassel

_ Este aceasta o modalitate de a opri tremurul Parkinson? Inventor este convinsă că creația ei poate ajuta mii de oameni

_ Fostul Jason Alexander al lui Britney Spears „a încercat să intre în dormitorul ei în timp ce se afla în el”

_ Secretarul Apărării Ben Wallace îi cere nr. 10 cu 10 miliarde de lire sterline pe an în plus pentru forțele armate, pe fondul amenințării Rusiei

_ �Sunt cu adevărat dezamăgit de FOX, am crezut că ești mai bun dec�t CNN!� � BOOM! Kari Lake �l INCINERĂ pe Bret Baier FOX News pentru că a lansat POVESTE FALSĂ pe AZ Drag Queen (VIDEO)

_ Șefa FMI spulberă toate speranțele: Lupta contra inflației vine cu o serie de suferințe

_ Interzicerea avorturilor aruncă SUA în pragul unui război civil: Susţinători ai avortului, atacaţi şi agresaţi în violeneţe în mai multe oraşe

_ Plouă torenţial pe Autostrada Soarelui. Există pericol de acvaplanare

_ Lista companiilor din SUA care susțin avorturile: vor subvenţiona cheltuielile angajatelor nevoite să călătorească pentru așa ceva


Pag.1 Pag.2 Pag.3 Pag.4 Pag.5 Pag.6 Pag.7
Pag.8 Pag.9

Nr. de articole la aceasta sectiune: 484, afisate in 9 pagini.



ieri 14:37 _ Po seacă
ieri 00:26